TOP 25 thrillere care te țin cu adevărat în suspans
Vrei să vezi un film care să te țină în suspans până la final, să te facă să tresari de surpriză sau frică. Într-un cuvânt, cauți un thriller bun. Genul ăsta e perfect dacă vrei să evadezi din cotidian cu ajutorul filmelor. Așa că noi ți-am pregătit 25 de filme thriler unul și unul. Este un top 25 thrillere Postmodern. Criminal în serie? Avem cel puțin un thriller pe tema asta. Paranoia, thriller psihologic? Sigur! Dublă personalitate? Da! Teroare care se insinuează încet-încet, ca să fie și mai eficientă? ???? Bineînțeles, avem thrillere care-și terorizează personajele.
Filmele de tip thriller au fost întotdeauna foarte atrăgătoare ca gen pentru realizatorii de filme: scenariști, producători, regizori. Așa că am avut de unde alege. ???? Lista e generoasă dar, ca orice listă, și aceasta, a thrillerelor, e subiectivă. Nu putem face abstracție de gusturile noastre personale. Înainte de topul nostru cu 25 thrillere, începem cu câteva thrillere noi care merită văzute.
TOP Thrillere recente
1. The Covenant (2023) – nou, pe Prime Video
Este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am primit în ultimii ani de la Guy Ritchie, cel care a regizat Snatch, Lock, Stock and Two Smoking Barrels și seria de filme Sherlock Holmes. The Covenant este un thriller de acțiune co-scris, co-produs și regizat de Guy Ritchie cu Jake Gyllenhaal în rolul principal.
În războiul din Afganistan, sergentul american John Kinley (Jake Gyllenhaal) îl recrutează ca interpret pe Ahmed (jucat de Dar Salim, pe care îl poți vedea într-un alt thriller bun, pe Netflix, Loving Adults). Prinși într-o ambuscadă, Kinley e salvat de Ahmed, care, la rândul lui, atunci când are nevoie de ajutor, acesta nu îi este oferit de autoritățile americane. Așa că John Kinley se întoarce în Afganistan să-și ajute prietenul “pe persoană fizică”. Vezi aici trailerul The Covenant.
A avut premiera mondială în aprilie 2023, iar acum, în august, a fost preluat de Amazon Prime Video. Amazon a preluat drepturile de distribuție pentru anumite țări și ne bucurăm că este și România printre acestea. ???? Mare lucru, având în vedere că multe filme și seriale produse chiar de Prime nu sunt disponibile pe platforma din România. ????
2. Rogue Agent (2022) – HBO Max
Dacă ești în căutarea unui thriller intrat de curând pe HBO Max, avem pentru tine o recomandare: Rogue Agent. Ne-a ținut până la final pe canapea, nu chiar fascinați de poveste, dar mirați până unde pot merge unii oameni pentru a-i păcăli pe alții. ????
Este o dramă britanică și thriller inspirat dintr-o poveste adevărată: un escroc păcălește tineri și femei, dându-se agent MI5. Dar una dintre aceste femei se hotărăște să riposteze. Vezi aici trailerul Rogue Agent.
3. The Outfit (2022) – pe SkyShowtime
Continuăm lista cu thrillere pe platformele de streaming cu acest thriller cu gangsteri, neobișnuit prin faptul că se joacă destul de static, fără multe împușcături, urmăriri etc. Dar thrillerul reușește să crească din scenariu – prin modul în care leagă ițele poveștii – și din chimia și măiestria actorilor, excepționali toți. Actorul principal este Mark Rylance, căruia i se alătură Zoey Deutsch, Dylan O’Brien și Johnny Flynn.
Că tot am pomenit de scenariu, este co-scris de Graham Moore, cel responsabil de scenariul The Imitation Game, pentru care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat.
Mark Rylance este un croitor în Chicago-ul anilor ’50, a cărui clientelă este alcătuită în special din membrii mafiei irlandeze care controlează cartierul. Dar pacea și liniștea boutique-ului de croitorie stau să facă implozie, atunci când intră pe fir FBI-ul, dar și o bandă rivală. Filmul e destul de stilizat și elegant, cam la fel ca hainele perfect croite ale lui Leonard Burling (Mark Rylance), dar asta nu îl face mai puțin plăcut de urmărit, din contră. Câteodată vrei să admiri o bijuterie și să iei o pauză de la filmele prea realiste, dar și de la realitatea în sine, de multe ori brutală, în ultimul timp în special.
4. AKA (2023) – pe Netflix
Un film franțuzesc și thriller de acțiune, care livrează suspans cu succes. Principiile morale ale unui agent special sunt puse la încercare când trebuie să se infiltreze într-un grup mafiot și se apropie în mod neașteptat de fiul șefului.
Poți vedea aici trailerul AKA.
5. Boston Strangler / Ucigașul din Boston (2023) – film Disney+
Verdictul PostModern este: merită văzut ???? Un film jucat bine, în care suspansul crește la foc mocnit, fără să dezamăgească, reușind să pună pe tapet și câteva probleme din societatea anilor ’60.
Un thriller polițist cu Keira Knightley și Chris Cooper, câștigător al premiului Oscar, despre crimele unui faimos ucigaș din Boston. Figura centrală a filmului este Loretta McLaughlin (Keira Knightley), prima jurnalistă care face legătura între crimele Ucigașului din Boston. Pe măsură ce apar din ce în ce mai multe victime, Loretta încearcă să-și continue investigația alături de colega și prietena ei Jean Cole, dar cele două se lovesc de sexismul acelor vremuri.
6. Infinite Storm (2022) – pe HBO Max
Un thriller despre supraviețuire în condiții limită, cu Naomi Watts în rolul principal. La fel de bine ar fi putut fi în rolul ei Liam Neeson, pentru că Naomi Watts pare că se reinventează ca actriță și se transformă în echivalentul feminin al lui Liam Neeson… Pam (Naomi Watts) urcă pe munte, deși știe că o așteaptă o furtună. Ce nu știe este că va întâlni pe munte un bărbat confuz, îmbrăcat și încălțat mai degrabă pentru plajă, decât pentru muntele dificil și tăios.
Verdict PostModern: merită văzut, deși parcă nu o vedeam pe sensibila și delicata Naomi Watts într-un astfel de rol, aceasta face față cu brio rolului, iar filmul funcționează ok.
7. The Menu / Meniul (2022) – Disney+
Ralph Fiennes, Anya Taylor-Joy (The Queen’s Gambit) și Nicholas Hoult strălucesc în această comedie neagră cu accente de thriller și horror, care nu este un foodie movie, așa cum te-ai aștepta din titlu. Ba, din contră, este o critică socială a celor care se sparg în figuri mergând la restaurante scumpe, aroganți cu mulți bani și auto-declarați cunoscători în ale fine-dining-ului. Pe de altă parte, lucrătorii din această branșă sunt extenuați, în fiecare seara sub stresul Chef-ului sau stresul autoimpus de a se ridica la înălțimea cerințelor clienților…
Nicholas Hoult o invită pe Anya Taylor-Joy pe o insulă unde funcționează unul dintre cele mai apreciate restaurante din lume… Dar ceea ce ar trebui să fie o experiență unică în ale mâncării devine o experiență horror. Nu vă spunem mai multe…
În peisajul anost al filmelor din ultimele luni, The Menu nu trebuie ratat, chiar dacă nu e un film de nota 10. Are câteodată tușe cam groase și evidente în critica socială, fără să ofere neapărat o soluție cinematografică suficient de legată sau distractivă. Îl poți vedea pe Disney Plus.
8. Don’t worry darling / Nu îți face griji, dragă – HBO Max
Semnat de super talentata Olivia Wilde (cunoscută ca actriță dar, mai nou, și regizoare – dacă nu ai văzut-o, caută comedia Booksmart), Don’t worry darling a fost cam luat în balon de critici și nu aveam așteptări prea mari. Dar ce surpriză plăcută! E un thriller cum nu prea mai vezi, un film american ambițios, care încearcă să treacă dincolo de nivelul obișnuit al Hollywoodului. Un film cu idee interesantă, scenariu bine legat, bine executat și bine jucat. Nu suntem fani teorii ale conspirației dar o bănuială ar fi că filmul, la fel ca și regizoarea Olivia Wilde, sunt victimele unei campanii de defăimare, poate și pentru că are un mesaj puternic feminist. ????
Alice (Florence Pugh) și Jack (Harry Styles) sunt un cuplu de tineri fericiți din anii ’50, în California. Jack lucrează la un proiect secret care ajunge să o intrige din ce în ce mai mult pe Alice, în timp ce cercetările ei în privința proiectului provoacă tensiuni în comunitate. Șeful companiei lui Jack este interpretat de Chris Pine.
Thrillerul psihologic Don’t worry darling are în distribuție o prezență neobișnuită: cântărețul Harry Styles, care este și iubitul Oliviei Wilde. ???? Fără experiență în actorie, probabil Harry Styles e singurul din distribuție care nu se ridică tocmai la nivelul misiunii sale ???? Vestea bună este că Don’t worry darling este pe HBO Max.
Alte thrillere bune apărute recent
Adulți iubitori / Loving Adults (2022) – Netflix
Netflix ni-l tot împingea la recomandări dar nu ne-a atras din prima. Nu faceți aceeași greșeală ca noi ???? Primul film original Netflix danez e un thriller psihologic cum numai nordicii se pricep să facă, unul care-ți îngheață sângele în vene.
Jucat impecabil, Adulți iubitori e un thriller Netflix despre cum dragostea se poate transforma în ură și chiar moarte. Tensiunea din interiorul unei căsnicii a fost dramatizată în nenumărate filme, dar Loving Adults reușește să-ți dea niște fiori de toată frumusețea ????
All the old knives (2022) – Amazon Prime Video
All The Old Knives este un thriller de spionaj. Doi foști iubiți spioni CIA se revăd cu ocazia unei anchete despre un eșec din activitatea lor. Chris Pine este Henry, încă activ în CIA. Iar Thandiwe Newton, pe care o știi probabil din serialul Westworld, este Celia Harrison.
Henry și Celia au lucrat împreună ca spioni în Austria, unde au făcut parte din echipa care a gestionat cazul unui avion deturnat de teroriști. Henry este trimis în California pentru a o interoga pe Celia, suspectată că a divulgat secretele operațiunii către grupările teroriste active în Viena la acel moment.
All the old knives combină destul de bine cele două genuri, de dragoste și spionaj, rezultând un film introvertit, mai mult despre ce se întâmplă sub epidermă și despre loialitate și mai puțin despre împușcături, urmăriri, intrigi de stat.
Aici poți urmări trailerul All The Old Knives. Îl poți vedea începând cu 8 aprilie 2022 pe Amazon Prime Video.
No Sudden Move (2021) – film HBO Max
Ce ziceți de un film cu gangsteri care e mai mult de atât? E un thriller de acțiune care te va provoca să pui cap la cap toate ițele poveștii și care în mod constant reușește să schimbe raportul de putere între personaje și să le pună în situații limită. Da, No Sudden Move reușește aceste lucruri, în mod special datorită regizorului Steven Soderbergh (Ocean’s Eleven), care spune povestea atât de concentrat (plus prin originalitatea imaginii), încât te ține și pe tine bine prins în ițele filmului.
Nu intru în detalii legate de subiect, pentru a nu face spoiler. Dar puteți descoperi singuri povestea pe HBO Max.
TOP cele mai antrenante thrillere
1. No country for old men – unul din cel mai bune thrillere din toate timpurile – pe SkyShowtime
Cu siguranță e unul dintre cele mai mari realizări cinematografice din ultimii 20 de ani. Și probabil cel mai bun thriller al aceleiași perioade. Nu există țară pentru bătrâni (2007) nu poate fi ratat nici de cinefili, nici de cei care se uită la filme ocazional. Pentru că nu avem vreme de pierdut cu filme proaste. Thrillerul ăsta o să vă țină lipiți de canapea garantat. Pentru că e o urmărire cum numai în filme vedem. Anton (Javier Bardem) îl urmărește pe agentul de poliție Moss (Josh Brolin), care a fugit cu o valiză de bani. La rândul lor, cei doi sunt urmăriți de un șerif.
Povestea pare prea simplă ca să fie bună, dar talentul de a spune o poveste dezvoltat în atâtea și atâtea producții de film de Frații Coen este inegalabil. Până la urmă nici thrillerele clasice ale lui Alfred Hithcock nu se bazau pe povești complicate, dar what a ride sunt filmele lui. În plus, Javier Bardem e atât de diabolic de rău și periculos încât o să-ți fie greu să-l mai urmărești după în alt film fără să te treacă un fior de frică pe șira spinării. Nu-ți spunem mai mult, doar că Anton are un mod de a ucide oameni care o să-ți trezească niște reacții viscerale și un val de emoții cum nu ai mai trăit de ceva timp la un film. ????
Thrillerul No country for old men a luat 4 premii Oscar: cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor pentru jocul lui Javier Bardem. Vezi o scenă din acest thriller aici.
2. Uncut Gems (2019) – super thriller Netflix
O producție Netflix, Uncut Gems / Diamante neșlefuite e un thriller reușit cu Adam Sandler în rol principal. Adam Sandler face probabil rolul carierei lui în Diamante neșlefuite. Un evreu implicat în comerțul cu diamante din New York, Howard este dependent de jocuri de noroc. Așa că își asumă niște riscuri imposibile pentru mulți dintre noi. Dar anxietatea riscului de a pierde totul nu îl paralizează, ci îl catalizează într-o cursă contra cronometru. În fiecare zi plusează mai mult și mai mult. Prin acest joc de asumare a unor riscuri uriașe și a eforturilor de a face ca pariurile să i se îndeplinească, filmul dă la rândul lui dependență. Și nu poți să pleci de lângă ecran până la final.
Producția, pe care o poți vedea pe Netflix, a fost primită foare bine de critici, fiind lăudate în mod special regia, scenariul și jocul actoricesc al lui Adam Sandler. Mai jos găsești și alte thrillere reușite pe care le poți vedea în rețeaua amintită mai sus.
3. Memento – super thriller psihologic despre memorie
Este unul dintre cele mai inovative thrillere psihologice făcute vreodată, recunoscut ca atare de la critici, până la Asociația scenariștilor din America. Povestea e spusă printr-o structură originală, dar nu vă spunem mai mult ca să nu vă stricăm plăcerea vizionării. Personajul principal și-a pierdut capacitatea de a forma noi amintiri, dar este hotărât să îl găsească pe ucigașul soției. Așa că se folosește de tot felul de trucuri, având în probleme imposibilitatea de a-și aminti ce i se întâmplă. Inclusiv își tatuează informații importante.
Memento (2000) își păstrează relevanța și rămâne unul dintre cele mai bune filme ale lui Christopher Nolan. Ale cărui filme cu siguranță le știi: Interstellar, Inception, The Prestige, Dunkirk, The Dark Knight.
