Suntem singuri: scutul de la Deveselu, penetrat de Zircon
Iată că momentul adevărului se apropie vertiginos. Și, mult mai curând decât se așteaptă ”bărbații de stat” perindați pe la Palatul Cotroceni, Victoria sau cel al Parlamentului, România va trebui să confrunte ”secretul murdar” ce i-a fost ascuns ”Coloniei” de o teribilă mașinărie de propagandă operativă.
Și anume că strategia de securitate națională bazată strict pe ”dependența” oferită pe zeci de miliarde de către așa-numiții parteneri strategici americani se dovedește deja un fiasco total. Ce-i drept, în schimb operația de spălare a creierelor, nu doar cele ale liderilor debilei noastre clase politice, dar chiar și de la vârful sistemului a reușit pe deplin! Numai că ”pacientul România” a murit! Sau o poate face oricând… Pentru că, da, după atâta amar de vreme în care ni s-a tot repetat că România este mai apărată decât oricând în istoria sa după ce Pentagonul a ridicat ”Scutul de la Deveselu”, uite că aflăm că nu prea suntem în măsură ”să ne doară în bască” până și de rachetele rusești. Iar acest avertisment vine de la chiar vârful Departamentului American al Apărării! După ce situația s-a schimbat radical zilele trecute, atunci când Armata Federației Ruse a reușit lansarea cu succes a ultimei generații de rachete hipersonice Zircon.
Vestea cea mai proastă pentru ”giranții” securității României fiind că acestea nu doar că nu sunt detectabile de către Scutul de la Deveselu, dar viteza de deplasare până la ținta de pe coasta Mării Barents a fost de 7 Match, adică peste 8.300 km/h! Iar cu fregata purtătoare ”Amiral Gorșkov” mutată în apele ”Crimeii Rusești” din Portul Sevastopol, Constanța poate fi ”rasă” fără ca militarii americani de la Deveselu să apuce măcar să clipească.
Inutil din 2018!
Escaladarea ”războiului rachetelor” dintre Statele Unite ale Americii s-a produs odată cu declarația Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova despre faptul că instalarea de sisteme Aegis Ashore în țări din Europa de Est constituie o încălcare clară a obligațiilor internaționale asumate. Iar după acest prim avertisment, regimul Putin nu s-a sfiit să facă o adevărată declarație de război pentru Washington, prin acuza că amplasarea de rachete Mk – 41 în cadrul ”Scutului de apărare antirachetă” de la Deveselu ar reprezenta o încălcare grosolană a prevederilor Tratatului privind forțele nucleare intermediare – INF. Numai că SUA a ripostat extrem de dur, cel puțin la nivel diplomatic, prin retragerea din Tratat.
Ceea ce nu a făcut decât să întărească și mai mult suspiciunile rușilor că lansatoarele de rachete Mk-41 din cadrul ”Scutului antirachetă de la Deveselu”ar putea fi utilizate nu doar pentru apărarea partenerilor americanilor, dar și pentru lansarea rachetelor ofensive de croazieră Tomahawk. Ca de obicei, SUA ripostând cu propriile acuze despre programul secret al Moscovei privind dezvoltarea și desfășurarea la sol a rachetei rusești de croazieră SSC – 8, una cu rază intermediară de acțiune, ceea ce de asemenea ar fi fost interzis de Tratatul INF.
