SUPER! ULTIMA ORA: Fost consilier local al PSD, cercetat de ANI, găsit spânzurat
Un fost consilier local, cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru incompatibilitate, a fost găsit spânzurat! …(la mai multi PSD-isti spanzurati!)
Este vorba despre preşedintele Clubului Sportiv Vulcan, Ioan Pantilimon, care a fost până la finele anului trecut şi consilier local, și care s-a spânzurat chiar în incinta clubului.
Cel care a dat peste trupul lui Ioan Pantilimon este un coleg de-al acestuia, care a sunat imediat la 112. Din păcate, ehipajul SMURD care a ajuns de urgenţă la faţa locului nu a mai putut face nimic pentru acesta, în ciuda manevrelor de resuscitare.
Ioan Pantilimon era cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru incompatibilitate, dat fiind faptul că a deţinut, în acelaşi timp, şi calitatea de consilier local și pe cea de președinte al Clubului Sportiv Vulcan. La finele anului trecut, Ioan Pantelimon a demisionat mai întâi din PSD şi apoi a plecat şi din consiliul local, invocând motive personale.
Trupul fără viață al lui Pantilimon a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: