Tensiune MAXIMA în Biroul Electoral Municipal: Preşedintele BEM ameninţă reprezentanţii partidelor cu dosare penale (surse)
Preşedintele Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti, procurorul Adrian Ţîrlea, le-a transmis celorlalţi membri din BEM că dacă vor încuviinţa renumărarea voturilor în Sectorul 5 sunt pasibili de dosare penale.
Iniţial, Biroul Electoral al Sectorului 5, la cererea reprezenanţilor PSD, ALDE şi PNL, a aprobat renumărarea voturilor din sector. Magistraţii din BES5 au contestat decizia la BEM, care la rândul său a cerut o interpretare unitară a legii de la Biroul Electoral Central. BEC a explicat joi condiţiile în care se pot renumăra voturile şi a retrimis contestaţia la BEM, pentru competenţă soluţionare.
În şedinţa BEM de vineri, procurorul Adrian Ţîrlea i-a avertizat pe reprezentanţii partidelor că, dacă vor da un vot politic şi vor decide renumărarea voturilor, pot fi traşi la răspundere penală.
În urma avertismentului preşedintelui BEM, reprezentanţii partidelor au decis suspendarea şedinţei.
Stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: