GENERAL

Totul se prăbuşeşte pentru Angela Merkel. Luna septembrie va fi decisivă!

Formaţiunea politică a Angelei Merkel se prăbuşeşte în sondaje. Vor urma momente dificile pentru Uniunea Creştin-Democrată. Luna septembrie va fi decisivă!

Probleme serioase pentru partidul Angelei Merkel în Germania!

Sondajele arată o situaţia ce nu s-a mai întâlnit în Germania în ultimii 4 ani
Mai sunt doar cinci săptămâni până la momentul în care germanii vor fi chemaţi să meargă din nou la urne. Iată însă că social-democraţii (SPD) i-au ajuns din urmă pe conservatorii Angelei Merkel, potrivit unui sondaj publicat duminică, transmite agenţia dpa.

Este important de menţionat că cele două partide nu au mai avut acelaşi grad de sprijin în sondajul efectuat de institutul INSA din luna aprilie 2017.

Formaţiunea lui Merkel a coborât la cel mai scăzut nivel măsurat vreodată de INSA
Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliata sa bavareză CSU au scăzut cu trei puncte procentuale ajungând la cel mai scăzut nivel măsurat vreodată de INSA – 22%. SPD, pe de altă parte, a crescut cu două puncte procentuale, ajungând la acelaşi nivel.

Sondajul de duminică indică o nouă creştere pentru SPD, care i-a depăşit pe Verzi într-un sondaj al aceluiaşi institut publicat săptămâna trecută.

Formaţiunea de extremă dreapta AfD a câştigat şi ea un punct procentual în sondaje
Potrivit sondajului comandat de Bild am Sonntag, Verzii au mai scăzut un punct procentual şi au ajuns la 17%.

Cifrele date publicităţii de INSA arată că Democraţii liberi (FDP) şi Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta, au câştigat câte un punct procentual, ajungând la 13% şi respectiv 12%. Extrema stânga, Die Linke, a rămas stabilă la 7%.

Eşantionul INSA a fost de 1.352 de respondenţi care au fost intervievaţi între 16 şi 20 august, marja de eroare fiind de 2,8 puncte procentuale.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.