GENERAL

SURSE Guvernul pregateste o noua OUG. Ce se intampla cu SALARIILE in 2021

2021 pare să nu aducă vești bune pentru români. Și asta pentru că guvernul condus de Florin Cîțu are de gând să înghețe mai multe venituri, informează Antena 3. Pe lista guvernului se află indemnizaţia de hrană, sporuri, voucherele de vacanţă, dar şi salariile profesorilor. Momentan, informațiile au survenit pe surse.

Astfel, mai multe venituri ar urma să rămână la nivelul anului 2020, începând din 1 ianuarie 2021, după cum arată o ordonanţă de urgenţă, conform surselor Antena 3.

Miercuri, ziua decisivă
Ordonanţa de Urgenţă ar urma să fie dată miercuri de guvern şi ar anunţa „îngheţarea” cuantumului pentru indemnizaţia de hrană, pensiile de serviciu, voucherele de vacanţă.

De asemenea, salariile profesorilor care urmau să fie majorate ar urma să crească tocmai din decembrie 2021.

Totodată, potrivit surselor citate, este luată în vizor şi majorarea salariului minim pe economie.

Salariul profesorilor, înghețat
Aşadar, foarte multe venituri ar urma să rămână în anul 2021 la nivelul anului 2020, după ce Executivul ar vrea să le „îngheţe”, precizând că anul viitor va fi unul foarte dificil din punct de vedere economic.

Astfel, începând din 1 ianuarie 2021, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi primelor se va menţine cel mult la nivelul anului 2020, luna decembrie.

Adrian Câciu a publicat, pe contul personal de Facebook, dovada că Guvernul Cîțu intenționează să înghețe salariile și pensiile de serviciu.

„Vine frigul. Începe austeritatea!

ÎNGHEAȚĂ SALARIILE ȘI PENSIILE DE SERVICIU!

Dragi bugetari dar si militari beneficiari de pensii de serviciu,

Breaking News:

Guvernul îngheață salariile si soldele dar și pensiile de serviciu.

Vă place?

Unde sunt sindicatele?

Dupa ce v-au confiscat votul va confiscă si cresterile de venituri prevazute de legislația în vigoare. Cam 20 de miliarde lei lipsă în consum”, este mesajul postat de Câciu, însoțit de documente.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.