SOCIETATE

Toate familiile sunt obligate să încheie contract cu o firmă de pompe funebre iar mortul trebuie dus la groapa in maxim 36 de ore. În caz contrar se dau amenzi

Inmormântările nu vor mai fi ce au fost! Începând din această lună exista noi reguli împuse de autorități.

Astfel, potrivit unei hotărâri de Guvern, mortul trebuie dus la groapă în decurs de 36 de ore de când s-a stabilit decesul. În caz contrar pot primi amenzi cuprinse între 500 și 10.000 de lei.
Totodata, prevederea stabilește exact cum se transportă defunctul, cum este îmbălsămat, inhumat, incinerat, dar și deshumat.

”Pentru asta merg la cursuri o luna. Este vorba despre demnitatea omului trecut in nefiinta. Se rehidrateaza tegumentele ca sa se redea corpului un aspect natural, iar imbalsamarea nu se mai face de catre ”macelari”, ci de catre ”chirurgi”, se face o mica incizie si se foloseste aparatura moderna. Imbalsamarea este obligatorie”, a explicat Sebastian Cocos, presedintele Asociatiei Funerare din Romania.

”Medicii de la Direcția de Sănătate Publică se ocupă de controale, împreună cu polițiștii. Toate familiile sunt obligate să încheie contract cu o firmă de pompe funebre, iar noi, pe baza certificatului de deces, stabilim ziua și data morții. Și în funcție de asta și când are loc înmormântarea. Sincer să fiu, n-am auzit până acum ca cineva să înhumeze decedatul în 36 de ore. Cred că o persoană de la Ministerul Sănătății a pus cifra greșit. Pentru că este, practic, imposibil. Termenul ar putea expira în toiul nopții”, continuă Cocoș.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.