Strategia cu care Kalus Iohannis vrea să distruga PSD! Ce le pregătește social democraților: de câte ori va respinge miniștrii
Klaus Iohannis joacă tare și așa cum a fost sfătuit de cei care-l susțin pentru al doilea mandat, a refuzat din nou propunerile de miniștrii din partea PSD. Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici nu au fost acceptați de președinte, astfel că vor rămâne în continuare fără portofolii.
Cel mai mult resimte situaţia fostul ministru al Muncii, care nu a prevăzut o astfel de situaţie. Acesta este supărată că a renunţat la funcţia pe care o deţinea şi a devenit din ce în ce mai nemulţumită de ceea ce se întâmplă în partid. Presiunea îşi spune cuvântul. Și pe asta mizează şi Klaus Iohannis. Cu cât întârzie mai mult numirile, cu atât crează mai mare zarvă în interiorul PSD, mai ales că toţi îşi doresc să prindă câte un post important. Iar haosul duce mereu la dezbinare şi slăbirea puterii. Iar electoratul de pe margine, observă şi ia notiţe.
De câte ori va respinge preşedintele miniştrii? De câte ori va dori. Acest joc îi oferă posibilitatea şi să atragă atenţia asupra derapajelor PSD, care se concentrează pe schimbări legislative care provoacă mult haos în zona de business.
Fostul judecător CCR, Augustin Zegrean a explicat pentru MEDIAFAX, că, potrivit dispoziţiilor CCR, preşedintele poate să refuze o numire ori de câte ori consideră că propunerea nu întruneşte condiţiile legale.
”Amândouă propunerile sunt prima dată făcute, pentru că nu au mai fost făcute pentru aceste posturi, deoarece nu erau vacante. Suntem la prima propunere, atât pentru postul de la Ministerul Transporturilor, cât şi pentru cel de la Dezvoltare Regională, chiar dacă Lia Olguţa Vasilescu a mai fost propusă, iniţial, pentru Transporturi. Dar este altă propunere, este altceva. CCR spune că preşedintele poate să refuze o numire ori de câte ori consideră că propunerea nu întruneşte condiţiile legale. În Legea de organizare a Guvernului scrie cine poate fi ministru şi cine nu, dar tot în decizia CCR se preia o altă formulare care spune că şeful statului poate să refuze şi că nu se poate veni, nici într-un caz, cu aceeaşi propunere. În decizia CCR din 2008 se spune clar că nu se poate veni cu aceeaşi propunere dacă a fost respinsă o dată, pentru acelaşi minister. Preşedintele este în cadrul dispoziţiilor constituţionale, nu i se poate reproşa nimic pentru aceste refuzuri”, a spus Zegrean.
Acesta a subliniat că la DNA s-a venit cu aceeaşi propunere pentru funcţia de şef al instituţiei, fiind în afara oricărei logici ”să faci o propunere, să fie respinsă şi să revii cu aceeaşi propunere”.
”Nu se poate acest lucru. Ei spun că deciziile CCR trebuie respectate şi că le respectă, dar am impresia că le respectă numai când le convine, când sunt în favoarea lor. Un om care nu se califică pentru postul de minuistru o dată, cum să vii cu acelaşi om? Ei spun că au 500.000 de membri, păi nu mai găsesc un alt membru pe care să îl propună?”, a mai spus fostul judecător al CCR.
În ceea ce priveşte anunţul şefului statului că va prezenta, ulterior, motivarea deciziilor de respingere a propunerilor pentru cele două ministere, Augustin Zegrean a explicat că nu este nicio lege care să stipuleze când trebuie să fie dată motivarea.
”Nu scrie în lege. În alte legi se scrie că, de exemplu, ÎCCJ trebuia să facă tragerea la sorţi şi 5 ani nu a făcut-o. Dacă scrie nu se face, darmite când nu scrie? Nu este nicio dispoziţie legală care să spună în ce termen preşedintele trebuie să îşi motiveze refuzul. Sigur, este explicabil acest decalaj, pentru că i s-a reproşat preşedintelui că nu se grăbeşte cu numirile, dar azi şeful statului nu a mai stat să motiveze în scris. El are o motivare, doar că nu este scrisă, dar le-a dat verbal răsunsul ca ei să poată pregăti pe altcineva pentru aceste posturi. Nu cred că o vor face, vor insista pentru aceste posturi cu aceeaşi oameni şi vor merge, din nou, la CCR. O vom lua, din nou, de la capăt”, a mai spus Zegrean.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Cine sapa gropa altuia cade singur in ea
Sa spuna lui Cutu daca va scapa de puscarie
Nu se stie cine va sari pe el cu toata gasca de-l protejeaza
Asta-i dovada ca avem stat mafiot, faptul ca se crede mai sus decat orice lege
Rapoasatul a crezut la fel
Pacat ca-i sange german , marepacat ca ne
Cine sapa gropa altuia cade singur in ea
Sa spuna lui Cutu daca va scapa de puscarie
Nu se stie cine va sari pe el cu toata gasca de-l protejeaza
Asta-i dovada ca avem stat mafiot, faptul ca se crede mai sus decat orice lege
Rapoasatul a crezut la fel
Pacat ca-i sange german , marepacat ca ne