țigan, a se țigăni, țigănie, țigăneală…

Unele surse internet ne spun că Ţiganii (în germană Zigeuner, în engleză Gypsy, în franceză Gitan, în spaniolă Gitano, în maghiară Cigány, în bulgară Ţigani, în rusă Ţâgane) sunt termeni folosiţi în diverse ţări pentru grupuri etnice nomade plecate din India la început de secol X, amestecate cu grupuri europene şi de alte origini. Numele este larg răspândit în toponimie, hidronimie, oronimie, onomastică etc.

Ţigani pot fi găsiţi în aproape toată lumea civilizată. În Europa, de pildă, importante grupuri trăiesc în România, Bulgaria, Macedonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Spania, Franţa, Grecia şi Serbia. Comunităţi întregi de ţigani trăiesc şi prin în Asia, în nordul Africii sau în America de Nord.

Faţă de restul populaţiei româneşti, faţă de alte minorităţi naţionale, potenţialul criminogen al ţiganilor este mai mare, cu tendinţe de creştere agravante, iar o pondere însemnată a lor este implicată în săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii private.

Factorii psihologici, biologici, care influenţează comportamentul ţiganilor au la bază trăsături specifice etniei, dobândite drept zestre ereditară de la strămoşii lor nomazi din nordul Indiei şi cristalizate pe parcursul celor 6 -7 secole de când este atestată prezenţa etniei pe teritoriul României.

După revoluţie, înclinarea ţiganilor spre delincvenţă s-a manifestat cu recrudescenţă crescută, cu tendinţe de îmbrăţişare a formelor superioare ale crimei de tip mafiot.

Prin acţiunea acestor grupuri, s-au produs prejudicii incredibile. Ca mod de acţiune, sunt arhicunoscute jafurile organizate în grup, cu mână armată („şmenurile”), traficul de carne vie, sechestrarea de persoane, taxa de protecţie, şantaj şi chiar spălarea banilor proveniţi din infracţiuni, afaceri imobiliare ilicite etc..

Trebuie spus că întregul sistem de irigaţii, la nivel naţional, a fost distrus bucată cu bucată de această etnie, transformând ţevile de aluminiu în ceaune şi căldări, sau comercializându-l, în cârdăşie cu comercianţi români, fără ca autorităţile să ia cea mai mică măsură.

Printre acţiunile organizaţiilor de tip mafiot, se regăseşte traficul de droguri, care a luat amploare în România, stimulat de consumul acestora, care creşte în fiecare zi. Grupuri mafiotizate de persoane provenite din câteva familii de ţigani, conduse de un lider autoritar, profilate pe săvârşirea în serie de furturi, tâlhării, escrocherii, trafic ilegal cu valută şi metale preţioase, furturi din autoturisme, prostituţie şi proxenetism, cerşetorie, vânzarea de copii pentru înfiere ilegală a acestora de către cetăţeni străini, afaceri imobiliare, cămătăria, traficul de droguri, furtul şi comercializarea operelor de artă, şantaj, ameninţări, perceperea taxelor de protecţie, recuperarea prin violenţă a unor debite, valorificarea în ţară de bunuri şi valori furate din alte ţări (Germania, Franţa, Austria, Polonia).

Aceste clanuri, de fapt, şi-au delimitat sferele de dominaţie şi afaceri, recurgând foarte adesea la acte de violenţă şi intimidare, chiar la adresa organelor forţei publice.

Sumele imense de bani obţinute din comiterea de infracţiuni sunt investite în achiziţionarea sau construcţia de imobile de lux, autoturisme, bijuterii, valută, opere de artă, terenuri, spaţii comerciale etc. Centrul Timişoarei a fost cumpărat prin aceste mijloace necinstite şi cu sprijinul autorităţilor publice corupte.

Din nenorocire, mafia ţigănească reprezintă un grup închis, însuşire care este caracteristică grupărilor care s-au constituit pe criterii etnice şi profesionale în săvârşirea de infracţiuni şi acte antisociale, începând cu anul 1990 .

Românaşii noştri politici „de viţă nobilă” le-au schimbat numele ţiganilor în rromi (om pe ţigăneşte), creând cea mai mare confuzie între neamul românesc şi această etnie care a oripilat întreaga Europă civilizată, Europă care ne confundă, de acum, pe noi românii, din ce în ce mai mult cu comportamentul acestor nomazi imposibil de asimilat, integrat sau ordonat.

Ţiganii nu au o entitate politică proprie şi nici nu vor s-o aibă, nu au un teritoriu propriu, fiind împrăştiaţi prin tot spaţiul creştinătăţii europene, sunt peste tot marginalizaţi politic şi social, constituie un segment al populaţiei majoritare cu tendinţe deviante, nu renunţă la formele de identitate închise, tradiţionale, uneori tribale, fiind văzuţi de întreaga elită europeană ca un grup contracultural, contestatar al normelor şi valorilor fundamentale ale societăţii.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă autorităţile statelor europene cu ţigani este una dilematică: cea a integrării lor în civilizaţia majoritarilor sau, din contra, marginalizarea acestei minorităţi, în continuare, ca o etnie care este imposibil de integrat în societate şi care consimte să trăiască aşa cum îşi doreşte, ea, de mii de ani, generând probleme grave convieţuirii sociale cu populaţia majoritară şi cu celelalte minorităţi naţionale sau etnice.

Autorităţile sau confruntat şi se confruntă cu probleme deosebit de delicate în sensul adoptării unor forme fie de integrare fie de asimilare. Integrarea ţiganilor în societatea civilizată înseamnă renunţarea la tradiţiile nomade, precum şi la alte obiceiuri tribale, altele primitive, îndeosebi cele ce ţin de educaţie, de cultură, de respectarea cadrului legal în societatea în care trăiesc, refuzând un standard minim de civilizaţie.

Imaginaţi-vă casa de lux a unui ţigan din Ţăndărei, Buzeşti sau Strehaia, care nu are WC-ul în casă ci în fundul curţii, pentru că aşa spune tradiţia ţigănească. Ei nu iau modele civilizatoare de la majoritari pe care-i consideră nişte corciţi lipsiţi de mândrie.

Dar ceea ce este mai grav este faptul că muzica ţigănească (aşa-zisele manele), dată la maximum pe străzi, în parcuri şi târguri, la nunţi şi la botezuri a prins în rândul generaţiei tinere, o generaţie mediocră, fără cultură şi educaţie muzicală, agresând frumosul melos românesc ce riscă să fie asimilat de acest gen de muzică aproape imposibil de oprit, pentru că domnii de la ministerul culturii dorm în bocanci, cei de la educaţie fac politică în şcoli iar CNA-ul nu are sânge în nicio instalaţie, pentru a face curăţenie în programele unor televiziuni care încurajează până la exces acest gen de muzică. Mi-e dor de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste ca de mama, pentru că nu a permis infuzia spaţiului cultural tradiţional cu asemenea influenţe contra şi subculturale, promovând doar muzica autentic românească şi pe cea lăutărească de excepţie, nepunând la socoteală odele de complezenţă închinate puterii comuniste.

Regele nostru adevărat este atacat pentru fapte imaginare şi întreaga sa familie este ostracizată şi altoită peste măsură cu fel de fel de scatoalce năprasnice date de presa de doi franci, presă cumpărată, de altminteri. Istoricii noştri de carton, adeseori, apar pe post de agenţi de influenţă comunişti, fiind incapabili să reacţioneze la toate ironizările cu adresă directă la istoria noastră naţională, absenţi la atacurile în contra simbolurilor şi statalităţii românilor, ţara fiind desconsiderată, iar istoria monarhiei ascunsă cu bună ştiinţă şi toate acestea prin grija unei anumite părţi a presei perfect instruită pentru asemenea acţiuni de dezinformare, presă năimită care, în văzul lumii, a încăput pe mâna unor inşi cu bani murdari străini, presă care lezează fără ruşine mândria unui întreg popor.

Se continuă astfel cu erodarea, prin media, a mândriei neamului meu românesc, a distrugerii fibrei autentice a unui popor sub pretextul multiculturalismului şi nediscriminării, popor căruia după ce i-au fost distruse elitele, după ce i-au distrus moravurile, tradiţiile, cultura şi educaţia, după ce i-au distrus armata şi l-au lipsit de un ideal, după ce i-a transformat biserica într-o afacere, i se pune acum pe umeri „civilizata monarhie” Cioabă .

Prin atacarea monarhiei noastre pământene, este blasfemizat Dumnezeu, pentru că Regele, Iisus şi Biserica, alcătuiesc cele trei nume în care îl găsim pe Dumnezeu. Nu întâmplător monarhii noştri au înscris pe frumosul nostru drapel românesc adagiul latin nihil sine deo.

Obârşiile noastre sunt latine, adică un popor cuminte cu dragoste de patrie, de libertate. Noi nu trebuie să pierdem însuşirile acestui măreţ popor, poporul roman, în toate bălăcărelile ţigăneşti şi mahalageşti, în toate „sinergiile şi emergenţele rabinice” ale tovarăşilor cu religie satanică roşie.

Iubirea de patrie şi neatârnare s-au transmis şi poporului român. Am rezistat secole de-a rândul sub trei imperii. Acestea din urmă au dispărut, dar românii au rămas.

Puterea acestei sfinte treimi de cuvinte, Regele, Iisus şi Patria, îi sperie de moarte pe poltronii politicii româneşti, cea mai mare parte a lor veniţi din mizeria roşie comunistă.

Priviţi-i pe succesorii fondatorilor Holocaustului Roşu cum s-au aşezat peste tot fără ca nimeni să nu le îndoaie spinările şi să-i trimită în străfundurile puşcăriilor capitaliste de azi. Ei sunt vinovaţi şi arestabili pentru că au asmuţit părţi ale populaţiei una împotriva celeilalte (vezi mineriadele), au exacerbat drepturile minoritarilor ţigani până ce aceştia s-au cocoţat în capul majoritarilor, iar ungurilor li s-au făcut atâtea sluji încât vor desprinderea Transilvaniei de ţara mumă. Iar diriguitorii noştri „patrihoţi” se zbat de ceasul morţii făcând şi desfăcând guverne sau cerşind voturi, sacrificând o ţară şi arătându-ne pe televizor, în seriale fără număr, un uriaş spectacol numitŢiganiadă politică.

În oraşele înfloritoare ale saşilor şi şvabilor izgoniţi de comunişti au fost instalaţi ţiganii cu caii corturile şi toţi puradeii lor, în frumoasele case evreieşti sau ale funcţionarilor publici arestaţi prin Bucureşti au fost mutaţi ţiganii cu sălaşurile lor, stricându-le până în temelii, transformând burgurile strălucitoare de odinioară, cartierele întregi ale Bucureştilor şi ale unora dintre cele mai importante oraşe ale ţării în adevărate mahalale ale mizeriei umane, toate în numele principiilor europene enunţate mai sus.

Pentru a menţine ţara sub căpăstru delicvenţilor tribali şi apostaţilor aciuaţi pe aici la cumpenele istoriei, tembelii şi păpuşarii politici aflaţi la putere refuză orice lege cu privire la lustraţie, refuză readucerea monarhiei pământene pe tron, refuză un real proces al comunismului, proces care să-l aibă în boxă pe Ion cu Sula-n Coaste, dimpreună cu sistemul său roşu consolidat. Parte din cei care au sugrumat această ţară au mixtură de sânge ţigănesc în vene, de unde şi însuşirea lor de a sfida legea şi ordinea, pe Dumnezeu şi sfânta noastră monarhie pământeană, aflată, din păcate, încă în bejanie în ţara sa legitimă, latină şi nu rromă.

Sunt absolut fericit să constat că avem o istorie îmbogăţită cu figuri reprezentative ale etniei ţigăneşti din domeniul artelor, muzicii, politicii şi meseriilor cele mai subtile. În schimb, nu mai vreau să aud insipidele texte muzicale semnate Salam şi Adrian Wonderful Child.

Am sentimentul, totuşi, că această ciudată şi anacronică încoronare ţigănească, lăsată cu ţigăneală aprinsă la nivel naţional, să trezească în toată ţigănimea înţeleaptă semnalul pentru integrarea etniei în normalitate: să-şi voteze democratic un lider care să-i reprezinte ca identitate, să-şi trimită reprezentanţi în parlament, să-şi trimită odraslele la şcoli pentru a se educa, să renunţe la obiceiurile tribale cu măritişul fetelor la vârste fragede şi să termine cu umbra trecutului lor nomad, prin angajarea la muncă cinstită stabilă aşa cum o fac toţi ceilalţi cetăţeni oneşti ai patriei.

Am trăit să văd şi ziua nefastă, când poporul român otrăvit şi orbit ani de-a rândul trebuie să aplaude inconştient încoronarea urmaşilor lui Ion Cioabă.

Articol de Stan Petrescu.