GENERALNOUTATISPIRITUALITATE

TEXT RELIGIOS scris pe piele de animal în secolul V CUTREMURĂ CREŞTINISMUL: Adevărul nespus despre Iisus

iisus

Un text religios scris pe piele de animal, datând din secolul al V-lea, descoperit în urmă cu 14 ani în Turcia, aduce o nouă imagine creştinismului. Astfel, conform informaţiilor scrise de un discipol de-al lui Iisus, acesta nu ar fi fost crucificat, înălându-se la cer de viu. Textul este scris în siriacă, un dialect al aramaicii, şi prezice apariţia unui mesia al islamului.

Textul a fost confiscat în anul 2000 de autorităţile din Turcia de la o grupare care făcea trafic cu antichităţi. „Evanghelia după Barnabas”, expusă în Muzeul Etnografic din Ankara, pare să fi fost scrisă de un discipol al lui Iisus Hristos. Astfel, acesta susține că Iisus nu a fost fiul lui Dumnezeu, nu a fost crucificat, ci a fost doar un profet, potrivit Welt.

Inedit este faptul că documentul îl numește pe apostolul Pavel „un impostor”, susţinând de asemenea că Iisus s-a ridicat la ceruri viu, iar în locul său ar fi fost crucificat, de fapt, Iuda. Cartea valorează în prezent 28 de milioane de dolari, ea fiind analizată de experți care o consideră autentică, fiind scrisă cu litere aurite, pe piele, în limba aramaică, adică limba lui Iisus Hristos.

Ceaa ce şochează lumea creştină este faptul că textul are o perspectivă similară celei islamice, contrazicând Noul Testament și învățăturile acestuia despre creștinism. Potrivit documentului, Iisus ar fi prezis apariția profetului Mahomed, cel care a fondat islamul, 700 de ani mai târziu. Ceea ce știm până acum în legătură cu biblia, cartea de bază a creștinismului, este că a fost formată prin alegerea Consiliului de la Niceea a unor evanghelii care să o compună. Alte evanghelii, inclusiv cea a lui Barnabas, au fost excluse, în favoarea celor patru pe care le cunoaștem acum, semnate de Matei, Marcu, Luca și Ioan. De atunci încoace, însă, diverse alte texte „biblice” au fost descoperite, precum manuscrisele de la Marea Moartă sau evangheliile gnostice, toate producând îngrijorare în rândul înalților oficiali ai bisericilor creștine.

Mai mult, Vaticanul a cerut autorităţilor turce să permită studierea textului de către Biserica Catolică, acuzând lumea musulmană de înşelăciune.

barnabas_36350918_34392300

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

37 de comentarii la „TEXT RELIGIOS scris pe piele de animal în secolul V CUTREMURĂ CREŞTINISMUL: Adevărul nespus despre Iisus

  • Din 2 surse autentice si independente de sursa mentionata in acest articol, pot afirma ca :
    1) Cele mentionate in documentul descoperit in Turcia si, pe cale de consecinta, cele redate in articolul de mai sus, sunt CORECTE (cu exceptia modului in care a sfirsit-o Iuda, dar care mod oricum nu mai are importanta in contextul acestei discutii) ;
    2) Manuscrisele de la Qumran sunt AUTENTICE si au fost redactate de ESENIENI (unul din cele 12 triburi de evrei autentici din Palestina antica), acum aproximativ 2000 de ani, in perioada premergatoare prigonirii si exterminariii lor de catre IUDEI si FARISEI (alte 2 triburi de evrei), in alianta cu stapinitorii romani ai Palestinei de atunci ;
    3) Entitatea iisus Hristos este FICTIVA (nu a existat niciodata), introducerea ei in scrierile ce stau la baza crestionismului actual fiind rezultatul activitatilor BLASFEMIATOARE desfasurate de – in ordine cronologica – iudeul Saul din Tars (falsul apostol Pavel = Paul din Biblie) si imparatul roman Constantin (in mod nemeritat si cinic denumit "cel mare"), initiatorul si supraveghetorul imensei FARSE spirituale care a avut loc in cadrul Conciliului de la Niceea din anul 325 e. n.
    4) Notiunile de Iisus si Hristos trebuie luate in considerare SEPARAT ;
    5) "Iisus" (in greaca) resp. "Messiah" (in aramaica) inseamna "cel ales" sau "cel uns" si exprima o CALITATE, o FUNCTIE, nefiind nici prenume, nici nume de persoana. E ca si cum am spune astazi "director general", "inginer sef", etc.
    6) Identitatea adevarata a lui Iisus din Biblie este JOSHUA, fiul lui MENAHEM ESENIANUL, iar faptul ca ambii apatineau tribului esenian si nu celui iudeu sau fariseu, a fost motivul prigonirii lor.
    7) Nu intimplator cea mai mare parte (= partea relevanta) a Manuscriselor de la Qumran sunt tinute "sub obroc" de actualele autoritati israeliene, in cadrul unui muzeu din "tel aviv" (scris intentionat asa) fiind accesibile publicului doar acele parti care nu deranjeaza "doctrina oficiala"
    8) Episodul parasirii acestei Lumi de catre Joshua (impreuna cu Menahem, tatal sau, si cu Maria din Magdala, partenera sa de viata) prin EXOD (denumit popular "Inaltare") este CORECT si s-a facut la bordul unei nave extraplanetare (astfel de nave sunt actualmente denumite, in mod impropriu, OZN-uri). Episodul "crucificarii lui iisus" este o MINCIUNA ascornita de iudei (Saul din Tars)
    9) Maria din Magdala (sau Maria Magdalena) a fost in mod mincinos si cinic denumita "curva" de catre iudei si farisei, doar pentru simplul fapt ca era ESENIANA. Ceva asemanator s-a intimplat si cu Barnabas (sau Barabas), care intr-adevar a fost crucificat, dar nu pentru ca ar fi fost bandit, hot, etc., ci pentru ca era ESENIAN.
    10) Joshua Esenianul nu a fost singura personalitate spirituala inainte-mergatoare (pe scurt Iisus sau Mesia). Cu aproximativ 650 ani inaintea sa a existat invatatul chinez Lao Tse, iar dupa Joshua, la cca. 650 ani, a existat arabul Mahomed (profetul Mahomed al Islamului, dupa cum corect s-a mentionat in previziunea citata in articolul de mai sus), profet care a parasit Lumea Fizica in care traim tot prin Exod (Inaltare). La cca. 650 ani dupa Mahomed a trait in Tibet invatatul Tsong ka-pa, care a fost si el, prin urmare, Iisus. Actualul invatat spiritual inainte-mergator (prin urmare tot un iisus) este (din cite cunosc) de etnie (nationalitate) si cetatenie ROMANA si traieste in ROMANIA.
    Ma opresc aici cu informatiile, cine vrea sa ia aminte, foarte bine, iar cine nu, sa fie sanatos …..

    Răspunde
    • eu sunt de acord cu aidos,biblia contine doar o parte de adevar au ales doar patru evanghelii ,pe celelalte nu le-au cuprins in biblie pt ca nu le convenea ,asa incat la baza religiei catolice actuale e doar jumatate de adevar.De ce nu ni se spune totul? pt ca adevarul ar scufunda actuala religie si ar cadea o multime de scaune!!Am fost educati sa credem in aceasta religie pt ca nu ne putem imagina ca totul ar fi o minciuna,dar din pacate tind sa cred ca adevarul este altul.Cu siguranta exista un D-zeu undeva in univers ,care daca vrea ne poate mantui fara ajutorul nimanui,doar el ne-a creat si este atotputernic iar restul sunt povesti scrise de oameni,si istorii sau mituri,lumea tot timpul a avut nevoie de asi imagina si a crea un mit!!

      Răspunde
      • …_ Maria, “Eu sint in Tatal si tatal este in Mine” (vezi / coroboreaza) _ Ioan 4/[25],26; 1/1,5,[11]-14; 14/6,10,11; _ Ev.1/2,[3]; _ 1 Timotei 2/5; _ Filipeni 2/8; _ Luca 18/8;

        _”Daca auzi glasul Meu” (coroboreaza) _ Matei 17/1,[2-4],5; _ Isaia 6/8,[9,10],11-13; _ Isaia 65/1; 52/6 –“Iata-Ma!”; _ Matei 13/13-15,[16,17],34,35; _ 1 Corinteni 14/21;

        _ “Vino [asculta-Ma / cauta-Ma] si stai la masa cu Mine si cu ucenicii Mei” (vezi) _ Matei 4/4; 5/17; 9/10; _ Isaia 55/6-9,[11]; _ 1 Petru 2/1,2, caci vazandu-te, [de sus, din Cer] (vezi / coroboreaza) _ Matei 6/10; _ Ioan 8/21,23,24,[26]-29, te invit sa te apropii de Mine / Indrazneste! (coroboreaza) _ Iacov 4/8,[14]; _ Ioan 5/39; 16/33, [ca], “sa cresti spre mantuire” (coroboreaza) _ Daniel 12/4; _ 1 Tes.5/[19]-22; _ 1 Petru 2/1,2,[15],

        poate esti dintre “cei care i-Mi aud glasul” (coroboreaza) _ Apocalipsa 3/1; _ Ecleziastul 9/5; _ Ioan 5/24,25, “caci moartea a domnit de la Adam pana la Mine” [asa cum este scris] (coroboreaza) _ Geneza 7/22; _ Romani[a] 5/14; _ Faptele Apostolilor 26/23; _ Romani[a] 10/[14 ?!!],17,[18-20]; _ Ioan 1/1,5,[11]-14.

        _ Transmiteti mesajele Mele, si celor ce-si zic:

        -„Catolici”, „Adventişti de Ziua a 7-a”, „Baptişti”, „Budişti”, „Musulmani”, „Matorii lui Yehova”, „Penticostali”, „Ortodocsi” etc.,

        „pana la marginile Lumii”/*Toate Popoarele chemate [la masa / hrana curata* (coroboreaza)_ Matei 4/4; _ Ioan 7/49; _ Osea 4/6], _ Romani[a] 10/17,[18]-20; _ Isaia 55/1,6-9,[10],11.

        = Cu stima. – Mesia, …[daca vrei sa Ma cunosti / Calea, Adevarul si Viata _ Ioan 14/6], (vezicauta-Ma / [pr]in blogul): „ Mesia / Messias / Messiah ”,

        posibil si probabil *cenzurat de catre cei care iubesc [mai mult] intunericul* (vezi) _ Ioan 3/[16],19; _ Matei 6/10, [*precum in Cer si pe Pamant*], Can-Cer’ul omenirii /”in Cer [inca] este intuneric / noapte” (vezi / coroboreaza) _ Ioan 13/30; _ Isaia 21/11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; 9/1,2,[6],

        „cenzuratori, al caror Dumnezeu este pantecele nesatul” (vezi) _ Romani[a] 16/18; _ Filipeni 3/19, [si, care-si zic S.S –“Servicii Secrete / Cia & Mossad si altii (Dst & Avo & Mi5-6), alias Sri”] (vezi / coroboreaza) _ Ioan 3/[16],19; _ Iuda 1/10-16; _ Romani[a] 1/28-32;11/3-5,[7],

        *mana-n mana cu cei care batjocoresc dregatoriile Poporului Meu, zicandu-si: …– judecatori /[„magistrati” –auzi ?!, i-si zic "magistrati"], procurori, politisti, politicieni / parlamentari, guvernanti, [si alti: primari & secretari etc.]* (vezi / coroboreaza) _ Ioan 7/26; 9/39,[40,41]; _ Luca 24/[25],26; _ Ieremia 5/26-31; 9/3-5,8; _ Isaia 1/21,23; 3/12; 9/[15],16; _ Mica 2/1-2; 3/11; 7/[1],2-4.

        Răspunde
      • maria tu crezi ca d-zeu este o persoana?nu exista asa ceva …..d-zeu este o forta o energie si atat nimic mai mult si pamantul este o minune facuta de acea energie ….cea ce cred oamenii de pe pamant sant doar inchipuiri …..toti vom muri mai devreme sau mai tarziu …..nu exista iad sau rai …..sunt doar inchipuiri

        Răspunde
    • _*Va rataciti, pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui D-zeu*(vezi) _ Mat.22/29;

      _ “Cartea fiind [inca] pecetluita” _ Daniel 12/4,[9], „pana in ziua de Astazi”/”pana la Mine” (coroboreaza) _ Romani[a] 11/8; 5/14; _ Ioan 4/25,[26]; _ Luca 24/25-[27],45,

      in concordanta si conformitate cu prorociile (coroboreaza) _ Isaia 7/14; _ Matei 1/[18,21],23; _ Galateni 4/4; _ Luca 8/5-8,[15]; _ Ioan 7/37,

      inclusiv pentru ca *Nu auziti Glasul Meu [din Cer]* (vezi) _ Matei 17/5; _ Isaia 6/[8],9,10,[13], prin care [va] vestesc “Sfarsitul” _ Matei 24/14, adica “Sfarsitul Tainei”_ Apoc.10/7; 1/1; _ Luca 8/8; _ Ioan 7/37; _ Romani[a] 10/17; _ Ev.3/7,13,15, [caci], „Astazi [va] zic”:

      _*Sa fie Lumina !* (coroboreaza) _ Geneza 1/3-5; _ Isaia 6/8,[9,10], 11, 2012, 2013; 8/20; 9/1,2,[6]; 21/11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; 55/1,6-9,[10],11; _Iesirea /”Trimiterea” 4/1,[10],11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; _ Ioan 1/1,5,[11], 2012, 2013, 2014, 2015, 16;

      _ Prin ”Scripturi / Biblie”, inclusiv prin multe alte “scrieri excluse de unii, care, nu le-au inteles”, [fara a avea vre-o autoritate in domeniu, caracterizandu-le ca “necanonice"], prorocii au vorbit despre Mine (coroboreaza) _ Ioan 5/[24,25],39; _ Luca 24/25-[27],45, [si] despre “ridicarea Mea dintr-un Popor de Pastori /[ciobani romani din Romania (vezi) _ Luca 2/8]”; _ Ioan 10/8,11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16, in vremea [aceasta] de pe urma (vezi) _ Deut.18/15,18; _ Faptele Ap. 3/22, [aceasta] *vreme [de pe urma], care nu a mai fost [niciodata]* (vezi) _ Dan.12/1, si, [asa cum este scris in prorocii], pe care, [posibil] nu Ma credeti [?] (vezi) _ Luca 16/29,31; 18/8;

      _ Prorocii au vorbit despre [cum] “Cartea ramane pecetluita” _ Daniel 12/4,[9], *pana la Mine* (vezi) _ Ioan 4/25,[26]; _ Romani[a] 5/14; _ Faptele Ap.26/23, “implicit, vremea Sfarsitului Tainei (vezi) _ Matei 24/14; _ Apoc.10/7; _ Dan.12/4,[9], “taina, care a fost tinuta ascunsa timp de veacuri” (coroboreaza) _ Coloseni 1/26; _ Romani[a] 16/25,

      astfel [sub]intelegandu-se ca, intreaga omenire, ”nu de ieri, nici de alaltaieri” (vezi) _ Iesirea /Trimiterea 4/1,[10],11, 2012, 2013, 2014, 2015,16, nu ati inteles *Taina Mea* _ Romani[a] 5/14, _ Apoc.10/7; 1/1, ”pana in ziua de Astazi” _ Romani[a] 11/8;

      _ De mii de ani, preotii, pastorii si invatatorii, in teologii / felurite “Religii si Biserici”, care stau pe scaunul Meu _ Matei 23/1,2,[3-7],8-10,[13-14],15, incurca, [confunda] si amesteca, “notiunile”:

      – Dumnezeu & Domnul, … Isus & Hristos, … Fiul lui Dumnezeu & Fiul Omului, … Maria & Fecioara Maria, …Isus & Mesia …Maria & Isus & Gheorghe etc, si astfel se ratacesc si duc si pe ceilalti in ratacire _ Matei 15/[8],14; 22/29; _ Luca 6/39, [ratacindu-se] pe Calea Lata, fara sa apuce sa intre pe Poarta Stramta _ Matei 7/13-[15]; 23/13-[15];

      _ Altii fac confuzie, posibil [ne]intentionata, prin care incearca sa transmita subliminal “fenomenul auto-victimizarii”, rastalmacind sensul notiunii “Exodul”/ “Iesirea”/*Trimiterea* in sensul [de] “Exil”/*Exilare*, [si, in plus], trans-mutand / “translatand ideatic / istoric, fenomenul implicit al presupusei exilari, in vremuri[le] petrecute”, adica, in sensul ca ”s-ar fi petrecut in vremurile trecute”,

      "in urma cu cati ani ? -2000 ?!!!]", ”rastalmacirea” (coroboreaza) _ Iuda 1/10; _ Romani[a] 1/28; 16/18; _ 2 Petru 2/1-3; _ 1 Tim.4/7; 6/4,5; _ 2 Tim.3/[1-6],7,[8,9 –Eu sint Acela]; 4/3,4, fiind de fapt “o grava eroare prin care duc intreaga omenire in ratacire” (vezi) _ Matei 22/29; _ Marcu 12/24, astfel, ”sint calauze oarbe” _ Matei 15/[8],14; _ Luca 6/39; _ Isaia 6/[8],9,10; 9/16;

      _”Lucrarea Mea” (vezi) _ Ioan 4/25; 5/25; 7/37; 9/4,[5]; _ Matei 5/17, implicand lumina (vezi) _ Ioan 1/1,5,[11], 2012, 2013, 2014, 2015,16; 12/35,36,

      fiind „pre-vazuta [ca venind] in viitor”, implicit sensul deplasarii Spectrului Luminii – spre Rosu /[din]spre Violet spre Rosu /[vezi pilda] *Curcubeul(ui)*”.
      [= Cu stima. – Mesia; _ Continuarea in mesajul urmator, incepand cu „La inceput a fost seara / intuneric / noapte”].

      Răspunde
      • -„La inceput a fost seara / intuneric / noapte” (coroboreaza) _ Gen.1/1-5; _ Ioan 1/1-5; 13/30, *inceputul / dimineata Zilei a 7-a* / ["Inceputul noii Ere Astrale / implicita concordanta si coincidenta cu Sfarsitul Calendarului Mayas, in 21.12.2012"] (vezi) _ Ioan 1/1-14; _ Geneza 1/31; 2/1; _ Isaia 9/1,2,[6], *Ziua a 7-a, care nu a mai fost [niciodata]* _ Dan.12/1,[4,9],3,10;

        _ Lumina a fost pre-vazuta “a veni / a fi revelata” in viitor /[cum ?, cand ?!], ”atunci cand omul va ajunge ca Mine” _ Gen.3/5, *dupa chipul si asemanarea Noastra* (vezi) _ Gen.1/[26,27],28, 31, cand se va fi Sfarsit /[vezi sensul] Savarsit / Implinit Legea Facerii _ Romani[a] 10/4, [si], se va fi implinit / desavarsit Legea Facerii / Nasterea Fiului Omului _ Ioan 13/31,[32],

        [si] “va ajunge ca Mine” _ Iesirea /Trimiterea 4/1-[11], 2012, 2013, 2014, 2015, 16; _ Ioan 1/1-[11], 2012, 2013, 2014, 2015, 16; 10/8-[11], 2012, 2013, 2014, 2015, 16; 16/33, …”[va ajunge] ca Noi, cunoscand binele si raul” (coroboreaza) _ Gen.3/5,22; _ Apoc.2/7,[9];

        _ Iesirea /”Trimiterea” 4/1,[10],11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16, este in “vremea [aceasta] de pe urma” _ Dan.12/1; _ Deut.18/15,18; _ Faptele Ap.3/22,

        cand, “rautatea omeneasca [ascunsa]”, *domneste si conduce, din locuri ascunse* /[pr]in secretizari] (citeste):

        -*Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase; sunt soptitori,* _ Romani[a] 1/29-32; _ Iuda 1/10-16,

        implicit[e] calicia si razboaiele, izvorate din “starea” (vezi) _ Gen.1/24,25, [cum au pre-vazut prorocii] (vezi) _ Gen.6/5; _ Isaia 59/7; _ Mica 3/5,
        si, pentru ca notiunea "prorocie" inseamna “pre-viziune in /[despre], viitor”,

        atunci /[adica acum], in viitor (vezi) _ Ev.1/2,[3]; _ 1 Timotei 2/5; _ Galateni 4/4; _ Iesirea /Trimiterea 4/1,[10],11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; _ Ioan 1/1,5,[11], 2012, 2013, 2014, 2015, [acum, in dimineata zilei a 7-a] (vezi) _ Gen.1/31; 2/1; _ Matei 17/[1],2,3,[5]: …
        …-*Am auzit glasul Domnului* (vezi) _ Isaia 6/[8],9,10,[11, 2012], 2013, “atat de mult a iubit Dumnezeu Lumea” _ Ioan 3/16-19;

        = Cu stima. –Mesia (coroboreaza) _ Deut.18/15,18; _ Faptele Ap.3/22; _ Galateni 4/4; _ Ev.1/2; _ 1 Tim.2/5; _ Filipeni 2/8; _ Isaia 7/14; _ Mat.1/[18],21;17/1,[2-4],5; 24/25-27,45, -“Intelegi ?”,

        -*Si va fi Lumina !* _ Isaia 9/1,2,[6]; _ Romani[a] 5/14; _ Faptele Ap.26/23; _ Dan.12/[1],3,10; _ Ioan 9/39,[40,41]; _ Matei 5/17; _ Isaia 55/1,[6-9],11; _ 1 Petru 2/1,2; _ Ioan 10/[1-5],8,11, 2012, 2013, 2014, 2015,16.

