MEDICAL

TOȚI ȘTIAU. CRIMINALII

Deci a fost adevărat tot ce a scris presa anti-vaxx în ultimii 3 ani „pandemici”. Am avut dreptate întru totul. „Teroriștii”, „conspiraționiștii”, reclamații și cenzurații pentru „fake-news” sunt confirmați azi de Direcția Națională Anticorupție și procurorii ei. O spune chiar Referatul DNA cu privire la prădătorii autohtoni din Afacerea Vaccinurilor.

Cităm mai jos din Antena 3, care, după trei ani de minciuni mizerabile și propagandă criminală, a descoperit apa caldă. Crede că astfel va reuși să-și dea jos stratul gros de jeg depus pe microfoanele lor în timp ce peste 4 milioane de euro le intrau în conturi pentru terorizarea populației zi de zi și ceas de ceas prin campania pornografică de inoculare a fricii.

Tunurile propagandei cu care a fost intoxicată mintea oamenilor nu sunt cu nimic mai prejos decât acele seringilor prin care a fost inserată otrava în trupurile românilor.

Dintr-odată sunt siderați cu toții, deontologii și deontoloagele „Știrilor Oficiale”, de numărul incomensurabil al flacoanelor de seruri experimentale comandate și plătite de toți românii, vaccinați sau nevaccinați, pentru cei 8-9 milioane care s-au lăsat prostiți și s-au injectat inconștienți, chipurile contra Covid.

Anteniștii n-au știut nimic până acum.

N-au știut nici când s-a aflat oficial, nu numai pe surse, în martie 2022, care este bilanțul fraudei. 90 până la 120 de milioane de flacoane de seruri Covid echivalate la peste 1 miliard 200.000 de euro, cât ar fi costat trei spitale ridicate de la zero. Dacă ținem cont că dintr-un flacon de Pfizer se administrau 5 doze și dintr-unul de Moderna 10 (!) faceți socoteala cum a luat România „vaccinuri” cât pentru toată populația Europei.
De abia acum le-a picat fisa:

„Potrivit documentelor aflate în ancheta DNA, reiese faptul că toți cei care semnau bonurile de comandă recunoșteau, de fapt, că au fost informați în legătură cu ineficacitatea totală a vaccinului COVID-19 sau de lipsa unei eficacități totale a acestuia și cu faptul că există efecte secundare necunoscute și evoluții în timp ce ele apăreau, detalii care le-au fost ascunse românilor de oficiali din Guvern care subliniau mereu în aparițiile lor publice că vaccinul este sigur și nu există niciun risc.

Mai exact, în bonul de comandă pe care îl transmiteau Uniunii Europene ca să mai aducă niște milioane de doze de vaccin, la articolul I punctul 4 se menționează că: statul membru participant confirmă că vaccinul și materialele cu privire la vaccin și componentele conștiente ale acestuia se dezvoltă rapid ca urmare a circumstanțelor de urgență privind pandemia de COVID-19 și vor continua să fie studiate după furnizarea vaccinului de către statele membre participante, în conformitate cu acest acord. Statul membru participant confirmă că eficacitatea și efectele pe termen lung ale vaccinului nu sunt cunoscute în prezent și este posibil să existe afecte, efecte adverse ale vaccinului care nu sunt cunoscute în prezent.”

Mare noutate!
Faptele acestea au fost probate, cu documente pe 19 aprilie 2021, când am publicat Contractele Secrete ale Pfizer și Moderna cu un stat membru UE, demonstrând că, potrivit unor reali experți europeni, clauzele impuse de molohii vacciniști erau și sunt ILEGALE. Comisia Europeană a agreat exonerarea de răspundere a producătorilor în caz de reacții adverse sau MOARTE.

Am fost singurii din România. Nimeni n-a mai îndrăznit. Nici pâs n-au zis. Cu excepția avocatului Gheorghe Piperea, nimeni n-a zis nimic. Era vremea terorii.

Atunci, întreaga presă și echipele de monitorizatori de servicii au tăcut, pentru a ne ataca apoi în șarje cu false acuze de „fake news”.

Dar totul era acolo.
De fapt, nu numai Cîțu, Voiculescu sau Mihăilă, Tătaru sau Baciu – ca părtași ai semnării și suplimentării contractelor – știau ce se află în ele.

TOȚI ȘTIAU!

În frunte, bineînțeles, cu „Comandantul Acțiunii”, Arafat, și subalternul lui, Gheorghiță.

Dar să nu uităm de „șeful statului”, care, potrivit legii, trebuia să primească informările pe această temă, cât și, de asemenea, de responsabilii în informații, care erau obligați, prin lege și jurământ, să transmită date reale, pentru a preveni daunele materiale și „pagubele” umane.

Miliardul de care sunt acuzați că l-au spulberat membrii participanți ai grupului organizat de mai sus și acoliții lor este nimic.

Un mare nimic pe lângă viața fiecărui român mutilat sau ucis de serurile experimentale.

Și moartea „subită” curge pe bandă…

Nu doar pentru complicitate la fraudă trebuie acuzați TOȚI cei responsabili.

Ei nu sunt părtași numai la hoție.
Ci la CRIMĂ.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.