Numai că, imediat după retragerea SUA din Tratat, președintele Vladimir Putin a intervenit personal în acest război hibrid al propagandei, cu o declarație care a șocat la acea dată Armatele multor țări dezvoltate. Și anume că, încă din 2018, Armata Rusă ar avea în dotare sistemele hipersonice Avangard și Kinjal, unele ”capabile să lovească aproape orice țintă de pe glob și care sunt nedectabile de scutul american antirachetă”. Numai că nici măcar faptul că Pentagonul nu a mai ripostat nici măcar declarativ după această ”dezvăluire –avertisment” a lui Putin nu a avut menirea de îi îngrijora sau barem pune pe gânduri pe decidenții de la București. Astfel că în ultimii trei ani am continuat să plătim protecția pentru ”Scut” cu alte aproape 20 de miliarde livrate în avans samsarilor americani de armament, deși tăcerea Pentagonului putea sugera că ar putea fi ”ceva putred” la Deveselu…
John Kirby: ”Risc semnificativ”
”Dezvoltarea de rachete hipersonice de către Moscova este destinată să răspundă inclusiv la riscurile generate de SUA și NATO în domeniul stabilității strategice și să asigure securitatea Federației Ruse, ținând cont de instalarea elementelor sistemului antirachetă american pe teritoriul României și al altor țări situate în apropierea frontierelor ruse”. Aceasta este declarația publică prin care Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Federației Ruse a salutat succesul lansării rachetei hipersonice Zircon. Și în care, după cum lesne se poate observa, România este singurul ”stat ostil” identificat textual de către Kremlin. Iar la Moscova s-a deschis deja șampania, după ce Ministerul Rus al Apărării tocmai ce anunțase că fregata ”Amiral Gorșkov” a lansat cu succes o rachetă hipersonică Zircon către o țintă terestră de pe Coasta Mării Barents. Testul a fost declarat unul reușit, racheta atingând ținta aflată la 350 kilometri depărtare după ce s-a deplasat cu o viteză de peste 8.300 km/h! Peskov insistând că această lansare reprezintă un răspuns ferm al Federației Ruse la ”amenințarea americană care provine din România”.
” Așa cum a declarat de nenumărate ori președintele Vladimir Putin, în ultimele decenii și chiar de o perioadă mai lungă de timp, ne confruntăm cu o demontare graduală a întregului sistem de tratate privind securitatea strategică. Ne-am confruntat cu anumiți pași din partea SUA și NATO, care de fapt au afectat paritatea militară existentă, între care instalarea unor lansatoare de interceptări antirachetă în România”. Exuberanța Moscovei fiind întărită de ”lamentările” venite de la Washington. Acolo de unde Departamentul Apărării nu a mai luat în derâdere rachetele hipersonice rusești, ci, prin chiar vocea purtătorului de cuvânt s-a mulțumit să avertizeze sec că ”noile rachete hipersonice rusești Zircon sunt de natură să destabilizeze potențial situația și reprezintă un risc semnificativ pentru securitate”. Tot de la Pentagon venind cu această ocazie și avertizarea că ”rachetele Zircon sunt capabile să transporte ogive nucleare”.
Însă ”veștile bune” nu se opresc aici pentru România… De la Kremlin venind și anunțul oficial că Armata Rusă va dota mai multe submarine și nave de suprafață din apropierea ”zonelor ostile” cu rachete Zircon. Iar dacă ”Scutul” nu ”mirosea” nici măcar de acum învechitele Avangard și Kinjal, să vedem cu ce ripostează ”Ciucă al nostru” la noile Zircon care vor fi dislocate și la Sevastopol… Pentru că de corvete nici nu poate fi vorba, contractul cu Naval Group fiind blocat încă dinainte de a fi semnat. Ce-i drept, din cele peste 12 miliarde cheltuite pentru din bugetul MApN pentru ”consolidarea flancului estic”, Armata Română s-a ales cu sistemele HIMARS. Cele care au fost achiziționate prin încredințare directă și la un preț ”umflat” pe măsură, tocmai cu nota de justificare prezentată Parlamentului cu privire la pericolul rusesc din Marea Neagră.
Numai că, așa după cum dezvăluiam, chiar specificațiile tehnice ale primelor sisteme HIMARS ajunse la Constanța indică negru pe alb că acestea nu au capabilitatea de a atinge barem Crimeea! Așa că sunt bune doar dacă vrea ministrul Ciucă să bombardeze Sibiul, Iașiul, Dăbuleniul, Varna sau Cernăuți! În schimb ce rachetele deja aflate pe platformele militare marine rusești din Sevastopol aveau capacitatea de a atinge Litoralul românesc în 42 de secunde. Dar ia să calculeze acum ”eroul de la Kandahar” cât va face un Zircon care se deplasează cu peste 8.300 km/h… Astfel că pericolul rusesc este mai mare decât oricând. Dar și vulnerabilitatea României! Cea care s-a trezit acum că nu are niciun ”plan B”, mergând orbește doar pe mâna samsarilor de armament de la Departamentul Apărării de la Washington. Acolo de unde tocmai ce a fost recunoscută public nu doar îngrijorarea, dar și neputința actuală a ”scutului” american de la Deveselu în fața Zircon! Astfel că, și dacă ar vrea, SUA nu prea maia u cum să ne ajute, cel puțin în ceea ce privește ”Scutul de la Deveselu”. Suntem singuri!!! (national.ro)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: