Top cinci asasinate interlope care au îngrozit România
Galaţi – de două ori, Craiova, Piatra-Neamţ şi Piteşti sunt oraşele româneşti în care s-au produs, în ultimii şapte ani, asasinate în interiorul grupărilor mafiote. Cu toate acestea, oamenii legii continuă să nege că în România ar exista clanuri interlope.
În ultimii ani, România a fost îngrozită de mai multe asasinate interlope, pornite de la lupta pentru putere a clanurilor mafiote. În articolul de faţă ne vom opri, în ordine cronologică, asupra a cinci dintre acestea, întâmplate din 2008 încoace, dat fiind că împrejurările în care s-au săvârşit faptelor pot contura în mintea publicului o imagine relevantă privind mentalitatea infracţională din România.
1 – Cum a fost asasinat liderul lumii interlope din Galaţi
Primul asasinat celebru din lumea „underground” românească a avut loc la Galaţi în noaptea de 8 spre 9 iunie 2008, atunci când liderul interlop Marian Ivan (43 de ani) a fost atacat cu săbiile de rivali şi ucis în plină stradă. Ivan era unul dintre pilonii sistemului mafiot din România.
El avea relaţii cu clanurile interlope din toată ţara, fiind chemat de fiecare dată la marile negocieri unde se stabileau teritoriile. Însă asta nu era tot. Interopul era interesat inclusiv în politică, fiind piesă de bază în staff-ul electoral al lui Andrei Lişinschi, candidat la Primăria Galaţiului la alegerile din 2004 şi 2008.
Totul s-a declanşat în momentul în care Nelu Enache, fostul aghiotant al lui Ivan, s-a băgat peste afacerile bossului. Ivan l-a chemat pe Enache la negocieri şi i-a pus în vedere să stea departe de zonele sale, iar fostul locotenent a mimat că acceptă situaţia.
După nici 48 de ore, însă, „Nelu Enache”, pe numele lui real Ion Mocănelu, şi mâna sa dreaptă, Ionuţ Zăuşilă, l-au urmărit pas cu pas pe Ivan. Aproape de miezul nopţii, Ivan s-a dus în cartierul Ţiglina III, ca să-şi conducă acasă o prietenă. Nu era însoţit, ca de obicei, de gorilele sale, semn ca nu se aştepta la vreo agresiune. Mocănelu şi Zăuşilă l-au atacat prin surprindere şi l-au ciopârţit cu săbiile, apoi l-au lăsat să moară într-o baltă de sânge.
Criminalii au fost arestaţi chiar în ziua în care Ivan era înmormântat, cu mare fast, în prezenţa interlopilor sosiţi din toată Europa. După trei ani de procese, asasinii au fost condamnaţi la câte 18 ani de închisoare şi au fost obligaţi la despăgubiri mai degrabă simbolice către familia mortului. Mama lui Marian Ivan a primit de la ucigaşi 100.000 lei ca daune materiale şi alţi 100.000 lei drept daune morale.
Magistraţii au decis ca fiica fostului şef al lumii interlope gălăţene să primească de la Ionuţ Zăuşilă şi Ion Mocănelu suma de 150.000 lei ca daune morale şi 2000 lei pe lună până la majorat.
Procesul a fost presărat cu numeroase incidente. Iniţial, nici un avocat din Baroul Galaţi nu a dorit să îi apere pe interlopi de teamă să nu aibă de suferit din partea prietenilor lui Marian Ivan, pentru ca apoi instanţa să strămute procesul la Teleorman.
2 – Liderul interlopilor olteni, „Caiac”, ucis la două luni după Ivan
Începutul crimelor pentru bani şi teritorii fiind dat, după circa două luni, respectiv pe 25 august 2008, o altă crimă interlopă îngrozea România. Scena de luptă a mafioţilor s-a mutat la Craiova, victima fiind liderul interlopilor din Oltenia, Mihai Pârvu, cunoscut sub numele de „Caiac”.
El a fost asasinat, tot în plină stradă de un infractor din linia a doua a crimei organizate, pe nume Cătălin Mavrichie. Totul a ponit de la o partidă de poker la care finul lui Caiac a fost prins trişând de către Mavrichie. Aceasta a cerut banii pierduţi la cărţi (circa 48.000 de euro) înapoi, iar de aici a ieşit un măcel în toată regula. S-au scos săbiile şi pistoalele, iar Caiac a fost ciuruit de Mavrichie şi a murit în drum spre spital.
Caiac era cunoscut ca un interlop cumva atipic. „Elev” al unui alt interlop celebru, Sile Popescu, el avea porniri rasiste violente. La un moment dat, a interzis accesul ţiganilor în centrul Craiovei, iar orice personaj de etnie rromă care era prins în zona „minată” era bătut crunt. Mihai Pârvu a fost pugilist de performanţă, cea mai importantă realizare a lui ca sportiv fiind cucerirea titlului balcanic în 1984.
Cumva cinic, ucigaşul lui Caiac, Cătălin Mavrichie (care a fost condamnat la 18 ani de închisoare) a fost o vreme coleg de puşcărie cu judecătorul Bogdan Diaconescu, cel care l-a condamnat la instanţa de fond. Diaconescu fusese condamnat pentru luare de mită.
3 – Mararu, executat în timp ce lua masa la restaurant
Un al treilea asasinat interlop răsunător s-a întâmplat la Piatra Neamţ, în noiembrie 2010. Atunci, fraţii Gheorghiţă şi Bogdan Mararu, de 32, respectiv 36 de ani, cunoscuţi ca fiind capii lumii interlope din partea de nord a Moldovei, au fost împuşcaţi într-un restaurant unde serveau prânzul.
Gheorghiţă Mararu, care a fost împuşcat de patru ori (trei gloanţe perforându-i inima), nu a supravieţuit atacului, în schimb fratele acestuia, Bogdan, care a fost împuşcat doar de două ori, a fost salvat de medici.
Incidentul, petrecut sub privirile îngrozite ale celorlalţi consumatori, a fost înregistrat de camerele video de supraveghere aflate atât în interiorul, cât şi în exteriorul localului, fapt ce a condus la identificarea şi apoi prinderea asasinului. Acesta, pe nume Cristian Chilat (zis Falău) era într-o veche duşmănie cu clanul Mararu, cu membrii căruia se certase în repetate rânduri, ajungându-se la incendierea unor maşini de lux, bătăi şi, în final crimă. Chilat a fost condamnat la 19 ani de închisoare fiind încarcerat în Penitenciarul Iaşi.
4 – „Chiburu” din Galaţi, ucis la o lună după Mararu
După nici măcar o lună, răfuielile mafiote aveau să aducă un nou asasinat. De data aceasta la Galaţi. Din nou la Galaţi, căci povestea acestor asasinate înfrocoşătoare a început la malul Dunării, cu moartea lui Marian Ivan.
Totul a pornit de la o reglare de conturi între interlopi, într-un restaurant chinezesc aflat chiar în centrul oraşului. Maricel Nicolau, zis „Chiaburu”, care printre altele era liderul unei reţele de trafic de carne vie, a fost ucis într-o confruntare cu doi membri ai grupării ţigăneşti „Stănescu”.
Cei doi criminali, ambii în vârstă de 21 de ani, Aurelian Gigi Stănescu, zis „Maşo”, şi Valeriu Stănescu, zis „Biba”, le-au declarat anchetatorilor că au hotărât să se răfuiască cu „Chiaburu” după ce Aurelian Stănescu a primit un telefon de la un cunoscut care i-a spus că Nicolau este cel care în 2006 a incendiat un autoturism al familiei Stănescu.
„Maşo” şi „Biba” au descins în restaurant şi, după un scurt schimb de replici, au trecut la acţiune. „Maşo” l-a lovit pe „Chiaburu”” cu o sticlă în cap, iar acesta a scos cuţitul şi l-a atacat pe „Biba”, secţionându-i falangele de la două degete ale mâinii stângi. Apoi, cei doi doi atacatori l-au răpus pe „Chiaburu” cu zeci de lovituri de cuţit şi de sabie. „I se vedea creierul prin răni”, avea să declare unul dintre martori.
Agresorii au fost condamanţi la câte 20 de ani de închisoare, însă se tem că nu vor mai ajunge vii în libertate, după ce membrii grupării lui Chiaburi au jurat să se răzbune după legea Talionului.
5 – Piteştiul intră pe harta crimei organizate
În mai 2013, municipiul Piteşti avea să intre în forţă pe harta crimei organizate din România. Un apel disperat la 112 a anunţa, în miez de noapte, că în cartierul Prundu s-au auzit mai multe împuşcături. Agenţii sosiţi la faţa locului l-au găsit pe piteşteanul Ionel Rădulescu fără suflare, pe asfaltul din faţa blocului în care locuia.
Victima a fost împuşcată de şapte ori, în cap, torace şi picioare, de la mică distanţă, într-o reglare de conturi de tip mafiot. Asasinatul fusese planificat din vreme, căci firele de la iluminat fuseseră tăiate, tocmai pentru locul crimei să nu fie vizibil martorilor.
Rădulescu era unul dintre indivizii temuţi din Piteşti, avea antecedente penale pentru furturi şi ar fi tras câteva ţepe cu maşini de lix furate unor indivizi din câteva clanuri rivale.
Arma crimei a fost identificată ca fiind un Glock de 9 milimetri. Ca o coincidenţă, în urmă cu un an, un poliţist din Bucureşti, prieten al victimei, şi-a pierdut pistolul din dotare, acelaşi model cu cel folosit pentru crimă, astfel că a fost şi el chemat la audieri. Potrivit unor surse judiciare, agentul Mihai Andrei Toma (27 de ani) era un angajat-problemă şi a primit mai multe sancţiuni.
Lista rămâne deschisă?
Ne-am bucura să putem să vă spunem că lista se închide aici. Însă v-am minţi. În ciuda faptului că Poliţia repetă obsesiv că în România nu există clanuri interlope, faptele îi contrazic în mod flagrant pe oamenii legii.
În ultimii doi ani, potrivit statisticilor oficiale, grupurile infracţionale de tip organizat s-au dovedit a fi responsabile de mai bine de 26% dintre infracţiunile comise cu violenţă pe teritoriul României. Iar asta spune, fără îndoială, foarte multe. – Sursa Adevarul
CITESTE SI: Top orase periculoase din Romania: Toate detin o majoritate tiganeasca
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
…ce naiba v-ati oprit ? aveti atat de munca ,mai sunt o groaza de interlopi si tigani care sfideaza Romania ! bunul simt si educatia au devenit o rusine in zilele noastre, romanii sunt sfidat de semianalfabeti oportunisti, de clanuri de tigani si interlopi ! trebuie si o curatenie la nivel national ,sa vedem cine o v-a face ?