Tiganii au spus: „ E pe gratis, nu furam!” – SOCANT! SUNT PROTEJATI IN TIMP CE FURA DE O POLITISTA TOT TIGANCA!
Un alt argument vine sa sutina afirmatia urmatoare “ Tiganii nu au scrupule. Tiganii fura de unde apuca fara sa le pese.” Scene incredibile au fost surprinse la doar cativa kilometri de Craiova, atunci cand aproximativ 100 de tigani de toate varstele s-au napustit asupra unui tir care se rasturnase in zona.
Administratorul firmei care asigura transportul dar si ceilalţi angajaţi au privit uimiti cum le e furată marfa. Singuri se luptau cu morile de vand asa ca au sunat la 112, dar la faţa locului au venit doar doi poliţişti care nu au reuşit să-i potolească pe hoti. Aşa că au cerut întăriri. Dupa cateva minute, cei chemati au ajuns .Totul a fost însă prea târziu, pentru că tirul fusese deja golit.
“Iniţial localnicii au venit cu ganduri bune. Doreau toti sa ne ajute sa ridicam marfa dar a venit comunitatea de ţigani. În primele clipe doar ne-au asistat, apoi au început să ne atace. Nu fizic, practic au tăbărât pe camion să ia marfă”, a declarat şoferul camionului.
Desigur, unii au fugit imediat iar cei ramasi au discutat mai multe cu politistii. Degeaba, dupa intamplarea nefericita, administratorul firmei a fost profund dezamagit de comportamentul inuman.
A, si sa nu uitam cel mai interesant moment. Tiganii, pentru a-si asigura spatele au chemat ajutoare de la politie! Dar nu orice politist, defapt era o POLITISTA TOT TIGANCA dupa cum se poate observa.
– Articol de Bianca C. , redactia Nationalisti.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Ar trebui scoase legi care sa le taie toate manifestarile astea subumane. Inchisoare cu munca silita, sa vada si ei macar o data-n viata cum ne castigam noi, cei de la care fura, painea!
Fara ura, fara descriminare dar ma gandesc ca ,aceasta categorie sociala ar putea fi ajutata prin amplasarea ei in Insula Mare a Brailei unde, cu spiritul de "orientare" caracteristic etniei, se pot autogospodari fara probleme !!!
de cand va spun ca TIGANII nu-s oameni? Uite ca este si cu scoala si tot partea hotilor o tin! HITLER avea solutia ! SOLUTIA FINALA!