Nu e doar un thriller super bun, Memento e și un film despre memorie. Și sunt oameni de știință specializați în acest subiect și în amnezia anterogradă care spun că e unul dintre filmele cele mai precise în modul în care prezintă pe marele ecran cum funcționează memoria și acest timp de amnezie. Vezi trailerul Memento.
4. Oldboy (2003)
E primul film sud-coreean pe care l-am văzut noi Și n-ama regretat nicio secundă. Regizat de Park Chan-wook, Oldboy e unul dintre cele mai puternice thrillere emoţionale create vreodată.
Oldboy este povestea unei persoane obișnuite, care ar putea fi oricare dintre noi. Este răpit şi ţinut prizonier într-o cameră de hotel timp de 20 de ani. Dupa ce e eliberat fără să i se spună de ce, porneşte într-o misiune de răzbunare căutând persoana responsabilă pentru anii săi de suferinţă. Doar pentru a descoperi însă că este în continuare prins într-un univers de conspiraţii şi tortură.
Thrillerul face parte din Trilogia Răzbunării. Așa că dacă ați văzut deja Oldboy și v-a plăcut, încercați și celelalte thrillere din trilogie: Sympathy for Mr Vengeance și Lady Vengeance.
5. Nightcrawler (2014)
Nightcrawler / Prădător de noapte, debutul regizoral al scenaristului Dan Gilroy, cunoscut pentru The Bourne Legacy, nu este în ciuda așteptărilor un film din seria X-Men Origins, ci un thriller. Rolul principal e interpretat de Jake Gyllenhaal și face o treabă atât de bună încât majoritatea laudelor filmului din partea criticii se axează pe performanțele lui. Deși filmul stă excelent în picioare și prin poveste și modul în care e construit suspansul.
Jake Gyllenhaal s-a pregătit substanțial pentru rolul sociopatului Lou Bloom. De exemplu, pentru a juca în Nightcrawler actorul a pierdut în jur de 10 kg. Lou Bloom este un jurnalist care descoperă că infracțiunea de noapte de pe străzile Los Angeles-ului este un subiect generos și o rampă de lansare pentru cariera lui. Cele 10 kilograme în minus oferă ceva în plus personajului ușor nevrotic pe care Gyllenhaal ni-l oferă. Nightcrawler amintește ca ton de Zodiac, cu același Gyllenhaal, dar și de Prisoners și Enemy, dovedind că actorul se simte confortabil în genul acesta de filme. Vezi trailerul Nightcrawler
6. Locke (2014)
2014 a fost un an bun pentru thrillere. La fel ca și Nightcrawler, Lock a fost lansat în 2014. Și este nu doar un one-man show în stilul Buried, Cast Away sau All Is Lost, ci şi o ocazie de a-l vedea pe super-actorul Tom Hardy strălucind. Timp de 85 de minute, Locke (Tom Hardy) conduce către un spital din Londra în care Bethan – o aventură de o noapte – îi naşte fiul ilegitim. Scenariul este alcătuit dintr-o colecţie de convorbiri telefonice cu Bethan, cu Katrina (doamna Locke), colegi de serviciu. Vocile alternează, însă singurul chip prezent pe ecran rămâne cel al lui Hardy, dornic să se dovedească un om decent, sau cel puţin mai decent decât tatăl său.
Locke este filmul regizorului şi scenaristului Steven Knight, cunoscut pentru Dirty Pretty Things și Eastern Promises. Vezi trailerul Locke.
7. Gone Girl (2014) – un love story terifiant – HBOMax
Thrillere bune de văzut pe Netflix
9. În umbra lunii / In Shadow of The Moon (2019) – Netflix
Un thriller polițist SF din 2019 pe care-l găsești pe Netflix, cu un început excelent care te prinde foarte repede. Povestea se desfășoară pe parcursul mai multor zeci de ani, într-un puzzle interesant. Un polițist aflat la începutul carierei încearcă să dezlege moartea subită și sângeroasă a mai multor locuitori ai Philadelphiei. După încă 9 ani, povestea se repetă. Există tot felul de coincidențe și ucigașul pare că îl cunoaște îndeaproape… Pentru modul original în care e structurată povestea și nu numai, În umbra lunii e un thriller care merită văzut.
10. The Guilty / Vinovatul (2021) – Netflix
Un thriller psihologic-polițist Netflix realizat parcă pentru a-l pune în valoare pe Jake Gyllenhaal. Bineînțeles, Gyllenhaal se ridică la înălțimea misiunii și oferă un rol care te prinde rapid, deși cam tot filmul nu vezi altceva decât scene cu Gyllenhaal vorbind la telefon… Un remake după un thriller danez, după un scenariu de Nic Pizzolatto – poate nu-l știi după nume, dar știi sigur serialul True Detective, al cărui creator și scenarist este.
Gyllenhaal este un detectiv cu probleme, detașat pentru a răspunde apelurilor de urgență. O femeie răpită de propriul soț sună disperată. De aici lucrurile se precipită rapid, în timp ce personajul lui Gyllenhaal se luptă cu proprii demoni.
Ar mai fi de spus ca argument în plus pentru a-i da o șansă acestui film că se bazează pe un apel real la numărul de urgență 911.
11. Below Zero (2021) – Netflix
Dacă vrei să vezi un thriller Netflix spaniol, combinat cu film de acțiune, Below Zero e o propunere bună pentru tine. Unde mai pui că e vorba și despre români în poveste (nu știu dacă ați observat dar mafioții români sunt la ordinea zilei în filmele și serialele spaniole din ultimii ani).
Un polițist (jucat excelent de Javier Gutierrez, pe care probabil l-ai mai văzut pe Netflix și în thrillerul The Motive/Autorul) însoțește un transport de deținuți periculoși în mijlocul nopții către o nouă închisoare. Transportul este deturnat violent de cineva care îl vrea pe unul dintre deținuți. Iar răsturnările de situație se țin lanț… Nu e o capodoperă, dar e un film de actiune de văzut la sfârșitul zilei, când vrei o experiență escapistă. ????
Îl găsești pe Netflix.
12. I am mother (2019) – super thriller SF – Netflix
Oare cum ne-am dezvolta ca oameni dacă am fi crescuți de roboți?
I am mother e unul dintre filmele de mister din 2019 pe care le găsești pe Netflix și ar fi bine să nu îl ratezi ???? Unul dintre cele mai mișto thrillere psihologice pe care le-am văzut în ultimul timp, e genul de producție deșteaptă și bine jucată care se leagă frumos, chiar dacă nu e o capodoperă cinematografică. Un film SF post-apocaliptic în care suspansul se construiește lent dar autentic. Cine e personajul negativ? Este sau nu mediul exterior toxic? Mai există și alți oameni supraviețuitori sau Daughter e primul om al unei noi generații umane post-Apocalipsă? Răspunsurile nu vin foarte greu și nu pot fi prea complexe, având în vedere că e un film în 3 personaje, dar reușește să te țină în suspans și acordat la atmosfera filmului.
După un eveniment post-apocaliptic un bunker se autoactivează pentru salvarea speciei umane. Un robot denumit Mama “crește” embrioni umani și apoi copii în adulți… Fiica ei care nu are efectiv un nume, ci e doar Daughter (Fiica), e învățată cu răbdare de robotul mamă care e diferența între bine și rău… Dar e din ce în ce mai greu de spus dacă nu cumva ea reprezintă Răul.
13. The Girl on The Train (2016) – Netflix
Un thriller cu Emily Blunt în rolul principal, ea interpretând rolul unei alcoolice care a pierdut tot ce avea în viață din cauza băuturii. Soțul a părăsit-o și acum merge fără scop într-un tren… Comportamentul ei autodistructiv și depresiv o face să dezvolte o obsesie pentru fostul ei soț și actuala lui soție…
14. Death Proof (2007) – thriller semnat de Tarantino – Netflix și Prime Video
În Mașina morții / Death Proof, cele trei prietene, Julia, Arlene și Shanna, trezesc interesul unui fost cascador (Kurt Russell) care are o sensibilitate pentru … picioare. Dar nu doar atât. Stuntman Mike este un criminal în serie care găsește plăcere în uciderea femeilor care îi plac, în accidente de mașină.
Alte thrillere antrenante
15. Prizonieri / Prisoners (2013) – FilmBox
Cu un an înainte de apariția serialului True Detective, care a devenit între timp standardul de aur în materie de producții polițiste, era lansat thrillerul polițist Prizonieri. Considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului. La fel ca și True Detective, acțiunea se petrece în America profundă. Acolo unde sărăcia merge mână în mână cu misterele unor crime, cu răpiri și minți bolnave.
Două fetițe sunt răpite în statul Pennsylvannia, iar căutările par că nu duc nicăieri. Din contră, deși apar mai mulți suspecți, misterul parcă ne adâncește într-un nisip mișcător. Răpirea este dublu investigată. Pe de o parte polițistul Loki, pe de cealaltă parte tatăl Annei, una dintre fetițele răpite, încearcă să găsească fetițele. Toată lumea suspectează pe toată lumea. Iar viziunea întunecată a regizorului Denis Villeneuve reușește să te facă să te implici emoțional în căutări, de acasă din confortul propriului fotoliu. Jake Gyllenhall e magistral în rolul polițistului, în timp ce Hugh Jackman în rolul tatăului devine un pic plictisitor. ????
În concluzie însă, privind Prizonieri și True Detective în paralel, aș zice că serialele polițiste sunt niște producții mai relevante pe zona polițistă. Reușesc să construiască mai bine personajele, fără să piardă din vedere intriga detectivistică. Altfel, în două ore de film, e destul de dificil să reușești să dai profunzime personajelor și în același timp să creezi un mister polițist suficient de puternic. Asta dacă nu lucrezi cu un actor precum Jack Nicholson, care pur și simplu sparge ecranul. Și care te convinge de la prima scenă. La fel ca și celelalte titluri din lista noastră, și Prisoners face parte din acele thrillere Netflix disponibile acum pe platformă.
16. Mulholland Drive – monstrul de la care nu-ți poți lua ochii – Prime Video
Recunoscut ca unele dintre cele mai bune thrillere realizate vreodată, Mulholland Drive e o experiență cinematografică ezoterică. Indicii legate de cheia filmului sunt presărate în primele două ore de film, însă nu le recunoaștem ca atare decât la sfârșit. Ultimele 20 de minute sunt viscerale și grotești. Finalul te va bântui, cu siguranță.
Betty (Naomi Watts), o blondă aspirantă la titlul de star de cinema, cu un cardigan încheiat corect și ochi căscați mereu în semn de uimire, încearcă să o ajute pe Rita (Laura Harring), noua ei prietenă amnezică, să-și redescopere viața. Cum altfel decât dând telefoane anonime, strecurându-se pe fereastră în casele oamenilor și punându-i o perucă blondă, copie aproape perfectă a propriei coafuri? Adăugăm în combinația filmului un regizor (Justin Theroux) care pierde controlul asupra propriului film pe care-l realizează și se trezește înșelat de nevastă, plus detectivi și membrii ai mafiei cinematografice. Vezi trailerul Mulholland Drive
17. Se7en (1995) – thriller clasic
Seven, thriller-ul regizat de David Fincher, nu e pentru cei care se sperie când aud podeaua scârţâind. Filmul e de fapt undeva la graniţa dintre un thriller şi un horror.
Criminalul urmărit de cei doi detectivi Somerset (Morgan Freeman) şi Mills (Brad Pitt) este un psihopat care îşi alege victimele în funcție de cele 7 păcate capitale. Modul grotesc în care ucide ne face să ne gândim la un film de groază, iar impactul scenelor violente este amplificat de alternarea normalităţii vieţii de familie a lui Mills cu crimele sadice, până când cele două lumi ajung să se ciocnească.
Mills este tânărul impulsiv, iar Sommerset vulpoiul bătrân, care trebuie să privească la rece crimele care macină un oraş în care ploaia nu se termină niciodată. Freeman reuşeşte să-şi păstreze calmul chiar şi atunci când Mills înnebuneşte de furie, lăsând să se vadă întregul efort de a nu-l ucide pe criminalul jucat de un Kevin Spacey de zile mari. Urmărește trailerul Se7en.
18. James Bond – Skyfall (2012)
James Bond era candva eroul ultra masculin care sustinea imaginatia macho a barbatilor si fanteziile femeilor. Intre timp, Bond se transforma de la Daniel Craig incoace (aflat deja la al treilea film in serie) intr-un sensibil, dar isi pastreaza capacitatile de a sustine fanteziile privitorilor cu priviri pe sub sprancene, costume impecabile, cascadorii surprinzatoare si cuceriri romantice instantanee.
James Bond: Coordonata Skyfall livreaza asadar ceea ce simbolizeaza James Bond dar zgarie putin suprafata personajului. Și scoate astfel la iveală câteva din vulnerabilitatile lui legate de varsta, dependenta de alcool, singuratate si secrete din copilarie. Mizand pe aceasta solutie dubla, producatorii l-au adus pe regizorul Sam Mendes, cunoscut pentru American Beauty si Revolutionary Road, sa scoata iepurele din palarie: un film care sa impace pe toata lumea: si pe cei care vor un Bond bun de intretinut imaginatia si fara consideratie pentru verosimilitate, dar si pe cei care vreau un film “mai uman”, inspirat mai mult din viata reala.
Skyfall va reuși nu doar să scoată iepurele din pălărie, dar și să livreze un thriller antrenant. În parte e și meritul personajului negativ al filmului, jucat de Javier Bardem. Multi critici l-au laudat pe Javier Bardem, fiind vazut de unii chiar ca personajul negativ cel mai reusit al seriei Bond. Seamana cu Hannibal Lecter pe alocuri, este foarte bun, dar poate sa te impresioneze doar daca nu i-ai vazut deja jocul din No country for old men.
Top thrillere clasice
21. Duel – unul dintre cele mai bune thrillere semnate Steven Spielberg
Ai văzut debutul regizoral al lui Steven Spielberg? Duel e un clasic al thrillerelor cu o premisă simplă: un agent de vânzări e terorizat pe o șosea din deșert de șoferul unui tir. Simplă premisă, dar realizare terifiant de bună. E atât de terifiant poate nu doar datorită geniului lui Spielberg de a crea suspansul, dar și pentru că toți putem relaționa cu ea. Am mers cu mașina și am avut parte de șicane în trafic.
Așadar, dacă vreți să vedeți un clasic al genului thriller și ce poate să facă un super regizor, căutați Duel, din 1971.
22. North by Northwest – super antrenant + love + umor
La fel ca și No country for old men, și North by Northwest este o urmărire ca-n filme ???? Doar că aici totul pornește nu de la o geantă de bani furată, ci de la un caz de mistaken identity, cum se descrie acest sub-gen al thrillerului. Adică executivul nostru din publicitate, Roger, este greșit identificat cu un anume George Kaplan, pe care nu l-a văzut nimeni până acum. Așa că răufăcătorii îl prind, îl scapă și îl urmăresc prin toată America el fiind cu totul altcineva decât persoana căutată.
North by Northwest e un film ceva mai vechi, din 1959, dar a îmbătrânit frumos. Se poate urmări cu mare plăcere și acum, pentru că și-a păstrat prospețimea. Nu v-am convins? Atunci să mai adăugăm că e trecut de multe reviste și institute de film pe lista celor mai bune filme realizate vreodată. Că este un thriller semnat de nimeni altul decât Alfred Hitchcock și că rolul principal e jucat de celebrul și inegalabilul Cary Grant.
Mai vreți două argumente? Pe lângă suspansul de nota zece, o să primești și umor la fel de bun și o poveste de dragoste super pasională :). Atât cât se putea lăsa vedea pe marile ecrane la sfârșitul anilor ’50. Iar, dacă ne întrebați pe noi, e filmul nostru preferat al lui Hitchcock, la egalitate cu Marnie. Pentru că e un thriller nu doar super antrenant, ci și haios și foarte stilat.
Vezi trailerul thrillerului North by Northwest
23. Rear Window
În Rear Window, James Stewart este un jurnalist-fotograf nevoit să rămână acasă pentru o perioadă destul de lungă din cauza unei fracturi la picior. În tot acest timp privește prin obiectivul aparatului de fotografiat ce fac vecinii lui din apartamentele de vis-a-vis.
Bineînțeles că urmează și o crimă, pe care James Stewart trebuie să o demonstreze din scaunul cu rotile. Între timp, noi suntem prizonierii deducțiilor și punctului lui de vedere (la propriu, pentru că nu vedem decât ceea ce poate vedea și el, dar și la figurat). Și urmărim, fără jenă, ba chiar cu plăcere și cu un simț al privilegiului, ceea ce James Stewart ne arată în casele vecinilor.
În ciuda faptului că această ipoteză a voyeurului care își spionează vecinii a fost utilizată apoi la nesfărșit în filme, Rear Window rămâne încă standardul thrillerului de acest gen. Prin modul de interpretare foarte sobru, dar în același timp seducător, al lui James Stewart și al lui Grace Kelly, care nu duc acest hobby de a-i urmări pe alții în derizoriu. Combinat cu capacitatea inegalabilă a lui Hitchcock de a construi suspansul. Vezi o scenă din Rear Window
24. Citizen Kane
Nu cred că un singur cuvânt ar putea explica viața vreunui om, oricare ar fi acela”, concluzionează un ziarist la finalul anchetei sale din film. Totuși, există anumite personalități pentru care merită să încerci măcar să găsești semnificația ultimului cuvânt rostit înainte de moarte. Un asemenea personaj este Charles Foster Kane.
„Rosebud” (în traducere, „boboc de trandafir”), cuvântul pe care magnatul de presă Kane (Orson Welles) l-a rostit exact înainte să moară, putea să însemne orice: putea fi un nume de partener de afaceri, de amantă, un cod, un obiect. Un reporter se hotărăște să facă o anchetă cu acest subiect și încearcă să reconstituie, prin intermediul mai multor interviuri luate apropiaților mogulului, viața lui Kane.
Curiozitatea publicului este satisfăcută pe săturate prin cea a reporterului: Charles Kane transmite extravaganță prin tot ceea ce face. Se naște într-o familie săracă, însă mama sa moștenește o mină de aur. După majorat, Kane hotărăște că „ar fi amuzant” dacă ar conduce un ziar, așa că își dedică toată atenția neprofitabilului cotidian The Inquirer, chiar cu riscul de a pierde câte un milion de dolari pe an. Dar care este oare secretul lui Kane, de care se leagă ultimul cuvânt rostit înainte de moarte?
25. Zodiac – criminal în serie+dublă personalitate+teroare – Netflix
Criminalul în serie? Avem în Se7en. Paranoia? În The Game. Dubla personalitate? Fight Club. Teroarea care se strecoară pe la marginile ecranului, niciodată în prim-plan? Panic Room. Zodiac? Criminal în serie, paranoia, dublă personalitate, teroare.
Însă calitatea acestui film nu stă în idee, ci în modul în care regizorul o tratează. Având ca punct de plecare romanul omonim al lui Robert Graysmith, despre criminalul care a activat în anii ’60-’70, în zona San Francisco Bay, regizorul David Fincher nu realizează doar ecranizarea unei cărți, ne prezintă un caz inclus deja în cultura pop.
