ECONOMIC

SURSE Marea lovitură pe care USR-PLUS le-o pregătește polițiștilor și militarilor! Breaking news

Surse politice au dezvăluit, pentru Bugetul.ro, că USR-PLUS le pregătește o adevărată lovitură polițiștilor și militarilor. Concret, partidul condus de Dan Barna și Dacian Cioloș vrea desființarea pensiilor de serviciu care se acordă în baza Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

De altfel, sursele noastre sunt confirmate chiar prin declarația ministrului USR-PLUS al Economiei, Claudiu Năsui, care s-a plâns că formațiunea pe care o reprezintă nu are majoritate parlamentară și că cu procentul de 15% trebuie să-și mobilizeze partenerii de Coaliție, PNL și UDMR, pentru a avea 51% și a desființa toate pensiile speciale, inclusiv pe cele ale polițiștilor și militarilor. De altfel, Năsui nu se află la prima declarație făcută în acest sens. Pe de altă parte, Raluca Turcan, ministrul Muncii, a precizat, la finalul lunii aprilie, că „atunci când vorbim despre pensiile speciale, nu vorbim despre pensiile ocupaționale din sistemul de Apărare și Ordine Publică”. În decembrie 2019, același Claudiu Năsui o contrazicea pe Raluca Turcan, actualul ministru al Muncii, după ce aceasta declarase că PNL-ul e de acord cu tăierea pensiilor speciale, mai puțin cu cele ale militarilor și magistraților. Năsui spunea atunci „doamna Turcan a declarat ieri că își dorește desființarea pensiilor speciale mai puțin pentru militari și magistrați unde nu ar face nicio modificare. Lucrul acesta ar fi o greșeală. Dacă tot avem oportunitatea să schimbăm ceva, ar trebui să o facem în profunzime”.

Precizăm că, în luna martie a acestui an, Dumitru Coarnă, fost șef al SNPPC, în prezent deputat PSD, a dezvăluit, pentru Bugetul.ro, că circulă mai multe informații, pe surse, potrivit cărora Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR intenționează să schimbe formula de calcul a pensiilor polițiștilor, militarilor și lucrătorilor din SRI, SPP și STS. Ulterior, în luna iunie a acestui an, ministrul USR-PLUS al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, îl confirma pe Dumitru Coarnă și vorbea de schimbarea formulei de calcul a pensiilor militare.

Ce a declarat Claudiu Năsui (USR-PLUS) în această săptămână:
„Discuția e începută. E o coaliție la guvernare și e o coaliție care nu are consens pe subiectul pensiilor speciale. Am reușit să desființăm pensiile speciale ale parlamentarilor. A fost maximul ce se putea face… Sunt sub 3% din pensiile speciale, e infim, dar ca să elimini pensiile speciale ai nevoie de majoritate 50% +1. Nu există 50% +1 acum în Parlament care să vrea. Eu sper că da (va fi în viitor). Haideți să fie presiune mare, că noi ne dorim asta!

Noi (USR-PLUS) am avut primul proiect de desființare a pensiilor speciale. Toate, nu doar unele. Că ăsta e argumentul că de ce doar la unii. Hai la toți! (…) E o chesiune și de justețe, etică, morală, că toți cotizăm la fel, dar unii primesc mai mult. Să fie presiune mare pe desființare”, a spus ministrul Economiei, la B1 TV.

Asigurarea dată militarilor și polițiștilor, în luna aprilie, de Raluca Turcan:
„Atunci când vorbim despre pensiile speciale, nu vorbim despre pensiile ocupaționale din sistemul de Apărare și Ordine Publică. Sunt șase categorii de beneficiari de pensii speciale şi, după ce primim propunerile concrete din partea beneficiarilor, practic din partea sistemului, noi începem activitatea”, a spus Raluca Turcan.

Semnalul tras de Dumitru Coarnă:
„Mai sunt niște informații care circulă pe surse, cum că ar vrea să scoată o mare parte din Anexa 6 a Legii nr. 223/2015 și să se treacă pe contributivitate, să rămână doar militarii din teatrele de operațiuni pe o pensie de serviciu tip NATO.

Ceilalți – polițiștii, jandarmii, pompierii, alte tipuri de militari, precum cei din SRI, STS, SPP – să treacă pe contributivitate”, a explicat, pentru Bugetul.ro, în martie, deputatul PSD.

În luna iunie, Ghinea l-a confirmat pe Coarnă
„Am curajul să spun că nu cred că magistraţii trebuie să aibă pensie specială. Magistraţii oricum au avut salarii mari. Atenţie, eu nu spun că toată lumea trebuie să aibă pensie egală, eu spun aşa, în funcţie de cât ai avut salariul trebuie să ai şi pensie. Apare aceeaşi întrebare, dar, uite, militarii de pildă nu au avut contribuţie la pensie. Au avut un salariu, putem să facem un fel de calcul prin care pe salariul pe care l-au avut ei, să aibă acum pensii legate de contributivitate. Şi cei mai mulţi dintre militari ar înţelege asta. Dacă vă uitaţi la categoria militarilor sau categoria poliţiştilor şi acolo există nedreptate între pensia medie, între pensia cu care a ieşit un sergent din poliţie, când erau încă ofiţeri şi cu pensia cu care a ieşit un general din poliţie, care şi-a dat o pensie specială şi-a mărit salariul în ultimele şase luni şi a ieşit la pensie cu salariul ăla. Asta este genul de nedreptate care nu trebuie să mai existe”, a declarat Ghinea, la Prima TV, în cadrul emisiunii Insider Politic.

Sursa: bugetul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.