Tiganii au intrat in Cartea Recordurilor !
Record! O familie de ţigani a organizat prima nuntă care s-a putut auzi din spaţiu
România a ajuns din nou în Cartea Recordurilor! De data aceasta, protagonişti au fost membrii unei familii de ţigani, care, făcând exces de exces de zel, au organizat o nuntă care a putut fi auzită din spaţiu, premieră absolută la nivel mondial. Angajaţii Staţiei Spaţiale Internaţionale povestesc, cu cearcăne în ochi, cele întâmplate.
“Tocmai venisem de afară, schimbasem ştergătoarele, că se uzaseră după ploaia de meteoriţi din noaptea trecută, şi am zis să mă bag direct la somn, că eram obosit”, povesteşte Decebal Armstrong, astronaut şef.
“M-am întins în pat, am deschis hubloul, ca să intre niţel vid curat, când, aproape că mi-au spart timpanele nişte zgomote asurzitoare, cu tot felul de ecouri şi ţipete. Iniţial am crezut că ne-a reperat o şleahtă de extratereştri, şi vin să ne omoare, dar, din păcate era ceva mult mai rău”, a continuat acesta.
Din câte se pare, zgomotul provenea de la o nuntă din Strehaia, între Nestemata Căldăraru, în vârstă de 4 ani, şi Juan Carlos Lopătaru, de 5 ani. “Ne pare rău dacă am deranjat, noi chiar am dat muzica cât mai încet, ca să nu deranjăm. Ce să faci, o dată pe lună ţi se-nsoară copiii, nu poţi să faci ceva de mântuială”, spune Arnold, fericitul socru mic. – Acest articol este un pamflet. Sursa: TNR
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Sunt recordmeni la mai multe lucruri printre care si la ciordit…