STENOGRAME | Bătrânilor din azilele groazei li se luau pensiile și li se vindeau apartamentele
Interceptările făcute de procurorii DIICOT scot în evidență faptul că bătrânii din azilele groaze nu sufereau doar de înfometare, agresiuni fizice și batjocură, ci rămâneau și fără pensii sau apartamente.
Pe lângă retrageri de la bancomate de pe cardurile victimelor, procurorii au descoperit că parte dintre persoane nici nu știau sub tutela cui se află, notează Buletin de București. Jurnaliștii prezintă și stenograme din rechizitoriul DIICOT.
Mai mult, într-un caz, managerul unui azil de bătrâni vizează, din nou, obținerea de sume de bani necuvenite din valorificarea unor bunuri imobile “deținute de persoane lipsite de capacitate civilă sau cu diferite probleme psihice, sens în care aceasta face demersuri de a obține calitatea de tutore sau curator în vederea vânzării acestor bunuri”.
Stenogramele procurorilor DIICOT
Retregere fonduri victime ATM
MANAGER:. Uite am venit iar să încerc cardul lu asta, deci nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat. Ia stai acolo să vedem.
ANGAJAT: Hai că stau.
MANAGER: Deci vreau să zic că nu-mi mai arată nici, deci nu mai mi-arată nici soldul. Am scos, dar trebuia să mai aibe niște bani. Uite îi dau interogare sold… nu…
ANGAJAT: Auzi, dar e expirat? Te-ai uitat pe el? Scrie ceva de expirat? Întreb și eu ca prostul.
MANAGER: Mi-l scoate afară. 09/24.
ANGAJAT: (n.l. se adresează altei persoane: Asta d-aci?)
MANAGER: Ai auzit?
ANGAJAT: Da, am înțeles.
MANAGER: 09/24, deci nu mai îmi dă nici să-mi spună, deci mi-l scoate, să-mi spună câți bani mai are.
ANGAJAT: Am înțeles.
MANAGER Deși la început de lună am putut să fac și nici lu ăsta nu i-a mai intrat banii, lu’ Cristinoiu. Deci cred că a făcut împuțita aia ceva. Ăia, 10 milioane, uite, când nu ai… Integrare sold… Hai să-i dau pe chitanță, să vedem. Uite, tranzacția nu a fost efectuată. Deci nici chitanțe nu-mi dă.
ANGAJAT: Am înțeles. Păi o să-i sun p-ăștia ai ei, să vedem ce zice, dacă a umblat la ceva, că nu mai…
MANAGER: Nu știu. S-o luăm să vii cu ea la bancă? Adică n-am scos decât, mi se pare 1800 sau 1900 de lei. Până la 3000 trebuia să-i mai intre. D-aia zic căăăă…
ANGAJAT: Da, știu ce zici.
Victimă care nu înțelege sub tutela cui se află
„Roxana-Maria” (neidentificată, până în prezent, cu date de identitate complete și cod numeric personal) a Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Casa Cora”: M-am supărat și pe doamna asistentă…pe doamna…
Angajat: Lăcră…
Roxana-Maria: Nu știu…stai…cum o cheamă…
ANGAJAT: Lăcrămioara…sau cum o cheamă…Luminița.
Roxana-Maria: Poftim?
ANGAJAT: Luminița o cheamă, nu?
Roxana-Maria: Da, doamna Luminița. O întreb și eu…vă rog frumos din tot sufletul dumneavoastră…cum se…am întrebat-o pe doamna Cristina: „Tu ai zis prima dată că nu ești tutorele meu, e domnul Mihai de la Primărie. Nu ai spus tu cu gurița ta prima dată că e…nu ești tutorele meu. Și acuma de ce îi spui la domnul…la doamna Vali, de la…de la…Bălăceanca, că ești tutorele meu?
ANGAJAT: Tu ești supărată pe asistentă sau…
Roxana-Maria: Poftim?
ANGAJAT: Cine…
Roxana-Maria: Da…e foarte supărată…asistenta…
ANGAJAT: Dar cine…cine ți-a luat banii tăi? Banii tăi cine îi ia?
Roxana-Maria: Poftim?
ANGAJAT: Pensiile tale cine le ia?
Roxana-Maria: Pensiile mele…eu nu le-am mai văzut, domnul…nu știu cum vă cheamă…
ANGAJAT: XXX
Roxana-Maria: Domnul XXX…nu le-am mai văzut de atâtea luni de zile.
ANGAJAT: Cine le ia?
Roxana-Maria: Nici mama, nici surorile mele. Eu nu m-am deci…eu nu m-am…eu vreau ca să îmi fac un viitor, să nu stau toată viața aici, pe patul unui azil…nu…că nu sunt babă, nu sunt…nu…mă duce capul…nu sunt oloagă…nu sunt…m-ați înțeles?
ANGAJAT: Aham.
Vânzarea apartamentului unei victime
MANAGER: Am fost de i-am făcut lu ăla buletinul, că nu avea buletin, ca să dau la Autoritatea Tutelară. Trebuie să vină de la Autoritatea Tutelară să-i facă ăăăă…, apartamentul și să ne dea acceptul, ca să poată să vină Nae, să facă poze, să-l mărităm.
DOAMNĂ: Îhî! Îhî!
MANAGER: Că mai repede scăpăm de ăla decât de …
DOAMNĂ: Îhî! Îhî!
MANAGER: Na, e cu trei camere, două băi, îți dai seama, că nu l-as da pentru nimic în lume, că am doi copii.
DOAMNĂ: Unde e? Unde este?
MANAGER: Ăăăă…, pe Gârleni, unde e bre!? Ieși încolo înspre Bragadiru, în Ghencea.
[…]MANAGER: …și dacă nu sunt bani!? Și să-l închiriez, să mă doară capul…
DOAMNĂ: A…!
MANAGER: ”Vino că s-a stricat nu știu ce, vino că m-a inundat vecinul…, vino că m-a inundat …(indescifrabil).
DOAMNĂ: Da, păi eu nu l-am vândut pe ăla cu patru camere, tot de-aia!? Zic:”ia, că-l vindem, și scăpăm! Bine, e luat în rate, nici nu merită să mai stai să plătești ratele.
MANAGER: Adică…și știi cum e! Mă mai salvează pe mine să-l mai mânjesc pă omul ăsta cu ceva. Până rezolv și cu Ștefăneștiul, până rezolv și cu Oltului. Mai mă agăț și eu de ceva, că na! Cică e vreun 80.000.
DOAMNĂ: Bine, mă, fetiță!
MANAGER: 70-80, cică așa ar fi prețul p-acolo.
DOAMNĂ: Da! Păi… Să ne documentăm, vedem ce e acolo și … E nerenovat, nu? Nu e renovat.
[…]DOAMNĂ: Sunteți managerul Centrului. Ă… Eu aș vrea să discut cu doamna Dumitra Cristina Maria. Eu am înțeles că dânsa e managerul. Dar cred că am înțeles greșit?
ANGAJATĂ: Nu, nu, nu. Doamna este directorul general. Doar că este într-o ședință șefa, de aia mi-a zis ca să vă sun eu.
DOAMNĂ: A! Da, e perfect. A. Doamnă…
ANGAJATĂ: Înțelegeți?
DOAMNĂ: Da, am înțeles. Este în regulă. Atunci este clar că pot vorbi cu dumneavoastră. Uitați care este problema. Domnul GOLEA este la dumneavoastră, da?
ANGAJATĂ: Da.
DOAMNĂ: Deci aici în S.C. House Grandma Anastasia S.R.L.
ANGAJATĂ: Da.
DOAMNĂ: Dar de când este aici? … De anul trecut?
ANGAJATĂ: De anul trecut. Da.DOAMNĂ: Din 2022, luna v-o amintiți? Nu.
ANGAJATĂ: Ă, a cincea.
DOAMNĂ: Am notat. Ă… doamna Dumitra Cristina Maria a devenit tutore pentru dumnealui.
ANGAJATĂ: Da.
DOAMNĂ: Și ne-a transmis, ă… ne-a transmis APISMB-ul, instituția cu care noi colaborăm, o cerere a dumneaei, datată 10 martie….
ANGAJATĂ: Da…
DOAMNĂ: Deci foarte recentă, prin care dorește banii din urmă.
ANGAJATĂ: Ă… Da. Pentru că dumnealui a avut un alt tutore, pe domnul DUDUMAN ANDREI.
DOAMNĂ: Exact. Da.
ANGAJATĂ: Și din septembrie știu că nu a mai…
DOAMNĂ: Da. Și a fost, a obținut această hotărâre, a devenit definitivă prin octombrie. Ne-a transmis-o cu vreo șase luni întârziere. Că dacă o trimitea din octombrie discutam altfel. Da? Ideea este următoarea: Domnului GOLEA i-a făcut cumva buletin pe adresa Centrului?
ANGAJATĂ: Da.
DOAMNĂ: Vă rog, trebuie să mi-l dați neapărat.
ANGAJATĂ: Vi-l trimit pe whatsapp pe acest număr. Nu-i problemă, acuma vi-l dau.
DOAMNĂ: Trimiteți-mi-l…
ANGAJATĂ: Da…
DOAMNĂ: Transmiteți-mi-l urgent pe whatsapp. Asta este primul pas.
ANGAJATĂ: Acuma.
DOAMNĂ: Al doilea. Al doilea. Ă… de când i-a făcut buletin pe Ilfov?
ANGAJATĂ: Ă… pe 10 martie.
DOAMNĂ: Anul ăsta?
ANGAJATĂ: Da.
DOAMNĂ: Este bine. În cazul acesta doamnă, eu o să-i dau banii din urmă.
ANGAJATĂ: Da…
DOAMNĂ: Chit… Chit că doamna tutore nu are domiciliu pe sectorul 6. Și începând cu luna martie, eu…
ANGAJATĂ: O să trimit către Ilfov.
DOAMNĂ: Exact.
ANGAJATĂ: Ok. Bine.
DOAMNĂ: O să transfer dosarul la Ilfov, da?
ANGAJATĂ: Ok. Și atunci…
DOAMNĂ: Iar ei o să facă plățile cu continuitate.
ANGAJATĂ: Ok. Da.
(…)
ANGAJATĂ: Ok. Atunci trimit pe Ilfov acum în luna martie.
DOAMNĂ: Da. Trimiteți-mi urgent buletinul. Vorbesc și eu cu șefa mea. Văd cum și cât pot să-i dau din restanțe. Și o să urmez transferul dosarului la Ilfov. Da?
ANGAJATĂ: Ok.
DOAMNĂ: Dar în primul rând transmiteți-mi acușica buletinul omului. Da?
ANGAJATĂ: Acușica vă trimit buletinul. Rugămintea mea este în felul următor.
DOAMNĂ: Ia ziceți!
ANGAJATĂ: Eu să trimit la sfârșitul lunii martie o adresă către Ilfov? Sau cum să fac?
DOAMNĂ: Dumneavoastră nu trebuie să faceți nimic. Eu mă ocup de transferul dosarului. Ați putea, pe adresa de prestații sociale să ne transmiteți o solicitare de transfer.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: