GENERAL

Tânăr nevăzător umilit de un controlor CFR: nu a fost lăsat să-și ocupe locul la cușetă pentru că era însoțit de câinele ghid

Silviu Roșu, un tânăr nevăzător, susține că nu a fost lăsat de un controlor CFR să-și ocupe locul la cușetă pentru că era însoțit de câinele său ghid. Situația a fost rezolvată abia după intervenția poliției.

„De când îl am pe Basil care ma ajută atât de mult, cu multe replici și jigniri m-am confruntat, dar să nu fiu lăsat să urc în tren..nu mi s-a mai întâmplat până acum”, scrie tânărul pe Facebook.

Tânărul s-a confruntat cu această situație pe 27 ianuarie, în timp ce urma să se îmbarce într-un tren care pleca din București către Cluj.

„Luni, în data de 27 Ianuarie 2020, mă îndreptam liniștit spre gara, de unde urma sa călatoresc la Cluj. Menționez că eram împreună cu câinele ghid, dar când sa ajung lângă vagonul de cușetă, ce să vezi, domnul controlor s-a impus brusc prin forță fizică spunându-mi, într-un mod foarte agresiv că nu am voie cu câinele în Vagonul de cușetă. Am început, desigur, sa spun aceeași poveste a nu știu câta oară : că am circulat de mai multe ori și este posibil pentru că există o lege care permite accesul câinilor ghizi în orice mijloc de transport. Dumnealui a continuat, fără să coboare tonul, să-mi interzică urcarea mea în tren, în condițiile în care mai erau 3 minute până ce trenul pleca. El continua să-mi arate cu degetul unde e celalalt vagon, de clasa a doua, unde după el aș fi avut voie, de menționat că sunt nevăzător și, evident, nu vedeam unde îmi arata cu degetul. În fine, am încercat să-l conving că există legea 448, articolul 64 care permite accesul liber al câinilor în orice loc, a continuat să fie agresiv, m-a ținut la capătul culoarului, a continuat să tipe agresiv la mine, nici măcar nu a încercat să găsească o variantă pentru a-mi ocupa și eu locul în cabina de cusetă”, scrie Silviu Roșu.

Tânărul a sunat la 112 pentru a reclama că controlorul nu îl lasă să ocupe locul său la cușetă.

„În acel moment, în care mă simțeam umilit și obosit, am sunat la 112 și i-am explicat celor de la poliție ce mi s-a întâmplat. La stația Ploiești a venit o doamnă polițistă, m-a legitimat, i-am explicat toată situația, ca în final să-mi spună că am dreptate și trebuie să-mi ocup locul. “Domnul” controlor a înțeles în sfârșit, dar nu a ezitat să-mi spună, bătându-se cu pumnul în piept că tot el are dreptate, dar pentru a-mi arăta că e om bun mi-a găsit un loc. Vreau să subliniez faptul că majoritatea oamenilor din mai multe cabine de cusetă mă asteptau să vin la ei, să dorm, dar cea mai mare problemă o avea controlorul pentru că, în legea lor învechită din minte nu apare că avem voie și noi să circulăm cu un câine ghid”, a mai scris acesta.

Silviu Roșu povestește că trenul a plecat din stația Ploiești cu agentul de poliție care urcase la bord pentru rezolvarea problemei.

„O fază foarte amuzantă, în momentul când polițista a venit să vorbească cu mine. Bineînțeles că atât de incompetenți sunt încât a plecat trenul cu tot cu ea, până la următoarea stație, a început să se certe cu controlorul pe motiv că nu a ținut trenul în stația de la Ploiești.

Uitați cum este făcută legea CFR călători. Se pare că trebuie să cumpăr bilet pentru toate celelalte 5 locuri din cusetă. Dar de ce ar trebui să fac eu asta? Pentru că sunt nevăzător? Când, oare se vor gândi cei de la CFR călători și la această categorie de persoane? Mie nu-mi vine să cred că un controlor era să mă lase cu ochii în soare, în Gara de nord din București”, mai scrie tânărul în postarea pe Facebook.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.