JUSTITIENOUTATI

Tot ce trebuie să știi despre Dosarul Coldea 52/1/P/2024: Integral Ordonanța DNA de urmărire penală semnată de procurorul Mihaiela Iorga-Moraru

In cele ce urmează publicăm Ordonanta DNA a sectiei de Combaterea Coruptiei a procurorului Mihaiela Iorga-Moraru, cea care instrumentează Dosarul nr 52/1/P/2024 in care inculpat principal este Florian Coldea, fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informatii:

I.ASPECTE PRIVIND SESIZAREA
La data de 12.04.2024, numitul Hideg Robertino – Cătălin a formulat denunț cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție, arătând că pe fondul temerii că nu ar beneficia de un proces echitabil a încheiat contracte de asistență juridică cu Societatea Civilă Profesională „Doru Trăilă și Asociații”, în nume propriu și pentru SC Sanimed Internațional Impex SRL, și a remis foloase necuvenite, disimulate sub forma unor onorarii în cuantum total de 600.000 de euro fără T.V.A., pentru ca numiții Trăilă Doru, Dumitru Dumbravă și Florian Coldea, persoane cu care a intrat în contact prin intermediul numitului Tocaci Dan și care i-au creat convingerea că au influență asupra magistraților din cadrul Tribunalului București și respectiv ai Curții de Apel București pentru a-i determina să pronunțe o hotărâre favorabilă pe fondul cauzei și ridicarea controlului judiciar în dosarul în care are calitatea de inculpat (dosar nr. 27485/3/2022), fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 și art. 49 din Legea nr. 129/2019.
La data de 15.05.2024, Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea altor infracțiuni de trafic de influență, fapte în legătură cu firmele controlate de către numiții Adamescu Bogdan Alexander și Tufan Emil Mihai.
Prin ordonanța nr. 52/1/P/2024 din data de 17.04.2024 s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin ordonanța din data de 15.05.2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapte în legătură cu firmele controlate de către numiții Adamescu Bogdan Alexander și Tufan Emil Mihai, iar ulterior pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea 129/2019.

II.SITUAȚIA PREMISĂ
Prin rechizitoriul nr. I.000032/2021 din data de 07.10.2022, Parchetul European – Biroul București a dispus trimiterea în judecată a numitului Hideg Robertino Cătălin pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 181 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000 și art. 49 din Legea nr. 129/2019, reținându-se în acest sens că în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene privind un centru de cercetare – dezvoltare și recuperare medicală a depus declarații inexacte.
Prin încheierea din data de 25.01.2023, Tribunalul București – Judecătorul de cameră preliminară a constat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul Hideg Robertino Cătălin, prin ordonanța nr. I.000032/2021 din 28.04.2022 a Parchetului European – EPPO – Biroul Central București și a menținut măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul Hideg Robertino Cătălin până la o nouă verificare a măsurii dar nu mai târziu de 60 de zile de la data încheierii.
De asemenea, prin încheierea din data de 17.10.2023, Tribunalul București – Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii instituite prin ordonanța nr. I.000032/2021 din data de 02.05.2022 a Parchetului European – EPPO – Biroul Central București, cu privire la bunurile inculpaților Hideg Robertino Cătălin și SC Sanimed International Impex SRL, menținând măsurile asiguratorii instituite prin ordonanța anterior menționată.
Prin încheierea din data de 16.02.2023, Tribunalul București – Judecătorul de cameră preliminară a respins ca neîntemeiate cererile și excepțiile formulate de inculpatul Hideg Robertino Cătălin, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. I.000032/2021 din data de 07.10.2022 al Parchetului European – Biroul Central București, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.

III.SITUAȚIA DE FAPT
În perioada martie 2023 – aprilie 2024, numiții Coldea Florian, Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel, acționând ca membri ai unei echipe ce pretinde că poate influența actul de justiție și chiar să îl controleze, sens în care au fundamentat încă din anul 2019 un mod de operare prin încheierea unui contract cadru de consultanță între S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” și SC Wise Line Consulting SRL (fostă Intell Cube Consulting SRL, societate controlată de către Dumbravă Dumitru), și ulterior prin încheierea unui contract de consultanță generală între SC Wise Line Consulting SRL și SC Strategic Sys SRL (societate controlată de către Coldea Florian), ambele având ca scop ascunderea legăturii între beneficiarul serviciilor de asistență juridică și numiții Coldea Florian și Dumitru Dumbravă, beneficiind și de sprijinul numitului Tocaci Dan – Victor, au pretins de la numitul Hideg Robertino – Cătălin suma de 700.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra magistraților din cadrul Tribunalului București și respectiv ai Curții de Apel București în vederea pronunțării unor hotărâri favorabile martorului denunțător, în dosarul nr. 27485/3/2022. Pretinderea a fost urmată de acceptarea promisiunii sumei de 600.000 de euro și de încasarea efectivă a sumei de 438.000 de lei și 20.000 de euro. Pentru încasarea diferenței până la suma de 600.000 de euro și pentru a-l determina pe martorul Hideg Robertino – Cătălin să renunțe la demersurile judiciare de denunțare a faptelor de corupție au exercitat acte de constrângere psihică asupra acestuia și au declanșat procedura de executare silită atât împotriva sa ca persoană fizică, cât și împotriva firmei SC Sanimed Internațional Impex SRL.
Astfel, cunoscând problemele judiciare cu care se confrunta numitul Hideg Robertino – Cătălin, dar și potențialul financiar al acestuia și al firmelor pe care le controlează, la începutul anului 2023, numitul Tocaci Dan -Victor i-a propus acestuia să îl pună în legătură cu numiții Coldea Florian și Dumitru Dumbravă, sens în care i-a pretins suma de 2.000 de euro pentru o deplasare la Monaco în scopul unor discuții cu Bogdan Neidoni, persoană ce le putea intermedia o astfel de întrevedere.
Numitul Tocaci Dan – Victor i-a prezentat pe numiții Coldea Florian și Dumbravă Dumitru ca fiind fondatorii „statului paralel”, persoane puternice, cu influență asupra magistraților, creându-i martorului denunțător convingerea că sunt singurii care te pot salva atunci când „intri în malaxor”.
Așa cum a afirmat în cadrul întâlnirilor cu martorul denunțător, numitul Tocaci Dan – Victor în calitate de apropiat al lui Walter Florian, cunoștea modul cum pot fi rezolvate astfel de probleme, precum și persoanele de contact ale decidenților. Declarația martorului denunțător în sensul că numitul Coldea Florian și persoanele din echipa acestuia i-au fost prezentați ca fiind singurii în măsură să îl ajute să își păstreze libertatea și să își desfășoare în continuare activitatea comercială se coroborează cu discuțiile înregistrate în mediul ambiental.
În luna iulie 2023, în timp ce se afla la o terasă din municipiul București, martorul Hideg Robertino – Cătălin a fost prezentat de către un om de afaceri numitului Coldea Florian, împrejurare în care acesta i-a spus că are cunoștință despre problemele judiciare cu care se confruntă, l-a întrebat dacă mai rezistă și i-a lăsat de înțeles că îl va sprijini pentru rezolvarea acestora întrucât a fost rugat de mai mulți prieteni comuni.
La acest moment martorul susține că nu a discutat în concret despre ajutorul ce i-ar putea fi acordat și nici despre condițiile în care ar putea beneficia de acest sprijin, însă în cadrul discuțiilor ulterioare, numiții Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel au făcut permanent referire la „șeful cel mare”, fapt ce i-a creat numitului Hideg Robertino – Cătălin convingerea că atât promisiunile făcute de Coldea Florian, cât și suma pretinsă erau discutate și decise de către cei trei, iar influența asupra magistraților era una a „echipei”, în cadrul căreia acesta din urmă deținea poziția de lider.
La scurt timp după întrevederea de la terasă, Tocaci Dan – Victor l-a contactat din nou pe martorul Hideg Robertino – Cătălin și i-a spus că numitul Coldea Florian și-a exprimat acceptul pentru ca ei să se întâlnească cu „echipa sa”, respectiv cu Dumbravă Dumitru și cu Trăilă Doru – Florel.
Astfel, la începutul lunii august 2023, martorul denunțător împreună cu Tocaci Dan – Victor, s-au deplasat la biroul lui Dumbravă Dumitru din București, bld. Națiunile Unite nr. 4. În cadrul acestei întâlniri numitul Dumbravă Dumitru i-a făcut martorului denunțător o prezentare a serviciilor pe care le ofereau, a posibilităților de investigare și de supraveghere operativă pe care le aveau, după care i-a prezentat situația sa juridică ca fiind una gravă, dându-i de înțeles că știe în amănunt obiectul dosarului penal și că șansele de a primi o condamnare cu suspendare sunt foarte mici.
În același context numitul Dumbravă Dumitru i-a precizat că „există o rază de speranță și că se va gândi cum să optimizeze lucrurile” pentru ca soluția finală să îi fie favorabilă și să nu ajungă la închisoare, precizându-i că serviciile lor nu sunt ieftine.
În contextul discuțiilor privind prețul serviciilor, martorul denunțător susține că a abordat și problema controlului judiciar, arătând că asumarea plății sumei pretinse a avut loc doar în contextul în care i s-a promis că măsura preventivă nu va mai fi menținută. De altfel, martorul Hideg Robertino – Cătălin a declarat că principalul motiv pentru care a semnat contractul cu echipa lui Florian Coldea l-a constituit promisiunea că până la 30 octombrie 2023 „va fi liber” și faptul că i s-a creat convingerea că „era o problemă pe care ei o puteau rezolva”.
Referitor la noțiunea de „optimizare judiciară” și modalitatea în care aceasta se putea realiza, martorul Hideg Robertino – Cătălin a precizat că la prima întâlnire cu Dumbravă Dumitru nu a obținut detalii, în această etapă fiindu-i oferite doar asigurări că poate obține o soluție favorabilă, deși situația era apreciată ca fiind foarte gravă.
Percepția martorului cu privire la expertiza lui Dumbravă Dumitru și a echipei sale a fost aceea de trafic de influență, întrucât a fost asigurat că vor avea grijă de el, că va rămâne cu familia și că își va derula afacerile liniștit.
În perioada următoare, martorul denunțător a primit de la numitul Dan Tocaci – Victor numărul de telefon al avocatului Trăilă Dorul – Florel, pe care l-a contactat și cu care, în luna august 2023, s-a întâlnit de mai multe ori pentru a stabili termenii colaborării. Acesta i-a precizat că a avut o discuție cu ceilalți doi colaboratori, respectiv cu Dumbravă Dumitru și Coldea Florian, și că au stabilit un onorariu de 700.000 de euro plus T.V.A. Martorul a mai precizat că atunci când vorbea despre Dumitru Dumbravă și Florian Coldea, avocatul Trăilă folosea termeni precum ,,prietenul nostru” (cu referire la Dumitru Dumbravă) și ,,șefu´” sau ,,FC-ul” (cu referire la Florian Coldea).
Întrucât suma pretinsă cu titlu de onorariu de avocat i s-a părut foarte mare, iar o altă condiție impusă de susnumiții era aceea de a renunța la toți avocații pe care îi avea la acel moment, asumându-și, în schimb, prestarea unor servicii definite precar, numitul Hideg Robertino – Cătălin susține că a încercat să negocieze cuantumul sumei pretinse pentru a mai trage de timp, spunându-le că nu ar putea suporta un onorariu mai mare de 500.000 de euro.
La următoarea întâlnire, după discuțiile cu Dumbravă Dumitru și Coldea Florian, Trăilă Doru – Florel i-a comunicat martorului denunțător că suma acceptată de echipa sa nu poate fi mai mică de 600.000 de euro + T.V.A.
La data de 26.10.2023, martorul denunțător și avocatul Trăilă Doru – Florel au purtat primele discuții referitoare la clauzele contractului de asistență juridică, soluția convenită fiind aceea de a încheia două contracte de asistență juridică, unul cu Hideg Robertino – Cătălin pentru un onorariu de 100.000 de euro și unul cu SC Sanimed Internațional Impex SRL pentru suma de 500.000 de euro.
Din expunerea făcută de Dumbravă Dumitru și avocatul Trăilă Doru – Florel cu privire la serviciile pe care le ofereau martorul susține că a înțeles „că de fapt este vorba despre relaționare, despre șantaj cu magistrații care nu le fac jocurile”, precizând că nu a avut nici o discuție tehnică, care să privească faptele și infracțiunile pentru care este certat.
Potrivit art. 1 din Contractul cu S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații”, asistența juridică viza „reprezentarea la Tribunalul București în vederea soluționării dosarului nr. 27485/3/2022 și a dosarelor de verificare măsuri preventive, inclusiv a dosarului 27485/3/2022/a5″.
Prin Anexa la contract, S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” și-a rezervat dreptul de a angaja un consultant pe care să îl plătească din onorariile stabilite, iar în ceea ce privește plata onorariilor s-a stabilit ca aceasta să fie efectuată atât de către Hideg Robertino – Cătălin, cât și de către SC Sanimed International Impex SRL în trei tranșe, prima în termen de 45 de zile de la semnarea contractului de asistență juridică, a doua la pronunțarea hotărârii de fond și cea de a treia la rămânerea definitivă a hotărârii de fond, inclusiv în ipoteza formulării unui apel în cauză.
Clauza privind dreptul societății de avocatură de a angaja un consultant constituie, potrivit actelor de urmărire penală efectuate în prezentul dosar, o dovadă a faptului că acest mecanism de ascundere a adevăratei naturi a sumelor de bani pretinse/încasate, aceea de folos necuvenit obținut din săvârșirea unei infracțiuni de corupție, reprezintă un fapt prestabilit ca mod de operare, prin încheierea unui contract cadru de consultanță între S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” și SC Wise Line Consulting SRL, precum și a unui contract de consultanță între SC Wise Line Consulting SRL și SC Strategic Sys SRL.
Cu referire la momentul semnării celor două contracte de asistență juridică cu S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” din cercetările efectuate au rezultat următoarele aspecte:
– contractul de asistență juridică cu numitul Hideg Robertino – Cătălin a fost semnat la data de 26.10.2023 și viza printre altele dosarul asociat nr. 27485/3/2022/a5, având ca obiect verificare măsuri preventive, în care era stabilit termen la Tribunalul București pentru data de 30.10.2024, iar la Curtea de Apel București pentru data de 08.11.2023, fapt ce vine în susținerea afirmațiilor martorului denunțător în sensul că una dintre promisiunile făcute de către avocatul Dorul Trăilă și colaboratorii săi a vizat ridicarea măsurii controlului judiciar;
– contractul de asistență juridică cu firma SC Sanimed International Impex SRL a fost încheiat la data de 07.11.2023, în condițiile în care pe data de 08.11.2023 se judeca la Curtea de Apel București contestația la hotărârea Tribunalului București privind menținerea măsurii controlului judiciar pentru Hideg Robertino Cătălin, iar asistența juridică în dosarele asociate privind verificarea măsurilor preventive a fost inclusă și în obiectul contractului încheiat de persoana juridică.
Semnarea contractului dintre S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” și Hideg Robertino – Cătălin a avut loc după ce, la termenul din data de 04.10.2023, Tribunalul București a constat legalitatea măsurilor asiguratorii, dispunând restrângerea măsurilor în ceea ce privește trei imobile aparținând firmei SC Sanimed Internațional Impex SRL, iar la termenul din data de 18.10.2023, Curtea de Apel București a dispus respingerea ca nefondată a contestației declarate de numitul Hideg Robertino – Cătălin împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București din data de 16.02.2023 și în contextul în care la data de 30.10.2023 urma să fie verificată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de martorul denunțător.
Faptul că inițial i s-a solicitat martorului denunțător să semneze un contract de asistență juridică pentru un onorariu de 600.000 de euro + T.V.A., pe persoană fizică (client – Hideg Robertino – Cătălin), iar ulterior au fost încheiate două contracte de asistență juridică, unul pe persoană fizică pentru un onorariu de 100.000 de euro + T.V.A. și altul de 500.000 de euro + T.V.A., denotă că încheierea celor două contracte a reprezentat doar o modalitate de disimulare a adevăratei naturi a sumelor de bani pretinse, neexistând nicio posibilitate de corelare a sumei pretinse cu serviciile de asistență juridică ce ar fi trebuit prestate și clientul care le-a contractat.
Martorul Hideg Robertino – Cătălin susține că nu a respectat graficul privind efectuarea plăților, stabilit prin anexa la Contractul de asistență juridică, fapt ce i-a nemulțumit pe avocatul Trăilă Doru – Florel și colaboratorii acestuia, astfel că, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc ulterior termenului din data de 08.11.2023 de la Curtea de Apel București (având ca obiect contestație formulată cu privire la încheierea privind verificarea măsurii preventive), acesta i-a reproșat nerespectarea obligației și i-a atras atenția că atât „domnul Dumbravă” cât și ,,FC-ul” sunt supărați și îi recomandă să întrerupă colaborarea cu el.
Declarația martorului denunțător în sensul că nerespectarea promisiunii privind plata sumelor de bani pretinse a fost determinată de nerespectarea de către echipa numitului Coldea Florian a obligației de a-i obține ridicarea măsurii controlului judiciar până la sfârșitul lunii octombrie 2023, se coroborează cu discuțiile înregistrate în mediu ambiental în cuprinsul cărora avocatul Trăilă Doru – Florel susține că ei sunt cei care nu au fost de acord ca martorul să părăsească țara pentru a se deplasa la Abu Dhabi, întrucât le-a fost teamă că nu se mai întoarce.
Din probele administrate rezultă că, pentru a-l determina să efectueze plata sumelor pretinse, avocatul Trăilă Doru – Florel a utilizat pe de o parte acte de constrângere psihică a martorului denunțător, prin punerea acestuia în situația de a alege între a suporta posibile repercusiuni din partea unor persoane cu privire la care se pretindea că ar controla actul de justiție și îndeplinirea pretențiilor privind plata sumelor stabilite prin contract, iar pe de altă parte a procedat la întreținerea convingerii martorului Hideg Robertino – Cătălin că echipa din care face parte are influență asupra magistraților, sens în care l-a prezentat pe judecătorul de caz ca pe o persoană asupra căreia are un anumit ascendent ca urmare a relației profesor – student și pe care ar putea să o determine să pronunțe o hotărâre favorabilă în cadrul dosarului penal.
Martorul denunțător susține că acesta a fost unul dintre argumentele care l-au convins să accepte procedura simplificată propusă de către avocat în urma discuțiilor cu cei doi colaboratori ca variantă de „optimizare” a rezultatului, ceea ce în opinia sa implica „compromisul” cu judecătorul de caz la care a făcut ulterior referire și numitul Dumbravă Dumitru.
Anterior termenului din luna februarie 2024, pe fondul presiunilor exercitate asupra sa pentru efectuarea plăților, martorul denunțător i-a solicitat numitului Tocaci Dan – Victor să îi înlesnească o nouă întrevedere cu Dumbravă Dumitru, arătând că se simțea înșelat raportat la prelungirea măsurii controlului judiciar. Discuțiile au fost purtate în prezența numitului Tocaci Dan – Victor și în cadrul acestora Dumitru Dumbravă i-a reproșat martorului denunțător că nu și-a respectat obligațiile, spunându-i că îi reproșează acest aspect ,,FC-ul”, că este într-o situație dificilă față de avocat și că nu li s-a întâmplat niciodată așa ceva.
Martorul Hideg Robertino – Cătălin susține că i-a amintit numitului Dumbravă Dumitru despre înțelegerea privind înlăturarea controlului judiciar pe care nu au respectat-o, situație care îl punea în imposibilitatea finalizării negocierilor cu oamenii de afaceri arabi pentru efectuarea plăților, răspunsul primit fiind în sensul că le-a fost teamă că nu va mai reveni în țară și că le va crea probleme.
În aceste împrejurări martorul a declarat că, fiind în imposibilitatea de a efectua plata sumei pretinse, pe fondul temerii că s-ar putea răzbuna pe el, determinată de faptul că, în cadrul discuțiilor, i se spunea tot timpul că ,,FC-ul” nu acceptă astfel de chestiuni, i-a propus numitului Dumbravă Dumitru închiderea contractului de asistență juridică și renunțarea la suma de 100.000 de euro pe care o achitase.
Într-un final, Dumbravă Dumitru i-a spus că o să vorbească cu ,,FC-ul” și cu avocatul Trăilă Doru – Florel pentru a-i mai acorda un răgaz, urmând ca ei să facă demersuri pentru a rezolva problema ridicării controlului judiciar.
După pronunțarea hotărârii de condamnare din data de 16.02.2024, martorul denunțător l-a contactat pe numitul Tocaci Dan – Victor și i-a solicitat să îi înlesnească o nouă întrevedere cu numitul Dumbravă Dumitru. Întâlnirea a avut loc la sfârșitul lunii februarie 2024 la biroul numitului Dumbravă Dumitru, discuțiile dintre acesta, martorul denunțător și Tocaci Dan – Victor fiind înregistrate și puse la dispoziția organelor de urmărire penală.
În cadrul acestor discuții numitul Dumbravă Dumitru i-a explicat martorului denunțător că judecătorul a făcut tot ceea ce se putea face și că au obținut maximul din ceea ce se putea obține, lăsând de înțeles că orientarea pedepsei spre minim și soluția în ceea ce privește firma SC Sanimed Internațional Impex SRL sunt rezultatul influenței pe care au exercitat-o asupra judecătorului de caz, magistrat cu privire la care a reiterat faptul că a fost elevul avocatului Trăilă Doru – Florel și a făcut „un compromis absolut rezonabil”. Numitul Dumbravă Dumitru i-a reproșat martorului Hideg Robertino – Cătălin faptul că nu a efectuat plățile asumate și că l-a pus într-o situație „nasoală” față de avocat, precizându-i în mod repetat că e prima dată când i se întâmplă așa ceva și că „FC-ul” este supărat.
Fără a nega existența unei înțelegeri anterioare privind asigurarea posibilității de a părăsi țara pentru deblocarea situației financiare și pentru efectuarea plăților, numitul Dumitru Dumbravă i-a lăsat de înțeles numitului Hideg Robertino – Cătălin că situația se poate rezolva la Curte de Apel București, dar că pentru aceasta ar trebui efectuată atât plata prejudiciului, cât și plata sumelor datorate sub formă de onorariu avocat:
„(…) D.D: Deci asta-i una cu acoperirea prejudiciului și doi, să rezolvați problema cu asta. Deci și FC-ul are o problemă cu asta…și…și…
H.R.C.: Păi, eu nu v-am spus că …[neinteligibil]…
T.D.V.: Păi și…[neinteligibil]…până la urmă?
H.R.C.: Eu am…
D.D: Nu-mi reproșează mie că nu suntem în relația asta. Dar cumva mă simt eu nasol. Pentru că e prima dată când se întâmplă așa ceva. Lucrez din 2018 cu el și nu s-a mai întâmplat.
H.R.C.: Aici am vorbit la început v-am spus.
D.D: Mda!
H.R.C.: Că eu nu pot aici. După aia întrebam. Mă duceam la țigani, mă împrumutam. Am zis… Ă… Zice:„Nu!”.
D.D: …[neinteligibil, vorbește în același timp cu H.R.C.]… dar nu trebuia cumva să… adică din… de la prima nu trebuia să mai semnați cu el ceva, nu știu.
H.R.C.: Păi, i-am zis: „Uite…!” Eu i-am zis: „Dacă vrei, ți-i aduc aici!” El zice: „Nu! Pe factură.” „Păi n-am, omule, bani. De unde?”
D.D: Nu, nu.. Nu se fac… niciodată așa ceva.
H.R.C.: Păi, vedeți!? Dar credeți-mă…
D.D: Gândiți-vă că e într-un circuit. Păi vă spun că noi… Ați văzut ce… e colegul luat.
H.R.C.: Nu știu.
D.D: Și eu sunt la rândul meu subiect pe multe… adică se uită lumea să vadă… m-ar… în piața publică m-ar spânzura, să vadă că am ceva cu cash, cu bani negri cu nu știu ce. Deci, eu nu… Încă o dată, îmi iau din banii mei apă, d-asta am și stabilit… Nici… Am plecat acum, am stat o săptămână în Emirate. Totul a fost pe card personal și pe banii mei. Nu vreau să vină ANAF-ul sau cine știe, trimis de nu știu cine, să mă întrebe: „Da’ hai, ce-ai făcut? Cum ai făcut?”
H.R.C.: Și în schimb eu… eu am fost foarte prompt și cinstit de la început cu problema asta. Deci cu toată lumea.
D.D: Nu-i problemă, numai v-am spus.
H.R.C.: I-am spus și avocatului, lu’ DORU, lu ‘domnul… că eu i-am spus: „Vezi că asta e problema mea, ajută-mă!” Octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie.
D.D: Însă…
H.R.C.: S-a întâmplat. Eu n-am reușit deloc-deloc. Și acuma am toate alea blocate, patru conturi. Am o proprietate, care deja am acuma client la ea, vrea să o cumpere, dar dacă nu îi semnez actele, că vrea… vreau să vând o casă, tot în ideea să-mi deblochez… că și firma are probleme. De abia am avut bani de salarii în 15…
D.D: Vă cred, că…”.
Tot în contextul hotărârii de condamnare pronunțate de Tribunalul București, numitul Hideg Robertino – Cătălin a avut mai multe întâlniri cu avocatul Trăilă Doru – Florel. În preambulul discuțiilor din data de 05 martie 2024 de la biroul avocatului din sediul Facultății de Drept, martorul Hideg Robertino – Cătălin și avocatul Trăilă Doru – Florel au discutat despre întâlnirea dintre martor și Dumbravă Dumitru, precum și despre discuțiile dintre acesta din urmă și avocat. Numitul Trăilă Doru – Florel i-a precizat martorului denunțător că șeful domnului Dumbravă (referindu-se în acest mod la Coldea Florian) a fost cel mai supărat și că i-ar fi transmis că este un fraier și că „nu se fac așa afaceri”. Numitul Trăilă Doru – Florel nu a negat faptul că angajamentul de plată asumat de către martorul denunțător a fost condiționat de ridicarea măsurii controlului judiciar, reiterând faptul că ei s-au opus să plece din țară pentru că le-a fost teamă că nu se mai întoarce. Relevant este faptul că avocatul Trăilă Doru Florel vorbește despre ei ca despre cei care au decis menținerea măsurii preventive și care pot dispune cu privire la aceasta, subliniind faptul că tot ei ar avea la îndemână pârghiile pentru a-l aduce înapoi în situația în care s-ar sustrage:

