POLITICA

SURSE: Acord între PNL, USR PLUS şi UDMR. Ce partid va da PREMIERUL

PNL, USR PLUS şi UDMR au ajuns, vineri, la un acord pentru formarea majorităţii guvernamentale, fiind aceeptaţi Florin Cîţu – premier şi Ludovic Orban, preşedinte al Camerei Deputaţilor, au declarat surse politice pentru un post de televiziune.

Surse politice au declarat, vineri, pentru Aleph News, citat de Mediafax, că PNL, USR PLUS şi UDMR au ajuns la un acord.

Astfel, Florin Cîţu ar urma să fie propus premier al majorităţii, iar preşedintele PNL, Ludovic Orban să fie susţinut pentru a deveni preşedintele Camerei Deputaţilor.

Cel mai probabil, ministerele vor fi împărţite după procentele obţinute la alegeri de cele trei formaţiuni.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, despre negocierile pentru formarea noului guvern că trebuie să avem răbdare, pentru că în alte state negocierile au durat luni sau ani. Iohannis aşteaptă propunerea şi o va accepta, „că este Orban, că este Cîţu”.

Se conturează o nouă formulă pentru guvern, fără Ludovic Orban premier. Cum se împart funcțiile de conducere din Parlament
Liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au reluat, joi, negocierile pentru formarea noului Guvern. Într-o declarație comună, ei au susținut că toate soluțiile sunt pe masă și că fiecare parte și-a exprimat flexibilitatea. Astfel, o nouă formulă care se conturează la negocierile pentru guvern ar fi următoarea: Florin Cîțu-premier, Ludovic Orban-președintele Camerei Deputaților, iar USR-PLUS primește Senatul.

Potrivit informațiilor Digi24.ro, Alianța USR-PLUS și-a comunicat în mod clar preferința pentru Florin Cîțu, deși Ludovic Orban nu a fost încântat de această variantă. Fostul premier PNL le-a comunicat partenerilor de negocieri că „va discuta la partid” despre acest lucru și va veni cu un răspuns final.

În varianta în care Florin Cîțu ar fi prim-ministru, USR-PLUS ar accepta ca poziția de președinte al Camerei Deputaților să îi revină lui Ludovic Orban, însă, pentru această cedare, ei cer compensații serioae. Ei vor primi funcția de președinte al Senatului și ministerele pe care le doresc. Printre acestea, s-ar afla Finanțele și Justiția.

Sursa: gfandul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.