        Răspunde
    • Te rog sa citesti opera lui JACOB LORBER,VOL1CASA DOMNULUI,macar,ar fi bine intreaga opera…mie arhanghelul Gabriel mi-a revelat altceva…decit ce spun aceste scrieri…IISUS CRISTOS ESTE CREATORUL NOSTRU ,ESTE DUMNEZEUL TUTUROR DUMNEZEILOR…INTELEPCIUNEA SUPREMA A LUI DUMNEZEU TATAL=IUBIREA SUPREMA.in rest interpretari eronate…vorbesc din experienta…

      Răspunde
      • vad ca aprobati comentarii indecente,iar pe al meu nu…evident sunteti masoni-eventual reptiloizi…

        Răspunde
    • Ai dreptate , actulul Mesia este roman ,traieste in Cluj si il cheama Gheorghe Funar … :)))) Si e la fel de normal la cap ca si dumneata … :))))

      Răspunde
  • Aidos, bati campii cu gratie. Faptul ca acest text religios are similitudini cu viziunea islamica ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru ca islamul este o credinta falsa inspirata de diavol.Cum va imaginati voi ca orice manuscris, cat de autentic o fi, reprezinta adevarul? Vechimea este o garantie a adevarului? Vrajmasul a cautat mereu cai de a ataca religia crestina de mii de ani, altceva nu face. Sa ne imaginam ca suntem in sec V, oare autorul manuscrisului nu putea sa fie un om cu intentii rele, manat de diavol, sa scrie niste aberatii ca apoi sa fie "descoperit"? Sa fim seriosi. Biblia actuala reflecta adevarul si adevarul este ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu Cuvantul. Orice atac asupra dumnezeirii lui Iisus il are in spate pe vrajmas pentru ca nu-l suporta pe Iisus fiind plin de ura. Sa nu uitam ca diavolul a fost martor la sacrificiul lui Hristos insa nu prea a avut cum sa opreasca lucrarea Mantuitorului. Insa asta nu l-a oprit sa "inspire" tot felul de oameni cazuti sa scrie astfel de porcarii, pardon manuscrise. Nu tot ce e vechi e bun. La fel si cu scriile gnostice, niste gunoaie sataniste de prima mana. Sau cartea lui Mormon. E o lista lunga de facaturi care au incercat sa afecteze credibilitatea Evangheliilor din Noul Testament insa Adevarul lui Iisus ramane peste timp si spatiu. Cine citeste Noul Testament poate sa simta asta, acolo e adevarul. Si martorii lui Iehova au incercat sa ia dumnezeirea lui Hristos dar nu au reusit. Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, este Cuvantul si se va intoarce cu Slava la Judecata cea de apoi. Pocaitiva ca nu stiti cand vine ziua!

    Răspunde
    • Paul,sunt de acord cu tine,unii lasa niste comentarii atat de aberante incat iti faci sfanta cruce…,ma bucur insa sa vad ca mai sunt si oamnei buni cu frica de D-zeu.Comentariu tau mi-a placut atat de mult ,D-zeu sa te aiba in paza!

      Răspunde
    • draga frate Paul m as bucura sa poti schimba ceva cu privire la modul lor de intelegere,singurul care i poate schimba este Domnul nostru Isus Hristos.Glorie Lui.

      Răspunde
  • cred ca Adios nu bate campii, el spune ce a citit, numai ca se inseala, parerea mea, iar Paul se insela si el in mod evident cind spune ca islamul este o religie inspirata de diavol, de ce zic asta simplu Coranul ca si Bibilia ca si Tora , mentioneaza aceleasi personaje , Avram , Moise , Iacob ,David etc……
    referitor la Issus Cristos – tora nu il mentioneaza , Biblia sustine ca este fiul lui Dumnezeu , iar Coranul ca a fost un mare profet , concluzia finala asa pentru noi toti destepti sau prosti cum om fi , este ca sigur este un Dumnezeu, si daca Musulmanii nu cred in issus decit ca profet , Evreii nu il recunosc deloc iar noi crestinii il recunoastem ca Fiul lui Dumnezeu…….eu zic ca trebuie sa credem in Dumnezeu conform religiei in care ne-am nascut asta este voia lui Dumnezeu………….si va veni intrebarea unui destept cum va judeca el pe crestini, pe musulmani pe mozaici …dar pe budisti , dar pe cei care inca mai cred in spiritele padurii?? simplu dupa faptele lor pana si cei care cred in spiritele padurii stiu ca trebuie sa faca fapte bune.

    Răspunde
    • ma da dobitoc esti citeste Isaia cap 53 sa vezi ca Isaia proroceste despre Isus cu 800 de ani inainte de a veni Isus,citeste si nu mai fi dobitoc sa vezi ca Isaia proroc evreu proroceste venirea lui Isus da vorbesti numai sa te afli in treaba

      Răspunde
      • Dacă eşti aşa mare creştin , măcar fii până la capăt dobitoc prost ce eşti . Usca-mi-aş chiloții pe crucea lu' mă-ta :))) băga-mi-aş pula în tine şi în religia ta falsă care doreşte să opreasca aflarea Adevărului Absolut şi evoluția spurituala , nu ştii absolut nimic esti doar un încuiat prost . Acum vine provocarea mea , dacă eşti aşa un bun creştin te poți ruga la moşulică ăla al tău să mă ierte că fac o "blasfemie" băgându-mi pula în el şi în nația lui de zei ratați şi obosiți şi să fii un creştin bun şi adevărat precum arăți fără să mai înjuri orice persoană "păgână " cum spuneți voi ?:)))
        Cu stimă față de un bun cre(ş)tin , un om cu creier .

        Răspunde
      • …_ @ [“marcel • 22 săptămâni în urmă: …-ma (.) citeste Isaia cap 53 sa vezi ca Isaia proroceste despre Isus cu 800 de ani inainte de a veni Isus, citeste (.).

        _ Da. – Inteligenta observatia /”Gura pacatosului Adevar graieste”, adica, „prorocii[le], vorbesc despre fapte si evenimente viitoare, fata de timpul cand au fost scrise, respectiv prin care prorocii au vorbit despre fapte si evenimente care urmeaza in „vremea de pe urma”, aceasta vreme [pe care o traieste omenirea], „care nu a mai fost niciodata, niciodata (coroboreaza) _ Daniel 12/1,[4,9],3,10; _ Matei 13/13-15,[16,17],34,35,

        implicita „vremea Revelarii / Descoperirii Fiului lui Dumnezeu /”Apocalipsa lui Ioan” (vezi) _ Apocalipsa 1/1, [care vremea Revelarii ?[!] / cind ?[!] / cum ?[!], –[acum] -„La implinirea vremii”/”Implinirea Sfarsitului Legii Facerii Omului” (coroboreaza) _ Geneza 1/26-31; _ Galateni 4/4; _ Ev.1/2,[3]; _ Romani[a] 10/4; 5/14; _ Faptele Ap.26/23, [implicita] „Iesirea / Trimiterea” 4/1,[10],11, 2012, 2013, 2014, 2015,16, la „Inceputul Zilei de Odihna”/”Inceputul / dimineata Zilei a 7-a _ Geneza 2/1,2; _ Ioan 1/1,5,[11]-14, „dimineata /”Inceput de Zi”, in care Fiul lui D-zeu este inca in intuneric / abia se crapa de Ziua” (coroboreaza) _ Ioan 13/30; _ 1 Petru 2/19; _ Isaia 9/1,2,[6]; 21/11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16.

        = Cu stima. – Mesia (vezi / coroboreaza) _ Isaia 53, [despre care ai scris]; _ 1 Timotei 2/5; _ Filipeni 2/8; _ Luca 8/5-8,[15]; 18/8; 24/25-27,45; _ Ioan 1/1,5,[11]-14; 10/[1-5],8,11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; _ Isaia 55/1,[6-9],11; _ 1 Petru 2/1,2,[9,22],15.

        Răspunde
        • … _ Corectez [in] partea finala din penultimul aliniat din mesajul de mai sus, astfel [vezi precizarea cu MAJUSCULE]: …

          „Inceputul Zilei de Odihna”/”Inceputul / Dimineata Zilei a 7-a _ Geneza 2/1,2, „Dimineata / Inceput de Zi”, in care Fiul lui D-zeu este inca in intuneric / abia se crapa de Ziua” (coroboreaza) _ 2 PETRU 1/19; _ Ioan 1/1,5,[11]-14; 13/30; _ Isaia 9/1,2,[6]; 21/11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16, si,[repet], coincidenta cu "Sfarsitul calendarului Mayas in 21.12.2012, cand a inceput (vezi INCEPUTUL) _ Ioan 1/1,5,14, "O noua Era Astrala"/ Era Luminii / Era Adevarului" – *Ziua de Odihna* _ Gen.2/1,2, "Zi care poate sa dureze 1000 de ani" (vezi) Petru 3/8.

          = Cu stima. -Mesia (vezi) _ Ioan 4/25,[26]; _ Romani[a] 5/14; _ Faptele Ap.26/23, si va fi Lumina (vezi) _ Isaia 9/1,2,[6]; _ Isaia 55/1,[6-9],11; _ Ioan 10/8-16.

          _Daca nu-Mi raspundeti in nici un fel, nu va mai vorbesc [presupun ca pagina este clonata, de niste pacoste, care i-Mi ingreuneaza lucrarea (vezi / coroboreaza) _ Matei 13/13-15,[16,17],34,35; _ Ioan 16/25; 9/4,5; 8/21,23,24,[26]-29.

          Răspunde
  • toate religiile sunt niste tampenii….de fapt pot fi luate ca niste basme si nimic mai mult.Dar vad ca oameni care traiesc in epoca de piatra emit pareri .Asta mi se pare trist pentru noi care suntem sortiti sa traim ,sa convietuim cu asa oameni .Nu poti sa i eviti,se baga singuri in viata ta ,sunt de fapt niste ignoranti .Cei mai rai oameni(o spun din experienta )sunt cei care se duc la biserica,sunt falsi ,prefacuti ,daca le respingi dogma esti privit ca un infractor,nu exista ptr ei toleranta .Sa mi spuna si mie cineva daca vreodata un popa a spus in biserica crudul adevar ca cele mai odioase crime sau produs in numele credintei.

    Răspunde
  • … _ Vorbindu-va in concordanta cu prorociile (coroboreaza) _ 1 Corinteni 14/21; _ Matei 13/13-15,[16,17],34,35, va zic, ca fiecare dintre comentatori, "aveti cate putin din Mine" [adica], din "Adevar / Cuvantul Intrupat" (coroboreaza) _ Ioan 1/1,5,14; 14/6,20,10,11, dar pentru ca nu aveti suficienta credinta, va rataciti” (vezi / coroboreaza) _ Luca 18/8; 24/25-27,45, in contextul in care nu ati inteles ca Scripturile / Prorocii[le] vorbesc despre fapte si Evenimente Viitoare, fata de cand au fost scrise, „Nu despre trecut / Nu despre fapte si evenimente petrecute [in urma cu cati ani ?! -2 000 ?!!! ”]; _ Tare va mai rataciti (coroboreaza) _ Matei 22/29; _ Marcu 12/24;

    -1) _”Eu, cel care vorbesc cu tine /[cu voi], sint Acela” (vezi / coroboreaza) _ Ioan 4/25,[26]; 14/[6],10,11; _ 1 Ioan 5/8; _ Isaia 9/1,2,[6]; 53/1,[2-5],6;

