NATIONAL

Tariceanu si-a dat demisia din PNL si va forma un nou partid dedicat “liberalilor de stanga”

După ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va trece în opoziţie, oficializând “divorţul” USL, fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu şi-a dat demisia din partid. Senatorul, cunoscut drept un vechi critic al lui Antonescu, a anunţat că va forma Partidul Reformator Liberal, unde îi invită pe toţi “liberalii de stânga”, deşi el însuşi se declara ca fiind monarhist, reinstaurarea monarhiei constituţionale fiind eminamente un demers de dreapta.

Călin Popescu Tăriceanu declarase, marţi, înaintea Delegaţiei Permanente a liberalilor, că PNL nu ar trebui să se grăbească cu decizia ruperii USL. Fostul premier a fost membru fondator al partidului şi a deţinut funcţia de preşedinte între 2005 şi 2009.

“PSD şi-a înfiinţat un partiduleţ liberal dizident şi îşi bate joc de bietul Tăriceanu, promiţându-i susţinere la preşedinţie. Jalnic final de carieră pentru fostul premier. Măcar dacă ar fi citit istorie, a Partidului Naţional Liberal cel puţin. În martie 1945, liberalul Gheorghe Tătărescu a fost unul din foarte puţinii politicieni democraţi atraşi în guvernul comunist condus de Petru Groza, cu preţul ruperii PNL. Comuniştii l-au folosit pe Tătărescu la Conferinţa de Pace de la Paris, pe care şi-a pus semnătura, în calitate de ministru de Externe. Cum şi-a îndeplinit sarcina, cum a fost scos din guvernul comunist şi băgat la închisoare. Trista soartă a democraţilor care s-au lăsat ademeniţi şi au trecut în tabăra comuniştilor, domnule Tăriceanu…”, a comentat demisia fostului premier liderul Noii Republici, Mihail Neamţu. Sursa: FrontPress.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “Tariceanu si-a dat demisia din PNL si va forma un nou partid dedicat “liberalilor de stanga”

  • Asta ar trebui sa-si dea demisia din Romania si sa se duca dupa Fundatia Gojdu sa o aduca inapoi in tara,ticalosu.Si romanii il mai aplauda pe unde il vad.El este unul din initiatorii Legii anilegionare si antiromanesti.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.