Riscul unui astfel de film este familiaritatea poveștii: criminalul în serie a mai fost adus o dată pe marile ecrane sub pseudonimul Scorpio, în filmul lui Clint Eastwood, Dirty Harry. În același timp, Zodiac este unul dintre cele mai cunoscute cazuri de crimă în care vinovatul nu a fost prins. Soluția lui Fincher a fost demararea unei investigații pe cont propriu. Regizorul a vorbit cu Graysmith, cu inspectorul care s-a ocupat de caz – David Toschi, interpretat de Mark Ruffalo, a consultat specialiști în lingvistică, în încercarea de a elucida misterul scrisorilor Zodiacului. În final l-a distribuit pe Jake Gyllenhaal în rolul lui Graysmith, ilustratorul transformat în detectiv, impresionat de capacitatea lui de a interpreta o personalitate duală în Donnie Darko.
Pornind de la aceste elemente, filmul funcționează la nivelul ritmului, acesta fiind și punctul în care Zodiac se diferențiază de Panic Room, The Game, Fight Club și Se7en. Toate aceste filme pot fi plasate sub umbrela termenului thriller; această încadrare generică i se poate aplica și lui, doar că Zodiac nu are scene de acțiune și dialogul este din belșug.
Citește toată recenzia Zodiac și vezi trailerul Zodiac.
Bonus: Thrillere europene bune
The Hunt (2012) – să vedem și un thriller european bun ????
Regizorul Thomas Vinterberg și-a câștigat renumele în 1998 cu The Celebration, un thriller brutal de veridic, cu o premisă originală și personaje bine clădite. Thomas Vinterberg compensează relativa lipsă a efectelor speciale și a body count-ului prin creșterea intensității emoționale a scenelor violente, aducând astfel privitorul mai aproape de acțiunea de pe ecran.
Thriller-ul din 2012 urmărește povestea unui profesor singuratic și deprimat , a cărui viață este dată peste cap într-un mod tragic de o minciună măruntă tocmai când situația lui părea să se îmbunătățească.Actorul Mads Mikkelsen a primit un premiu la Cannes pentru prestația sa din rolul principal, printre celelalte șase premii și cinci nominalizări din palmaresul filmului.
The Hunt se numără printre acele thrillere interesante care de multe ori sunt condamnate la un nemeritat anonimat de către legile pieței. Vezi trailerul
Caché / Hidden
E realizat de unul dintre cei mai apreciați regizori europeni ai momentului, Michael Haneke. Austriac, Haneke a realizat filme pe tot continentul, iar Cache e unul dintre filmele lui franțuzești. Un thriller psihologic despre vină și vini colective, Cache are în rolurile principale doi dintre cei mai cunoscuți actori francezi: Daniel Auteuil și Juliette Binoche. Cei doi interpretează un cuplu de succes din Paris, care începe să primească casete în care e filmată casa lor timp de ore întregi…
Cine îi urmărește, cine îi amenință? De ce ar face asta? Filmările și notele pe care le primesc par să îl ducă pe Daniel cu gândul la un algerian pe care părinții lui au vrut să îl înfieze pe când Daniel era mic. Nu te aștepta, bineînțeles, la thrillerul clasic, lucrurile sunt mult mai complicate și nuanțate, iar miza nu e doar aflarea adevărului, ci o dezbatere cinematografică despre sentimentul de vină.
The Lives of Others – thriller pe vremea comunismului
În RDG-ul comunist, absurdul urmăririi oricărei mișcări și al oricărui cuvânt rostit de un dramaturg de succes te face să te simți tu însuți furat și trăind fără intimitate și zonă personală. În timp însă, securistul care este însărcinat cu ascultarea și urmărirea dramaturgului ajunge, printr-un sindrom Stockholm inversat, capătă încredere în și admirație față de obiectul spionării.
Intimitatea dintre cei doi devine din ce în ce profundă, fără ca personajul spionat să știe acest lucru. Securistul ajunge, de exemplu, să împrumute volume de cărți din biblioteca celui pe care îl spionează. Filmul este foarte apăsător și datorită faptului că noi știm că personajele sunt urmărite la modul cel mai absurd și fără scrupule. Și faptul că li se intră fără menajamente în discuții private intime și în vieții de cuplu ne transmite un sentiment de neputință și apăsare spre pragul anxietății. Vezi trailerul
Stranger by the Lake – un thriller franțuzesc sărit de pe fix
Professione Reporter – nu poti scapa de tine insuti
Aflat într-o regiune din Africa în care au loc conflicte armate între guvern şi rebeli, John Locke (Jack Nicholson) descoperă o modalitate de a-şi schimba întru totul viaţa. Moartea subită a unui călător misterios, alături de care împărţise câteva pahare, îi oferă şansa unui nou început. Locke profită de ocazie şi inversează fotografiile din cele două paşapoarte. Luând în considerare reacţia lipsită de suspiciune a angajaţilor hotelului în care era cazat, reporterul mizează pe asemănarea fizionomică incredibilă, pentru a deveni astfel Dl. Robertson.
Intriga sumar schiţată mai sus poate fi suficientă unui blockbuster veritabil. Mod în care filmul a avut tendinţa de a fi prezentat, cel putin în faţa publicului american, pentru care producţia din 1975 s-a numit The Passenger. Numele original al filmului, aşa cum a fost ales de către regizorul său – Michelangelo Antonioni, a fost însă Professione: reporter. Citește toată recenzia noastră.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: