Tehnici de spionaj

Scurta prezentare

Spionajul este o activitate desfășurată de una sau mai multe persoane numite spioni; scopul aceste activități este de urmărirea unei sau mai multor persoane sau instituții sau țări pentru a afla intențiile sau activitățile acestora, pentru a afla ce intenționează să facă sau să spună, și aceasta cu scopul de a informa o terță parte.

Termenul de spionaj este deseori asociat cu statul care spionează dușmani potențiali sau actuali, în primul rând pentru scopuri militare, dar acesta s-a extins la spionajul care include corporații, cunoscut sub numele de spionaj industrial.

Multe națiuni spionează la o anumită perioadă atât dușmanii cât și pe aliați, deși mențin o politică de a nu comenta asupra acestui fapt. Dicționarul legislativ al lui Henry Campbell Black (1990) definește spionajul ca fiind “…strângerea, transmiterea sau pierderea informatiilor referitoare la apărarea țării.”

Spionul este un agent angajat să obțină astfel de informații. Termenul de ofițer de informații este de asemenea folosit pentru a descrie un membru a forțelor armate, poliției sau agențiilor de spionaj, care sunt specializate în strângerea, fuziunea și analizarea informațiilor, pentru a se sfătui cu guvernul sau cu alte organizații.

Spionajul poate fi de mai multe feluri:  spionaj industrial, spionaj militar, spionaj economic, spionaj informatic, contraspionaj.

Istoria spionajului

Incidentele cu privire la spionaj sunt bine documentate de-a lungul istoriei. Egiptenii antici au avut un sistem bine dezvoltat pentru obținerea informatiilor, iar evreii au folosit și ei spioni.

Mai recent spionii au jucat un rol important în Anglia elizabetană. Japonia feudală a folosit deseori ninja pentru a strânge informațiie. Multe metode moderne de spionaj au fost deja stabilite atunci.

Războiul Rece a implicat spionaj intens între Statele Unite și aliații săi si Uniunea Sovietică și Republica China și aliații acestora, referitor mai ales la armele nucleare. Recent, agențiile de spionaj au urmărit comerțul ilegal de droguri și persoanele bănuite de complicitate sau activități teroriste.

Timp de trei decenii Statele Unite și-a cultivat cele mai bune și inteligente dispozitive în domeniul comunicațiilor și controlului. Pe măsură ce tehnologia a evoluat, mijloacele și metodele de spionaj au avansat către supravegherea tuturor transmisiilor electronice, incluzând telefonul mobil, mesageria vocală, e-mail și transmisii fără fir, etc.

Totuși, se spunea că Uniunea Sovietică avea cele mai mari și mai avansate rețele de spionaj în timpul existenței sale, infiltrându-se și în cele mai sigure locuri de pe planetă, fapt care a cauzat multe scandaluri.

Pentru a obține informații politice și economice, care ar putea fi în avantajul Statelor Unite, comunicațiile străine sunt din când în când subiectul supravegherilor. În 2002, noi programe de supraveghere prin satelit, înarmate cu rachete, au făcut posibil nu numai supravegherea în timp real ci și răspunderea prin forță.

Informația

Informația poate face diferența dintre succes și eșec; dacă un secret comercial este furat concurența poate avea un avantaj în plus, față de alți competitori. Deși o mare parte din obținerea informațiilor se realizează prin mijloace publice, corporațiile cred că cel mai bun mod de a afla o informație este prin a o lua.

Spionajul industrial reprezintă o amenințare la adresa oricărei afaceri care depinde de informație. Informația de care competitorii sunt interesați ar putea fi: liste cu clienți, înțelegerile aprovizionării, documente cu cercetare sau experimente sau planurile unui nou prototip.

Transmiterea informațiilor în spionaj

Prin radio. De peste 30 de ani undele scurte au purtat mesaje codificate ale spionilor din toată lumea. Această metodă este perfectă pentru o comunicație într-un singur sens, protejată de anonimat.

De cele mai multe ori, mesajele sunt transmise prin intermediul numerelor spuse clar de către o voce de bărbat sau femeie (ori chiar de copil, cum este în cazul „Rapsodiei Suedeze”) și sunt precedate de muzică sau sunete care avertizează asupra faptului că va urma o transmisiune.

Alteori se utilizează codul morse, ori o melodie simplă, compusă din tonuri de diferite lungimi. Pasionații de radio din întreaga lume au adunat multe astfel de înregistrări în ceea ce este cunoscut sub numele de Proiectul Conet. Printre acestea se află și una în limba română, în care se poate auzi la început cunoscuta Ciocârlie a instrumentistului Gheorghe Zamfir, iar mai apoi o înșiruire de cifre.

Aceste posturi clandestine emit în mare parte și astăzi. Toate înregistrările din arhiva proiectului pot fi găsite liber aici. Exista site-uri unde se gasesc diverse instrumente de spionaj. Un exemplu este www.spionaj.com

Spionaj industrial:

Etape, priorităţi, metode

Spionajul industrial este o expresie folosită pentru a descrie spionajul realizat pentru scopuri comerciale, în loc de scopuri de securitate națională.

La cel mai inofensiv nivel, termenul se referă la metode legale de examinare a publicațiilor, site-urilor web, autorizațiilor, etc pentru a determina activitatea unei corporații, până la metode ilegale, cum ar fi: șantajul, supraveghere tejnologică, mituire sau violență.

La fel ca și spionajul unei organizații comerciale, guvernele pot fi de asemenea țintele spionajului comercial – de exemplu pentru a determina condițiile unei oferte pentru un contract guvernamental, astfel un alt ofertant sa nu intervină.

 

H. J. Cammert, consilier de securitate pentru industrie (R.F.G.), într-un articol publicat în revista “International Security Review”, subliniază:

1)     până la sfârşitul primului război mondial, sarcina spionilor din domeniul industriei era de a procura informaţii privind produsele firmelor concurente;

2)     la sfârşitul celui de-al II-lea război mondial s-a ajuns la concluzia că potenţialul militar ocupa, faţă de puterea economică, doar un loc secundar. Din acest motiv şi spionajul industrial a cunoscut o nouă orientare, el devenind o componentă a unei strategii politice globale;

3)     astăzi, interesul principal al aproape tuturor guvernelor din ţările capitaliste dezvoltate îl constituie puterea economica şi stabilitatea ţărilor lor. Această deplasare a priorităţilor a fost sprijinită în continuare de difuzarea sporită a informaţiilor legale de către întreprinderile de acelaşi profil şi numărul în creştere al tehnicilor şi procedurilor de cercetare a pieţelor şi de marketing.

În cazuri izolate firmele pot încerca să cunoască planurile strategice ale concurentului, prin recrutarea de colaboratori şi plasarea lor în poziţii cheie. Pe de altă parte, introducerea “filozofiei americane a managementului”, precum şi sporirea întreprinderilor multinaţionale au determinat în mod inevitabil angajarea în activităţi intermediare a unor colaboratori de înaltă calificare.

În ultima vreme şi numărul mare al aşa-ziselor întreprinderi de consultaţii (“vânătorii de capete”) au început să joace un rol din ce în ce mai mare în viaţa social-economică.

Din aceste motive, spionajul industrial, organizat la nivel naţional şi internaţional, vizează, în esenţă, creşterea puterii economice a unui concern sau a unei ţări. Important este aspectul că acesta reuşeşte să-şi acopere foarte bine acţiunile.

Fazele şi modalităţile de operare ale spionajului industrial sunt legale şi ilegale. Astfel :

Faza I : este absolut legală şi constă în colectarea generală de rapoarte anuale, bilanţuri, stenograme ale unor discuţii ori şedinţe importante, materiale din presă, televiziune şi reviste de specialitate, declaraţii.

Faza a II-a : colectarea şi compararea de către persoanele de legătură a materialelor la care accesul persoanelor străine este oprit. În Elveţia, Liechtenstein şi Rotterdam sunt “pieţe informaţionale”. Aici serviciile secrete îşi instalează reprezentanţe permanente unde agenţii lor cumpără sau intră în posesia unor informaţii, ori încheie afaceri cu organizaţii ilegale sau cu persoane care se pretează la astfel de acţiuni infracţionale.

Faza a III-a: folosirea organelor naţionale (poliţia, finanţele, vama, securitatea statului) în domeniul culegerii ilegale a informaţiilor. Chiar dacă la prima vedere o informaţie pare a nu avea o valoare deosebită, ea poale constitui o piatră dintr-un mozaic în vederea închegării unei imagini cuprinzătoare asupra unei probleme pusă în mişcare.

Faza a IV : utilizarea propriilor agenţi calificaţi şi a tehnicii operative.

Făcând referire la aceeaşi problematică, Herschel Britton, director la “Burns International Securities Systems Inc” din S.U.A., atrăgea atenţia că în Japonia şi Elveţia există şcoli speciale în domeniul spionajului economic.

De asemenea, menţionând că în prezent spionajul industrial afectează direct întreaga economie şi, implicit, securitatea internă a statului, acesta a propus adoptarea unei legislaţii mai severe, pentru “a se pune capăt uşurinţei în ceea ce priveşte circulaţia unor secrete economice şi a know-how-ului tehnic, precum şi stabilirea unul regim clar de manipulare şi clasificare a documentelor secrete”.

Luând masuri drastice de apărare a secretelor de fabricaţie şi din domeniul ştiinţei şl tehnicii de vârf, concomitent cu limitarea strictă a transferului de tehnologie către ţările socialiste şi cele aflate în curs de dezvoltare, S.U.A. a solicitat serviciilor lor secrete să-şi intensifice, totodată, şi activitatea de spionaj ştiinţific şi industrial în toate zonele lor de operaţii.

Contraspionaj

Contraspionajul reprezintă spionajul direct împotriva sistemului de spionaj al dușmanului, cum ar fi recrutarea agenților în organe de informații străine.

Multe guverne și armate au organizații care îndeplinesc special acest rol. Metodele includ supravegherea suspecților și a comunicațiilor acestora, agenți sub acoperire, monitorizarea comportamentului personalului diplomatic (de obicei chiar spioni sau îndrumători ai spionilor), etc.

Când spionii sunt descoperiți, agențiile au de obicei drept de arestare, dar este mult mai productiv să-i păstreze pentru a afla ce vor, care este scopul și cu cine vorbesc.

Mai departe dezinformarea poate fi folosită pentru a-i păcăli pe spioni și pe sponsorii acestora sau să-i facă să înceteze din activitate dacă informațiile nu sunt de încredere sau dacă secretul lor a fost compromis. Activitățile de informații și contrainformații nu apar numai între guverne, dar și între industrii și grupuri teroriste.

Agenții de contrainformații

Agência Brasileira de Inteligência (Abin) – Brazilia

Australian Security Intelligence Organisation (ASIO) – Australia

Bundesnachrichtendienst (BND) – Germania

Canadian Security Intelligence Service (CSIS) – Canada

Direction de la Surveillance du Territoire (DST) – Franța

Federal Bureau of Investigation (FBI) – Statele Unite

Counterintelligence Field Activity (CIFA) – Statele Unite

FSB – Federația Rusă

Shabak – Israel

KGB – Uniunea Sovietică

MI5 – Marea Britanie

National Intelligence Agency (NIA) – Africa de Sud

Inter-Services Intelligence – Pakistan

Metodele de culegere de informatii in spionaj

1. Observatia si supravegherea : un spion care se strecoara in tabara inamica pentru a numara bolnavii si ranitii sau se ascunde in debara pe cand altii discuta in fata usii, se angajeaza in observare si supraveghere. Supravegherea moderna sub acoperire include folosirea fotografiei din satelit, plantarea de microfoane ascunse, interceptarea convorbirilor telefonice, citirea clandestina a corespondentei si multe alte tehnici.

Numeroasele progrese tehnice din domeniul radarului, al sonarului, satelitiilor de spionaj, fotografiei de la distanta si de la mare altitudine, interceptarile electronice high-tech, receptie audio prin microfoane parabolice su laser, camere video si microfoane miniaturizate, interceptarii de semnale electronice si descifrarea pe baza de computer a mesajelor codificate sunt destinate toate sa imbunatateasca metodele de observare si supraveghere sub acoperire. Agentiile nationale moderne de informatii isi cheltuiesc marea majoritatea a bugetelor pe supravegherea high-tech.

2. Furturile si spargerile : acest procedeu apare adesea in filme si in literatura de spionaj. Eroul patrunde prin efractie intr-o ambasada, sparge codul seifului, fotografiaza documentele secrete, iar apoi pleaca pe furis far aca nimeni sa banuiasca nimic. In pofida popularitatii lor printre autorii prozelor de spionaj, spargerile si furturile sunt rareori folosite in lumea reala a spionajului. Riscurile sunt prea mari, iar sansele de succes mici.

3. Spionul din interior: este vorba de folosirea unei persoane care are acces direct la cunostinte secrete valoroase, pentru a sustrage acele cunostinte. De asemenea aceasta categorie se refera strict la informatiile de tip H.U.M.I.N.T. ( human intelligence), adica informatii culese de o fiinta umana, nu prin capturarea unui semnal electronic sau efectuarea de fotografii din satelit.

In pofida faptului ca spionii umani continua sa opereze cam in acelasi mod neschimbat de cateva sute de ani, spionul poate obtine adesea informatii si date care nu pot fi descoperite prin alte mijloace. Spionul strecurat in interior nu numai ca poate avea acces la documente si planuri inchise in seifuri, dar el poate sa si ofere informatii despre ceea ce discuta oamenii in particular, despre punctele tari si cele slabe ale personalitatii liderilor dusmani, despre conflictele interne din sanul unei organizatii inamice si despre tehnicile de spionaj pe care le foloseste adversarul pentru a sustrage secrete. Uneori, spionul uman poate fi o sursa de informatii incredibil de ieftina, desi produsul e extrem de valoros. Un asemenea spion poate nici sa nu stie ca ii furnizeaza informatii inamicului.

Protectia contrainformativa

Ati remarcat sunete stranii sau fluctuatii de volum in timpul convorbirilor telefonice. (De regula, asta se intampla atunci cand sunteti interceptat de catre un amator. Sistemele profesionale de ascultare provoaca perturbatii atat de mici, incat sunt practic imposibil de detectat fara o aparatura profesionala);

• In receptorul telefonic se aud pacanituri sau paraituri. (Cauza acestor sunete poate fi descarcarea capacitiva care apare la legarea impreuna a doua sau mai multe fire. Acesta este de asemenea un semn ca cel care va asculta nu este foarte bine pregatit tehnic);

• Puteti auzi sunete care vin din receptorul telefonic, atunci cand acesta este pus in furca. (Fenomenul este cauzat de regula de sistemele de bypass ale pozitiei de “pus in furca” ale receptoarelor telefonice, sisteme care permit folosirea telefonului insusi pe post de microfon de camera. In aceasta situatie, cel care va supravegheza poate auzi tot ce discutati, pana la o distanta de aprox. 6m de telefon);

• Telefonul suna, dar nu este nimeni la celalalt capat al liniei, tonul este foarte slab, sau auziti in receptor suieraturi sau beep-uri. (Acesta este un semn ca, in paralel cu telefonul Dvs. exista un sistem de inregistrare audio, declansat chiar de utilizarea telefonului Dvs);

• Aparatul Dvs. radio incepe sa prezinte diverse interferente. (Multe sisteme de ascultare neprofesionale folosesc cu predilectie banda FM a emisiunilor de radiodifuziune. Asa ca acesta poate fi un semn ca receptorul Dvs. FM se afla in apropierea unui microfon ascuns. Se poate face si o localizare aproximativa a microfonului, cu aparatul de radio trecut pe regim MONO, pentru marirea sensibilitatii);

• Televizorul Dvs. prezinta, de asemenea, interferente. (Frecventele de emisie TV sunt folosite deseori pentru a masca, din punct de vedere radio, un emitator ascuns, dar aceste frecvente interfereaza si cu canalele de receptie TV de regula din banda UHF .Televizoarele sunt foarte sensibile la energia RF. Un televizor portabil cu antena telescopica ridicata poate fi folosit la “curatarea” unei camere, daca se supravegheaza in special canalele 2, 7, 13, 14, 66, 67, 68);

• Ati fost victima unui jaf, dar nu lipseste nimic, sau remarcati ca lucrurile “nu par a fi in ordine” (mobila usor miscata de la locul ei, etc);

• Ornamentele de mascare de la intrerupatoarele electrice de pe pereti par a fi miscate de la locul lor. (Unul din cele mai utilzate locuri de amplasare a aparaturii de ascultare este in interiorul comutatoarelor electrice, sau a sistemelor de iluminat mascate in pereti sau pe tavan. Puteti cauta, in acest caz, si praf provenit din tencuiala, aflat exact sub locul respectiv. De asemenea, fiti atent daca nu cumva culoarea sau aspectul intrerupatoarelor sunt usor diferite. De multe ori, cei care v-au plantat dispozitivul schimba intrerupatorul Dvs. cu unul similar, gata “lucrat”, pentru a castiga timp);

• Pe perete apare o pata de o nuanta diferita fata de zona Нnconjuratoare. (Este posibil ca acolo sa fi fost instalat de curand un microfon sau o camera video ascunsa);

• Unul din colaboratorii Dvs. v-a daruit recent un aparat electronic, cum ar fi: aparat de radio, ceas cu alarma, televizor, boxe audio, CD player, si asa mai departe. (Multe din aceste aparate pot fi purtatoarele unui sistem de supraveghere audio sau video);

• Detectorul de fum, ceasul, veioza sau afisorul pe care scrie IESIRE din sediul Dvs. par sa stea stramb, sau au pete mate pe suprafata, sau mici gauri

• Anumite tipuri de obiecte apar in biroul sau locuinta Dvs., si nimeni nu stie de unde provin. (Principalele obiecte la care trebuie sa fiti atent sunt: ceasuri, casete indicatoare care arata spre iesire, aparate portabile de iluminat (veioze, lampadare), stingatoare de incendiu, aparate de radio);

• Remarcati pe podea cantitati mici de praf de tencuiala uscat, sau bucatele din plafonul ornamental pe care-l aveti in birou. De asemenea, puteti observa si mici crapaturi sau indoituri aparute in oricel fel de panou de mascare sau ornamental din biroul sau locuinta Dvs.;

• Observati, in fata cladirii, masini ale companiei de telefoane sau ale altor servicii publice, care par a stationa inutil;

• Personalul de service de la telefoane, instalatii, cablu sau aer conditionat apare la o “avarie” fara a fi fost chemat. (Unul din siretlicurile folosite pentru a intra in cladirea Dvs. este acela de a provoca intentionat o avarie la utilitatile publice, pentru a veni apoi la “depanare”);

• Langa sediul Dvs. se afla masini de service sau livrari in care nu se afla nimeni. (Acest gen de vehicol este folosit deseori ca post de ascultare. Fiti foarte atent la cele care au pe acoperis structuri mai neobisnuite, sau la cele in interiorul carora nu se poate privi (au geamuri fumurii sau tip oglinda);

• Simtiti ca incuietoarea de la usa se comporta altfel decat de obicei, sau nu mai incuie, sau s-a blocat. (Este posibil ca cineva strain sa fi intrat in cladire sau birou. Daca nu lipseste nimic, cel intrat nu a venit sa ia, ci sa “planteze”).

Cine poate fi spionat?

Oricine poate fi tinta unui asemenea atac, oricum, unele persoane sunt supuse unui risc mai mare, din motive ca: situatie financiara, ocupatie, pozitie in societate sau in cadrul unei companii.

Cazuri frecvente:

• Sotii se pot spiona intre ei;

• Parintii supravegheza pe copii;

• Oamenii de afaceri si oamenii de stinta se spioneaza reciproc;

• Elevii ii pot “asculta” pe profesori;

• Avocatii se supravegheaza reciproc;

• Companiile de asigurari pot supraveghea pe cei care au cerut despagubiri;

• Vanzatorii ii spioneaza pe clienti;

• Magazinele isi supravegheaza clientii si marfa;

• Posturile de televiziune sau publicatiile incalca, din dorinta obtinerii unor materiale publicistice de succes, dreptul la viata privata etc,etc.:D

Recrutarea

Fie cã actioneazã oficial sau sub acoperire, spionul recruteazã agenti, le dã un nume conspirativ, iar acestia adunã “recolta” pentru el.

Agentii – colectori sunt de trei categorii:

 a. cei constrânsi, sunt acei agenti asupra cãrora se exercitã o presiune pentru a-i determina sã furnizeze informatii;

 b. idealistii, sunt persoanele cãrora le sunt exploatate afinitãtile ideologice, politice si economice pentru a fi determinati sã trãdeze;

 c. mercenarii, sunt acei agenti care se preteazã la furnizarea de informatii în schimbul obtinerii unor avantaje materiale, însã acestora nu li se acordã întotdeauna încredere.

Se numeste “sursã” un furnizor de informatii, un ins manipulat cu sau fãrã voia lui ori o persoanã care pãlãvrãgeste frecvent fãrã sã realizeze cã este acostat si testat de un spion.Termenul “obiective SI” desemneazã o persoanã exploatatã sau o institutie infiltratã.

Reteaua de spionaj este alcãtuitã din:

 – agenti locali – care au menirea sã obþinã de oriunde, prin orice mijloace, tot felul de informatii pe care le transmit sefilor de grupe de care rãspund; ei sunt cei care vin în contact într-un fel sau altul, cu diferite persoane la care fie din auzite, fie din discuþii ce par fãrã valoare, privind (culeg) datele de care au nevoie;

– sefii de grupe – au ca scop catalogarea, trierea, selectarea informatiilor în functie de importanta lor, fãrã a avea dreptul de a opri sau distruge nici una din informatii, fie ea cât de neînsemnatã;

– agentul central – este conducãtorul retelei, denumit si “creierul” operatiunii – este cel care are puterea de decizie în functie de informatia netã obtinutã.

O metodã de evaluare si valorificare a informatiilor în cadrul retelei a fost aplicatã de Gehlen, celebrul sef al spionajului german si poartã denumirea de metoda “mozaicului”. Procedeul mozaicului constã în îmbinarea, aidoma unui joc de cuburi a mai multor informatii fragmentare, în încercarea de a le interpreta si evalua, chiar în procesul asamblãrii lor, dând implicit coerenta rezultatului.Aceasta metodã realizeazã o sincronizare între stilul de munca al celor care culeg informatii si al celor care realizeazã evaluarea si valorificarea lor.

Pentru asigurarea securitãtii retelei se poate folosi un sistem uzitat de toate serviciile de spionaj, organizat prin împãrtirea în compartimente perfect izolate si prin organizarea comunicatiilor exclusiv pe verticalã.Acest tip de organizare si structurare a fost întâlnit si în “reteaua Gehlen”, în care un sef de retea nu trebuie sã-i cunoascã decât pe agentii sãi – maximum 5 – pe coordonator si pe înlocuitorul acestuia.

Ofiterii de informatii care recruteaza si conduc spionii ca sa spioneze pentru ei se numesc OFITERI DE CAZ sau, mai simplu, AGENTI DE CAZ. Ofiterul de caz este cheia de bolta a tuturor operatiunilor H.U.M.I.N.T. de culegere a informatiilor. Fiecare cerc de spioni are un ofiter de caz care l-a recrutat pe fiecare spion in parte si care controleaza si administreaza activitatiile tuturor verigilor cercului.

In cartea sa “The Craft of Intelligence” (Mestesugul informatiilor), Allen Dulles enumera atributele unui bun ofiter de caz, prezentandu-l ca pe un om ce are urmatoarele caracteristici :

• este perspicace in relatiile cu oamenii

• colaboreaza cu altii in conditii dificile

• poate face deosebirea intre realitate si fictiune

• poate face deosebirea intre datele esentiale si cele neesentiale

• are spirit iscoditor

• acorda atentie detaliilor

• are talent la comunicarea orala

• stie cand sa-si tina gura

• intelege punctele de vedere ale altora

• are motivatii ferme si nu se bazeaza pe recunoasterea publica

Casele conspirate

Gazdele caselor de intalnire erau persoanele care puneau la dispozitie din proprie initiativa sau la solicitarea ofiterilor de securitate anumite spatii, incaperi, chiar locuinte ce erau folosite la intalnirile conspirative cu informatorii si colaboratorii. In aceasta categorie se regasesc persoanele care nu aveau familie sau care lipseau perioade mai lungi de la domiciliu, fie din interese profesionale, fie de alta natura cum ar fi: soferii de cursa lunga, mecanicii de tren, aviatorii, marinarii etc.

Casele de intalniri erau folosite, de regula, de unul sau doi ofiteri, pentru o perioada de timp, dupa care puteau fi utilizate de alti ofiteri ori in alte scopuri de catre serviciile de securitate posesoare ale unor asemenea acoperaminte. Folosirea caselor de intalniri se facea conform unor grafice lunare sau saptamanale in care erau mentionate data, ora si durata fiecarei intalniri ce se organiza acolo.

Existau si alte reguli in folosirea caselor de intalniri, ca de exemplu interzicerea organizarii de intalniri cu tot grupul de informatori ai unei retele; obligativitatea pentru persoanele din retea, introduse in case, de a cunoaste foarte bine legenda sub care era cunoscuta in zona, mai ales de catre vecini; interzicerea de a se depozita documente secrete, elemente de birotica sau alte aparate care sa tradeze adevarata menire a casei etc.

In situatia in care una dintre persoanele din reteaua informativa se dovedea mai “guraliva”, in sensul ca se scapa la vreun prieten, ruda ori chiar colegi de serviciu, povestind despre legatura sa cu organelle serviciilor de informatii – ceea ce in termeni tehnici se numeste deconspirare -, casa de intalniri in care fusese introdusa persoana respectiva era imediat abandonata.

In astfel de situatii se trecea si la verificarea loialitatii celorlalte persoane (informatori sau colaboratori) introduse in casa de intalniri, iar daca rezultau probleme deosebite se luau masuri de protectie: incetarea legaturii cu persoana respectiva si influentarea ei in ideea de a renunta la “palavrageala”. Daca se constata ca persoana nu intelegea sa-si modifice comportamentul se puteau lua si masuri de avertizare, atentionare sau chiar de intimidare.

Tehnicile de filaj

FILAJUL-actiune de urmarire in secret a unei persoane banuite ca desfasoara o activitate de spionaj.

Filajul este o componenta esentiala a spionajului. El poate potenta o activitate sau o poate distruge, pentru ca el este in contact direct cu adversarul. Un filaj bine executat, subtil inseamna o sursa de aur de informatii, pe cand un filaj deconspirat avertizeaza adversarul si acesta te joaca in consecinta.

Nu exista filaj perfect. Filajul este o componenta neinvincibila. De multe ori se evita folosirea lui in actiuni prea importante. Se poate folosi mai bine o supraveghere electronica, decat un filaj cu oameni.

Regula de baza, fundamentala a filajului : actioneaza, imbracate, vorbeste si misca-te in asa fel incat sa nu atragi cu nimic atentia. Sa fi o persoana stearsa  si neremarcata de nimeni.

CONTRAFILAJUL -actiunea de descoperire a dispozitivelor de filaj.

Contrafilajul se bazeaza insa pe schema ITINERARIULUI: Itinerariul este un traseu studiat, bine ales, care contine puncte cheie – puncte de unde poti observa filorul, puncte de unde poti disparea lejer, etc. Metoda Itinerariului asigura demascarea filajului si securitatea unei intalniri.

Masuri de contrafilaj :

–    te plimbi multe minute prin jurul unei piete sau parc

–    treci prin zone aglomerate pentru a pierde filajul

–    te opresti in fata multor vitrine si te contrafilezi in ele

–    intri in magazine ce au iesire si prin spate (sau blocuri)

–    la iesirea e magazine sau din alte cladiri priveste cu atentie terenul, daca ai ochiul format poti sesiza dipozitivul de filaj

–    de aceea e bine sa pleci la o intalnire cu 1-2 ore inainte, ca sa poti sa-ti faci contrafilajul

Arta filajului presupune : cum sa te amesteci in multime, sa gasesti punctele de unde poti observa fara sa fii reperat, cum sa dispari, diferenta dintre a fila pe cineva intr-o zona  «rapida» (strazi aglomerate, unde filajul trebuie facut cat mai aproape de obiectiv) si in zona  «lenta», cum sa calculezi relatia «spatiu-timp», invatand sa afli in cat timp un om va strabate un anumit spatiu.

De exemplu, sa presupunem ca cel urmarit de tine, da coltul pe o strada din oras si cand ajungi si tu acolo, el nu mai este. Trebuie sa calculezi daca, in timpul cat l-ai pierdut din vedere, el ar fi putut parcurge distanta pana la coltul urmator al strazii. Daca nu o putea face, vei stii ca a intrat intr-o cladire si deci trebuie sa te opresti.

In filaj exista doua probleme convergente : pastrarea anonimatului si observarea tintei. Incercarea pastrarii anonimatului duce la ocazii de a pierde tinta si invers : incercarea unei bune observarii a tintei poate duce la desconspirare. Orice serviciu secret stie ca filajul are limitele sale, nu este ceva invincibil si nu e cea mai eficienta masura de supraveghere. Ea de regula este combinata cu altele, desi de multe ori este singura posibila.

Exista mult mai multe scheme de filaj. Sa nu uitam ca exista si mai multe tipuri de filaj : filaj pe jos, filaj cu masina si filaj in mijloace de transport (tren, avion etc.)

Intr-o actiune de filaj , in general sunt folositi foarte multi agenti pe jos ( talpasi – in limbajul celor care lucreaza in domeniu ) , acoperiti de echipaje de masini in functie de complexitatea lucrarii respective .  Este adevarat ca se poate face un contrafilaj , dar acesta nu este realizat doar de catre persoana urmarita ci si de echipe special pregatite pentru asa ceva .  Exista si supravegheri ale unor puncte fixe stabilite in urma unor investigatii realizate de catre agenti sub acoperire , urmate de operatiuni de contrafilaj.

Trebuie sa ai pregatirea necesara , in primul rand trebuie sa cunosti regulile filajului foarte bine .  Sunt sigur ca daca te plimbi in cerc ,nu vei face altceva decat sa ametesti ,sau  daca vei trece cu masina  pe  culoarea rosie a semaforului  vei risca sa te opreasca politia si astfel sa-ti pierzi carnetul de conducere si      sa te deconspiri  .

Sunt metode de filaj si reguli care nu trebuie incalcate si metode de contrafilaj si reguli  stricte ale realizarii acestuia . Intre cele doua tehnici ( filaj si contrafilaj ) este o lupta continua si cel mai inteligent castiga .

Tehnici de Manipulare si Dezinformare

Operatiune tipica de dezinformare include in mod obligatoriu mai multe elemente aflate intr-o relatie de interdependenta:

1. Clientul este cel care beneficiaza de pe urma operatiunii de dezinformare si cel care achita nota de plata. El poate fi o persoana particulara, o organizatie, un partid politic sau chiar un guvern.

2. Agentul este cel care, la cererea clientului, concepe, instrumenteaza si raspunde de intreaga campanie de dezinformare. Specialistii considera ca cea mai buna agentie de dezinformare care a existat vreodata a fost Departamentul A din cadrul KGB.

3. Studiul de piata. Inaintea lansarii oricarei campanii de dezinformare, cei care o concep studiaza cu maxima atentie publicul careia urmeaza sa i se adreseze si elaboreaza strategii speciale pentru fiecare categorie ce face obiectul dezinformarii (intelectuali, tarani, populatii din tari subdezvoltate etc.).

4. Suporturile. Acestea sunt definite ca fiind fapte marunte, adevarate sau pretinse ca fiind adevarate, prin intermediul carora publicul este determinat sa creada un anumit lucru avut in vedere de dezinformatori. (n.n. Exemplu: amantele lui Emil Constantinescu. Indiferent daca acestea au existat sau nu cu adevarat, prin vehicularea informatiilor referitoare la aventurile fostului presedinte se acrediteaza ideea ca acesta este o persoana imorala. Acest lucru este valabil in cazul in care E. Constantinescu face, intr-adevar, obiectul unei campanii de dezinformare, fapt care nu se cunoaste cu exactitate.)

5. Transmitatorii sunt mijloacele pe care le foloseste dezinformatorul pentru a inocula mesajul sau in constiinta publica: cuvantul si imaginea transmise de presa scrisa, vorbita, filmata, televizata sau informatizata. Spre deosebire de propaganda, in cazul dezinformarii sunt indispensabili mai multi transmitatori complici, daca se poate inconstienti, care vor putea deveni tapii ispasitori ai operatiunii, daca aceasta esueaza.

6. Tema are caracter general si trebuie sa fie cat mai simpla posibil.

7. Tratarea temei se face in mai multe moduri: fie nedifuzand o informatie, fie difuzand o informatie incompleta, tendentioasa ori de-a dreptul falsa, fie saturand atentia publicului printr-o suprainformare care sa determine pierderea sensului a tot ceea ce e important, fie prin comentarii subiective.

8. Cutiile de rezonanta sunt acele mijloace de informare care preiau o informatie lansata de un transmitator. Pentru dezinformare, este esential sa existe cat mai multe cutii de rezonanta.

9. Tinta este, prin definitie, opinia publica.

10. Satanizarea consta in a spune cat mai multe lucruri rele despre inamicul potential, utilizand suporturile dezinformarii: informatii false, declaratii trunchiate, fotografii trucate etc. Un exemplu relevant, cazul Irakului si al lui Saddam Hussein.

11. Psihoza desemneaza reusita operatiunii de dezinformare si se manifesta ca o stare irationala a publicului, care il impinge pe acesta sa nu mai vada decat ceea ce se intampla in sensul dezinformarii, sa o imbogateasca, sa se dezinformeze el insusi, sa devina din dezinformat dezinformator. In acest context, trebuie spus ca dezinformarea profesionista nu se adreseaza decat in aparenta inteligentei publicului, ea tintind de fapt toate nivelurile sensibilitatii, stiut fiind ca pasiunile sunt intotdeauna mai puternice decat convingerile.

 Cum se practica dezinformarea?

Exista numeroase moduri de a trata o informatie, in asa fel incat ea sa devina apta pentru o actiune de dezinformare:

1. Negarea faptelor (Nu este adevarat ca X i-a furat banii lui Y).

2. Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y ci, dimpotriva, Y i-a furat banii lui X).

3.Amestecul dintre adevar si minciuna

4. Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost gasiti la X nu este furtul, ci faptul ca X i-a gasit pe o alee in fata casei lui Y).

5. Estomparea (Se face prea multa galagie pentru o suma atat de mica; altii fura miliarde si nu patesc nimic!).

6. Generalizarea (Toata lumea fura in Romania; cum de l-ati gasit tocmai pe X tap ispasitor?).

7. Utilizarea partilor inegale (In cazul mediatizarii furtului, se va acorda un spatiu restrans faptului in sine, iar evidentierea calitatilor morale si ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spatiu mult mai mare).

Utilizarea imaginii in dezinformare

“E adevarat fiindca am vazut” este o afirmatie puternic inradacinata in psihicul uman, mai puternica decat cea mentionata anterior, respectiv “E adevarat pentru ca am citit”.

Iata cateva din avantajele imaginii in materie de dezinformare:

• este literalmente incontestabila;

• informatia vizuala nu are nevoie sa treaca prin creier pentru a ne afecta inima sau pornirile instinctuale;

• imaginea, prin natura ei, se preteaza la toate manipularile posibile: selectie, incadratura, unghi de filmare, animatie, trucaje etc;

• imaginea se adreseaza maselor intr-o masura mai mare decat cuvantul, este usor de perceput, usor de reprodus si devine imediat subiect de conversatie.

Definita drept “paradisul dezinformatorilor”, televiziunea ofera o intreaga serie de facilitati care devin insa foarte usor constrangeri. Materialele trebuie sa fie scurte (“Trebuie sa schimbam subiectul inainte ca telespectatorul sa schimbe canalul” – este una din regulile producatorilor), iar difuzarea informatiilor depinde de orele la care se produc evenimentele (daca un eveniment se produce dupa ora 23,00 este posibil sa nu se vorbeasca nici a doua zi de el).

Scurtimea impiedica orice aprofundare a subiectului, iar momentul producerii unui eveniment poate duce la omiterea lui din jurnalele de stiri.

Puterea imaginii este atat de mare, incat prima impresie ramane de nezdruncinat, dezmintirile ulterioare avand efecte minime (In timpul unei emisiuni televizate, Eltin avea un debit verbal ciudat de lent: s-a tras concluzia ca este beat. Ulterior, un operator de imagine a recunoscut ca a incetinit in mod deliberat mersul benzii sonore, dar era prea tarziu. Mitul “betivului” Eltin nu a mai putut fi sters din imaginea publica).

La astfel de procedee se poate adauga folosirea mesajelor subliminale, prin inserarea unei imagini in “coada” celor 24 de fotograme percepute de ochiul uman in fiecare secunda. Aceasta imagine – care poate fi, de pilda, portretul unui candidat la alegerile prezidentiale – nu mai este perceputa de ochi, ci ajunge direct in creier, la nivel subconstient, putand provoca reactii si comportamente dirijate in sensul dorit de dezinformator. Astfel de practici sunt interzise in majoritatea tarilor civilizate.

SURSE– Wikipedia, enciclopedia liberă

Bibliografie

• Katz, Samuel M: Soldier Spies – Israeli Military Intelligence, Presido Press, Novato, CA, 1992. ISBN 0-89141-357-X.

• Melman, Yossi: CIA Report on the Israely Intelligence: Utility and Cost-Effectiveness in Policy Formation – Intelligence and Counterintelligence, 1989.

-Revista SECURITATEA, Nr.4 (64) – 1983