GENERAL

Suspendarea lui Klaus Iohannis. TRADAT chiar de oamenii lui?

Demersul inițiat de AUR, privind suspendarea președintelui Klaus Iohannis, a fost deja semnat de doi parlamentari PNL. Anunțul a fost făcut, marți seara, de către copreședintele AUR, care însă nu a dezvăluit numele liberalilor, afirmând că nu are acordul acestora.

Cu toate acestea, s-a aflat, pe surse, că liberalii care susțin demersul de suspendare a lui Iohannis sunt Daniel Gheorghe și Dumitru Flucuș. Cei doi nu se numără printre liberalii care s-au dezafiliat recent din grupul PNL, dar, pe de altă parte, l-au susținut pe Ludovic Orban pentru șefia PNL.

Zilnic, susținători de-ai lui Orban părăsesc grupul parlamentar PNL
După cum cum s-au desfăşurat până acum plecările susţinătorilor lui Orban din grupul parlamentar PNL, câte 2-3 pe zi, cel mai probabil este ca cei doi să facă şi ei în curând acelaşi pas, scrie RomâniaTV.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a numit luni seară demararea procedurii de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis o „tentativă de adâncire a crizei şi de a zgudui democraţia” şi a anunţat că a propus în Biroul Executiv excluderea parlamentarilor PNL care semnează demersul.

Degringolada care a cuprins PNL se adâncește pe zi ce trece.

Liberalii care semnează demersul AUR, amenințați cu excluderea din partid
„Ştiu că traversăm o perioada delicată, în care, din păcate, durerea unora este exploatată în mod cinic de persoane fără scrupule (…) astăzi au mai făcut un pas în a crea o nouă falie în societate: demararea procedurilor de suspendare a preşedintelui. Fără un motiv real. Aşa…pe vorbe! Condamn această făţărnicie politică pusă în scenă de cei de la AUR”, a scris, luni seară, pe Facebook, Virgil Popescu.

Ministrul Energiei anunţă că a propus excluderea parlamentarilor care vor semna demersul AUR.

Le-am cerut colegilor din BEx să fie de acord să îi excludem din partid pe parlamentarii PNL care semnează această tentativă de adâncire a crizei şi de a zgudui democraţia. Regret că au existat momente când şi alţi colegi de pe scenă politică au preferat să se facă frate cu…” crezând că vor trece puntea, când…din păcate…au pus doar umărul la “scufundarea” României”, a mai afirmat ministrul.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.