POLITICA

Summit. MAREA PACALEALA a ieşit la iveală, iar greii Europei sunt complici. Breaking news

Deputatul independent Remus Borza scrie pe blogul personal despre Summitul de la Sibiu, pe care în caracterizează mai degrabă ca un exercițiu electoral atât pentru președintele Klaus Iohannis, cât și pentru Partidul Național Liberal.

În același timp, consideră politicianul român, atât popularii cât și socialiștii europeni și-au calibrat mesajele electorale, cu ocazia acestei reuniuni. ”A reprezentat pentru România o fereastră de oportunitate în a-și crește prestigiul și respectabilitatea. Șansă irosită, câtă vreme președintele Iohannis a transformat acest summit într-un eveniment de campanie, atât pentru el, cât și pentru liberali.

De fapt, acesta a fost obiectivul nedeclarat al tuturor participanților la summitul de la Sibiu. O repetiție generală, atât pentru popularii, cât și pentru socialiștii europeni, cu câteva zile înainte de europarlamentare”, consideră deputatul. Pe de altă parte, Remus Borza arată că după Summit a fost emisă o declarație comună, cu o serie de puncte legate de viitorul UE. Numai că această declarație vine mai degrabă, în opinia semnatarului acestor rânduri, să mascheze caracterul electoral al reuniunii de la Sibiu.

”Ca să mascheze pronunțatul caracter electoral al acestei reuniuni, cei 27 de șefi de state și de guverne, prezenți la Sibiu, au adoptat o Declarație, un decalog ce cuprinde 10 angajamente. Vorbim, mai degrabă, de 10 promisiuni fără acoperire, de niște obiective aspiraționale pentru toate statele și toți cetățenii Europei, dar greu tangibile și realizabile, de o colecție de truisme pe principiul „să fie bine, ca să nu fie rău”.

Cei 27 de lideri nu au adoptat nicio hotărâre care să fie pusă în aplicare, care să aibă materialitate, ci doar au reiterat principiile fondatoare ale Uniunii Europene: unitate, solidaritate, echitate, complementaritate, convergență, stat de drept, coeziune, democrație. Declarativ, suntem toți frați în cuget și simțiri”, a conchis deputatul independent.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.