Tensiuni în Ardeal! Univesitatea de Medicina în centrul unui scandal de proporții
Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor Sorin Cîmpeanu a declarat, sâmbătă, că afirmaţiile comisarului european pentru educaţie Tibor Navracsics la adresa Universităţii de Medicină din Târgu Mureş pot genera, în mod total nejustificat, un prejudiciu de imagine procesului educaţional din instituţiile de învăţământ superior din România.
„Educaţia este un domeniu esenţial în orice societate şi nu trebuie folosită în scopuri obscure, electorale, nici în plan intern şi nici extern. (…) Într-o Românie europeană, dreptul la educaţie nu este şi nu poate fi condiţionat sau negociat din raţiuni etnice sau politice. Informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la prezenţa şi activitatea domnului Tibor Navracsics în România, dar mai ales din perspectiva afirmaţiilor sale la adresa activităţii unei universităţi româneşti, autonome (nu reiese exact în ce calitate a făcut aceste afirmaţii mai degrabă suprarealiste) calificând drept ‘nepotrivită’ o iniţiativă pur administrativă, de echitate a procesului educaţional, respectiv modificarea modului de derulare a evaluării studenţilor la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Tg. Mureş, ne fac să considerăm că aceste afirmaţii pot genera, în mod total nejustificat, un prejudiciu de imagine procesului educaţional din instituţiile de învăţământ superior din România”, a scris Cîmpeanu, pe Facebook.
El a adăugat că educaţia nu trebuie folosită ca tema electorală nici în plan intern, dar nici în plan extern, aşa cum este cazul declaraţiilor făcute de Tibor Navracsics, care a vizitat mai multe oraşe din Transilvania în cursul acestei săptămâni, la invitaţia UDMR
„Declaraţia respectivă este lipsită de o fundamentare a subiectului, întrucât decizia de modificare a regulamentului, luată în luna aprilie 2018 a vizat asigurarea la standarde superioare de calitate a procesului de evaluare a studenţilor, indiferent de cetăţenia / etnia acestora, prin subiecte identice, elaborate de către cadrele didactice romane şi maghiare, fiind apoi redactate în cele trei limbi. În aceste condiţii, considerăm această modificare ca fiind conforma cu standardele internaţionale în domeniul învăţământului superior, fiind chiar necesară. În spiritul unei corecte informări, din perspectiva consolidării rolului asumat de domnul Tibor Navracsisc – de susţinător al creşterii calităţii învăţământului superior la nivel european, în spiritul dialogului pe care domnia sa îl promovează, subliniem faptul că decizia respectivă a fost precedată de un dialog cu toţi reprezentanţii comunităţii academice din UMFST Târgu Mureş, în care numeroase cadre didactice de naţionalitate maghiară au înţeles şi acceptat că aceasta măsura luată în mod legal de senatul universităţii nu are conotaţii etnice”, a mai afimat Cîmpeanu care este şi preşedinte executiv al Pro România.
El a menţionat că s-ar fi impus o reacţie fermă a Ministerului Educaţiei Naţionale din România pe acest subiect.
Potrivit presei, comisarul european pentru educaţie Tibor Navracsics, invitat de UDMR în Transilvania, a declarat că nu i se pare potrivită modificarea cu două săptămâni înainte de sesiune a examinării studenţilor de la Universitatea de Medicină din Târgu Mureş.
Protestele studenţilor maghiari au izbucnit în urmă cu câteva zile pe motiv că sunt în situaţia de a nu li se recunoaşte notele de la examene, întrucât profesorii de la secţia maghiară nu s-ar fi conformat unei decizii a Senatului UMFST Târgu Mureş, din anul 2018, cu privire la introducerea examinării unitare la nivelul celor trei linii de studiu, română, maghiară şi engleză.
Profesorii maghiari susţin că folosirea unei bibliografii comune exclude din sistemul de învăţământ folosirea cărţilor de specialitate în limba maghiară care nu sunt disponibile în limba română.
Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a mediat, la începutul săptămânii, o discuţie de peste patru ore între conducerea Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie Târgu Mureş, profesorii de la linia maghiară şi reprezentanţii UDMR, în frunte cu Kelemen Hunor, care au solicitat atât recunoaşterea examenelor susţinute de studenţii maghiari, cât şi crearea unei facultăţi în limba maghiară în cadrul UMFST.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
„un prejudiciu de imagine procesului educaţional din instituţiile de învăţământ superior din România.”…imi amintesc cand guvernul MRU a fost gonit de la guvernamant de PSD, cand a aprobat linia maghiara UMF Tg Mures.
Rusine nu cunoasteti, doar xenofobia este la ordinea zilei. O nesimtire totala, un amatorism de prost gust, o dusmanie imensa fata de minoritatea maghiara, asta caracterizeaza dlor rectori invatamantul universitara.
RUSINE sa va fie..
„un prejudiciu de imagine procesului educaţional din instituţiile de învăţământ superior din România.”…imi amintesc cand guvernul MRU a fost gonit de la guvernamant de PSD, cand a aprobat linia maghiara UMF Tg Mures.
Rusine nu cunoasteti, doar xenofobia este la ordinea zilei. O nesimtire totala, un amatorism de prost gust, o dusmanie imensa fata de minoritatea maghiara, asta caracterizeaza dlor rectori invatamantul universitara.
RUSINE sa va fie..