NATIONALNOUTATIPOLITICA

Taxati! Taxati! Taxati! (Mortii ma-tii de comunist „domnule” Ponta!)

Au trecut șase luni de când Crin Antonescu l-a citat cu tușeul personal pe Vladimir Ilici Lenin – “Învăţaţi! Învăţaţi de toate! Învăţaţi tot!” – și deja ne-am lămurit că acest îndemn a fost înţeles pe de-a-ntregul de către slujbașii din Guvernul Socialist Ponta. Palatul Victoria este ca o bucătărie uriașă a vrăjitorilor care roiesc în jurul unui ceaun imens în care doi dregători amestecă ingredientele din zeama care le va fi servită românilor cu polonicul în anul fiscal 2014 și pe mai departe.

ponta2E clar, nu poți să separi secera CriticSpanacului Liviu Voinea de ciocanul ideologic liberal al lui Daniel Chițoiu, ar trebui să le ceri prea mult celor a căror nuntă sub sigla USL a fost sfârșitul unui lung concubinaj mediatic și începutul unui partaj pe sume mari. Iată-i cum, sforțându-se în ordonanțe și murmurând litaniile întunericului ei și-au dovedit măiestria în aplicarea comandamentelor financiare stângiste: de a lua de la contribuabilul onest și a da celui care face frumos în fața stăpânirii.

Slugile de casă, slujbașii robotizați, miniștrii și toți amploaiații de partid afiliat USL au învățat tot ce trebuia în materie de stors bani din piatră seacă, beton, energie sau conturi bancare. Nu trebuie să ai obraz când pui noi taxe, trebuie doar să nu-ți alienezi baza electorală, restul vine de la sine, vorba lui Mircea Geoană: “Victor Ponta nu va putea să spună tot ce îi stă pe suflet și asta e bine. De aia suntem noi aici.”

Și sunt cu duiumul acești harnici creatori de rău și prostie. USL-așii s-au pus pe treabă de când au ocupat toate funcțiile în stat cu excepția fotoliului prezidențial. Mai întâi au mărit impozitele locale, apoi au dat iama în utilități. Gazele, curentul, energia s-au scumpit dar nu a fost suficient. Guvernanții au taxat și impozitat tot ce mișcă, inclusiv oile, gâștele, porcii și caprele. (Au scăpat păsările migratoare dar se lucrează și vor plăti și ele…) Apoi s-au repezit ca lăcustele asupra terenurilor agricole și au impozitat tot ce se poate produce acolo cu rezultatul că într-un an agricol bun s-au triplat prețurile în piață la cartofi, legume și fructe.

imagesCAK9DMA1
Au trecut la rând IMM-urile obligate ori să sporească veniturile bugetare ori să treacă pe lângă lege. În 2014 vine rândul marilor firme din energie, Transelectrica, Romgaz, Enel etc care vor plăti taxe și pe mijloacele fixe cu ajutorul cărora își desfășoară activitatea.

Mulți și veșnic hămesiți, USL-așii și-au luat pauză de gândire și s-au orientat asupra prăzilor următoare. Treburile statului merg în jos dar partidele de la putere gem de atâta bunăstare. PSD-ul rămăsese în urmă cu plata chiriei până să vină la putere, acumvrea să cumpere sediul din Kiseleff. La conferința PSD de acum câteva zile 4500 de cappi-șefi-șefuți ai partidlui lui Ilici s-au întâlnit în centrul Bucureștiului pentru a-și proclama nevoia de ”un președinte pacificator”, care să-i scoată din ghearele Justiției. Camarazii lui Crin au rămas puțin în urmă, așa este când ești pe locul doi, dar au timp să se refacă.

Dregători mari la buzunare și mici la suflet mișună, amușină, își înfig colții, rup, cară și distribuie către aleșii sufletelor lor ce vor și ce pot din ce le dă Ponta Guevara, mai-marele peste anchetații și trimișii în judecată de DNA. Mai prezent ca niciodată în viața și în spaimele românilor, Victoraș Plagiatorul continuă opera mentorului său, condamnatul și liberatul cvasi-sinucis Adrian Năstase, cel care ne-a lipsit de orgoliul și bătaia de cap de a avea o companie de petrol și gaze. Știu ce vreți să spuneți cu privire la hidrocarburi, că am avut parte și de contribuția liberalilor la starea generală de bine a națiunii prin Călin Popescu-Tăriceanu, cel care a inclus România pe traseul turistic submarin al prospecțiunilor petroliere date pe sub mână și aproape gratis unei companii sărmane, că de aia prețul a fost ca în Vinerea Neagră.

Nu, nu plătește turcul, niciodată n-a plătit ce-a luat de la noi, românul plătește cu vârf și îndesat aplecarea sa către ascultatul sirenelor stângii, unii au calculat că ar fi vorba despre un miliard de euro în plus pe care contribuabilii îi vor da în plus pentrufumărit și stâlpărit. “Avantajul” benzinei mai grele la casa de marcat este că va ușura buzunarele românului și îi va împăca în suferința cu utilizatorii de motoare diesel, care vor plăti și ei mai mult pentru că așa vor Ponta, Antonescu, Chițoiu, Radu Voinea și tot USL-ul.

Dar dacă guvernul e serios și tăie zdravăn din veniturile noastre, hai să vedem ce face acum opoziția când știm că Antonescu a spus că va candida “din partea USL și nu din partea partidelor de dreapta”. Ei bine, Vasile Blaga zice (cu mâna sub masă și cu degetele încrucișate) că ”PDL va susține un candidat al dreptei care va intra în turul 2”. Ghici candidatul Predoiu cine-i? Deci ne-am lămurit…

Din partea Forței Civice, adică din partea lui Mihai Răzvan Ungureanu am fost asigurați că “noi, dreapta, o să avem grijă să nu intre domnul Antonescu în turul 2”. Așa, frumos, să se sperie toți și toate, dar nu în USL. Opinia lui Mihail Neamțu, aceea că“Traian Băsescu nu poate unifica dreapta” este ca un sens giratoriu cu mai multe ieșiri.

Foarte bine, deci rămâne întrebarea din fața jobenului politic: cine să iasă să fie bine și să avem un președinte de dreapta? PNȚCD și Mișcarea Populară au decis să nu-l susțină pe Crin Antonescu dar nu este suficient să spui nu, ci trebuie să te așezi la masa tratativelor și să susții pe cel care este mai bine plasat.

Deci lumea Dreptei este de acord că trebuie să se opună liderilor Stângii USL și să-și caute în propriile rânduri acea personalitate care să-i înfrunte, dar ce facem cu taxele, că de acolo am plecat și asta ne doare? E foarte posibil ca problema taxelor să rămână pe locul doi, de ele să se vorbească din ce în ce mai puțin și mai lipsit de speranță. De ce să nu cerem dreptei fărâmițate și slabe așa cum este ea să ia atitudine și să spună răspicat că își ia angajamentul în față electoratului român să elimine taxele lui Ponta și Antonescu și să instaureze filozofia bugetară care are la bază grija față de toți cetățenii, nu doar față de funcționării la stat? Ar fi o crasă dovadă de ipocrizie că la preluarea puterii de către actuală opoziție să vedem că vor rămâne aceste taxe.

Când Ponta a spus că el găsește bani doar dacă mărește taxele atunci cred că dreapta trebuie să i se opună cu fermitate, prin toate mijloacele și pe toate căile legale. “Taxați”, zice Ponta, – “taxăm”, răspund membrii guvernului său. Nu poți fi de dreapta și să închizi ochii la taxele și impozitele pe care le pun socialiștii USL, îți trebuie curaj, moralitate, caracter și consecvență pentru a fi gata de acțiune. Pentru alegerile de anul viitor Stânga USL are sloganul “Jos Băsescu”. E șansa Dreaptei de a se ridica în ochii alegătorilor dacă strigă “Jos taxele!”

images
De ce nu ies în stradă Mihail Neamțu, Eugen Tomac, Vasile Blaga, Aurelian Pavelescu și Mihai Răzvan Ungureanu? Ce așteaptă, să lupte pentru ei tot Traian Băsescu? Este o mare greșeală evitarea angajamentului direct în legătură cu problemele care interesează viață de zi cu zi a cetățeanului. Sunt însă sceptic în privință apetitului și a determinării conducătorilor diverselor partide de dreapta. Despărțiți de orgolii și ambiții ei contribuie la crearea cadrului unui an electoral cu victorii USL pe linie. Iar pentru a-i face cale liberă lui Crin sau lui Ponta nu trebuie decât să te faci că le ești adversar. Vasile Blaga, se aude și la PDL?

Jos taxele! De Daniel Francesco – In linie dreapta

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.