Tată şi fiică MORTI într-un CUMPLIT ACCIDENT. Mama şi cealaltă fiică sunt în comă
Nenorocire într-o familie din Sighişoara. Un tată şi fiica sa în vârstă de 20 de ani au murit aseară într-un grav accident, după ce bărbatul a vrut să facă o depăşire, dar a pierdut controlul volanului.
Mama şi cealaltă fetiţă au scăpat cu viaţă, dar au fost grav rănite. Tânăra care şi-a pierdut viaţa avea planuri mari. Se întorceau cu toţii de la Cluj, unde studiaseră ofertele facultăţilor.
Tragedia s-a petrecut pe Drumul Naţional 14, între Mediaş şi Sighişoara, în zona oraşului Dumbrăveni.
Părinţii şi cele două fete fuseseră la Cluj, pentru că fiica cea mare voia să se înscrie în toamnă la facultate.
Mai aveau 30 de kilometri până acasă, când drumul li s-a sfârşit brusc.
Şoferul mergea cu viteză şi, la un moment dat, a vrut să depăşească altă maşină, dar a lovit o dubiţă. Tatăl şi fiica cea mare au murit pe loc.
‘Accidentul rutier s-a produs pe fondul nereducerii vitezei de deplasare într-o curbă la dreapta. Autoturismul înmatriculat în Mureş nu reduce viteza în curba la dreapta, pătrunde pe sensul opus de mers şi intră în coliziune frontală cu autoutilitara’, a declarat comisarul şef Marius Cuciorovschi, şeful Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului Rutier.
Sora mai mică şi mama, care stăteau în spate, au avut mai mult noroc. Ele au fost transportate la spital. Şi şoferul dubei a fost rănit.
Şi în judeţul Braşov, viteza a făcut victime.
Un şofer care a observat în ultima clipă o căruţă nesemnalizată a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un alt autoturism.
Patru oameni au fost răniţi şi mai multe echipaje de medici au intervenit de urgenţă. Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri mai bine de două ore.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: