Toată Rusia este ULUITA. L-a dat afara!
Vladimir Putin este nemulțumit de modul în care se desfășoară războiul! Astfel, liderul de la Kremlin a luat o decizie de ultim moment. Nimeni nu ar fi crezut că tocmai unul dintre oamenii săi de încredere va ajunge să-l dezamăgească atât de crunt.
Vladimir Putin este negru de furie! L-ar fi dat afară. Decizia momentului la Kremlin
Mai precis, Ministerul britanic al Apărării a declarat că Moscova a concediat recent mai mulţi generali. Printre aceștia se află comandantul forţelor ruseşti din Ucraina, generalul Alexander Dvornikov, dar şi comandantul Forţelor Aeropurtate, general-colonelul Andrei Serdiukov.
Ministerul rus al Apărării nu a făcut niciun comentariu cu privire la acest subiect. Informația a apărut după săptămâni de zvonuri neconfirmate privind nemulţumirea lui Vladimir Putin faţă de performanţele sale, conform informațiilor transmise de The Telegraph.
Alexander Dvornikov nu a mai fost văzut în public de mai bine de o lună
Deşi se află la comanda forţelor ruseşti care luptă în Ucraina din aprilie, generalul Dvornikov, în vârstă de 60 de ani, nu a mai fost văzut în public de mai bine de o lună. În acest timp, principala victorie a armatei ruse a fost să avanseze spre capturarea oraşului Severodoneţk din Donbas.
Cu toate acestea, armata Moscovei a fost încercată de rezistenţa ucraineană, infanteria sa neputând să revendice multe oraşe ca fiind capturate, în ciuda faptului că au fost aproape nivelate de artileria rusă.
Generalul Dvornikov a avut pur şi simplu nevoie de prea mult timp pentru a captura Donbasul
Samuel Ramani, cercetător asociat la Royal United Services Institute din Londra, a spus că generalul Dvornikov a avut pur şi simplu nevoie de prea mult timp pentru a captura Donbasul, care a fost ţinta prioritară a lui Putin de când a eşuat să captureze Kievul în martie.
„Lui Dvornikov i s-a dat o dată limită, 10 iunie, pentru a cuceri Severodonetsk şi, deşi a ratat acest termen, a folosit tacticile sale ofensive caracteristice stilului Alep”, a spus Samuel Ramani.
Mai multe instituţii media de investigaţie „open-source” au raportat că generalul Gennady Zhidko l-a înlocuit pe Dvornikov în funcţia de comandant general al forţelor ruseşti din Ucraina.
Acesta este, de asemenea, ministru adjunct al Apărării, cu misiunea de a menţine disciplina politică şi ideologică în cadrul armatei ruse şi, la fel ca Dvornikov, a fost implicat în operaţiunile militare ale Rusiei din Siria.
Vladimir Putin a mutat decisiv
Amintim că Rusia a ocupat complet orașul Severodonetsk, a spus anterior primarul acestuia, adăugând că forțele lui Vladimir Putin au încercat să impună o ordine proprie.
„Orașul se află acum sub ocupația totală a Rusiei. Ei încearcă să își stabilească propria ordine, din câte știu au numit un fel de comandant”, a declarat primarul Oleksandr Stryuk la televiziunea națională.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: