INTERNATIONALSTIRI

Tigani din Romania, dotaţi cu paporniţe de rafie au dat 36 de spargeri, de sute de mii de Euro, în Austria

O bandă de tigani din Romania e autoarea a 36 de spargeri în Austria. Cei trei furau marfă în cantităţi uriaşe, cu paporniţele de rafie şi o vindeau în România.

Poliţia austriacă a difuzat capturi de pe camerele de supraveghere cu cei trei tigani în acţiune.

Tiganii, în vârstă de 32, 33, respectiv 43 de ani, aveau în ţintă în special magazinele cu produse cosmetice. Furau parfumuri scumpe, pe care le vindeau apoi în România.

Imaginea dată publicităţii de poliţie îi arată pe cei 3 punând în paporniţele de rafie cutiile cu parfumuri luate din rafturile unui magazin.

Indivizii au spart şi case şi sunt autorii chiar şi a 3 jafuri în şcoli. Au acţionat în 4 landuri ale ţării: Austria Inferioară, Austria Superioară, Carinthia şi Salzburg.

Cei trei au fost arestaţi în oraşul Klagenfurt, capitala landului Carinthia. Tiganii sunt acuzaţi că au comis furturi şi în alte ţări europene.

Ei aveau şi complici, care, deocamdată, nu au fost prinşi, spune presa austriacă.

Paguba provocată de tigani e estimată la peste 270 de mii de Euro.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.