Tinerii Încurajați Să Plece Din Țară
Era de așteptat ca politica de emigrare să continue.
Se vrea golirea țării.
Cea mai nouă găselniță este un “free trip” pentru o lună în U.E.
Îl putem asemănă cu un drog al cărei primă doză e gratis ca mai apoi să vrei să cumperi.
CaleaEuropeană:
Comisia Europeană a început să facă primii pași spre implementarea programului prin intermediul căruia între 20.000 și 30.000 de tineri din toate țările membre ale Uniunii Europene vor primi un bilet de tren gratuit, în ziua în care împlinesc 18 ani, pentru a călători timp de o lună în 30 de țări europene.
Comisia urmează să definitiveze și modalitatea prin care tinerii vor putea aplica pentru a primi biletul de tren Interrail, în valoare de până la 510 euro. Scopul programului, inițiat de către Parlamentul European și cuprins în bugetul UE pentru anul în curs, este de a-i ajuta pe tineri să își lărgească orizonturile și să capete o idee mai clară despre tradițiile, cultura și obiceiurile altor state.
UE vrea să transforme tinerii în cosmopoliți, se urmărește înstrăinarea lor de tradițiile și cultura românească. Se mizează că luminile orașelor occidentale vor fi îndeajuns de strălucitoare încât să îi convingă pe tineri să plece din țară.
Există și o parte bună, faptul că oficialii europeni subestimează tineretul românesc, crezând că-i pot duce cu zăhărelul ca pe niște naivi. Pe câțiva vor putea, dar nu pe toți.
Cei care acceptă oferta și călătoresc o lună prin Europa vor vedea cu ochii lor efectele multiculturalismului. După aceea nici un argument nu le va putea șterge memoria.
”Educația nu este doar ceea ce învățăm în sala de clasă, dar și ceea ce descoperim despre culturile și tradițiile celorlalte țări”, a declarat Tibor Navracsics, comisarul european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, conform unui comunicat al Comisiei Europene.
Primii beneficiari ai programului vor putea călători cu biletul Interrail gratuit chiar din această vară.
Cu ajutorul biletului oferit de Uniunea Europeană, tinerii vor putea călători timp de o lună prin Europa, iar biletul este valabil inclusiv pentru modalități alternative de transport, precum ferryboat-ul sau autobuzele din Estonia, Letonia, Lituania, Malta sau Cipru, informează și Euronews.
Citiți și Premieră în Uniunea Europeană: Buget de 12 milioane euro pentru tinerii din România și din celelalte țări UE pentru a călători gratuit cu trenul în Europa, timp de 30 de zile
Inițiativa acestui program i-a aparținut liderului grupului PPE în Parlamentul European, eurodeputatul german Manfred Weber, campania pentru acest proiect-pilot fiind lansată de către grupul PPE în luna decembrie a anului 2016, și a fost introdus în premieră de eurodeputatul Siegfried Mureșan, raportorul Parlamentului European pentru Bugetul UE, pe lista priorităților de negociere pentru bugetul pe anul 2018 al Uniunii.
Mirajul principal este economic, de aceea pleacă mulți.
Faza e că munca pe care o depun românii înafară este mai mult muncă de jos. Merită să fii slugă la străini pentru câțiva shekeli?
Culmea că fiind atâți români plecați din țară, pentru cei rămași este mai ușor să găsească un loc de muncă, mai ales în orașele mari.
Ce vreau să zic este că poți avea un trai decent fără să intri în Babilon. – Sursa: Incorect Politic
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: