STRIGATOR LA CER: Polițist lăsat singur în patrulă cere ajutor la 112 – VIDEO
Situație incredibila în județul Hunedoara, unde un polițist aflat în timpul serviciului a fost trimis să rezolve trei solicitări simultane care au venit prin Serviciul 112. Polițistul și-a sunat superiorii să-i anunțe de situație și n-a primit niciun ajutor. A sunat și la 112 să anunțe că este imposibil să ajungă Poliția la urgențele venite prin Serviciul Unic de Urgență.
Când a intrat în tură, agentul Iustinian Ivanciuc de la Poliția Lupeni nu-și imagina calvarul prin care o să treacă. Polițistul de la Ordine Publică și-a început patrularea singur după ce a primit dispoziție de la superiori. Ar fi trebuit să răspundă la solicitarile a peste 30 de mii de persoane cât are Lupeniul, iar la scurt timp au apărut și problemele. O școală a fost spartă și s-a cerut intervenție de la 112. Au urmat apoi alte două solicitări, două scandaluri dintre care o pisibila tâlhărie. Agentul ar fi trebuit să ajungă simultan la toate trei.
Polițistul și-a sunat superiorii de la Poliția Lupeni, dar și de la IPJ Hunedoara.
Rămas fără sprijin, agentul a sunat la 112 pentru a le explica operatorilor că nu are cum sa ajungă la solicitarile lor. Operatoarea i-a spus sec ca nu o interesează.
După ce situația incredibilă a ajuns și la presă, IPJ Hunedoara a transmis că forțele au fost suplimenate la Poliția Lupeni. Numai că la șase ore de la solicitarea lui Ivanciuc, polițiștii suplimentari anunțați de IPJ înca nu intraseră în posturi.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: