MEDICAL

SUPER TRATAMENT împotriva Covid-19. Va fi REVOLUȚIE în lumea medicală. BREAKING NEWS

Vir Biotechnology (VIR) și GlaxoSmithKline (GSK) au anunțat că în cursul săptămânii trecute, în faza 2/3 de testare a tratamentului cu anticorpi împotriva Covid-19, i-a fost administrat VIR-7831 (cunoscut și sub numele de GSK4182136) primului pacient.

Faza 2/3 a studiului COMET-ICE vizează investigarea siguranței și eficacității tratamentului cu anticorpi, in prevenirea spitalizării din cauza Covid-19

Există potențial de a avea disponibile rezultatele inițiale ale studiului înainte de sfârșitul anului 2020, fapt care ar oferi acces la tratamentul cu anticorpi, imediat după prima jumătate a anului 2021

VIR-7831 este un anticorp monoclonal complet uman împotriva SARS-CoV-2 (Severe Acute Respiratory Syndrome coronavirus-2), dezvoltat pentru tratamentul precoce al pacienților cu risc ridicat de spitalizare în cazul infectării cu Covid-19.

Scopul studiului COMET-ICE

Scopul studiului COMET-ICE (Proces de testare a eficacității anticorpului monoclonal Covid-19 – Intenție de tratare în stadiu incipient) este de a evalua dacă VIR-7831, o doză unică de anticorp monoclonal, poate preveni spitalizarea din cauza virusului Covid-19. Studiul va cuprinde aproximativ 1.300 de pacienți din întreaga lume, care prezintă infecție simptomatică precoce.

Există potențialul de a avea rezultatele inițiale ale studiului, înainte de sfârșitul acestui an -rezultatele complete fiind așteptate în primul trimestru din 2021, fapt care ar putea oferi posibilitatea tratamentului cu anticorpi, imediat după prima jumătate a anului 2021. Studiul a fost initiat săptămâna trecută, ca urmare a încheierii unei colaborări între cele două companii, în aprilie 2020, care are ca scop cercetarea și dezvoltarea unor soluții pentru a combate Covid-19.

Dr. George Scangos, Director Executiv VIR, a declarat: „Tratarea precoce a celor infectați cu Covid-19 astfel încât starea lor de sănătate să nu se agraveze este o acțiune esențială atât pentru pacienți, cât și pentru societate. Sistemele de sănătate sunt copleșite la nivel mondial, numărul de infecții nou apărute continuând să pună tensiune asupra resurselor deja limitate. Acest studiu este conceput pentru a demonstra dacă VIR-7831 poate reduce semnificativ necesitatea spitalizării la persoane din categoriile de risc, precum persoanele în vârstă sau cele cu afecțiuni preexistente, cum ar fi bolile pulmonare sau cardiace.”

Dr. Hal Barron, Director Științific și Președinte R&D, GSK, a declarat: „Anticorpii monoclonali îndreptați împotriva virusului SARS-CoV-2 ar putea oferi un răspuns imun eficient și rapid la Covid-19, ocolind nevoia organismului nostru de a-și produce anticorpi proprii, ceea ce este deosebit de important în absența unui vaccin eficient. Acest studiu va evalua capacitatea VIR-7831 de a preveni progresul bolilor severe la pacienții cu risc ridicat și, în studiile viitoare, vom testa, de asemenea, capacitatea anticorpului de a preveni infecția la pacienții cu risc ridicat și de a reduce severitatea bolii la pacienții care sunt deja spitalizați.”

Anticorpii monoclonali care neutralizează infecția cu SARS-CoV-2, cel care provoacă Covid-19, sunt investigați ca o posibilă abordare terapeutică și profilactică împotriva bolii. Aceștia sunt produși sau clonați din celule imune în laborator. Platforma anticorpilor a VIR a identificat anticorpi unici de la supraviețuitori, care pot funcționa prin blocarea virusului de a infecta noi celule (neutralizare) și prin recrutarea sistemului imunitar pentru a elimina celulele infectate (funcția efectoare).

O caracteristică cheie a SARS-CoV-2

O caracteristică cheie a SARS-CoV-2 este proteina spike care acoperă suprafața exterioară a virusului. Virusul folosește această proteină spike pentru a se conecta și a intra în celulele umane, ceea ce duce la infecție. Există o ipoteză că anticorpii monoclonali direcționați împotriva proteinelor spike ar putea reprezenta o abordare terapeutică împotriva Covid-19. Studiile pre-clinice cu VIR-7831, identificate prin intermediul platformei de anticorpi VIR, au arătat o afinitate pentru proteina spike a SARS-CoV-2 și o capacitate ridicată în neutralizarea SARS-CoV-2, sugerând o barieră ridicată la rezistență și o capacitate de recrutare a celulelor imune pentru a ucide celulele deja infectate. În plus, VIR-7831 a fost conceput pentru a îmbunătăți biodisponibilitatea pulmonară.

Faza 2/3 a studiului multi-centru COMET-ICE, placebo dublu orb, care investighează VIR-7831 administrat pacienților cu o formă ușoară sau moderată de infectare cu Covid-19, care prezintă un risc ridicat de progresie către o formă severă a bolii, este structurat in doua faze.

Prima fază

Prima fază (faza Lead-In) va servi drept prima evaluare a administrării la oameni. Faza Lead-In va evalua siguranța și nivelul de tolerabilitate a unei singure perfuzii intravenoase de 500 mg (IV) de VIR-7831 sau placebo pe o perioadă de 14 zile la pacienții nespitalizați.

Faza de extindere

Această fază își propune să recruteze 20 de pacienți din Statele Unite ale Americii. În urma acestei evaluări inițiale a singuranței, a doua parte (faza de extindere) va progresa cu scopul de a reduce nevoia de spitalizare. Faza de extindere va evalua siguranța și eficacitatea unei singure perfuzii IV de VIR-7831 sau placebo la aproximativ 1.300 de participanți nespitalizați, de la nivel global.

Obiectivul final de eficacitate este proporția pacienților cu Covid-19 ce prezintă o formă ușoară sau moderată, dar care se agravează (conform protocoalelor se impune spitalizarea sau exista riscul de deces), în termen de 29 de zile de la randomizare.

Programul de dezvoltare clinică COMET pentru VIR-7831 include, de asemenea, două studii suplimentare, primul este planificat pentru tratamentul pacienților grav bolnavi internați iar al doilea pentru profilaxia infecției simptomatice.

Spre finalul anului 2020, cele două companii se așteaptă să înceapă faza a doua a studiului celuilalt anticorp de neutralizare SARS-CoV-2 dezvoltat de acestea, VIR-7832, care are aceleași caracteristici ca VIR-7831, dar care poate funcționa și ca un vaccin terapeutic și/sau profilactic cu celule T, scrie GSK.

Sursa: dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.