JUSTITIENOUTATI

STENOGRAME INCENDIARE: Cum se negociază șpăgile prin toaletele Parlamentului

sri-ascultare-interceptari

Interceptările relatate mai jos arată cum se negociau sutele de mii de EURO prin toaletele de la Palatul Parlamentului și cum oamenii suspecți că ar colabora cu DNA-ul erau dezbrăcați în piscine pentru a nu putea fi interceptate convorbirile.

stiripesurse.ro a intrat în posesia unor stenograme explozive care arată felul în care diferiți funcționari ai statului numiți politic ajung să facă averi colosale într-un mod mafiot de exercitare a funcțiilor publice. Interceptările care vor fi redate mai jos sunt din dosarul senatorului Marius Isăilă (intrat în PSD când și-a dat seama că DNA-ul e pe urmele lui, dar fost PDL). Acesta alături de un comisar al Gărzii Financiare alții au solicitat bani de ordinul zecilor de mii de EURO pentru a bloca controale fiscale sau pentru a aranja diverse concursuri. Marius Isăilă a fost șef serviciu în Ministerul Finanțelor și ulterior ales senator de Dâmbovița (anterior mai deținuse funcțiile de director Administraţia Financiară Sector 5 Bucureşti, director adjunct al Direcţiei Control din cadrul ANAF, şef serviciu în Ministerul Finanţelor Publice – Oficiul de Plăţi şi Contracte PHARE)

“În cursul lunii noiembrie 2011, inspectori din cadrul ANAF au demarat un control la firma SC D Rand D SRL, Pe parcursul derulării acestei control, în perioada februarie – iulie 2012, numitul C C, comisar în cadrul Gărzii Financiare, în mai multe rânduri, a pretins şi primit diferite sume de bani, pentru a efectua demersuri astfel încât controlul efectuat de inspectorii ANAF la SC D.R and D SRL, să se finalizeze cu un raport de control favorabil, mai precis care să nu constate nereguli grave ce ar fi atras consecinţe negative şi implicit răspunderea conform legii – administrativă, fiscală sau penală.

Astfel, Cristescu C, comisar în cadrul Gărzii Financiare, pentru a efectua demersurile promise  pe lângă funcţionari cu funcţii importante din cadrul Ministerului Finanţelor şi ANAF, a primit în mai multe tranşe în cursul lunii februarie 2012, suma de 200.000 Euro, sumă solicitată de cei care urmau să îşi exercite influenţa pentru finalizarea favorabilă a controlului.”

– susțin procurorii în rechizitoriul remis către Senatul României.

La câteva săptămâni, după remiterea ultimei tranşe din cei 200.000 euro, patronul firmei controlate  şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Cristescu C deoarece controlul continua, astfel că acesta i-a mediat o întâlnire  cu cei cu care “aranjase” finalizarea favorabilă/blocarea controlului. Astfel, în primăvara anului 2012, comisarul de la Garda Financiară a organizat o întâlnire cu două persoane de sex masculin, la restaurantul Z din Bucureşti.   Cu ocazia întâlnirii, cei doi bărbaţi, dintre care unul s-a prezentat ca fiind „OVIDIU”, i-au dat de înţeles că ar lucra în cadrul ANAF şi i-au dat asigurări că „problema” lui este rezolvată, precizându-i totodată că le poate spune partenerilor săi de afaceri că dacă vor să îşi rezolve probleme similare să apeleze la ei.  Acesta este un moment important asupra căruia se va reveni în cuprinsul referatului, deoarece este momentul în care intră în contact direct cu Marius Isăilă.

“Ulterior, în perioada mai – iulie 2012, acelaşi Cristescu Cătălin i-a promis că va interveni pe lângă funcţionari cu funcţii importante din cadrul Ministerului Finanţelor şi ANAF, pentru ca aceştia să finalizeze „favorabil” ceea ce afirma că ar fi un al doilea control efectuat la firma SC D R and D SRL.  Pentru realizarea respectivelor demersuri – intervenţia pe lângă funcţionarii Ministerului Finanţelor şi ANAF, numitul Cristescu C a pretins suma de 150.000 Euro, plătibili în mai multe tranşe.”

– se spune în același document consultat de stiripesurse.ro

Iată câteva pasaje relevante din “tranzacția” în urma căreia Denunțătorul ar fi urmat să plărească 30.000 EURO pentru “rezolvarea” controlului de la fisc la firma sa:

denunţător: Băi, deci… n-am reuşit să găsesc treij’ de mii ăia! Sunt între cinşpe’ şi douăzeci de mii …[neinteligibil]…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Da?

denunţător: Deci…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Păi, ……n-avem timp mă fratele meu …[neinteligibil]…

denunţător: Băi, tu, tu ştii cum… să mor eu, parcă nu sunt…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Da’ dă-ne şi nouă un feedback… că …[neinteligibil]…

denunţător: Înţelegi? Deci, am în câteva zile între cinşpe’ şi douăj’ de mii cash în mână, tra-la-la!

CRISTESCU CĂTĂLIN: Dar, nu sunt…

denunţător: Oameni… oamenii nu pot face o excepţie?,  ! …………. Bă, dup-aia se rezolvă! E chestie de o săptămână, două, trei în care tre’ să apară nişte bani pe ici, pe colo! Înţelegi tu?

CRISTESCU CĂTĂLIN: Ei pun întrebări, adică, ştii care a fost întrebarea?

Denunţător Ă?…[oftează]…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Întrebarea a fost următoarea, a zis: …[foloseşte un cuvânt obscen]…, dacă nu s-a rezolvat problema asta  …ă.. îţi dai seama ce ar fi fost după! Am fi stat mult şi bine!”.

denunţător : Mă, am fost serios prima dată?

CRISTESCU CĂTĂLIN: Nu e vorba de asta! Deci, nu e vorba de asta! Nu, nu, nu, nu! Era între… Băi, eu ţi-am mai spus o chestiune…

denunţător: Adică…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Să-ţi spun o treabă, că ei, câteodată se întorc la nişte discuţii… mi-e jenă …[neinteligibil]… Şi ştii de ce? Pentru că pun nişte întrebări din alea seci şi …[foloseşte un cuvânt obscen]… şi abrupte şi brutale, ştii? Ai înţeles? Adică, este genu’ care ai stat cu o femeie după aceea îi dai un şut în …[foloseşte un cuvânt obscen]… şi …[înjură]… de aici, ştii? Nu mai crezi nimica! Adică, chestia nici nu ţine! Deci la… ăia nu ţine …[neinteligibil]…

denunţător: Cum?

CRISTESCU CĂTĂLIN: La nivelu’ ăla nu ţine,  …[foloseşte un cuvânt obscen]…! …[neinteligibil]… îţi spun prieteneşte, n-au, mă, nicio treabă! Pentru ceea ce trebuie este ca la chirurgie! Ai înţeles? Deci, este …[neinteligibil]…

– pasaj dialog:    CRISTESCU CĂTĂLIN: Mai discut o dată, mai discut o dată, nu am mai discutat de o săptămân, chiar două! Decât o dată …[neinteligibil]…

denunţător: Păi, nu, rămăsese pentru joia asta care a trecut, aveam deadline-ul…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Mi… nu mai, nu mai ştiu…[neinteligibil]… de luni…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Şi eu am transmis deja… Vineri după-amiază nu ştiam nimic, înţelegi, ştii?

Denunţător  Da’ ţi-am zis, nu…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Nu, nu, nu, nu! La chestia aia nu, nu sunt probleme, dar eu întotdeauna îmi iau toate măsurile, ştii? Adică, când mi se dă o confirmare înseamnă că se duce pân’ la capăt, nu e nimeni nebun, ştii, m-ai înţeles?

Denunţător : Bă …ă… trebuie să mă înţelegi şi pe mine, temerile mele…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Da, mă, te-am înţeles! Te-am înţeles, te-am înţeles! Discutăm…

Denunţător : Bun! Băieţii ăştia, stai aşa, cu controlu’… că din punct de vedere tehnic iarăşi nu am înţeles cum se va desfăşura, cine îmi face controlu’! Adică, care Buc…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Îţi spun o chestie de asta şi ţi-am spus! Exact ce ţi-am zis mai devreme de semnul de întrebare! Ca să-ţi dau un răspuns, de fapt, pe tine asta te interesează!

– pasaj dialog:    denunţător: Deci, stai aşa! Mie, controlul mi-l face A.N.A.F.-ul care pân’ la urmă? D.F…. adică…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Ţie ţi-l face Bucureştiul! ….Deci, plecat de acolo…

Denunţător : Şi?

CRISTESCU CĂTĂLIN: Şi eu şi ştiu de ce! Ai răbdare pentru că dă cineva, cineva îţi dă dispoziţiile, ştii, aşa, aşa, aşa!

…continuare: CRISTESCU CĂTĂLIN: DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI.

Denunţător : Nu ştiu unde e.

CRISTESCU CĂTĂLIN: Deci, sectoarele au o structură centrală la nivelul Bucureştiului care se cheamă DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR MUNICIPIULUI BUCUREŞTI. D.G.P.M.B.-ul. Şi care este fix pe GEROTA, la spate la Inter.

denunţător : Deci, transmite că sunt la… Se… Serios în continuare!

CRISTESCU CĂTĂLIN: Da.

Denunţător : Ă… Bă, ştii cum e, [foloseşte un cuvânt obscen], am… Risc, am riscat două sute de mii de euro.

CRISTESCU CĂTĂLIN: Da, mă! Da.

Denunţător : I-am dat? I-am dat! [foloseşte o expresie  obscenă]! Adică…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Nu, mă! Da, da, da, da!

La finalul acestui dialog cei doi stabilesc să se întâlnească la domiciliul denunţătorului pentru a aprofunda discuţiile despre remiterea banilor pretinşi de  suspectul Cristescu Cătălin, ceea ce se și întâmplă două zile mai târziu la domiciliul denunţătorului.

Cătălin Cristescu îi spune denunţătorului suma pe care trebuie să o remită, în primă tranşă pentru a beneficia de intervenţia sa şi realizarea unui control care să nu descopere ilegalităţi: „Tu dai douăzeci acum, mai dai zece… .   Şi restul …. În două săptămâni…….” + și pentru a-i întări încrederea denunţătorului cu privire la intervenţia sa pe lângă inspectorii ANAF, i-a precizat metodologia de efectuare a controalelor, actele de finalizare – proces verbal/raport, precum şi faptul că va fi sunat de cineva de la ANAF:

CRISTESCU CĂTĂLIN: Ia zi!

Denunţător : Ă… De bănuţi! Luni la doişpe îmi vin douăzeci de mii de euro!

CRISTESCU CĂTĂLIN: Bun!

Denunţător : Te sun eventual pe la zece, să îţi confirm că vor ajunge, mă rog, şi să ne vedem la…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Îhî, şi după aceea îţi spun eu, îţi spun eu când, ştii? Tu îmi confirmi: „Bă, uite!” Şi după aceea din momentu’ ăla eu te sun şi îţi spun: „Cum, când…” Vedem noi!  …..(continuă dialogul despre momentul predării banilor)

CRISTESCU CĂTĂLIN: Sau de dimineaţă, nu contează! Deci, eu vorbesc… Asta vreau să ştiu, ai înţeles?

Denunţător : Da!

CRISTESCU CĂTĂLIN: Am discutat-o… Am zis măcar aşa să fie, ştii?

Denunţător : Da!

CRISTESCU CĂTĂLIN: După aceea urmează să mai te pregăteşti…

CRISTESCU CĂTĂLIN [vorbeşte în şoaptă]: Cum să nu …[neinteligibil]…important, ai înţeles? Cum să nu! Şi ăla zice: „Tu fă-o aşa, aşa! Răspunsul îl dau luni, pe luni îi trimiţi!” Aia e toată treaba, ai înţeles? Deci, undeva eşti în încrengătură. Nu poţi să ai cifră de afaceri de două milioane jumate de euro, să ai zero cheltuieli şi să ai profit de douăzeci şi cinci de mii de euro! Ăsta eşti tu, ai înţeles?! Nu poţi!

……

: Bun! Asta-i toată treaba, ştii? Hai, să facem aşa atuncea şi gata. Şi asta-i toată chestia, ştii?

Denunţător : Bun! Şi controlu’ îl fac ăia de la D.G……..

CRISTESCU CĂTĂLIN: BUCUREŞTI.

Denunţător : Mă sună ei, cum va fi?

CRISTESCU CĂTĂLIN: Da, o să te, o să te cheme, o să te duci acolo, o să vorbească cu tine. Asta o stabilim pe parcurs, m-ai înţeles? …[neinteligibil]…, ştii? Aia e treaba!

Denunţător : Ce dracu’ mai vroiam să te…? Adică… Deci, ă… Mă împrumut de încă o sută cincizeci de mii de euro…

CRISTESCU CĂTĂLIN: Şi vrei să zici că n-am rezolvat-o. Într-un fel… Adică, vreau să…CRISTESCU CĂTĂLIN: Tu vrei, tu trei’, tu vrei, vreau să …[neinteligibil]… chestiunea asta. [următoarea replică este neinteligibilă, doarece interlocutorul vorbeşte în şoaptă]

Denunţător : Cum?

CRISTESCU CĂTĂLIN: Tu dai douăzeci acuma, mai dai zece…

Denunţător : Da.

CRISTESCU CĂTĂLIN: Şi restu’…[neinteligibil]… în două săptămâni …[neinteligibil, vorbeşte în şoaptă]…

După aceea Cătălin Cristescu a refuzat să se mai întâlnească cu denunțătorul deși acesta potrivit procurorilor DNA a încercat de mai multe ori să îl contacteze și când întâmplător la un eveniment monden s-au întâlnit, Cristescu i-a solicitat denunțătorului să se dezbrace la piele într-un loc retras și i-a reproșatcă ar fi auzit că „cineva s-a dus la DNA şi a făcut un denunţ”.

Ulterior procurorii DNA au aflat că cel care îi sufla informații confidențiale din anchetele instituției și au compromis flagrantul era comisarul şef Dan Emil Manolachi, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA care este deja arestat.

Pus în fața probelor Cătălin Cristescu a confirmat tot ce era in denunțul făcut la DNA și le-a relatat procurorilor ce s-a întâmplat și a făcut vorbire de “un amic pe nume ENE  despre care cunoştea că are un prieten ce lucrează în cadrul ANAF (adic[ actualul senator Marius Isăilă).

„Acest amic, Cristian Ene, după ce a aflat „problema” cu care se confrunta denunţătorul şi pentru care solicitase sprijinul Cristescu Cătălin, a discutat cu prietenul său din ANAF şi a confirmat că se poate interveni pe lângă cei care efectuează controlul fiscal la SC DR şi obţine un rezultat favorabil în sensul celor dorite de denunţător, însă pentru aceste „servicii” trebuie achitată suma de 200.000 euro. În acest context, Cristescu Cătălin l-a cunoscut pe inculpatul ISĂILA MARIUS OVIDIU, prietenul lui ENE CRISTIAN, prezentat ca fiind cel care deţine o funcţie în ANAF şi poate influenţa rezultatul controlului derulat la acel moment la firma D R.  În realitate, inc.ISĂILA MARIUS OVIDIU activa ca şef serviciu financiar al Oficiului de Plăţi şi Contracte PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, însă, anterior fusese director adjunct al Direcţiei de Control din cadrul ANAF.

Cu ocazia întâlnirilor avute de Cristescu Cătălin cu ENE CRISTIAN ŞTEFAN şi ISĂILĂ OVIDIU MARIUS, aceştia şi-au reiterat pretenţiile financiare pentru „serviciile” oferite – intervenţia în favoarea firmei denunţătorului Timofanovici controlată de inspectorii ANAF, acceptând ca suma pretinsă, 200.000 Euro, să fie plătită în mai multe tranşe. Întrucât denunţătorul a fost de acord cu remiterea sumei de 200.000 euro, conform celor declarate de Cristescu Cătălin, în cursul lunii februarie 2012, în mai multe tranşe, le-a remis celor doi – ENE CRISTIAN şi ISĂILĂ MARIUS OVDIU, sumele de bani date de denunţător, suspectului Cristescu revenindu-i pentru aceste servicii – suma de 20.000 euro, iar restul de 180.000 euro fiind predaţi lui ENE şi ISĂILĂ.

Ulterior remiterii sumelor de bani, deoarece denunţătorul Timofanovici era nerăbdător să afle care este finalitatea remiterii sumelor de bani, punând mai multe întrebări în acest sens, Cristescu Cătălin le-a comunicat această nemulţumire numiţilor ENE CRISTIAN şi ISĂILĂ MARIUS OVDIU, care au propus o întâlnire cu Timofanovici, care de altfel a şi avut loc, la restaurantul Z, în zona pasajului Mărăşeşti. Astfel, în prima parte a lunii martie 2012, la restaurantul Z, din zona pasajului Mărăşeşti, a avut loc întâlnirea dintre denunţătorul T şi cei care pretinseseră şi primiseră sumele de bani pentru rezolvarea favorabilă/blocarea controlului ce avea loc la firma denunţătorului.

Cu această ocazie, unul dintre cei cu care s-a întâlnit denunţătorul , i s-a prezentat cu numele de „OVIDIU” şi a afirmat că lucrează în sistemul de finanţe, ANAF, oferindu-i asigurări că nu va avea probleme, că suma oferită este suficientă pentru obţinerea unui rezultat favorabil.  Acest „OVIDIU” a fost recunoscut de denunţător în persoana lui ISĂILĂ MARIUS OVIDIU. Deoarece controlul continua la firmele partenere SC D R iar denunţătorul insista asupra modului în care au fost direcţionaţi cei 200.000 euro pe care îi dăduse, Cristescu Cătălin s-a văzut nevoit să îi contacteze din nou pe CRISTIAN ENE şi ISĂILĂ OVIDIU MARIUS pentru a le cere relaţii referitoare la modul de finalizare a controlului.   Aceştia însă au pretins suplimentar, încă 150.000 euro, aspect pe care i l-a comunicat şi denunţătorului care însă a încercat să negocieze suma, precizând că nu are atâţia bani.” relatează procurorii DNA în documentul citat.

Pornind de la aceaste informații procurorii DNA au solicitat şi obţinut autorizaţii pentru interceptarea convorbirilor telefonice şi ambientale de Cristian Ene şi Marius Isăilă. Procurorii au remarcat că pe tot parcursul monitorizării Marius Isăilă a avut o atitudine extrem de precaută, conştient de gravitatea activităţilor infracţionale în care este implicat.

Potrivit documentului citat „în 07.11.2013 a avut loc o întâlnire între ENE CRISTIAN ŞTEFAN şi CRISTESCU CĂTĂLIN. CRISTESCU CĂTĂLIN i-a povestit lui ENE CRISTIAN ŞTEFAN despre o întâlnire pe care ar fi avut-o cu denunţătorul , care i-a reproşat cu această ocazie că i-a dat 200.000 euro pentru a se interveni în favoarea firmei sale pentru stoparea controlului fără nici un rezultat concret, sugerând că ar fi fost păcălit. Pornind de la această temă a discuţiei, ENE CRISTIAN ŞTEAFAN a confirmat primirea banilor de la denunţător prin intermediul suspectului Cristescu Cătălin, precum şi demersurile efectuate pentru a interveni în controlul efectuat de inspectorii ANAF la firma DR precizând că suma de bani primită a avut justificare şi a sugerat că urmare a intervenţiilor efectuate acesta ar fi câştigat în instanţă o rambursare de TVA, însă ilegalităţile comise au fost mult mai multe şi de aceea are probleme în continuare.

Cu această ocazie  inculpatul ENE CRISTIAN ŞTEAFAN l-a sfătuit pe Cristescu Cătălin să nu îl respingă pe denunţător dacă acesta îl va mai contacta ci doar să aibă grijă să nu fie înregistrat, sens în care i-a sugerat să îl ducă la o piscină şi să îl dezbrace pentru a fi sigur că denunţătorul nu are asupra sa dispozitive de înregistrat. De asemenea, suspectul ENE CRISTIAN ŞTEFAN a confirmat în prezenţa lui Cristescu Cătălin faptul că în prima parte a anului 2012, la restaurantul Z din Bucureşti a avut loc întâlnirea dintre denunţător şi ISĂILĂ OVIDIU MARIUS (actual senator), la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor, acesta din urmă fiind însoţit de o altă persoană despre care a precizat doar că ocupa o funcţie de conducere din cadrul ANAF fără să ofere alte detalii.   Aprecierea lui ENE CRISTIAN ŞTEFAN a fost că prezenţa lui ISĂILĂ OVIDIU MARIUS la acea întâlnire cu denunţătorul  a fost o greşeală din partea senatorului, deoarece acesta s-a expus în acest fel, prin discuţii având ca temă infracţiunea de corupţie săvârşită – pretinderea şi primirea sumei de 200.000 euro pentru soluţionarea favorabilă/stoparea controlului efectuat de ANAF la firma denunţătorului.”

Iată cum se puneau problemele în dialogurile interceptate:

CRISTESCU Cătălin:….ăsta crede că eu l-am păcălit.   Că i-am luat 200.000 şi l-am prostit sau că…  Bă a cerut o sută cincizeci, două sute, două sute cincizeci de mii ….

ENE Cristian Ştefan:  Care două sute cincizeci de mii?

CRISTESCU Cătălin:  Da, nu, nu, aşa zice el, ştii ? M-ai înţeles ?

…………

ENE Cristian Ştefan:   Că … el când a venit …păi asta nu …Tre… să vorbească să se întâlnească cu el….  Mă, tu ai făcut o mie de alte căcaturi care nu au nicio legătură cu controlul!   Când ai venit la mine, bă, acesta-i venit să oprească controlul, nu ca să devii alt caz în parte.

CRISTESCU Cătălin:   Dar dacă face vreo prostie îl … !   Îţi dai seama, nu vreau pentru douăzeci de mii să stau să îl car în spate !

…..

ENE Cristian Ştefan:  La momentul respectiv noi am crezut că banul cu care aşa…merită riscul!   Păi, se întâmplă şi aşa!

CRISTESCU Cătălin:  Ce-i naşpa, este că el s-a întâlnit cu Ovidiu atuncea.  Aia-i treaba!     Da de ce a vrut Ovidiu să se vadă cu el atunci?

ENE Cristian Ştefan:   Nu mă întreba! Eu … nici nu ştiu pe unde eram! Eu pot doar să dau recomandări.       Că…La discuţie a fost:  Domnle, omului i se dă o hârtie……

…..

CRISTESCU Cătălin:  Iar el, tu ştii, că el şi atuncea a venit şi-a zis „Hai, că poate mă ajutaţi cu aia ….

ENE Cristian Ştefan:   Cine ştie ce ? Şi eu ţi-am zis de atunci că el vorbea pe telefon că a dat două sute de mii, că a dat la ANAF, că cerea banii … „Bă, daţi-mi şi mie nişte bani!”

CRISTESCU Cătălin:  Da, mie mi-a zis el că a încercat şi pe la alţii să-şi rezolve problema!

„În 26.11.2013, între ENE CRISTIAN ŞTEFAN şi CRISTESCU CĂTĂLIN a avut loc o nouă întâlnire. De data aceasta, pentru a-i capta interesul lui ENE CRISTIAN ŞTEFAN şi totodată pentru a obţine o reacţie şi din partea eventualilor complici, CRISTESCU CĂTĂLIN a sugerat că îi este teamă deoarece s-a întâlnit din nou cu denunţătorul , în circumstanţele sugerate de ENE CRISTIAN ŞTEAFN – la piscină, şi că acesta şi-a exprimat din nou nemulţumirea afirmând că a dat 200.000 euro degeaba, că a fost păcălit şi că este cercetat penal, iar în final i-ar fi precizat că suma pe care a dat-o pentru a se interveni asupra controlului efectuat de ANAF la firma sa, nu îi aparţineau ci erau ai naşului său şi care acum cere socoteală pentru tot ce s-a întâmplat.”, se spune în document.

CRISTESCU Cătălin: Bă, că, ştii că mi s-au cerut 200.000, mi s-a cerut 150.000, mi s-a…. Îi zic …da ? Ce s-a întâmplat? Nu ţi s-a rezolvat problema ? Te-a deranjat cineva 3 – 4 luni?  Când m-am întâlnit care a fost sfatul ?   Da ? Hai să facem curăţirea şi mai dai o sută cincizeci şi gata …

CRISTESCU Cătălin: Nu?  Deci nu-i nicio problemă?

ENE Cristian Ştefan:  NU.

CRISTESCU Cătălin: De ce crezi tu că eu am de unde să îţi dau ţie? Bănuieşti tu că am luat toţi banii sau …am…mi-au rămas banii sau ….?   Tu ştii foarte bine, eu te-am ajutat în chestia asta …

ENE Cristian Ştefan:  Nu mai vorbi…

ENE CRISTIAN ŞTEFAN:   Eu, oricum mi-am făcut datoria, te-am ajutat.

…..

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Şi dacă sunt banii lu ală, ce?   … Ştii? Da, între noi fie vorba „Bă, sunt banii lu ală, am înţeles.   Ţi i-a dat ţie să închizi chestiunea

…..

ENE CRISTIAN ŞTEFAN:   … a încercat să facă….Să se ducă la unu la DNA şi să spună….

Cristescu Cătălin:   Bine, acum … ce să facă ?

ENE CRISTIAN ŞTEFAN:   Domle, i-am dat lu ală o sută cincezeci de mii şi ….

În 11.12.2013, între ENE CRISTIAN ŞTEFAN şi CRISTESCU CĂTĂLIN are loc o a III-a întâlnire în care Cristescu relatează faptul că cel care a dat banii îi vrea înapoi deoarece nimic din ce i s-a promis nu s-a făcut:

„Pentru a-l linişti pe Cristescu Cătălin, ENE CRISTIAN ŞTEFAN i-a spus că a făcut demersuri pentru a afla cine este „naşul” denunţătorului, cel despre care se afirmă că l-ar fi împrumutat  cu suma de 200.000 euro pentru a-i remite traficanţilor de influenţă, iar în urma acestor demersuri nu a aflat nimic …    Acelaşi ENE CRISTIAN ŞTEFAN, la solicitarea lui Cristescu de a-i facilita o întâlnire cu senatorul Isăilă Ovidiu, a evitat să facă o asemenea promisiune, justificând că nici el nu l-a mai văzut pe parlamentar de o perioadă de timp deoarece acesta este ocupat, fiind chiar plecat într-o delegaţie în China. A doua zi, la 12.12.2013, Ene Cristian s-a întâlnit cu Cristescu Cătălin şi l-a dus pe acesta din urmă în sediul parlamentului, acolo unde îşi are biroul de consilier parlamentar al senatorului Isăilă Ovidiu.   Cu această ocazie, Ene Cristian i-a precizat explicit lui Cristescu Cătălin că, dacă denunţătorul  şi naşul acestuia, îl vor mai contacta şi îi vor face probleme, să îi spună imediat deoarece va lua măsuri împotriva lor, fără însă să precizeze ce fel de măsuri.”, mai spun procurorii DNA.

––

Activitatea infracțională a celor doi se reia în luna februarie 2014 odată cu debutul sesiunii parlamentare. Cătălin Cristescu îi relatează consilierului parlamentar Ștefan Cristian Ene faptul că dorește să se înscrie la concurs pentru noua structură a ANAF – Direcția Generală de Combatere a Fraudelor Fiscale. Ene susține că îl poate ajuta pentru că ar avea destulă influență la Ministerul Finanțelor:

ENE CRISTIAN: Şi când se dă examenul?

CRISTESCU: Pe întâi martie. Pe întâi martie. Şi puntea suspinelor… zi! Ă…

ENE CRISTIAN: Oralul.

CRISTESCU: Da. Sau inelegant spus…(expresie trivială)! …[râde]… Că e… Prima a fost oralul, în sensul figurat!

ENE CRISTIAN: Să sperăm că rămâne DANIEL (n.a Daniel Chițoiu, fost vicepremier și ministru al Finanțelor Publice) până în martie!

CRISTESCU: Asta e treaba!

ENE CRISTIAN: Dacă rămâne DANIEL până în martie nu contează! Du-te! Când ţi-ai depus dosarul tre’ să-ţi dea un număr de ordine, ceva!

CRISTESCU: Da, îmi dă număr de înregistrare când îmi depun dosarul! Da! Da, îmi dă număr de înregistrare! Da! Da! Nu mă, mâine îmi iau ăsta şi… pe miercuri, miercuri cel târziu, da’ nu miercuri, că mă duc… luni mă duc şi-mi pun toate astea, ştii?

ENE CRISTIAN: Î!

CRISTESCU: Şi miercuri, cel târziu, gata, am terminat povestea, ştii?

ENE CRISTIAN: Să-mi dai numărul de înregistrare!

CRISTESCU: Îţi dau numărul de înregistrare? O.K.! N-am… ştii care-i treaba? Eu nici de teoretic nu sunt înspăimântat pentru că, na, nu mă cac pe mine, da’ dac-o dau la nivelul la care au dat-o data trecută, n-am greaţă!

…………

ENE CRISTIAN: …[neinteligibil-vorbesc în acelaşi timp]… În martie, la întâi martie dai examen!

CRISTESCU CRISTIAN: Şi pe întâi martie am examen, am scrisul, da! Da! Scrisul e stabilit! Ă… interviul, oralul nu s-a stabilit în…!

ENE CRISTIAN: Îl stabilesc în funcţie de câţi au luat scrisul…

CRISTESCU CRISTIAN: Aşa au făcut şi data trecută! Au lăsat să corecteze, să verifice, să facă comisiile, să… Bine, acuma sunt mai puţine, acuma o să meargă mai repede! Atunci au fost o mie şi ceva. Ştii care-i treaba? Nu, î, îţi spun sincer, la Fisc nu…, adică, la Inspecţie Fiscală n-aş vrea să mă duc …[neinteligibil]…! Din două considerente: unu-bă, e, e chestie de contabil acolo! Deci, aia, aia este o meserie de contabil. Frate, n-am…! M-ai înţeles? Adică… Şi: doi-băi, nu vreau să lucrez pe rambursări de T.V.A.! Adică, că mă duc şi am o poziţie de şef sau de ceva… ai înţeles! Dar ca să fiu, să pun pixul pe rambursare de T.V.A…. A, dacă aş fi lucrat de la început şi eram doxă… nu, mă duceam fluierând! Da’…

ENE CRISTIAN: Da’ nu te-oi duce să zică:”Băi, gata, de mâine, du-te şi dă-i lu’ ăla zece milioane de euro şi ăia îi dau banii!” Nu! Că, nu se face aşa!

CRISTESCU CRISTIAN: Nu, aicea aş vrea să… ştii? Că, practic, este aceeaşi activitate! Adică, discutat cu…

ENE CRISTIAN: La ce anume?

CRISTESCU CRISTIAN: La Antifraudă. Am discutat cu foştii colegi! Da, e aceeaşi treabă, da!

ENE CRISTIAN: Cu…

CRISTESCU CRISTIAN: Da, bine! La el… i-a schimbat toate denumirile şi astea! În rest atribuțiile sunt aceleași…

La începutul lunii martie 2014 însă Ștefan Cristian Ene lasă amabilitățile deoparte și îi pretinde lui Cătălin Cristescu explicit suma de 20.000 euro pentru a-i „aranja” concursul organizat în martie 2014 pentru ocuparea unei funcţii de inspector în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF.

În scenă intră și senatorul Marius Isăilă care încearcă să afle detalii despre flagrantul de la data de 09.03.2014:

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Da` de, da` de CĂTĂLIN CRISTESCU, ce? Păi, stai un pic ei au venit…

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Păi, a fost şi el la masă.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Da` ei de ce au venit? Ei… Păi, stai, mă, că asta puteau s-o facă simplu. Era flagrant, era ceva?

……

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Bun Şi atunci de ce a venit D.N.A.-ul?

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: D.N.A.-ul a venit pentru GABI, se pare că GABI cât a fost ăla la P.N.L. acolo el a promis diverse chestiuni, a vorbit în stânga, în dreapta.

……

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Bă, da` n-are logică. Că putea deci… D.N.A.-u` Ştii când vine? Vine ori….

ENE CRISTIAN şTEFAN: Mă, bun.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Să te ia, să te ridice, că e un flagrant, există ceva, există o infracţiune.

….

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Și au întrebat și de CĂTĂLIN CRISTESCU?

ENE CRISTIAN ȘTEFAN: Da. Au zis „Cine sunt oamenii de la masă?”.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: A! Cine sunt oamenii de la… A! Nu că îl știa pe CĂTĂLIN?

ENE CRISTIAN ȘTEFAN: Da. Păi… Nu. „Cine sunt domn`e… cine? Păi, ăsta e el”.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Și CĂTĂLIN s-a speriat și ăsta?

ENE CRISTIAN ȘTEFAN: Păi, normal că a intrat și ăsta în fibrilație. Toată lumea e disperată. Bine că… …[neinteligibil vorbește în șoaptă]…înainte, mânca-ți-aș gura ta, că altfel o …[folosește un cuvânt obscen]… OVIDIU!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Pe mine m-a sunat doamna și mi-a zis că i-ai dat cinșpe mii de euro aseară.

ENE CRISTIAN ȘTEFAN: Da, mă, da. Noroc că m-am întâlnit cu el înainte. Noroc că     m-am întâlnit cu el înainte.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: A! Tu te-ai întâlnit cu el și ai apucat să…?

ENE CRISTIAN ȘTEFAN: Am luat. Ce aveam de luat. Și i-am dat femeii și am închis cu ea și m-am…

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Bun. şi ce încotro s-o apucăm? Dacă îmi spui tu încotro s-o apucăm?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Stai calm că vreau să fac nişte investigaţii.

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Bă, OVIDIU, bă, avem timp acuma de, de…?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Da, da. Da. Băiatu`, ascultă-mă! Tu ascultă-mă! E ceva în neregulă aici. Nasul meu de vulpoi bătrân îmi spune că e ceva în neregulă. Omule! Asta putea fi rezolvată super simplu. Chemat el şi dat o declaraţie la D.N.A. Nu cu venit cu camere cu alea, cu alea peste voi.

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Bun. Întrebarea este…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Pentru că nu are logică.

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Ce-i spun ăstuia, OVIDIU? Eu asta vreau să ştiu. Restu` până m-or chema mă duc eu şi văd eu cum mă descurc.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Spune-i cum…

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: N-am auzit.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Să aştepte. Aşteptăm un pic. Bă?

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Întrebare!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Mă, ce vânt în …[foloseşte cuvânt obscen]…

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Da. O rezolvăm sau nu?  (se referă la „aranjarea” concursului pentru care Cristescu remisese cei 20.000 euro – n.a.)

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Lasă-mă! Lasă-mă s-o… Eşti nebun la cap?! Tu nu vezi în ce ţară trăim? Lasă-mă dracului în pace! Gândeşte-te la rece.

……

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Şi ăsta ce-a zis?

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Cine?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: CĂTĂLIN.

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: CĂTĂLIN m-a sunat, i-am zis: „Bă…”

……

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Ca să vedem ce se petrece. Îi spun şi lu’ ăsta, îl chem undeva şi-l dezbrac. Spun: „Bă, băiatule, ai răbdare.”

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: „Ai răbdare pentru că e ceva în neregulă.” E posibil ca… e posibil ca ţinta să fiu …[vorbeşte în şoaptă şi arată cu mâna dreaptă spre el]… Mai ştii?!    (îi dă indicaţii consilierului său cum să îl temepereze pe Cristescu Cătălin – n.a.)

…..

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Şi eu m-am… Mă, eu ştii ce m-am gândit?

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Eu m-am gândit că m-a dat ăsta în primire.  (se referă la Cristescu Cătălin care i-ar fi denunţat pentru pretinderea celor 20.000 euro – n.a.)

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Bravo!

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Mă, m-am gândit că m-a dat…[neinteligibil-vorbeşte în şoaptă]…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Păi, la asta m-am gândit eu.

…..

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: La… la… la ăla, nu? La el? …[neinteligibil-vorbeşte în şoaptă]…

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Da. Dar nu direct.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Indirect.

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Arc peste timp.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Bravo, bravo, bravo, bravo, bravo, bravo, bravo! Bravo! Bravo!

…..

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Şi de CĂTĂLIN ce-au zis?

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: De CĂTĂLIN au spus: „Cine este?” şi: „De câtă vreme ne cunoaştem?”  Şi am zis: „Dom’le, este un prieten de-al meu.”, le-am povestit că mă cunosc cu el de când era preşedinte la…

……

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: „De când vă cunoaşteţi, de când…?” Da, exact! Nu e un dialog al surzilor ăsta? Bă, eu ştiu că D… DNA-u’, când vine, vine la un flagrant, mai ales… mai ales că voi nu sunteţi persoane …[neinteligibil]… funcţionari publici. Deci, şi-au depă… ei şi-au depăşit competenţa, CRISTI!

……

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: N-ai făcut, bă, nimic! Auzi, vrei să-ţi spun ceva?

ENE CRISTIAN: Şi între noi fie vorba, chiar n-am făcut nimic!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: N-ai făcut nimic! Păi, asta spun! Asta încerc să-ţi spun şi de-aia îţi spun să stai liniştit. Eu la asta m-am gândit. Ăla…

ENE CRISTIAN: Mai degrabă…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Ăla a făcut reclamaţie…  (se referă la denunţător – n.a.)

ENE CRISTIAN: Mai degrabă a doua, a doua.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: [vorbeşte în şoaptă, neinteligibil]

ENE CRISTIAN: Păi, de ce, mă? Îmi făcea flagrant când mi-a dat banii. Cum şi lui îi făceau flagrant, când l-a chemat ăla acasă. Sunt nişte chestiuni care nu se leagă, OVIDIU!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Ştiu ce spui acum.

ENE CRISTIAN: Nu ţii minte, c-a venit cu omu’ şi …[neinteligibil]…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: …[neinteligibil-vorbeşte în şoaptă]… reclamaţie, c-a dat un milion de euro. Cui i-a dat, mă? Tu înţelegi ce spun? Hai, ia-o la rece, acuma. Gândeşte-o la rece, nu mai gândi cu faza de ieri.

ENE CRISTIAN: Ţi-am zis că am luat douăzeci de mii…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Bun.

ENE CRISTIAN: Bun. Întrebarea este ce fac cu diferenţa?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Stai…

ENE CRISTIAN: Bă!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Stai cuminte!

ENE CRISTIAN: Întrebarea este unde găsesc cinşpe’ mii, ca să-i dau lu’ ăsta înapoi?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Stai cuminte! Stai cuminte, să vedem despre ce este vorba!

ENE CRISTIAN: Ca să-ţi spun… ca să-ţi spun, mi-e şi frică să-i dau înapoi!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Bravo! Bravo! Bravo!

ENE CRISTIAN: Cum să-i zic: „Bă, vino să-ţi dau banii înapoi!”? [râde]

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Nu, stai un pic. I-ai luat…

ENE CRISTIAN: Nu?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Nu, da’ i-ai luat …[neinteligibil]…

ENE CRISTIAN: Da’ ştii ce se-ntâmplă dacă fac aşa?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: [vorbeşte în şoaptă, neinteligibil]

ENE CRISTIAN: Dacă se duce şi vorbeşte el, ce facem, OVIDIU?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Ce să fac? De ce, am făcut ceva? Am vreun amestec în treaba asta? Ai tu vreun amestec în treaba asta? I-ai luat cu altceva. Băi, calmează-te! Băi CRISTI, tu gândeşte la rece şi calmează-te! Ce, ai vreo treabă în treaba asta? Nu, i-ai luat cu împrumut …[neinteligibil]…

ENE CRISTIAN: Poate că tu ai fi aflat de tine. Da’ de mine?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: [vorbeşte în şoaptă, neinteligibil]

……

ENE CRISTIAN: Întrebarea este îl mai putem ajuta p-ăsta? Sau merită?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: [vorbeşte în şoaptă şi gesticulează din cap în sens negativ]

ENE CRISTIAN: Ce anume?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: …[neinteligibil]… Tre’ să fii nebun!

ENE CRISTIAN: [vorbeşte în şoaptă] Nu ştiu unde-i dau banii înapoi, [foloseşte o expresie obscenă]!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Calm! Vedem, găsim. Ascultă-mă, eşti băiat cu capu’ pe umeri, CRISTI. Dacă e prietenu’ tău… dacă e prietenu’ tău, te-nţelege, că poţi să-i dai banii, că i-ai luat cu împrumut şi că vezi cum…

Apoi cei doi discută despre acoperirea urmelor infracţiunii:

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Nu, mă! Nu ştiu eu dacă e monitorizat sau nu e monitorizat. Mă refer la CĂTĂLIN. Ai putea să te duci să-i spui deschis: „Bă, în urma la ce s-a-ntâmplat aseară, cred că realizezi şi tu că e ceva în neregulă. Hai să vedem cum dracu’ o facem, banii ăia ţi-i restitui, am avut o datorie la cineva, i-am dat. …[neinteligibil]… Înţelege-mă, că nu…”. Tu nu i-ai spus lu’ CĂTĂLIN… Mie…a…mie nu mi-ai dat nimic!

ENE CRISTIAN: Întrebarea este alta, OVIDIU. Nu s-o fi aflat de la tine, ceva?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: [gesticulează vehement din cap în sens negativ şi ridică degetul arătător al mâinii stângi] Cu un singur om am vorbit.

ENE CRISTIAN: Aici e întrebarea!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: A…a…

ENE CRISTIAN: Dacă nu te-a dat în primire…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Nu i-am… nu i-am dat nume, nu i-am dat nume.

ENE CRISTIAN: Numele cui?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Persoanei. Ha, ha, ha!

ENE CRISTIAN: Numele lu’ CĂTĂLIN?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Da. Ha! Lucrez deştept eu!

ENE CRISTIAN: Păi, fii atent. Nu i-ai dat numele, a vorbit şi ne-a luat pe toţi în… [foloseşte un cuvânt obscen] ăsta o fi vorbit ceva la telefon?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Nu, nu, nu, mergi prea departe! Nu, mergi prea departe,          ascultă-mă! Mergi prea departe! Believe me!

ENE CRISTIAN: Mă gândesc că, dacă îl văd…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Ă? Zi, mă!

ENE CRISTIAN: Deci, mă gândesc că, dacă ai vorbit cu ăla de ai zis tu că e procuror, sau ce [foloseşte o expresie obscenă] e…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Da.

ENE CRISTIAN: Ăla ne-a… ăla a făcut autodenunţ!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Nu, mă! Nu, mă! Fugi, bă, de-aicea! Termină cu prostiile! CRISTI, ai înnebunit?

ENE CRISTIAN: Bă, tu ai văzut cum a făcut ….autodenunţ?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Nu este vorba! Uită subiectul! Uită subiectul! Ascultă-mă ce-ţi spun! Uită subiectul! N-are nici o legătură. Uită subiectul! N-are nici o legătură. Belive me! Uită subiectul!

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Bun. Hai să concluzionăm, să ne vedem de drum, că n… vreau să ies afară de aici!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Da’ ieşim. Deci, părerea mea: calm… Calm. Eu mă voi duce să văd dacă… Să verific ceva. Să verific, să văd dacă iese ceva. Şi ne vedem peste două, trei zile. Nu ne auzim pe telefon, nu vorbim. Doar dacă mă suni: “Ce faci? Tre’ să vin pe la Senat. Mă, tre’ să vin pe la Senat.” Atât. Părerea mea. …[neinteligibil]… nici mâine. Poimâine. Dacă te vezi cu …[neinteligibil]… spune-i adevărul: “Băi, …[neinteligibil]… ai văzut ce mi s-a întâmplat  …[neinteligibil]… ” Mai departe… nu ştiu cine este, cum este. Ai înţeles?  Tu asta tre’ să-i spui. Lejer, calm, liniştit. Da? Nu ai pronunţat nume… Nu i-ai spus nume, nu? Nu ştiu…

……

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Când te-ai văzut tu cu el, cu CĂTĂLIN şi ţi-a dat banii… La asta mă refer. Că, vorba ta, dacă vroia  – făcea.  Când te duceai, când te duceai…

……….

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Vorbeşti deschis şi tare cu el. “Mulţumesc pentru împrumut!” [continuă în şoaptă gesticulând cu mâna stângă] “Mulţumesc pentru împrumut. Uite, ăştia trebuia să-i duc urgent undeva. Am eu o problemă… îţi confirm şi cui, dacă… uite, te şi duc la doamna să vezi că ei aveam să-i dau o datorie. Rugămintea mea este să mă aştepţi o lună, două… O lună, o lună jumate, două… ca să-ţi restitui diferenţa. Să văd cum pot.  În funcţie de… oi găsi, dracu, un contract, ceva, să-ţi dau, să te …[neinteligibil]… Şi uiţi de subiect….. Uiţi de… uiţi, bănuiesc că uiţi începând de duminică seara…”

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Eu… ţi-am zis, eu verific. Că astăzi pot să verific. Am posibilitatea să verific.

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Noi tre’ să ne asigurăm că nu e de la ăla.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Da. Păi, şi eu asta vreau să fac…

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Da. Ă…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Dar în orice caz, în orice caz… CRISTI, uită-te la mine!

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Încerc să-mi aduc aminte.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Ce?

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Încerc să-mi aduc aminte ceva. Nu mai ştiu. Firma sau ăla… nu mai ştiu.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Hm?

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Firma sau ăla… da’ nu mai ştiu.

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Nu mai …[neinteligibil]…

ENE CRISTIAN —— ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: [vorbeşte în şoaptă] Chiar aşa dacă este, …[neinteligibil]… dă autodenunţ, suntem …[neinteligibil]… Asta mi-a zis şefu’ atunci. …[neinteligibil-gesticulează cu ambele mâini]… Între noi.

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Da, da’ noi trebuie să ne punem de acord, mânca-ţi-aş gura ta! Dacă este autodenunţ, ăia ne vor chema… Eu… Eu nu cred în coincidenţe, OVIDIU!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: …[neinteligibil]… Da.

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Ne vor chema pe amândoi la spo…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Da…

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: La spovedanie… sută la sută!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Da. Şi? Stăm împreună de …[neinteligibil]… şi spunem ce vorbim. Da.

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: O să ne întrebe… Dacă ăla spune… o să spună… Bă, ăla spune…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Da, dom’le, eu l-am văzut…

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Spune, OVIDIU, OVIDIULE!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Da.

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Şi dacă te recunoaşte suntem mâncaţi!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Şi ce dacă mă recunoaşte? Da, mă, m-am văzut cu el. Şi? M-a rugat frumos şi mi-a cerut un sfat pe o temă. Mi-ai dat vreun leu atunci? …[neinteligibil]… în gât!…[neinteligibil]… Da.

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Bun. Şi dacă îl cheamă pe ….

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: [ vorbeşte în şoaptă] …[neinteligibil]… a fost chemat la D.N.A..

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Hm?

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: …[ vorbeşte în şoaptă]… …[neinteligibil]…

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Mi-ai spus că a fost chemat la D.N.A.. Asta ştiu. Dar dacă îl cheamă din nou? Şi zice: “Uite, dom’le, e aicea… sunt…”

……

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Vrei să-ţi spun ceva? Şi dacă varsă… n-ai nici o legătură!

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Dacă ăla varsă tot, CRISTESCU varsă tot…

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Nu. Nu…(neinteligibil – posibil cuvântul: cred) …

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Nu, nu… Hai să plecăm!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: N-ai nici o legătură!

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Hai să plecăm!

Anchetatorii relatează apoi o a II-a întâlnire în toaleta Parlamentului între cei doi.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Ţinta lor cred că e…Pentru că am stat şi am gândit-o în toate părţile. (Vorbeşte în şoaptă) Dacă era să fii tu sau eu,până acum apărea ceva referitor la chestiile alea de… cu Cătălin. Cătălin îmi spunea…

CRISTIAN ŞTEFAN ENE: Şi asta cu copilul acasă sigur va da pe cineva şi acel cineva suntem noi, Ovidiu. Scurt.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Noi doi… gândeşte limpede…

CRISTIAN ŞTEFAN ENE: Nu, eu îţi spun pe cine dă Cătălin.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Eu n-am primit nimic. Tu ai primit ceva? Asta spun! (Vorbeşte iar în şoaptă) „Bă, ce le zicem dacă  [ne cheamă? Nu am primit nimic. N-am făcut nimic. Să facă toate schi… Ei sunt la … Să facă …Mie îmi dă de lucru. Ai auzit ce-am spus?

…………..

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ:         (Vorbeşte în şoaptă.) Fii atent… te duci la birou şi faci un contract de împrumut între tine şi el …te duci…]

CRISTIAN ŞTEFAN ENE:Hai, mă…

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Te vezi cu el.

CRISTIAN ŞTEFAN ENE:Nu mă văd cu ăsta acum.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Nu acum. Tocmai că l-am întrebat…

CRISTIAN ŞTEFAN ENE:Nu.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: (vorbeşte în şoaptă)  Duminică…şi că te vezi cu el.

CRISTIAN ŞTEFAN ENE:Primul lucru pe care-l fac, mă pune să semnez.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Să semnezi. Exact. Bravo! Şi laşi spaţiu… Şi laşi spaţiu acolo…

CRISTIAN ŞTEFAN ENE:Eu oricum nu pot să mă duc la el şi să-i spun: Domne, …  am venit să-ţi dau banii înapoi.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Nu

CRISTIAN ŞTEFAN ENE: Eu mă duc la el, îi spun: Hai să ne vedem. Ne vedem, primul lucru …să semneze.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: În mintea mea, după ce m-am despărţit de tine, m-am gândit la toate variantele. Varianta unu…

….

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Aşteaptă… mai contează şi tot…cu contracte cu spaţii libere, cu… cu datele de identificare. Contractul gata semnat cu doi martori. …

……….CRISTIAN ŞTEFAN ENE:Nu, nu. Lasă, mă, stai liniştit… Mă duc fără martori, asistenţi, că nu suntem…Să scrie acesta, nu mai semnează nimic şi … Bun. Îl pun să semneze…

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Îl pui să semneze.

CRISTIAN ŞTEFAN ENE:Contractul de împrumut.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Da.

………..

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Ăsta ar putea fi …Ascultă-mă pe mine!].

CRISTIAN ŞTEFAN ENE:Eu îţi spun, eu cred în continuare că istoria ne-a prins din urmă.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Nu.

CRISTIAN ŞTEFAN ENE: Eu … părerea mea, tu faci cum vrei. Crezi ce vrei. Eu îţi spun că istoria ne-a prins din urmă.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Omule, … dacă, să presupunem că e o variantă.

CRISTIAN ŞTEFAN ENE: Iar ei pot foarte bine să ţină… 2012… 2013…  2012. Ei pot ţine un dosar doi ani numai ca să prindă ce au nevoie. Poate că la vremea respectivă tu n-ai fost important şi acuma eşti. Ţi-ai pus şi întrebarea asta? A zis, Lasă, bă, ce luăm un director de la…cu ANAF-ul. Dă-l în p… mea. Şi un …..  d-ăsta de la o de-asta de ONG…

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Nu, mă, dar nu sunt… dar nu sunt probe. Probe, eu asta îţi spun. … că noi trebuie să construim apropo de ce spui tu. Da. Ne gândim şi la asta. Omule…

…..

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: S-a interesat… Da. Asta ştiu. …că mi-au povestit băieţii … Povestea noastră e următoarea… Ne cunoaştem cu el. Îl cunoaştem. Dacă ne întreabă…

CRISTIAN ŞTEFAN ENE: N-avem cum să ne  …… că ne pune la detectorul de minciuni şi nu…

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Eu m-am văzut cu el de două ori. De două ori – trei ori maxim. O dată la petrecere la el, o dată nu ştiu ce. Prieteni mai apropiaţi eraţi voi doi.

CRISTIAN ŞTEFAN ENE: Da.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Da? Deci, ca să ştii ce vorbeşti.

CRISTIAN ŞTEFAN ENE: Da.

OVIDIU MARIUS ISĂILĂ: Şi că… Eu nu ştiu. Da, m-a rugat o dată să mă văd cu cineva. Nu mai ţin minte, nu mai ţin… Dacă mă întreabă. Nu ţin minte nume, nu ştiu… Chiar nu mai ştiu cum arăta persoana. M-a rugat frumos dacă… Ce se întâmplă cu o returnare de TVA. Adică m-a întrebat metodologia returnării TVA-ului.

Urmează apoi o a III-a întâlnire între cei doi:

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Dragul meu, tu te duci.. ştii, te duci acolo şi scrii, da, ştii?

……..ENE CRISTIAN ŞTEFAN: A, deci, să-l semnez cu data la care mă duc cu el!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Te duci azi… da, dragul meu!

……

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Şi acum tu mă trimiţi să mă întâlnesc cu CĂTĂLIN să-l pun să-mi semneze ceva!

ISĂILĂ MARIUS OVIDIU: Nu, nu! Nu! Nu, ascultă-mă, nu! …[vorbeşte în şoaptă]… Dacă te vezi cu el îi spui aşa uşor cu voce tare, tocmai ca să elimini …[neinteligibil, vorbeşte în şoaptă]… că e denunţ calomniator împotriva ta! Zici “Bă, tu ai înnebunit?” acum intervii tu, asta mi-a zis şefu’, ”Bă, acuma te duci tu cu tupeu, lejer, elegant. Tati, referitor la aia, n-am apucat să facem hârtia aia! Vino, te rog frumos, ca… hai vino puţin să ne întâlnim să facem hârtia!” …[neinteligibil]… “Hai să facem pentru că altfel ştiu ce aţi făcut voi!”…

ENE CRISTIAN ŞTEFAN: Mi-au transpirat mâinile în zece secunde! ……………..

Sursă – stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.