„(…) T.D.F.: Fiți atent! O încercăm să facem, să avem …[neinteligibil]… acuma Curtea de Apel clar ă… va decide. Sper să fie clarificat cât de repede posibil și să… să… să… Mie mi-a fost frică și eu i-am transmis ă… șefului, așa. Mie mi-a fost frică o perioadă și d-aia v-am tot bătut la cap, că dacă plecați în perioada aia nu mai veniți înapoi. Și atunci ă…
H.R.C.: Asta am mai vorbit, mi-ați mai zis despre…
T.D.F.: Cred că v-am spus de vreo 4 ori.
H.R.C.: Dar eu v-am spus că nu aveam motive. În al doilea rând, uite, DAN a zis că merge cu mine.
T.D.F.: Îhm!
H.R.C.: Adică DAN e prietenu’ lu’ BOGDAN care… Prin BOGDAN nu știu cum au ajuns ei acolo…
T.D.F.: V-am spus teama… teama, pe care noi am văzut-o, asta a fost, pentru că, la mijloc de an…
H.R.C.: … discuții. Și… cumva și prietenu’ lui ă… a promis că suntem oameni sănătoși la cap.
T.D.F.: Și vă întoarceți.
H.R.C.: Și ne întoarcem. …[râde]…
T.D.F.: Eu în locul dumneavoastră aș face așa: mă duc, stau două-trei zile, îmi rezolv niște …[neinteligibil]…, vin înapoi. Două-trei zile. Plec din nou la ăia, știți?
H.R.C.: Păi, da, dar dacă pe mine nu m-au lăsat nici… 2 zile, da’ 3 zile.
T.D.F.: Dumneavoastră dați mesaju’ că sunteți de încredere.
H.R.C.: Păi, și nu le-am…
T.D.F.: Pentru că oamenilor le-a fost frică că plecați și că nu mai veniți înapoi.
H.R.C.: Nu există chestia asta pentru că…
T.D.F.: Pentru că vă zic ce a fost.
H.R.C.: …pe mine acum nu mă apără nimeni, ca să știți. Deci, în condițiile…
T.D.F.: Mie mi-a zis persoana respectivă, că eu i-am zis așa: „Fii atent! Dacă chiar face chestia asta și el pleacă și nu mai vine înapoi, există soluții să-l aducem fără probleme!”.
H.R.C.: Păi, vedeți. Eu nu sunt conștient că lu… lucrurile s-ar fi agravat mai tare.
T.D.F.: Asta e, deci…”.

Tot numitul Trăilă Doru – Florel i-a precizat martorului denunțător că la Curtea de Apel există posibilitatea să rămână fără control judiciar, însă a ținut să sublinieze și importanța implicării numitului Coldea Florian în obținerea acestui beneficiu și a rezolvării problemei financiare:
„(…)T.D.F.: Da’… eu știu, da’ eu v-am spus, că eu îl știu pe GENERALUL COLDEA, da’ nu atât de bine încât să… Cum să zic? Să-i spun ceva sau să-i cer o chestie, pe care să nu…
H.R.C.: Bine, ăia au vopsit imaginea mea foarte prost și din păcate ne-au făcut de căcat acolo.(…)”.

În cadrul unei alte discuții cu martorul denunțător, numitul Trăilă Doru – Florel a precizat că au găsit o soluție care să îl avantajeze la instanță dar că „șeful” este supărat pentru că nu a efectuat plățile și că în situația care nu își respectă obligațiile asumate ar putea să nu mai beneficieze de ajutorul lor, subliniind faptul că numitul Coldea Florian este o persoană categorică, obișnuită să dea dispoziții:
„(…)T.D.F.: Reacția domnului celălalt a fost destul de categorică. El e o persoană, așa, mai dintr-o bucată și care e obișnuit să dea dispoziții, din ce m-am prins eu și…
H.R.C.: Da.
T.D.F.: Ele trebuie executate. Cam așa vede lucrurile.
H.R.C.: Și…
T.D.F.: Că dacă ești șef toată viața…
H.R.C.: Asta este… mă execută …[râde]…
T.D.F.: Nu, nu. Dispozițiile să fie executate, nu oamenii. …[râde]…
H.R.C.: Da, da’ sunt…
T.D.F.: Ce simpatic sunteți!
H.R.C.: Deci…[neinteligibil]… v-a zis să mă lăsați în pace.
T.D.F.: Ă… cumva, dar …ă… el e un om cum v-am spus. E un om… e un om care e dintr-o bucată și așa e el învățat. Structurile militare sunt pe tema asta de …[neinteligibil]…
H.R.C.: Nu cred că puteam să nimeresc o perioadă atât de proastă. Și ă… Să zicem, am o casă de vânzare și nu o cumpără nimeni de… peste un an. Am conturile blocate acolo, am și acolo o proprietate, vreau și pe asta s-o pun, da’ trebuie să fac niște procuri speciale. …[poftează]… Cu ăștia… îmi promit că vin și uite, că m-au încurcat, că dacă ei nu spunea că nu vin, cu banu’…
T.D.F.: Îhî!”.

În acest context, pentru a-i asigura posibilitatea efectuării plăților, numitul Trăilă Doru Florel i-a propus martorului denunțător să facă cerere pentru a i se permite o deplasare la Paris unde să se întâlnească cu oamenii de afaceri arabi și să perfecteze afacerile legate de SC Sanimed Internațional Impex SRL, exprimându-și temerile cu privire la posibilitatea ca el să nu se mai întoarcă sau să părăsească spațiul Uniunii Europene și să se deplaseze la Abu Dhabi, fapt ce le-ar putea crea probleme și ar putea să le atragă „răspunderea în sistem”:
„(…)T.D.F.: Fiți atent ce facem! Mâine mă lămuresc. Și într-o variantă de mijloc, facem cererea nu pe ABU-DABI, că-i speriem. Șeic, familie regală, contacte… Pleacă domnu’ HIDEG și nu mai vine înapoi. Ați văzut-o pe procuroare, ați văzut-o pe instanță, când mi-a trântit-o: „Ce caută familia regală?”, mai avea un pic și vă făcea împăratul Constantinopolului.
……………………………………………………………………………………………………………………..
T.D.F.: Dar, dacă am organiza plecare și cerem acte pentru a pleca într-o țară europeană, n-ar fi mai O.K.?
H.R.C.: Păi, și ce să facă ăștia …[neinteligibil]…
T.D.F.: Nu vin ei aici?
H.R.C.: Nu vin.
T.D.F.: Pe de altă parte mi-e frică dacă noi cerem aprobare pe Paris și dumneavoastră luați avion din Paris, vă duceți acolo și se află… ne facem …[neinteligibil]…
.R.C.: …[neinteligibil]…mai rău. Eu de venit, oricum vin înapoi. Imaginați-vă, că nu am avut discuție …[neinteligibil]… Dar e o teamă, care, într-adevăr, eu… Și știți cum e?
T.D.F.: Nu o poți controla. Pentru că e o chestie de răspundere în sistem.
H.R.C.: Mi se pare, mi se pare …[neinteligibil]…
T.D.F.: Ei după aia o să dea cu subsemnatu’, să explice de ce au dat O.K.-u’ să plece, când erau semne, că pleacă și că nu mai vine înapoi. Mă înțelegeți ce vreau să spun?(…)”.

În cadrul unei convorbiri telefonice ulterioare acestor discuții, numitul Trăilă Doru – Florel i-a adus la cunoștință martorului denunțător că a discutat cu numiții Coldea Florian și Dumbravă Dumitru despre posibilitatea de a formula o cerere de a părăsi țara, lăsând de înțeles că aceștia urmează să discute cu alte persoane (neidentificate) dacă o astfel de cerere ar avea șanse și în funcție de răspunsul primit să îi comunice rezultatul, creând o suspiciune rezonabilă că discuțiile ar viza persoane din sistemul judiciar:
„(…)T.D.F.: A… Așa. Deci, am vorbit ă… Am discutat-o cu dumneavoastră, a zis că verifică săptămâna viitoare, întreabă dacă e O.K. și dacă o astfel de cerere ar avea ă… șanse și… Asta aflăm, repet, undeva săptămâna viitoare, o să ne spună exact când și cum o depunem și o să vă zic eu dacă… ce nevoie de documente aș avea. Dar asta… Deci, eu am transmis solicitarea, rămâne să aflăm răspunsul săptămâna viitoare, da?
H.R.C.: Da, da, da, ca să știu și eu ce am de făcut, că…
T.D.F.: Exact!
H.R.C.: …momentan sunt într-o…
T.D.F.: Exact și vă sun. Imediat ce am ceva, vă sun și vă spun cum procedăm, da?
(…)”.
Relevante sub aspectul înțelegerii dintre numitul Hideg Robertino – Cătălin și echipa Coldea Florian – Dumbravă Dumitru – Trăilă Doru Florel sunt și discuțiile dintre martorul denunțător și Tocaci Dan – Victor. Acesta din urmă îi prezintă pe numiții Coldea Florian și Dumitru Dumbravă drept creatorii statului paralel și cei care controlează justiția, recunoscând că a fost cel care a venit la Hideg Robertino – Cătălin pentru a-și oferi sprijinul, care a intervenit la Bogdan Neidoni pentru a-i pune în legătură cu Florian Coldea și care s-a rugat de ei să îl ajute pe Hideg Robertino – Cătălin să obțină o hotărâre favorabilă. Numitul Tocaci Dan – Victor recunoaște că martorul denunțător a semnat contractul de asistență juridică pentru că i s-a promis că i se va obține ridicarea controlului judiciar și o condamnare cu suspendarea executării pedepsei. Tot el i-a atras atenția martorului denunțător că cei trei sunt puternici și influenți și că persoanele care au apelat la ajutorul lor și-au rezolvat problemele penale și nu au pățit nimic. În contextul în care a aflat despre existența unor înregistrări ale discuțiilor cu Dumbravă Dumitru și Trăilă Dorul – Florel, numitul Tocaci Dan – Victor a efectuat presiuni asupra martorului denunțător pentru a se opri din demersurile sale judiciare, lăsându-i de înțeles că nu îi va fi bine la Curtea de Apel întrucât foarte mulți oameni se vor simți deranjați și atrăgându-i atenția că oamenii au vrut să îl ajute.
Imaginea publică a numiților Coldea Florian și Dumbravă Dumitru, care, exercitând de-a lungul timpului funcții însemnate în instituții importante ale statului, au fost percepuți ca oameni puternici și influenți, fiind considerați în comunitate ca având influență asupra magistraților, este un factor de natură a crea în mod real convingerea cumpărătorului de influență că aveau posibilitatea de a influența actul de justiție. În condițiile în care numiții Tocaci Dan – Victor, Trăilă Doru – Florin, Dumbravă Dumitru și chiar Florian Coldea au întreținut această reprezentare, lăsând să se creadă că au influență asupra judecătorului, prezentat ca fost student al avocatului Trăilă, este îndeplinită condiția esențială cerută de art. 291 alin. 1 din Codul penal.
Elementul material al infracțiunii este realizat prin acțiunea numiților Coldea Florian, Dumitru Dumbravă și Trăilă Doru – Florel de a pretinde suma de 700.000 de euro, urmată de acceptarea promisiunii sumei de 600.000 de euro și încasarea efectivă a sumei de 438.000 de lei și 20.000 de euro, disimulată sub forma unui onorariu de avocat, cu scopul de a-și exercita influența asupra magistraților în vederea obținerii unor hotărâri judecătorești favorabile numitului Hideg Robertino – Cătălin, în sensul de a nu i se mai prelungi măsura controlului judiciar și de a i se aplica o pedeapsă cu suspendarea executării în dosarul nr. 27485/3/2022.
Împrejurarea că sumele de bani au fost pretinse sub forma unui onorariu de avocat ce includea și contravaloarea unor servicii de consultanță, dar și faptul că sumele încasate sunt înregistrate în contabilitatea firmelor implicate, nu are aptitudinea de a certifica legitimitatea unor raporturi civile, ci reflectă un mod de operare utilizat pentru ascunderea folosului pretins ca obiect al infracțiunii de trafic de influență. Sub acest aspect, reținem că, aceste plăți nu au fost benevole, nu au reprezentat rezultatul negocierii unor servicii juridice, ci a unei cumpărări de influență, iar conform legii serviciile de asistență juridică nu pot fi prestate de către persoane care nu au calitatea de avocat.
Faptul că numitul Dumitru Dumbravă vorbește despre judecătorul de caz, despre relația dintre acesta și avocatul Doru Trăilă, afirmând în mod explicit că hotărârea pronunțată este rezultatul unui „compromis” și nu al unei deliberări pe bază de probe, un „compromis” în urma căruia s-a obținut maxim din ceea ce se putea obține, cu evidențierea faptului că judecătorul a creat o situație favorabilă firmei SC Sanimed International Impex SRL prin neblocarea conturilor societății și neinstituirea unor măsuri asiguratorii suplimentare, dovedesc că, la momentul încheierii contractelor de asistență juridică, numiții Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru au promis martorului denunțător obținerea unor beneficii și i-au creat acestuia convingerea că au influență asupra judecătorului.
Mai mult, în contextul în care obiectul contractului îl constituie asistența juridică și reprezentarea martorului denunțător și a firmei SC Sanimed International Impex SRL la Tribunalul București, continuarea discuțiilor cu privire la strategia din apel, expunerea posibilităților de reducere a pedepsei și schimbare a modalității de executare a pedepsei, constituie dovada faptului că promisiunile vizând așa zisa „optimizare” juridică și obținerea încuviințării de a părăsi țara pentru câteva zile au ca scop determinarea martorului denunțător la efectuarea plății sumelor de bani pretinse, disimulate sub forma onorariului de avocat.
Extrem de relevante sub aspectul naturii reale a serviciilor prestate de către Florian Coldea, Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel, aceea de trafic de influență atât în legătură cu justiția, cât și în legătură cu mediul de afaceri și administrația publică, sunt discuțiile dintre martorul denunțător și Dumitru Dumbravă:
„(…)D.D: Acum eu vă mai spun o chestiune. Orice am putea să facem, să aranjăm acum, în perioada asta …[neinteligibil]… e sfârșit de epocă. Se va schimba, se vor schimba multe în administrație. Se vor schimba adică…credeți-mă! Două, trei luni de zile, mai strângeți din dinți. O să mai… se ducă la vale. După ce se stabilizează lucrurile pe administrație, după aia știm cu cine vorbești: ministru, secretar de stat. E altă treabă. Credeți-mă!
H.R.C.: Bun! Și atunci…
D.D: În administrația locală… altfel… vorbim acuma… Deci eu vă spun că am văzut filmul. Vorbim acuma pe nișa asta, batem palma, facem, primim promisiuni că nu știu ce.
T.D.V.: Nu se face …[neinteligibil]…
D.D: Și după ce se termină alegerile și se reface structura, osatura statului… trebuie să o luăm fix de la zero și avem un mare hanicap, pentru că venim: „A! Păi voi ați fost cu… ăialalții!”.
T.D.V.: Exact! (…)”

IV.ÎNCADRAREA JURIDICĂ

1. Faptele numitului Coldea Florian, comise în stare de coautorat cu numiții Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel și cu sprijinul numitului Tocaci Dan – Victor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art.291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și constau în aceea că, în calitate de „șef” al unei „echipe” ce pretinde că poate influența actul de justiție și chiar să îl controleze și în condițiile în care, încă din anul 2019, a fundamentat împreună cu ceilalți coautori un mod de operare, prin încheierea unui contract cadru de consultanță între S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” și SC Wise Line Consulting SRL (fostă Intell Cube Consulting SRL) și a unui contract de consultanță generală între SC Wise Line Consulting SRL (societate controlată de către Dumbravă Dumitru) și SC Strategic Sys SRL (societate controlată de către Coldea Florian) pentru a ascunde legătura între beneficiarul serviciilor pretins a fi de asistență juridică și numiții Coldea Florian și Dumitru Dumbravă, a executat următoarele acțiuni:
– profitând de imaginea publică pe care o avea raportat la funcțiile însemnate exercitate în decursul timpului alături de Dumbravă Dumitru în instituții importante ale statului, fiind percepuți de comunitate ca oameni puternici și cu influență asupra magistraților, a creat martorului denunțător Hideg Robertino – Cătălin convingerea că are influență asupra judecătorilor și că împreună cu „echipa” sa îi va oferi sprijinul necesar în justiție pentru obținerea unor hotărâri favorabile în cauza în care este trimis în judecată,
– în perioada august – noiembrie 2023, prin intermediul numiților Dumitru Dumbravă și Trăilă Doru – Florel, în baza înțelegerii prealabile cu aceștia, a pretins de la martorul denunțător suma de 700.000 de euro și a acceptat promisiunea sumei de 600.000 de euro, determinându-i pe numiții Trăilă Doru – Florel și Hideg Robertino Cătălin să semneze contracte de asistență juridică prin care să disimuleze suma pretinsă/promisă sub forma unor onorarii de avocat în cuantum de 600.000 euro + T.V.A. ,
– în perioada august – noiembrie 2023, prin intermediul numiților Dumbravă Dumitru, Trăilă Doru – Florel și Tocaci Dan – Victor a promis numitului Hideg Robertino – Cătălin că îi va determina pe magistrații din cadrul Tribunalului București și respectiv din cadrul Curții de Apel București, învestiți să judece dosarul nr. 27485/3/2022 și dosarele asociate având ca obiect verificarea măsurii preventive a controlului judiciar, să pronunțe hotărâri favorabile martorului denunțător,
– în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024 a încasat de la martorul denunțător o parte din suma pretinsă împreună cu numiții Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel pentru exercitarea influenței asupra magistraților, tranzacțiile financiare fiind disimulate prin încheierea celor două contracte de asistență juridică cu martorul denunțător și a contractelor de consultanță între societatea de avocatură și firma SC Wise Line Consulting SRL (controlată de către numitul Dumbravă Dumitru), pe de o parte, și între firma SC Wise Line Consulting SRL și SC Strategic Sys SRL (controlată de Coldea Florian) pe de altă parte, facturile fiscale emise între societățile implicate, în baza acestor contracte atestând servicii de consultanță fictive,
– în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024, prin intermediul numitului Tocaci Dan – Victor, în baza înțelegerii cu numiții Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel, în mod repetat, a efectuat presiuni asupra martorului denunțător pentru respectarea promisiunii de plată a sumelor de bani pretinse, respectiv pentru efectuarea plăților restante înregistrate în baza celor două contracte de asistență juridică încheiate în vederea ascunderii naturii reale a plăților, aceea de folos pretins pentru exercitarea influenței,
– în perioada februarie – aprilie 2024, prin intermediul numiților Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel, i-a lăsat de înțeles martorului denunțător că echipa sa îi poate reduce „cu voioșie” pedeapsa aplicată de către judecătorul de la fond, îi poate determina pe judecătorii de la Curtea de Apel să stabilească o pedeapsă cu suspendarea executării și îi poate obține aprobarea părăsirii teritoriului României pentru o deplasare în spațiul Uniunii Europene în vederea semnării tranzacției cu oamenii de afaceri din emiratele arabe, pentru rezolvarea problemelor financiare și plata sumei de 600.000 de euro convenită, toate acestea în condițiile în care pentru faza apelului, între martorul denunțător și S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” nu mai exista contract de asistență juridică,
– pentru a-i crea martorului denunțător convingerea că actul de justiție este sub controlul echipei pe care o coordonează, iar nerespectarea promisiunii de plată a sumei de 600.000 de euro îi va afecta libertatea și afacerile, prin intermediul numiților Dumbravă Dumitru, Trăilă Dorul Florel și Tocaci Dan – Victor, a efectuat acte de constrângere psihică asupra martorului denunțător, prin punerea acestuia în situația de a alege între a suporta posibile repercusiuni din partea unor persoane cu privire la care pretind că au controlul asupra justiției și îndeplinirea pretențiilor privind plata sumelor stabilite prin contract.

2. Faptele numitului Dumbravă Dumitru, comise în stare de coautorat cu numiții Coldea Florian și Trăilă Doru – Florel și cu sprijinul numitului Tocaci Dan – Victor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art.291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și constau în aceea că, în calitate de membru al unei „echipe” ce pretinde că poate influența actul de justiție și chiar să îl controleze și în condițiile în care, încă din anul 2019, a fundamentat împreună cu ceilalți coautori un mod de operare, prin încheierea unui contract cadru de consultanță între S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” și SC Wise Line Consulting SRL (fostă Intell Cube Consulting SRL) și a unui contract de consultanță generală între SC Wise Line Consulting SRL (societate controlată de către Dumbravă Dumitru) și SC Strategic Sys SRL (societate controlată de către Coldea Florian) pentru a ascunde legătura între beneficiarul serviciilor pretins a fi de asistență juridică și numiții Coldea Florian și Dumitru Dumbravă, a executat următoarele acțiuni:
– profitând de imaginea publică pe care o avea raportat la funcțiile însemnate exercitate în decursul timpului alături de Coldea Florian în instituții importante ale statului, fiind percepuți de comunitate ca oameni puternici și cu influență asupra magistraților, a creat martorului denunțător Hideg Robertino – Cătălin convingerea că are influență asupra judecătorilor și că împreună cu „echipa” sa îi va oferi sprijinul necesar în justiție pentru obținerea unor hotărâri favorabile în cauza în care este trimis în judecată,
– în perioada august – noiembrie 2023, în mod direct și prin intermediul numitului Trăilă Doru – Florel, în baza înțelegerii prealabile cu numiții Coldea Florian și Trăilă Doru – Florel, a pretins de la martorul denunțător suma de 700.000 de euro și a acceptat promisiunea sumei de 600.000 de euro, determinându-i pe numiții Trăilă Doru – Florel și Hideg Robertino Cătălin să semneze contracte de asistență juridică prin care să disimuleze suma pretinsă/promisă sub forma unor onorarii de avocat de 600.000 euro + T.V.A. ,
– în perioada august – noiembrie 2023, în mod direct și prin intermediul numiților Trăilă Doru – Florel și Tocaci Dan – Victor, în baza unei înțelegeri prealabile cu aceștia și cu numitul Coldea Florian, a promis martorului denunțător că îi va determina pe magistrații din cadrul Tribunalului București și respectiv din cadrul Curții de Apel București, învestiți să judece dosarul nr. 27485/3/2022 și dosarele asociate având ca obiect verificarea măsurii preventive a controlului judiciar, să pronunțe hotărâri favorabile martorului denunțător,
– în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024 a încasat de la martorul denunțător o parte din suma pretinsă împreună cu numiții Coldea Florian și Trăilă Doru – Florel pentru exercitarea influenței asupra magistraților, tranzacțiile financiare fiind disimulate prin încheierea celor două contracte de asistență juridică cu martorul denunțător și a contractelor de consultanță între societatea de avocatură și firma SC Wise Line Consulting SRL (controlată de către numitul Dumbravă Dumitru), pe de o parte, și între firma SC Wise Line Consulting SRL și SC Strategic Sys SRL (controlată de Coldea Florian) pe de altă parte, facturile fiscale emise între societățile implicate, în baza acestor contracte atestând servicii de consultanță fictive,
– în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024, prin intermediul numitului Tocaci Dan – Victor, în baza înțelegerii cu numiții Coldea Florian și Trăilă Doru – Florel, în mod repetat, a efectuat presiuni asupra martorului denunțător pentru respectarea obligației de plată a sumelor de bani pretinse, respectiv pentru efectuarea plăților restante înregistrate în baza celor două contracte de asistență juridică încheiate în vederea ascunderii naturii reale a plăților, aceea de folos pretins pentru exercitarea influenței,
– în perioada februarie – aprilie 2024, în mod direct și prin intermediu numitului Trăilă Doru – Florel, în baza înțelegerii cu numitul Coldea Florian, i-a lăsat de înțeles martorului denunțător că echipa sa îi poate reduce „cu voioșie” pedeapsa aplicată de către judecătorul de la fond, îi poate determina pe judecătorii de la Curtea de Apel să stabilească o pedeapsă cu suspendarea executării și îi poate obține aprobarea părăsirii teritoriului României pentru o deplasare în spațiul Uniunii Europene în vederea semnării tranzacției cu oamenii de afaceri din emiratele arabe, pentru rezolvarea problemelor financiare și plata sumei de 600.000 de euro convenită, toate acestea în condițiile în care pentru faza apelului, între martorul denunțător și S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” nu mai exista contract de asistență juridică,
– pentru a-i crea martorului denunțător convingerea că actul de justiție este sub controlul echipei pe care o coordonează, iar nerespectarea promisiunii de plată a sumei de 600.000 de euro îi va afecta libertatea și afacerile, în mod direct și prin intermediul numiților, Trăilă Dorul – Florel și a numitului Tocaci Dan – Victor, a efectuat acte de constrângere psihică asupra martorului denunțător, prin punerea acestuia în situația de a alege între a suporta posibile repercusiuni din partea unor persoane cu privire la care se pretinde că au controlul asupra justiției și îndeplinirea pretențiilor privind plata sumelor stabilite prin contract.

3. Faptele numitului Trăilă Doru – Florel, săvârșite în stare de coautorat cu numiții Coldea Florian și Dumbravă Dumitru și cu sprijinul numitului Tocaci Dan – Victor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și constau în aceea că, în calitate de avocat asociat coordonator al S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” și de membru al unei „echipe” ce pretinde că poate influența actul de justiție și chiar să îl controleze și în condițiile în care, încă din anul 2019, a fundamentat împreună cu ceilalți coautori un mod de operare, prin încheierea unui contract cadru de consultanță între S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” și SC Wise Line Consulting SRL (fostă Intell Cube Consulting SRL) și a unui contract de consultanță generală între SC Wise Line Consulting SRL (societate controlată de către Dumbravă Dumitru) și SC Strategic Sys SRL (societate controlată de către Coldea Florian) pentru a ascunde legătura între beneficiarul serviciilor pretins a fi de asistență juridică și numiții Coldea Florian și Dumitru Dumbravă, a executat următoarele acțiuni:
– profitând de imaginea publică pe care o au numiții Dumbravă Dumitru și Florian Coldea raportat la funcțiile însemnate exercitate în decursul timpului în instituții importante ale statului, fiind percepuți de comunitate ca oameni puternici și cu influență asupra magistraților, în baza înțelegerii cu aceștia, precum și prin prezentarea judecătorului de caz ca pe unul dintre foștii săi studenții săi, a creat martorului denunțător Hideg Robertino – Cătălin convingerea că are influență asupra judecătorilor și că împreună cu „echipa” sa îi va oferi sprijinul necesar în justiție pentru obținerea unor hotărâri favorabile în cauza în care este trimis în judecată,
– în perioada august – noiembrie 2023, în baza înțelegerii prealabile cu numiții Coldea Florian și Dumbravă Dumitru, a pretins de la martorul denunțător pentru sine și pentru ceilalți doi membrii ai „echipei”, Coldea Florian și Dumbravă Dumitru, suma de 700.000 de euro și a acceptat promisiunea sumei de 600.000 de euro, iar în baza înțelegerii cu membrii echipei l-a determinat pe numitul Hideg Robertino Cătălin să semneze contracte de asistență juridică prin care să disimuleze suma pretinsă/promisă sub forma unor onorarii de avocat de 600.000 euro + T.V.A. ,
– în perioada august – noiembrie 2023, în mod direct și prin intermediul numiților Dumbravă Dumitru și Tocaci Dan – Victor, în baza unei înțelegeri prealabile cu aceștia și cu numitul Coldea Florian, a promis martorului denunțător că îi va determina pe magistrații din cadrul Tribunalului București și respectiv din cadrul Curții de Apel București, învestiți să judece dosarul nr. 27485/3/2022 și dosarele asociate având ca obiect verificarea măsurii preventive a controlului judiciar, să pronunțe hotărâri favorabile martorului denunțător,
– în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, prin intermediul S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” a încasat de la martorul denunțător o parte din suma pretinsă împreună cu numiții Coldea Florian și Trăilă Doru – Florel pentru exercitarea influenței asupra magistraților, 438.000 de lei și 20.000 de euro, tranzacțiile financiare fiind disimulate prin încheierea celor două contracte de asistență juridică cu martorul denunțător și a contractelor de consultanță între societatea de avocatură și firma SC Wise Line Consulting SRL (controlată de către numitul Dumbravă Dumitru), pe de o parte, și între firma SC Wise Line Consulting SRL și SC Strategic Sys SRL (controlată de Coldea Florian) pe de altă parte, facturile fiscale emise între societățile implicate, în baza acestor contracte atestând servicii de consultanță fictive,
– în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024, prin intermediul numitului Tocaci Dan – Victor, în baza înțelegerii cu numiții Coldea Florian și Dumbravă Dumitru, în mod repetat, a efectuat presiuni asupra martorului denunțător pentru respectarea promisiunii de plată a sumelor de bani prin efectuare plăților restante înregistrate în baza celor două contracte de asistență juridică încheiate în vederea ascunderii naturii reale a plăților, aceea de folos pretins pentru exercitarea influenței,
– în perioada februarie – aprilie 2024, în mod direct și prin intermediu numitului Trăilă Doru – Florel, în baza înțelegerii cu numitul Coldea Florian, i-a lăsat de înțeles martorului denunțător că echipa sa îi poate reduce „cu voioșie” pedeapsa aplicată de către judecătorul de la fond, îi poate determina pe judecătorii de la Curtea de Apel să aplice o pedeapsă cu suspendarea executării și îi poate obține aprobarea părăsirii teritoriului României pentru o deplasare în spațiul Uniunii Europene în vederea semnării tranzacției cu oamenii de afaceri din emiratele arabe, pentru rezolvarea problemelor financiare și plata sumei de 600.000 de euro convenită, toate acestea în condițiile în care pentru faza apelului, între martorul denunțător și SCP „Doru Trăilă și Asociații” nu mai exista contract de asistență juridică,
– pentru a-i crea martorului denunțător convingerea că actul de justiție este sub controlul echipei pe care o coordonează, iar nerespectarea promisiunii de plată a sumei de 600.000 de euro îi va afecta libertatea și afacerile, în mod direct și prin intermediul numitului Tocaci Dan – Victor, a exercitat acte de constrângere psihică asupra martorului denunțător, prin punerea acestuia în situația de a alege între a suporta posibile repercusiuni din partea unor persoane care pretind că au controlul asupra justiției și îndeplinirea pretențiilor privind plata sumelor stabilite prin contract.

4. Faptele numitului Tocaci Dan – Victor întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de influență prev. de art. 48 alin. 1 din Codul penal rap. art.291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și constau în aceea că, în baza înțelegerii prealabile cu numiții Coldea Florian, Dumbravă Dumitru, Trăilă Doru – Florel, i-a ajutat pe aceștia și le-a înlesnit comiterea faptei de trafic de influență executând următoarele acțiuni ce se circumscriu infracțiunii:
– în perioada februarie 2023 – aprilie 2024, i-a creat și respectiv i-a întărit martorului denunțător convingerea că numiții Coldea Florian, Dumitru Dumbravă și Trăilă Doru – Florel au influență asupra magistraților pentru a-l determina să remită acestora sumele de bani pretinse în vederea exercitării influenței asupra judecătorilor („T.D.V.: …….. Păi, el dacă te apucă să deschidă 2-3 vorbe că… cade România. Din două… dă două drumuri… două ă… dă 2-3 direcții, cade România, pe safety. M-ai înțeles?”; „T.D.V.: N-are cum să nu aibă putere, mă. Îi are pe toți la mână.”),
– a înlesnit martorului denunțător contactul cu Florian Coldea și „echipa acestuia” – Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru Florin, sens în care a solicitat și primit de la Hideg Robertino – Cătălin suma de 2.000 de euro pentru deplasarea la Monaco efectuată în vederea contactării numitului Bogdan Neidoni (T.D.V.: Tu n-aj… Tu, tu n-ajungeai niciodată în combinația asta pentru că tu pentru ei nu ești un …[neinteligibil]… Tu ai văzut ce a zis și MITICĂ”, „ T.D.V.: Păi, ăia, ăia… E un început. Verificau balamucu’, se trimitea cineva să se vadă ei. La… la tine noi am stat, m-am rugat eu. La mine… La noi ne-am… El… Acolo m-am rugat de BOGDAN vreo 6 luni”, „T.D.V.: Am explicat și am spus clar, i-am spus și lui frate-meu de la Monte Carlo și am discutat o dată. Când s-a vorbit nu am zis că plătim. S-a spus clar o vorbă. S-a dat banii, omu’ e de încredere. Și i-am zis lu’ ăla: „Bă, de unde vrei să-ți aduc? Uite, el vine cu plasa la TRĂILĂ la birou. Ia banii?”, „Nu.”, „Vreți prin bancă.”),
– a intermediat cele trei întâlniri dintre martorul denunțător și Dumitru Dumbravă din perioada august 2023 – aprilie 2024 și a purtat cu aceștia și cu martorul denunțător discuții privind suma de bani pretinsă/promisă pentru exercitarea influenței;
– a participat la întâlnirile dintre martorul denunțător și Dumbravă Dumitru, precum și la întâlnirile dintre martorul denunțător și Trăilă Doru – Florel din perioada august 2023 – aprilie 2024,
– a efectuat presiuni pe martorul denunțător pentru încheierea contractului de asistență juridică și pentru efectuarea plăților, întreținându-i convingerea că persoanele în numele cărora acționează au relațiile necesare pentru a-i obține hotărâri favorabile.
– a exercitat asupra martorului denunțător acte de constrângere psihică pentru a-l determina să remită suma de bani pretinsă de către numiții Coldea Florian, Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru Florel și pentru a-l determina să renunțe la demersurile judiciare împotriva acestora, prin punerea acestuia în situația de a alege între a suporta posibile repercusiuni din partea unor persoane cu privire la care se pretinde că au controlul asupra justiției și îndeplinirea pretențiilor privind plata sumelor stabilite prin contract.

Aspecte cu privire la infracțiunea de trafic de influență
Pentru existența infracțiunii de trafic de influență trebuie îndeplinite mai multe condiții:
1.inculpatul trebuie să aibă o influență reală sau să lase să se creadă că are o influență asupra funcționarului public
2.inculpatul să promită că va determina funcționarul să facă ori să nu facă un act ce intră în competența acestuia potrivit atribuțiilor de serviciu, chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat
3.fapta trebuie săvârșită înainte sau concomitent cu îndeplinirea actului ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului asupra căruia se trafichează influența.
Cu privire la prima condiție apreciem că probele administrate în cauză dovedesc fără dubiu că, anterior încheierii contractelor de asistență juridică, în cadrul discuțiilor cu martorul Hideg Robertino – Cătălin, numiții Coldea Florian, Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel au lăsat să se înțeleagă că au influență asupra judecătorului din cadrul Tribunalului București investit cu judecarea dosarului penal nr. 27485/3/2022 și asupra judecătorilor din cadrul Curții de Apel București pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile acestuia.
Astfel, în luna iulie 2023, în cadrul întâlnirii de la terasa din bulevardul Pipera – Tunari, numitul Coldea Florian i-a creat numitului Hideg Robertino – Cătălin convingerea că situația sa juridică îi este cunoscută și că va primi sprijinul lor întrucât mai mulți prieteni comuni au intervenit pentru el.
Aceste discuții au avut loc după o perioadă de câteva luni în care, prin intermediul numitului Tocaci Dan – Victor și a altor persoane, martorului denunțător i s-a creat convingerea că imaginea publică a numiților Coldea Florian și Dumbravă Dumitru, de persoane care controlează actul de justiție, este una reală și că nu există altă modalitate de a-și păstra libertatea și afacerile, indiferent de faptele reținute în sarcina sa, de motivarea acuzațiilor și de probele administrate, decât obținerea sprijinului acestora, a influenței lor în justiție. Declarația numitului Hideg Robertino – Cătălin cu privire la aceste aspecte se coroborează cu discuțiile dintre martor și Dumitru Dumbravă, respectiv dintre acesta și Tocaci Dan – Victor. Astfel, atunci când martorul denunțător vorbește despre hotărârea pronunțată de judecătorul de fond, numitul Dumbravă Dumitru afirmă cu fermitate că motivarea „este irelevantă”, iar pentru numitul Tocaci Dan – Victor argumentele judecătorului sunt „povești”.
Practic, atât Dumbravă Dumitru, cât și Tocaci Dan Victor, cu desconsiderarea profundă a actului de justiție, lasă de înțeles că tot ce a contat în pronunțarea hotărârii și tot ce va conta în continuare este ceea ce fac ei – „planul”. Numitul Dumitru Dumbravă nu vorbește despre probe sau despre criteriile de individualizare a pedepsei ci despre o negociere – „Ne-a ieșit aicia cumva… ne putea… ieșea și mai bine dacă se acoperea prejudiciul.”:
„H.R.C.: Asta bănuiesc că, cred că… Cum o cheamă?! Motivarea asta …[neinteligibil]…
T.D.V.: Motivarea o are.
D.D: Cred că e irelevantă motivarea.
T.D.V.: …[neinteligibil]…
H.R.C.: Povestește acolo…
T.D.V.: … să stabilim atunci planul ca să nu mai ne pierdem în povești. Care e apărarea cu … ă…? Zi!
D.D: Deci planul este următorul: prioritatea zero este acoperirea prejudiciului, că altfel o să ne fie greu la Curtea de Apel. Ne-a ieșit aicia cumva… ne putea… ieșea și mai bine dacă se acoperea prejudiciul. Important e ca între tribunal și apel să se întâmple ceva ca să arate, dom’le, buna credință și atitudinea pozitivă față de faptă.
H.R.C.: Știți că… …[neinteligibil]… Având în vedere… În primu’ rând că, eu știți că, v-am spus, am două probleme. Una: să-mi deblochez lucrurile mele personale, care ușor, ușor, din păcate au… de-a lungul timpului, sunt aproape doi ani, vă dați seama că a trebuit să trăiesc p-aici, am și eu trei copii…
D.D: Da, da.
H.R.C.: …am multe lucruri, nu mai e o problemă. Plus firma, care este un dezastru. Și acuma mă trezesc cu facturi că a venit ANAF-ul după 4 ani să zică că nu le place cu facturile, nu aia… nu sunt bune și vor să-mi ia și TVA-ul acuma…
D.D: Păi, da …[neinteligibil]…”.

Mai mult, Dumitru Dumbravă l-a prezintat pe judecătorul de la fond ca pe un apropiat al avocatului Trăilă Doru – Florel, subliniind ascendentul pe care avocatul l-ar avea asupra magistratului în calitate de profesor al acestuia. Astfel de discuții cu martorul denunțător au avut loc atât anterior încheierii contractelor de asistență juridică, cât și ulterior pronunțării hotărârii la fond.
Tot în cadrul discuțiilor cu martorul Hideg Robertino – Cătălin, numitul Tocaci Dan – Victor a susținut că influența lui Coldea Florian și a lui Dumbravă Dumitru în justiție este una reală, aceștia având în opinia sa „o putere fantastică”, fiindcă i-ar avea pe toți la mână, astfel:
„(…) H.R.C.: …dat la unii care nu știu ce… Cică spunea omu’ acolo… A început să spu…
T.D.V.: Deci …[neinteligibil]… Ăsta este, cum să spun eu… Când vrei, când vrei, să nu te mai… E o chestie, când vrei: „Dă, mă, ce vrei că nu mă interesează. Dă ce vrei.”. Când… Ci… cine să-i facă ceva? Păi, el dacă te apucă să deschidă 2-3 vorbe că… cade România. Din două… dă două drumuri… două ă… dă 2-3 direcții, cade România, pe safety. M-ai înțeles?
H.R.C.:Hai noroc! Noroc! …[râde]…
T.D.V.: M-ai înțeles?
H.R.C.: Cine dracu’ să mai cadă, mă DANE? Nu vezi, că acum cad ei, mă DANE.
T.D.V.: Păi, nu cad ei. Păi, gândește-te ce conexiuni au. Au Uniunea Europeană… cu KOVESI, cu alea…
H.R.C.: Păi, mai au, mă DANE?
T.D.V.: KOVESI dacă face așa, se… se duce peste ea, ce crezi că… De ce crezi că… Au o putere fantastică. Da’ îi lasă în pace, îți spun eu.(….)”
„(…) H.R.C.: N-or mai avea putere, frate.
T.D.V.: N-are cum să nu aibă putere, mă. Îi are pe toți la mână.
H.R.C.: Nu-i mai ascultă nimeni.
T.D.V.: Nu e chiar așa. Nu e chiar așa.(…)”

Cerința esențială pentru a putea fi subiect activ nemijlocit, autor, al infracțiunii de trafic de influență este aceea ca făptuitorul să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar public.
În speță, Coldea Florian, Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel au acționat în calitate de coautori. Fiecare dintre ei s-a prezentat sau a lăsat să se înțeleagă că este membru al unei „echipe” care are influență asupra magistraților și că acțiunile lor nu sunt acțiuni individuale ci acțiuni coordonate de „șeful cel mare”, respectiv de Florian Coldea.

Cu privire la cea de a doua condiție – aceea ca autorii infracțiunii de trafic de influență să fi promis că își vor exercita influența asupra magistraților, apreciem că și aceasta este îndeplinită. Declarațiile martorului Hideg Robertino – Cătălin privind promisiunile făcute de numiții Coldea Florian, Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel anterior semnării celor două contracte de asistență juridică în ceea ce privește ridicarea controlului judiciar și obținerea unei pedepse cu suspendarea executării se coroborează cu înregistrările discuțiilor dintre martorul denunțător și persoanele în cauză.
Trebuie remarcat că numiții Coldea Florian, Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel au acționat de la început ca o echipă, promisiunile făcute martorului denunțător fiind de fiecare dată rezultatul unor consultări între persoanele anterior menționate.
Martorul denunțător a declarat în mod repetat că a încheiat contractele de asistență juridică cu S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații”, după discuțiile cu Dumitru Dumbravă și Trăilă Doru – Florel, acceptând plata unui onorariu de 600.000 de euro+ TVA, întrucât fiecare dintre aceștia, în nume propriu și în numele echipei, i-a promis că îi va obține o pedeapsă cu suspendarea executării și ridicarea controlului judiciar, fapt ce îi crea siguranța menținerii businessului și a libertății.
În discuția cu martorul Hideg Robertino Cătălin din perioada de după pronunțarea hotărârii de fond, numitul Dumitru Dumbravă a făcut o analiză a hotărârii pronunțate de judecătorul din cadrul Tribunalului București, ocazie cu care a subliniat în mod repetat că sentința este una favorabilă atât martorului, cât și SC Sanimed Internațional Impex SRL, că judecătorul a făcut tot ceea ce se putea face în condițiile în care nu a fost achitat prejudiciul („Maximum ce a putut să facă…”, „Dată fiind asta, trebuie să fiți cu inima împăcată că e maximum ce s-a putut, ce a putut el să scrie acolo.”), a fost fair („judecătorul a fost absolut fair”), a făcut „un compromis absolut rezonabil”, a fost elegant („a fost elegant”, „Haideți că a fost elegant.”).
Premergător prezentării hotărârii pronunțate ca fiind rezultatul unui compromis absolut rezonabil, numitul Dumitru Dumbravă a evidențiat legătura dintre avocatul Trăilă Doru – Florel și judecătorul de caz, fapt de natură a conduce la concluzia că sentința a fost rezultatul unei înțelegeri pe care ei au realizat-o cu magistratul. Practic utilizarea termenului de „compromis” în contextul dat (relațiile dintre judecător și avocatul Trăilă Doru – Florel) sugerează că stabilirea unei pedepse orientate spre minim reprezintă o concesie făcută de către magistrat în considerarea avocatului Trăilă Doru Florel.
Este de remarcat și faptul că numitul Dumitru Dumbravă nu vorbește despre limitele legale ale pedepselor, despre criteriile de individualizare a pedepsei, ci despre compromis, despre eleganță, despre rezonabilitate, lăsând să se înțeleagă că procedura de deliberare a fost rezultatul unei negocieri, iar actul de justiție este unul subiectiv, nepredictibil, lipsit de imparțialitate, susceptibil de a fi influențat.
Dumitru Dumbravă și-a exprimat nemulțumirea vis-a-vis de faptul că martorul denunțător nu a efectuat plățile către avocatul Trăilă Doru – Florel, subliniind că este prima dată când i se întâmplă așa ceva. În acest context, fără ca martorul denunțător să solicite explicații, să reia discuțiile de la momentul semnării contractului de asistență juridică sau să reproșeze nerespectarea promisiunilor făcute la acel moment, numitul Dumitru Dumbravă a făcut afirmații de natură a-i crea convingerea că au influență și asupra judecătorilor de la Curtea de Apel București pentru a-i obține hotărâri favorabile, condiționând exercitarea influenței de efectuarea plăților.
Practic, numitul Dumitru Dumbravă i-a promis martorului Hideg Robertino Cătălin că își va exercita influența și asupra magistraților din cadrul Curții de Apel București pentru a-i „schimba situația”, pentru a putea pleca din țară ca să își rezolve problemele, mai precis pentru ridicarea controlului judiciar.
Precizările efectuate de către numitul Dumitru Dumbravă confirmă faptul că la momentul încheierii contractului de asistență juridică, una dintre promisiunile făcute a vizat ridicarea măsurii preventive.
În ceea ce privește pretinderea de către numitul Dumitru Dumbravă, în mod direct și prin intermediul avocatului Trăilă Doru – Florel, a unui folos necuvenit pentru a-și exercita influența asupra magistraților, relevante sunt afirmațiile făcute de către acesta în cadrul discuțiilor cu Hideg Robertino Cătălin potrivit cărora situația se poate schimba la Curtea de Apel București în condițiile în care ar fi efectuate plățile către avocat. Numitul Dumitru Dumbravă afirmă că a analizat în cadrul „echipei” situația în care se află martorul denunțător, confirmând că are cunoștință despre faptul că efectuarea plăților este legată de posibilitatea acestuia de a părăsi țara.
„D.D: Nu. Haideți să o luăm așa. Deci… una peste alta… judecătorul a fost absolut fair. Dacă era și prejudiciul acoperit, mergea spre minimum, care însemna 2 ani și 3 luni.
H.R.C.: Din păcate arabii ăia nu au fost serioși, s-au speriat, au cerut niște referințe la un avocat…
D.D: Ă… da, în fine. Deci eu vă spun că e…
T.D.V.: …[neinteligibil]…
D.D: Situația se poate schimba la Curtea de Apel…
H.R.C.: Și ăia au făcut o…
D.D: Dar eu sunt într-o situație nasoală față de avocat, vizavi de plățile care trebuiau făcute și nu s-au făcut. E prima dată când mi se întâmplă așa ceva.
H.R.C.: Știu.
D.D: Eu am încercat să-i spun: „Bă, omu’ e așa, nu știu cum.”. O să facem tot posibilul ă… și-o să gândim… de fapt am găsit deja. Aseară am avut o analiză fix pe speța dumneavoastră.
H.R.C.: Da.
D.D: Și-am pus pe hârtie. Avem o rază, o speranță că să vă… se va… veți putea pleca să vă rezolvați problemele… unde…
H.R.C.: …[neinteligibil-vorbesc în același timp]… Ăsta e… ăsta da, e atât… Din păcate, din cauza asta… Eu i-am zis și lu’ DAN: „Bă DANE, m-am făcut de tot râsul. Dacă omul era pe…”.
D.D: Dincolo de bani, acoperirea prejudiciului e foarte importantă, pentru că noi putem să dăm în jos… de unde e ăsta să mai dăm în jos. Dar trebuie neapărat plătit, acoperit prejudiciul.
H.R.C.: Să mai dăm în jos ce?
D.D: Păi, de la ce s-a dat acuma… pedeapsa.
H.R.C.: Păi …[neinteligibil]… dăm ceva?
D.D.: Nu prejudiciu’…
T.D.V.: Nu, mă, anii, anii, de la ani!
D.D.: Ani!
H.R.C.: A!
D.D: Adică putem să mergem jos cu voioșie …[neinteligibil]… Dar trebuie să se întâmple ceva din momentul ăsta… Ei, oricum, de la 10 ani așa cât visa madame… s-a dus către… mai… adică el putea să dea 2 ani și 3 luni pe fiecare faptă. A dat 3 ani, adică a adăugat…
H.R.C.: Da. N-a dat …[neinteligibil]… n-a dat …[neinteligibil]…
D.D: Ca să nu fie…în ton…
H.R.C.: Dar de ce…
D.D.:…partea de jos, partea de jos.
H.R.C.: Da. Nu. Cred că a făcut… Mai mult de atât nu știu dacă putea, adică…
D.D: Dom’le! Bine, ăsta… ca să înțelegeti, deci ăsta i-a fost student lu’… DORU. Deci a fost unul dintre studenții lui buni, care chiar știe carte, știe meserie. A făcut un compromis absolut rezonabil. Adică repet e… dacă putea să meargă pe maxim, dacă voia să meargă pe maxim, putea să dea fără …[neinteligibil]… că nu dă. 10 ani putea să dea. 10 ani cu un spor și cu asta… ieșeau 12 ani, 12 ani, da.
H.R.C.: Am întâlnit o expresie acolo, la un moment dat a zis că…
D.D: Haideți că a fost elegant.
H.R.C.: A zis că inteligența sau cel puțin școala nu ar fi permis oricui să facă asemenea…
D.D: Vă admiră!(…)”.

Cu privire la cea de a treia condiție, aceea că fapta trebuie săvârșită înainte sau concomitent cu îndeplinirea actului ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului asupra căruia se trafichează influența facem următoarele precizări:
Pretinderea de către numiții Coldea Florian, Dumitru Dumbravă și Trăilă Doru – Florel a sumei de 700.000 de euro s-a realizat în perioada în care dosarul se afla în procedura de cameră preliminară. Această pretindere s-a materializat prin încheierea de către martorul denunțător în mod direct și prin intermediul SC Sanimed Internațional Impex SRL a două contracte de asistență juridică pentru un onorariu total de 600.000 de euro+TVA.
Este evident că acțiunea de pretindere a unor sume de bani, ca modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de trafic de influență, s-a realizat anterior îndeplinirii de către magistrați a actului de serviciu cu privire la care urma să se traficheze influența în scopul obținerii unor hotărâri judecătorești favorabile, respectiv înainte de pronunțarea hotărârii de fond și anterior termenului din 30 octombrie 2023 la care se punea în discuție menținerea măsurii preventive a controlului judiciar.
Mai mult, după pronunțarea hotărârii de fond, Coldea Florian, Dumitru Dumbravă și Trăilă Doru – Florel, în mod direct sau prin intermediul lui Tocaci Dan – Victor, au continuat să îi pretindă numitului Hideg Robertino Cătălin plata sumelor de bani prevăzute în contract, iar pentru a-l determina să efectueze aceste plăți îl asigurau că lucrurile se vor rezolva la Curtea de Apel București, că se întrevede o luminiță, că pot reduce numărul de ani „cu voioșie” și că există o speranță să poată fi lăsat să plece din țară pentru a-și rezolva problemele de afaceri și pentru a soluționa problema plăților.
Pentru a-l convinge pe martorul denunțător că ei sunt cei care controlează actul de justiție, atât Dumbravă Dumitru, cât și Trăilă Doru – Florel, s-au raportat la echipa lor ca la un complet de judecată, lăsând de înțeles că ei sunt cei care stabilesc pedepsele, hotărăsc dacă poate părăsi țara și au competența de a-l aduce înapoi dacă este nevoie.

Aspecte de practică judiciară
Pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesară numai precizarea actului pentru a cărui îndeplinire urmează a se exercita influența făptuitorului, iar nu indicarea persoanei asupra căreia va fi exercitată (Curtea Supremă de Justiție, secția militară, decizia 52/1995).
Pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu are relevanță dacă pretinderea folosului a fost satisfăcută, nici dacă acceptarea promisiunii unor foloase a fost urmată de prestarea acestora. Nu este relevant dacă intervenția s-a produs ori nu, precum și momentul în care aceasta s-a realizat, raportat la momentul săvârșirii uneia din acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunii, deoarece producerea intervenției nu este o condiție pentru existența traficului de influență. (Curtea de Apel București, secția penală, decizia penală nr. 34/1999; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, decizia nr. 604/2003).
În raport cu prevederile art. 257 alin. 1 C pen., infracțiunea de trafic de influență există atât atunci când făptuitorul are în mod real o influență asupra unui funcționar, cât și atunci când făptuitorul lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, deși influența nu există în realitate. Prin urmare, fapta de a pretinde și de a primi o sumă de bani, săvârșită de către o persoană care lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influență, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, iar nu pe cele ale infracțiunii de înșelăciune. (I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3420/2007).
Într-o altă speță, Tribunalul București, Secția a II a penală (sent. nr. 544 din 22 aprilie 2004), a reținut că pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar și suficient ca inculpatul să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar, chiar creând persoanei falsa credință că s-ar bucura de această trecere. Instanța a reținut că cerința legii este îndeplinită și atunci când făptuitorul nu dezminte afirmațiile făcute de o altă persoană că ar avea influență asupra funcționarului.
Tribunalul București a reținut, de asemenea că, nu are relevanță dacă numele funcționarului a fost precizat în concret și că este suficient ca aceasta să fi fost determinat numai prin calitatea sa. Tot instanța a reținut că nu are relevanță dacă numele acelui funcționar i s-a atribuit un nume fictiv.

V.ASPECTE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE SPĂLARE A BANILOR, CIRCUITELE FINANCIARE ȘI REALITATEA SERVICIILOR

La data de 23.11.2023, numitul Hideg Robertino – Cătălin a efectuat o plată în cuantum de 20.000 de euro către SCP „Doru Trăilă și Asociații”.
La data de 27.11.2023, SC Sanimed Internațional Impex SRL a efectuat o plată în cuantum de 200.000 de lei către SCP „Doru Trăilă și Asociații”. În aceeași perioadă, SCP „Doru Trăilă și Asociații” a mai efectuat încasări de circa 44.000 de lei de la alte societăți.
În perioada imediat următoare acestor încasări, Societatea Civilă Profesională „Doru Trăilă și Asociații” a efectuat următoarele plăți:
-28.11.2023 – 245.000 de lei către Wise Line Consulting SRL
-02.12.2023 – 20.000 de lei către Moise Alexandru – Tudor (onorariu avocat)
-02.12.2023 – 20.000 de lei către Chivu Eugen – Octavian (onorariu avocat)
-02.12.2023 – 65.000 de lei către Trăilă Doru – Florel (onorariu avocat).
La data de 18.01.2024, SC Sanimed Internațional Impex SRL a efectuat o plată în cuantum de 238.000 de lei către SCP „Doru Trăilă și Asociații”. În aceeași perioadă Societatea Civilă Profesională „Doru Trăilă și Asociații” a mai efectuat încasări de circa 47.293 de lei de la alte societăți.
În perioadă imediat următoare acestor încasări, Societatea Civilă Profesională „Doru Trăilă și Asociații” a efectuat plăți către:
-19.01.2024 – 119.000 de lei către Wise Line Consulting SRL
-02.12.2023 – 20.000 de lei către Moise Alexandru – Tudor (onorariu avocat)
-02.12.2023 – 20.000 de lei către Chivu Eugen – Octavian (onorariu avocat)
-02.12.2023 – 60.000 de lei către Trăilă Doru – Florel (onorariu avocat)
-2.945 lei – impozite
-1206 + 1206 lei – taxe barou
-8207 lei – CAAV București.
Din analiza tranzacțiilor efectuate prin contul de lei de către SCP „Doru Trăilă și Asociații”, s-a stabilit că, în perioada 2022 – 2024, au fost efectuate încasări repetate de la anumite grupuri de firme.
S-a constat de asemenea că, după efectuarea încasărilor de la aceste firme, SCP „Doru Trăilă și Asociații efectuează plăți către Wise Line Consulting SRL, precum și plăți către cei trei avocați asociați.
S-a remarcat faptul că onorariile celor trei avocați sunt constante: 20.000 de lei Moise Alexandru, 20.000 de lei Chivu Gabriel, 60.000 – 65.000 de lei Trăilă Doru Florel. Prin urmare cea mai mare parte a încasărilor este redirecționată către SC Wise Line Consulting SRL.
Din analiza tranzacțiilor efectuate de către Wise Line Consulting SRL rezultă că după efectuarea încasărilor de la SCP „Doru Trăilă și Asociații, efectuează la rândul său plăți către alte societăți de consultanță, printre care Strategic Sys S.R.L., Cocoandconsulting SRL, Interdiligence SRL.
Caracterul repetitiv al plăților efectuate creează o suspiciune plauzibilă în sensul că SCP „Doru Trăilă și Asociații” reprezintă doar un vehicul pentru transferul sumelor de bani către societățile de consultanță, concluzie întărită și de faptul că, deși sunt încheiate contractate servicii de asistență juridică, ponderea serviciilor de asistență din costul total achitat de beneficiarul acestora, raportat la serviciile de consultanță contractate, este redusă.
Referitor la firma SC Wise Line Consulting SRL s-a stabilit că a fost înregistrată la Registrul Comerțului în anul 2018, sub nr. J40/12658/2018, având ca unic asociat și administrator pe numitul Dumbravă Dumitru, iar ca obiect principal de activitate „Activități de consultanță pentru afaceri și management”. Începând cu anul 2020 societatea a raportat o cifră de afaceri și un profit net semnificative:
-anul 2020: cifră de afaceri 1.148.552 lei, profit net 938.294 lei;
-anul 2021: cifră de afaceri 4.693.003, profit net 3.646.710;
-anul 2022: cifră de afaceri 1.797.744 lei, profit net 693.344 lei;
-anul 2023: cifră de afaceri 6.218.316 lei, profit net 3.491.739 lei.
În perioada 2020 – 2023, societatea nu a avut niciun salariat.
Din analiza rulajelor de cont a rezultat că, în perioada 10.01.2022 – 28.02.2024, SC Wise Line Consulting SRL a încasat de la Societatea Civilă Profesională „Doru Trăilă și Asociații” suma totală de 5.200.794,19 lei, astfel:
-anul 2022 – 1.029.409,11 lei,
-anul 2023 – 3.370.431,90 lei,
-anul 2024 – 800.953,18 lei.

SC Strategic Sys SRL a fost înregistrată la Registrul Comerțului în anul 2020, sub nr. J40/8352/2020, având ca asociați pe Coldea Florian și Dumitru Cocoru, iar ca administrator pe Dumitru Cocoru. Obiectul principal de activitate al societății îl constituie „Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”, însă sunt prevăzute și activități secundare: „Activități de consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării”, „Activități de consultanță pentru afaceri și management”, „Activități de consultanță și tehnologia informației”, ș.a.
Începând cu anul 2020 societatea a raportat o cifră de afaceri și un profit net semnificative:
-anul 2020: cifră de afaceri 639.739 lei, profit net 573.775 lei;
-anul 2021: cifră de afaceri 4.483.572 lei, profit net 4.310.955;
-anul 2022: cifră de afaceri 2.945.093 lei, profit net 2.690.565 lei;
-anul 2023: cifră de afaceri 6.119.796 lei, profit net 4837.140 lei.
În anul 2020 societatea a avut un salariat, în anul 2021 un număr de 2 salariați, iar în anul 2022 un singur salariat.
Din analiza rulajelor de cont a rezultat că, în perioada 10.01.2022 – 28.02.2024, SC Strategic Sys SRL a încasat de la SC Wise Line Consulting SRL suma totală de 1.241.726,47 lei, prin 19 transferuri, astfel:
-anul 2022 – 17.329,00 lei,
-anul 2023 – 1.075.146,23 lei,
-anul 2024 – 149.251,09 lei.
Pentru a stabili legătura dintre sumele de bani plătite de firma SC Sanimed Impex Internațional SRL către SCP „Doru Trăilă și Asociații” și plățile ulterioare efectuate de SC Sanimed Impex Internațional SRL către SC Wise Line Consulting SRL și SC Wise Line Consulting SRL către SC Strategic Sys SRL, au fost analizate contractele de consultanță, actele adiționale la acestea, facturile emise de către prestator și documentele justificative din spatele acestora.
S-a stabilit că între SCP „Doru Trăilă și Asociații” și SC Wise Line Consulting SRL au fost încheiate contracte cadru, cu un obiect general, în care nu sunt prevăzute elemente care să permită cuantificarea serviciilor prestate și determinarea valorii facturilor. De altfel, contrar clauzelor contractuale, care impuneau ca pentru serviciile de consultanță între SCP „Doru Trăilă și Asociații” și SC Wise Line Consulting SRL să se încheie acte adiționale prin care să se stabilească obiectul prestațiilor și prețul acestora, astfel de acte adiționale nu au fost identificate decât în cazul anumitor entități: SC Elsid SA, Soceram SA, OTP Bank.
În aceste condiții, raportat la termenul de 3 zile (ce curge de la încasarea onorariului de la client) în care ar fi trebuit efectuate plățile aferente contractelor de consultanță de către SCP „Doru Trăilă și Asociații” putem aprecia că viramentele din datele de 28.11.2023 și 19.01.2024, efectuate în baza facturilor nr. 151/28.11.2023 (în valoare de 245.200 de lei, reprezentând „serv. consultanță cf. act adițional la contractul din 11.01.2019″) și respectiv nr. 162/19.01.2024 (în valoare de 119.000 de lei, reprezentând „serv. consultanță cf. act adițional la contractul din 11.01.2019″), reprezintă plăți parțiale din suma de 600.000 de euro ce face obiectul contractului de asistență juridică cu SC Sanimed Impex Internațional SRL și care în fapt este obiectul infracțiunii de corupție.
La data de 29.11.2023, SC Strategic Sys SRL a emis către SC Wise Line Consulting SRL factura nr. 00374 în valoare de 87.279,81 lei („Servicii de consultanță cf. contract nr. 201/2022 – 11.2023″), iar la data de 31.01.2024, factura nr. 0399 în valoare de 8.765,31 lei („Servicii de consultanță cf. contract nr. STTS 387/2023 – 01.2024 (WLC)”). Rapoartele din spatele acestor facturi sunt rapoarte generale, ce nu se circumscriu obiectului contractelor și actelor adiționale la acestea, fapt ce denotă că încasările efectuate de la SC Wise Line Consulting SRL reprezintă plăți parțiale din suma de 600.000 de euro ce face obiectul contractului de asistență juridică cu SC Sanimed Impex Internațional SRL și care în fapt este obiectul infracțiunii de corupție. Astfel:
La data de 11.01.2019, SC Intel Cube Consulting SRL (SC Wise Line Consulting SRL), reprezentată prin administrator Dumbravă Dumitru, în calitate de consultant și S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” prin reprezentant legal Trăilă Doru, în calitate de beneficiar a fost încheiat un contract de consultanță generală având ca obiect efectuarea de către prestator a serviciilor de consultanță pentru afaceri și management și consultanță în materie de prevenire și combaterea a faptelor de corupție (anticorupție) raportat la litigiile și situațiile juridice ale clienților beneficiarului în funcție de solicitările beneficiarului, pe o durată de 4 ani.
Cu privire la prețul serviciilor prestate, la articolul V din Contract se precizează că se va stabili prin act adițional și va reflecta volumul de activitate și complexitatea acesteia, întreprinsă în legătură cu fiecare cauză pentru care este necesară expertiza consultantului, iar referitor la plăți se precizează că se efectuează în termen de 3 zile lucrătoare de la momentul încasării sumelor necesare, facturate de către beneficiar propriilor săi clienți.
Tot la data de 11.01.2019, SC Intel Cube Consulting SRL a încheiat cu S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” un contract de consultanță având ca obiect prestarea unor servicii de consultanță de specialitate raportat la litigiile care au luat naștere ca urmare a încheierii Contractului de credit nr. 539 din 16 iulie 2007 încheiat între Soceram SA și First Bank (fosta Piraeus Bank) potrivit căruia prețul serviciilor este de 10.000 de euro, sumă ce trebuia achitată în trei tranșe: 3.500 de euro în luna ianuarie, 3.500 de euro în luna februarie, 3.000 de euro în luna martie.
Prin Actul adițional nr. 1 la Contractul de consultanță generală, act adițional nedatat, SC Intel Cube Consulting SRL și S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” au stabilit litigiile și situațiile juridice ale OTP ce necesită consultanța prestatorului și prețul acestor servicii (onorariu de succes de4% din totalul celor 5% cuveniți beneficiarului).
La data de 06.01.2020, SC Wise Line Consulting SRL (fostă SC Intel Cube Consulting SRL), prin administrator Dumbravă Dumitru a încheiat cu S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” un act adițional la contractul de consultanță prin care a modificat obiectul contractului în sensul că serviciile de consultanță la solicitarea clienților beneficiarului de a subcontracta un consultant se prestau în vederea realizării unor activități de colectare informații și elaborare strategii, respectiv redactare Prin Actul adițional nr. 2/15.03.2021 la Contractul de consultanță, SC Wise Line Consulting SRL și S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații”, cu referire la articolul V din contract, au convenit împărțirea onorariului de succes în cote egale.
La data de 08.05.2019, SC Intel Cube Consulting SRL și S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” au încheiat Actul adițional nr. 1 la contractul de consultanță prin care, având în vedere că între beneficiar și clientul său, SC Soceram SA, a fost agreat onorariul de succes în valoare de 120.000 euro (TVA inclus) pentru consultantul SC Intel Cube Consulting SRL, plata acestuia urmând a se efectua în tranșe lunare în valoare de 10.000 de euro pentru perioada iulie 2019 – iunie 2020 și după asigurarea fondurilor necesare de către Soceram SA.
Prin Actul adițional nr. 2/15.03.2021 la Contractul de consultanță, SC Wise Line Consulting SRL și S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații”, cu referire la articolul V din contract, au convenit împărțirea onorariului de succes în cote egale.
La data de 12.04.2021, între SC Wise Line Consulting SRL și S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” a fost încheiat un act adițional la Contractul de consultanță potrivit căruia obiectul Actului adițional îl constituie efectuarea de către prestator a serviciilor de consultanță de specialitate raportat la solicitarea Clientului Beneficiarului, respectiv Elsid SA, de a subcontracta un consultant în vederea realizării unei analize de risc ce vizează interesele sale legitime.
La data de 28.06.2022, SC Wise Line Consulting SRL și S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” au încheiat Actul adițional nr. 3 la Contractul de consultanță prin care având în vedere că între beneficiar și SC Elsid SA a fost agreat onorariul suplimentar în valoare de 75.000 euro (plus TVA) pentru consultantul SC Wise Line Consulting SRL, s-a convenit ca plata acestuia să se efectueze după asigurarea fondurilor necesare de către SC Elsid SA.
La data de 14.01.2021, SC Wise Line Consulting SRL a încheiat cu SC Strategis Sys SRL, prin administrator Dumitru Cocoru, contractul de consultanță nr. 28 având ca obiect „consultanță de afaceri și management în scopul asigurării succesului proiectelor pe care le are în desfășurare” și o durată de 2 luni. Potrivit art. 3 din Contract prețul serviciilor a fost stabilit la suma de 20.000 de euro, fără TVA și urma a fi achitat la momentul emiterii facturii și a îl comunicării raportului de consultanță.
La data de 08.03.2021 a fost încheiat Actul adițional nr. 1 la contractul de consultanță prin care prețul serviciilor a fost modificat la 20.000 de euro, inclusiv TVA, iar durata contractului a fost prelungită pentru încă două luni.
La data de 28.09.2022, SC Wise Line Consulting SRL a încheiat cu SC Strategic Sys SRL contractul de consultanță nr. 201 prin care se obliga să ofere beneficiarului consultanță în afaceri și management în scopul asigurării succesului proiectelor pe care le are în desfășurare. Conform art. 3 din contract beneficiarul avea obligația de a achita lunar consultantului suma de 1480 de euro, la care se adaugă TVA, reprezentând echivalentul a 10 ore de consultanță.
Prin Actul adițional nr. 1 la contractul de consultanță, încheiat la data de 30.03.2023, părțile au convenit extinderea portofoliului de clienți în zona fondurilor de investiții, inclusiv ale unor fonduri suverane aparținând unor state potente financiar, prin eforturile Strategic Sys asigură perspective consistente de dezvoltare a beneficiilor pe termen mediu și lung. Începând cu luna martie 2023 prețul contractului a fost stabilit la suma de 14.750 euro lunar, iar durata contractului a fost prelungită până la data de 31.12.2023.
Prin actul adițional nr. 2 la Contractul de consultanță nr. 373/19.12.2023 părțile au convenit că SC Strategic Sys SRL este îndreptățită la un onorariu de succes în cuantum de 45.000 de euro.
La data de 29.12.2023, SC Wise Line Consulting SRL a încheiat cu SC Strategis Sys SRL, prin administrator Dumitru Cocoru, contractul de consultanță nr. 387, având ca obiect „consultanță de afaceri și management în scopul asigurării succesului proiectelor pe care le are în desfășurare” și o durată de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire prin acordul tacit al părților. Potrivit art. 3 din Contract prețul serviciilor a fost stabilit la suma de 1.480 de euro, la care se adaugă TVA și urma a fi achitat la momentul emiterii facturii și a-l comunicării raportului de consultanță.
Prin actul adițional nr. 2 la Contractul de consultanță nr. 408/14.02.2024 părțile au convenit că SC Strategic Sys SRL este îndreptățită la un onorariu de succes în cuantum de 75.000 de euro.
Putem concluziona că pentru a disimula natura și proveniența sumelor de bani ce au fost achitate de Hideg Robertino – Cătălin „echipei” din care face parte și numitul Dumbravă Dumitru, SC Wise Line Consulting SRL a încheiat cu SCP „Doru Trăilă și Asociații” contracte de consultanță și acte adiționale la acestea în baza cărora a emis facturi fiscale și a încasat la data de 28.11.2023 suma de 238.000 lei, iar la data de 19.01.2024 suma de 119.000 lei, ascunzând astfel folosul pretins și sumele încasate de numitul Dumbravă Dumitru din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
De asemenea, în același context, SC Strategic Sys SRL a încheiat cu SC Wise Line Consulting SRL contracte de consultanță și acte adiționale la acestea în baza cărora a emis facturi fiscale și a încasat la data de 04.12.2023 suma de 87.279,81 lei, iar la data de 05.02.2024 suma de 8.765,31 lei, ascunzând astfel folosul pretins și sumele încasate de numitul Coldea Florian din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Conform hotărârii asociatului unic Dumbravă Dumitru din data de 26.02.2024, SC Wise Line Consulting SRL a repartizat dividende în cuantum de 2.500.000 de lei aferente anului 2023. Tot pentru anul 2023, SC Strategic Sys SRL a repartizat dividende de 2.197.124,02 lei.
În drept, faptele persoanelor juridice SC Wise Line Consulting SRL și SC Strategic Sys SRL întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Având în vedere cele expuse,
În temeiul art. 305 alin. 3 din C proc. pen.

D I S P U N:

I.Efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:

– TRĂILĂ DORU – FLOREL, fiul lui Dumitru și Elena, născut la data de 10.10.1976 în mun. Roșiori de Vede, jud. Teleorman, domiciliat mun. București, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art.291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

– DUMBRAVĂ DUMITRU, fiul lui Dumitru și Maria, născut la data de 11 iulie 1972 în mun. Iași, jud. Iași, domiciliat în mun. București – pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art.291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

– COLDEA FLORIAN, fiul lui Mihail și Ana, născut la data de 21.09.1971 în com. Târnova, jud. Arad, domiciliat în mun. București, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art.291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

– TOCACI DAN – VICTOR, fiul lui Leonid și Dorina, născut la data de 26 iunie 1970 în mun. Giurgiu, jud. Giurgiu, domiciliat în mun. București, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

– SC WISE LINE CONSULTING SRL, J40/12658/2018, CUI 39830921, cu sediul declarat în mun. București, – pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. prev. de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

– SC STRATEGIC SYS SRL, J40/8352/2020, CUI 42801950, cu sediul declarat în mun. București, – pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. prev. de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

PROCUROR ȘEF SECȚIE,
Moraru Iorga Mihaiela

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.