GENERAL

Trădarea anului! Este cutremur TOTAL pe scena politică

În urma zvonurilor că PMP ar fuziona cu PNL, organizația din Diaspora a formațiunii au transmis că se opun acestui lucru, deoarece subiectul nu a fost discutat cu baza partidului iar negocierile sunt făcute pentru câștigurile personale ale unor lideri.

Posibila fuziune a PMP cu PNL, criticată aspru de organizația din Diaspora a formațiunii
În acest context, PMP Diaspora a transmis se împotrivește „în mod ferm și unanim” la o eventual fuziune dintre PMP și PNL. Mai mult, organizația din Diaspora a formațiunii a scris că „câțiva flămânzi din Partidul Mișcarea Populara speră că punând plocon propriul partid vor obține câteva firimituri căzute de la masa marilor hoți”.

„Ne împotrivim în mod ferm si unanim la o eventuala fuziune a Partidului Miscarea Populaa cu Partidul National Liberal. Membrii Partidului Miscarea Populara nu au fost consultati, deloc, sub niciun aspect, despre acest subiect privind fuziunea, ceea ce lasa de înteles ca cei care negociaza o asemenea miscare politica negociaza de fapt obtinerea unor câstiguri strict personale, chiar daca acest lucru provoaca disparitia Partidului Miscarea Populara. Aceste persoane nu reprezint totalitatea membrilor acestui partid, pe care îi tradeaza negociind în secret obtinerea unor foloase personale.

Câtiva flamânzi din Partidul Miscarea Populara spera că punând plocon propriul partid vor obtine câteva firimituri cazute de la masa marilor hoti. (…) Ne împotrivim unei eventuale fuziuni, deoarece Partidul National Liberal aflat la guvernare, dar si celelalte doua partide aflate în negocieri, la împartirea ciolanului, au demonstrat ca nu doresc o viata mai bun pentru români, ci praduirea banului public (…) Sustinem în totalitate pozitia tuturor membrilor, care se opun acestui gest deliberat, de vânzare a partidului de catre unele persoane care înca nu au înteles ca Partidul Miscarea Populara nu sunt ei, ci noi, membrii aceia carora încerca ei sa le bage pumnul în gura , crezând ca ii vor urma precum oile. Va înselati amarnic. Fara membrii Partidului Miscarea Popular negociati doar în nume propriu. Nu în numele nostru ! PMP suntem NOI!”, a transmis sâmbătă PMP Diaspora.

Consiliul Național al PMP a decis continuarea discuțiilor cu liberalii privind un proiect politic comun
Chiar și așa, biroul de presă al partidului a informat sâmbătă, 13 noiembrie, că s-a decis continuarea discuțiilor cu PNL privind un proiect politic comun şi a desemnat o echipă de negociere în acest sens. Anunțul a venit după ce Biroul Executiv al PNL a hotărât, vineri, demararea discuţiilor cu PMP în vederea fuziunii prin absorbţie.

De asemenea, liberalii au stabilit o echipă de negociere pentru aceste discuţii. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, că există „doar negocieri” cu PMP cu privire la o posibilă fuziune. La rândul său, preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, afirma că „tema fuziunii” dintre PNL şi PMP nu a fost dezbătută în formaţiunea politică pe care o conduce, dar că, în cursul zilei de sâmbătă, va avea loc „o discuţie” despre cooperarea cu liberalii.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.