    -2) _ Nu oricine poate sa [Ma] inteleaga, ci numai *cei carora le este dat*/[adica],"daruit genetic / din nastere / din facere in pantecele mamei lor" (vezi / coroboreaza) _ Matei 19/11; _ Luca 12/24; _ Romani[a] 11/8; _ Daniel 12/4,9; _ Isaia 29/10-13,(14); _ Ioan 1/1,11-14; _ Luca 18/8; _ Matei 13/57; _ Marcu 6/4; _ Ioan 4/44; 10/20;

    -3) _ Sint aici "intrupat" (vezi) _ Ioan 1/1,5,[11]-14; _ Isaia 6/8-13, [acum], in timpul vostru, „in aceasta vreme [de pe urma], care nu a mai fost [niciodata / niciodata]", in concordanta si conformitate cu prorociile (vezi / coroboreaza) _ Ev.1/2,[3]; _ 1 Tim.2/5; _ Filipeni 2/8; _ Daniel 8/26; 12/1,[4,9,13],

    "potrivit Fagaduintei Implinite” (vezi / coroboreaza) _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22, -si, va zic: -*Iata-Ma!* [vezi] _ Isaia 52/6; _ Romani[a] 5/14; _ Faptele Ap.26/23, …[_Cu stima. –Mesia. -Vezi continuarea in urmatorul mesaj, incepand cu aliniatul "Cel Ridicat si Trimis / la implinirea vremii" (coroboreaza): …]

    Răspunde
    • -[Continuarea mesajului anterior]:

      -"Cel Ridicat si Trimis / la implinirea vremii" (coroboreaza) _ Galateni 4/4; _ Ev.1/2,[3]; _ Iesirea / Trimiterea 4/1,[10],11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16,

      sa [Ma] descoper – Lumina / Calea, Adevarul si Viata (coroboreaza) _ Ioan 14/6,[10,11]; _ Isaia 9/1,2,[6],

      [si], "Taina Mea" [vezi] _ Romani[a] 5/14, [adica], Taina lui Dumnezeu (coroboreaza) _ Apocalipsa 10/7; 1/1, "Taina, care a fost tinuta scunsa timp de veacuri" (coroboreaza) _ 1 Cor.2/7; _ Coloseni 1/26; _ Romani[a] 16/25,

      dar [este posibil sa nu] Ma credeti [?!] _ Luca 18/8, implicite _ Matei 13/57; _ Marcu 6/4; _ Ioan 4/25, 44; 10/20; _ Romani[a] 11/[3],4,[5]; _ Luca 18/8; 16/29,31; 8/5-8,[15]; _ Matei 5/17; 13/13-15,[16,17],34,35; 17/1,[2-4],5; _ 1 Petru 2/9; _ Mica 7/[1],2-4.

      = Cu stima. – Mesia _ "Cel ridicat si trimis – La implinirea vremii” (vezi / coroboreaza) _ Galateni 4/4; _ Ev.1/2,[3]; _ Iesirea /”Trimiterea” 4/1,[10],11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16;
      -*Cine are urechi de auzit sa auda* _ Luca 8/[5-7],8,[15]; 16/29,31; 18/[2-7],8; _ Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela (vezi / coroboreaza) _ Ioan 4/[25],26; 5/39; 7/37; 8/21,23,24,[26],28,29,43,45-47; 10/8,11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16;
      – Cel fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Romani[a] 5/14; 10/[14 – ?! _ Cum / care Nume ?],17; _ Isaia 6/8,[9-11, 2012], 2013; 9/1,2,[6]; 52/6 -*Gheorghe Moise _ Iata-Ma !*; _ Ioan 14/6,10,11; _ Isaia 65/1; _ Romani[a] 10/17,[18-20];

      -“Se crapa de Ziua a 7-a” (vezi) _ Gen.1/31; 2/1; _ 2 Petru 1/19,[20]; -Vine dimineata /[“Si va fi Lumina”] _ Isaia 21/11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; 9/1,2,[6]; …-“Toate religiile” / *Toate popoarele chemate [fara bani si fara plata]* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,[13],

      [chemate] la “masa / hrana” _ Matei 4/4, [“hrana”] /*praznicul Zilei Mari [aceasta] de pe urma* _ Ioan 7/37,[38,39]; 20/9, *[zi] care nu a mai fost [niciodata]* _ Daniel 12/1; _ 1 Corinteni 14/21; _ Matei 13/34,35,[16,17],13-15; _ Ioan 16/25,
      -*Si va fi Lumina !* _ Isaia 9/1,2,[6]; _ Faptele Apostolilor 26/23; _ Daniel 12/[1],3,10,[13]; _ Matei 5/17; _ Ioan 9/39; 7/49; _ 1 Cor.14/21; _ Matei 4/4; _ Osea 4/6, si, bine este “sa impartiti mancare si celor apropiati”/”pana la marginile lumii” (vezi) _ Romani[a] 10/17,18-20, adica, daca binevoiti, ransmiteti mesajele Mele, si celor ce-si zic:

      -Catolici, Adventişti de Ziua a 7-a, Baptişti, Budişti, Musulmani, Matorii lui Yehova, Ortodocşi, Penticostali, etc,

      „Toate Popoarele chemate [la masa / hrana curata (coroboreaza)_ Matei 4/4; _ Ioan 7/49; _ Osea 4/6], _ Romani[a] 10/17,[18]-20; _ Isaia 55/1,6-9,[10],11; _ Ioan 10/[1-5], 8, 11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; _ Isaia 53/1,[2-6].

      Răspunde
  • aveti probleme grave ! aveti de combatut pe aici despre isusi ,iude, mos craciuni ,vasile alecsandri,si harap alb .
    in loc sa ne certam, mai bine un șpriț bun să-ncercăm 😀

    Răspunde
    • :)) de acord,ce prostie sa venerezi un cadavru de jidan,lol.Acuma au dreso,s-a "inaltat" la cer fara cruce,si viu pe deasupra.Dovada incontestabila o bucata de piele de pula de dinozaur.:)))

      Răspunde
  • text religios ,care cutremură creștinismul ? așa scrie in titlu ! eu , fiind ateu ,înseamnă că nu sînt afectat ???nu sînt cutremurat ?? A ! stai asa ! mi s-a cutremurat un coi ! se pune ???

    Răspunde
    • mai bine ai invata sa conjugi verbul A FI !! Cred ca de aceea ti s-a cutremurat coiul!!!

      Răspunde
  • Idioti ordinari,incuiati,cred ca isus a existat,da asa este a fost un om normal care cam la 30 de ani a fost posedat de un duh (fratele celui iubit de D-zeu)care dupa ce si-a facut treaba cu el,inainte sa moara pe cruce l-a parasit,de aceea a zis el in ultimul moment:,"pentru ce m-ai parasit",numele pe care l-a rostit era al fratelui celui bun(iubit de D-zeu)adica al lui dracu sau satan sau cum vreti voi).

    Răspunde
  • bati campii impostorule,poate esti ruda cu iuda….o sa fii pedepsit la judecata de-apoi…caiestete cat mai ai timp..

    Răspunde
  • Am trecut prin diverse experiente de viata. Am invatat ca nicio experinta nu a fost intamplatoare. Toate au avut rolul sa-mi intareasca credinta. Vad multi tineri atei. Cred doar ceea ce vad. Vor sa masoare ceva care este dincolo de material. Dar tot experinta m-a invatat ca fiecare va trece prin acele evenimente astfel incat sa fie adus la origini: cunoasterea de sine.

    Răspunde
    • Ca să vezi lumină i ți trebuie credință oarbă prietene,așa vei ajunge la cunoaștere,lumea e făcută să credem și noi încă ne indoim

      Răspunde
  • Într-un final cu toții vom ajunge sa dam socoteala în fața ființei supreme, indiferent de cum o numim. Necunoscute sunt căile domnului. Adevărul absolut îl știe doar el, noi doar pretindem ca îl știm și punem monopol.

    Răspunde
  • Mah, imi zice si mie careva.care discipol a trait pana in secolul V? Interesant ca toate evangheliile gnostice s-au gasit in jurul Alexandriei, centrul ocult al acelor vremuri.

    Răspunde
  • Mai dobitocilor,înapoiaților,v ați gândit vreodată ca tatăl creator e universul însuși,cu o inteligență infinită,crează sisteme solare și pe tine și pe mata.v ați gândit vreodată ca Iisus,Mohamed și alții mântuitori,prooroci etc,sunt peste basme extraterestre?dacă un prost de acum 2000,4000,10000 de ani ar lua contact cu o formă de viață exagerat de inteligenta, nu l ar numii zeu,înger,spirit?încuiaților degeaba va dat divinitatea inteligență ca tot oițe(animale)ați ramas

    Răspunde
  • Cartea care defineste crestinismul este Noul Testament, care-l divinizeaza pe Cristos. Biblia este compusa din Vechiul Testament si Noul Testament. Cristos nu apare in Vechiul Testament deci crestinii, iubitorii lui Cristos n-au treaba cu Vechiul Testament. VT mentioneaza pe Unul singur Dumnezeu pe cand NT il face pe Cristos fiul lui Dumnezeu si mai introduce in ecuyatie si Sfantul Duh, construind astfel trinitatea, in contradictie astfel cu Unicitatea din Vechiul Testament. Mai trebuie alte explicatii ?

    Răspunde
  • Isaia 43….. Versetul -10. Voi sunteti martorii Mei, zice Domnul, si Sluga pe care am ales-o, ca sa stiti, sa credeti si sa pricepeti ca Eu sunt: inainte de Mine n-a fost Dumnezeu si nici dupa Mine nu va mai fi!
    11. Eu, Eu sunt Domnul si nu este izbavitor afara de Mine!
    12. Eu sunt Cel ce am vestit, Cel ce am izbavit si Cel ce am prezis si nu sunt strain la voi. Voi sunteti martorii Mei, zice Domnul.
    13. Eu sunt Dumnezeu din vesnicie si de aici incolo Eu sunt! Nimeni nu poate sa iasa de sub puterea Mea si ceea ce fac Eu, cine poate strica?"

    Răspunde
  • Nu va lasati pacaliti de catre aceasta carte sau alta…Domnul Isus este adevaratul Fiu a lui Dumnezeu si unicul si singurul Mesia… omul a pierdut legatura cu Dumnezeu datorita pacatului neascultari…venire lui Mesia pe pamant a redat legatura omului cu Dumnezeu iar marea jertfa a Sa (luand toate pacatele omeniri asupra Sa pentru a fi iertate de catre Dumnezeu) si cu Învierea Sa cea de a treia zi a dat oamenilor viata vesnica…nu va lasati pacaliti de tot felul de vorbe de carti de ori ce fel de lucruri mincinoase exact ca cartea aceasta care vrea sa spuna ca crestinismul este o minciuna…pazitiva si nu va lasati pacaliti…aceasta carete nu are nici o legatura cu Vechiul Testament sau Noul Testament sau cu crestinismul întrun fel sau altul ci are legatura cu religia mulsumana…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.