Trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie!

Care este soarta unui jurnalist de provincie neînregimentat, care nu vrea să trăiască din „firimiturile” vreunui baron local, indiferent de culoarea politică a acestuia?

E greu, trebuie să strângi din dinţi şi să încerci să rezişti până la capăt în perioada asta nu tocmai fericită, când presa a fost o zonă foarte afectată de criză şi bătălia politică. E greu să rezişti, să ai coloană vertebrală… Eu zic că am mers bine şi dacă am rezistat până acum, în aceste condiţii, sunt convins că va fi mai bine în viitor. Iar faptul că „baronii locali” există peste tot, mai ales în provincie, nu face decât să-mi dea de lucru.

Ai trecut peste faza cu sucu’, berea, păpica la sindrofii şi pliculeţul la buzunar în diverse ipostaze. Cum ai rezistat?

Foarte simplu, acum mai bine de zece ani, când am început să fac jurnalism de investigaţie mai aprofundat, cred că materialele pe care le-am scris şi mesajele pe care le-am transmis au dat de înţeles că nu este cazul să vină cineva cu pliculeţul la mine. Am aflat la un moment dat, în urma unei anchete, că mă căuta un fost baron local, actualmente preşedintele unei federaţii sportive internaţionale, să-mi dea pliculeţul. Ce să-i faci, n-a fost să fie, nu m-a găsit atunci… he, he! Era vorba de Marius Vizer, ce să ne mai ascundem după deget?! Supărare mare că omul lui nu m-a găsit, dar eu cred că a fost spre binele lui că nu m-a găsit atunci! În rest, cred că un jurnalist îşi face treaba atunci când transmite un mesaj destul de clar că nu poate fi „apelat”, iar riscul de a fi deturnat este două ori mai mare decât cel al apariţiei articolului.

Ai demarat în ultima perioadă o serie de anchete privind devalizarea resurselor vitale ale României. În mare, dezbaterile publice s-au canalizat pe Roşia Montană, gazele de şist – Bârlad, Roşia Poieni… Se pare – ceea ce bănuiam de mult şi fără să folosesc cuvinte mari – că „sediul materiei” este cedarea pe nimic a tuturor resurselor ţării, cu complicitatea serviciilor de informaţii…

Există o lege a tăcerii în presă, se ştiu multe lucruri, există o grămadă de informaţii pe care foarte puţini le fac publice. Într-adevăr, la nivelul percepţiei opiniei publice, e „la modă” Roşia Montană. S-a atras de atâtea ori atenţia că Roşia este doar vârful de lance, proiectele fiind mult mai multe, aproape toţi Apusenii fiind „acoperiţi” şi nu doar Apusenii. Avem Baia Mare, ajungem la Arad, apoi Caraşul… e vorba de o întreagă strategie de vânzare pe doi bani a resurselor naturale ale României, pe de altă parte – nu mi-e frică s-o spun – trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie. Cineva, bazându-se pe câţiva baroni locali care iau firimituri, profită la maximum de resursele naturale ale unei ţări. Ba mai mult, se ajunge inclusiv la înstrăinarea terenurilor agricole, o altă resursă vitală.

Cum suntem măcinaţi mărunt?

Pot spune că anul de pornire a fost 1995 şi personajul în jurul căruia se învârt multe dintre aceste afaceri este Frank Timiş. Deloc întâmplător, în 1995 el punea primele „balize” atât pe Roşia Montană, pe Certej, în domeniul aurului, însă trecea şi în partea cealaltă, obţinând şi licenţele pentru gazele de şist de la Bârlad. Le-a vândut apoi în 2011 către Chevron prin Regal Petroleum. Nu poţi să nu te-ntrebi cum e posibil ca un individ urmărit, condamnat pentru trafic de stupefiante în Australia, ajunge să deţină informaţii-cheie în toate domeniile ce ţin practic de siguranţa naţională. Când vorbim de aur-argint, de gaze de şist, de metale şi materiale rare, nu mai putem discuta de o scurgere accidentală de informaţii! Logic, totul s-a oferit de către cel sau cei care au centralizat informaţiile la vârf!

De unde atâtea firme canadiene „strategice”?

Schema e un pic mai complexă; majoritatea acestor firme sunt listate în Canada şi sunt subsidiare ale unor firme-mamă, cu acelaşi nume, înmatriculate în paradisuri fiscale bananiere. E o întreagă încrengătură, nici Fiscul american n-a reuşit să le pună cap la cap. Pe de-o parte, există firme din Barbados, din Cayman, Insulele Virgine şi-aşa mai departe, iar pe de altă parte, ele sunt listate cu acelaşi nume la Bursa din Canada. Alegerea Canadei ca loc de funcţionare a firmelor miniere, de fapt e vorba doar de sediul administrativ, e pentru că acolo nu există lege care să reglementeze funcţionarea acestor companii în afara ţării.

La începutul lui 2010, 60% dintre companiile miniere erau înregistrate în Canada şi ele deţineau peste 40% din totalul exploatărilor din lume. De ce au „puişori” în paradisuri fiscale?

E foarte simplu, acolo dispare profitul! O să vezi că există un Deva Gold cu sediul în Deva, dar mai există un Deva Gold cu sediul în Barbados, practic o subsidiară a European Goldfields, preluat de Eldorado Gold, care e acum deţinătorul a 80% din proiectul de la Deva. La fel cum există un Gabriel Resources (care deţine 80% din proiectul RMGC de la Roşia Montană) la Toronto, un Gabriel Resources în Insulele Jersey şi unul în Barbados. Vorbim acum de reprezentanţi ai statului român care au aruncat o firmă „momeală” gen Minvest, care va dispărea cu totul în firma investitorului „strategic”… Dincolo de teoria conspiraţiei, se pare totuşi că asasinii economici există şi sunt pe ultima sută de metri…

În ecuaţie apare Barrick Gold, care preia tot mai multe procente din exploatările aurifere, concern aflat şi în culisele încercării de preluare a Cuprumin. Are în România trei firme pe care le controlează; Carpathian Gold, Valhalla, Samax… sunt preluate deja teritorii imense în Hunedoara, la Rovina, Cireşata şi Colnic – ultimele două denumiri de dealuri de fapt. Există şi neconcordanţe, să nu le spun altfel, între ceea ce ne prezintă Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi licenţele de explorare şi exploatare prezentate de aceste firme pe propriile site-uri oficiale.

Avem cazul Băişoara, lângă Cluj, despre care RMGC nu ne spune nimic, dar care apare cu licenţă de explorare pe site-ul ANRM! Neconcordanţe existau şi pe site-ul European Goldfields – tot a lui Frank Timiş, practic „frăţiorul” RMGC (Gold Corporation) -, preluată de Eldorado Gold la începutul acestui an, beneficiara contractului de la Certej. Acţionar important de la sfârşitul anului trecut la European Goldfields e emirul din Qatar, cel căruia, pe 29 iulie, după anunţarea rezultatului referendumului, Băsescu îi… transmitea salutări prin intermediul corespondentului Al Jazeera… În ceea ce priveşte legalitatea acordului de mediu primit, mie mi se pare cel puţin dubios faptul că o agenţie regională a ajuns să dea avize de mediu pe un proiect de interes naţional.

Putem întocmi o hartă a secătuirii resurselor vitale ale României?

Încercăm! Tot în Alba, lângă Roşia Montană, se derulează un al doilea proiect, la Bucium, pentru care există licenţă de exploatare. Un alt proiect este la Băişoara, în Cluj, unde există deocamdată doar licenţă de explorare. Astea ar fi ale RMGC-ului. Vine apoi Eldorado Gold, despre care v-am vorbit ceva mai devreme, care a preluat European Goldfields; ei au exploatarea de la Certej… toate le au în judeţul Hunedoara. Au concesionat acolo 59 de kilometri pătraţi, apoi au în jurul oraşului Brad concesiune de 338 de kilometri pătraţi, sub numele de New Brad, şi o alta, New Deva-Muncel, o concesiune lângă Deva, de 137 de kilometri pătraţi. Deci ei au concesionat o treime din judeţul Hunedoara! După care apare Carpathian Gold, cu explorare la Rovina, tot în Hunedoara…

Carpathian e o firmă listată la bursă, în spatele căreia se află de fapt Barrick Gold. Tot Barrick mai e implicat în Transilvania Minerals, care, în asociere cu Valhalla, au licenţă de explorare în Arad (Bratosin) şi Caraş-Severin. Însă la ANRM nu mai apare nimic despre Severin! În Maramureş apare exploatarea deşeurilor din iazurile de decantare cu nişte firme ruseşti pe care încă n-am apucat să le verific. Apoi Băiţa, în judeţul Bihor, unde apare o licenţă de explorare pentru un zăcământ mixt care conţine şi aur şi argint, dar şi metale şi materiale rare.

Care este legătura cu gazele de şist?

Sunt două legături. Prima e numele lui Frank Timiş, care a preluat practic aurul Apusenilor prin cele două proiecte care sunt într-un stadiu avansat – Roşia Montană şi Certej – şi gazul de şist de la Bârlad, vândut acum Chevron-ului. Se pare că deja şi-a vândut toate afacerile din România până la urmă… A doua ţine de aceeaşi ”reţetă” de tip colonialist de exploatare a resurselor naturale ale ţării.

Unde duce reţeaua după intermedierile şi „vânzările succesive” ale lui Timiş?

Din informaţiile mele, merg către fosta reţea de Securitate…

Fosta şi actuala reţea… oare în mâna cui o fi, a lui Antonescu?

Ha, ha… parcă nu se ştie?! Dar în poveste apare şi Arpad Paszkany… Cine sunt acţionarii şi principalele nume din spatele firmelor „canadiene”? Pe de-o parte sunt firme miniere – cum e de exemplu Newont-ul sau Barrick sau Benny Steinmetz Group (BSG), cu exploatări în Sierra Leone -, iar pe de altă parte sunt „greii” de pe Wall Street: John Paulson, Tomas Kapplan, George Soros, principalii jucători la bursă pe minele de aur. BSG are o legătură cu Videanu de pe vremea când era primar, au dezvoltat un mare proiect imobiliar, Planorama, în Capitală, nu ştiu dacă e finalizat nici până astăzi.. Asta ar fi o filieră… Revenind la Barrick, ei au investit mai mult în acţiuni ale firmelor ce se ocupau cu aurul în România, după ce, anul trecut, pe 14 iulie, s-a primit acordul pentru descărcarea de sarcină arheologică pentru Cârnic (Roşia Montană). După patru zile Barrick cumpăra masiv acţiuni. La Carpathian a cumpărat 9% cu posibilitatea de a-şi mări pachetul. Preşedintele Barrick Gold este Peter Munk, unul dintre principalii acţionari la TriGranit, care-l are ca asociat şi administrator în România pe Arpad Paszkany. Au fost şi fotografiaţi amândoi la inaugurarea Polus Center din Cluj.

Arpad Paszkany cel reevaluat de Băsescu?!

Da, dar să nu uităm că tatăl său, tot Arpad, făcea parte dintr-un grup din care mai făceau parte un domn Voiculescu, un domn Columbeanu-tatăl, un domn Demian Şandor, şeful TriGranit care, înainte de 1989, avea nişte ocupaţii similare în Ungaria cu cei pe care i-am enumerat până acum în România.

Înseamnă că Irinel Columbeanu-fiul nu şi-a făcut averea vânzând telefoane în faţă la Inter…

Şi Paszkany spune că şi-a făcut avere din bişniţă cu deodorante…

Mai era unu’ Cataramă, care zicea prin anii 90’ că s-a pricopsit după ce vânduse vreo şase motociclete…

He, he…

Se mai simplifică lucrurile… Înţelegem de ce funcţionează atât de bine Diktatul axei Bruxelles -Washington…

Pot da doar o parte din informaţii, pentru că mai am o parte în verificare. Acte prin care se vede cum firme de lobby şi public-relation din New York recomandă companiei Gabriel Resources să lucreze cu nişte firme germane, una producătoare de cianură, alta specializată în închiderea minelor, pentru a se obţine sprijinul ambasadorului Germaniei în România.

Aceste fiind zise, mai avem ceva de făcut când Serviciile au luat-o „pe arătură”?

Cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne opunem, aşa cum s-a întâmplat în cazul Roşia Montană. Foarte multă lume e acum disperată şi demoralizată după acest aviz de mediu de la Certej, dar trebuie continuată lupta în justiţie şi mai ales pentru aplicarea hotărârilor judecătoreşti. Povestea de la Roşia era terminată de mult dacă se respectau hotărârile definitive şi irevocabile…

Dar mai avem judecători neşantajabili cu dosare din arhiva SIPA?

Da, mai avem şi oricum, până la urmă, presiunea publică din România a oprit o lege specială de expropiere în favoarea companiilor miniere care trecuse de Senat şi ar fi trebuit să fie votată încă de anul trecut în Camera Deputaţilor. Peste 100.000 de semnături şi fiecare deputat contactat (mail, telefon etc.) şi avertizat de zeci, sute, mii de cetăţeni din colegiilor lor că dacă votează legea se vor „arde” definitiv, uite că i-a oprit, cel puţin până la ora la care vorbim. Uite că nici la Certej n-au toate proprietăţile pe care ar trebui să-şi desfăşoare proiectul. Oricum, oamenii de acolo, care se opun, trebuie să ştie că vor fi sprijiniţi de cei din societatea civilă care au luptat şi până acum la Roşia Montană, de la profesori universitari şi academicieni până la (nu în ultimul rând) he, he… membri ai galeriilor de fotbal.

Nu ţi-e un pic frică, sau mai bine zis, ai ce pierde din toată povestea asta? Cum stai cu declaraţia de avere?

Am o maşină de litraj mic căreia i-au tăiat de trei ori cauciucurile până acum. A fost şi atacată cu ouă la Roşia Montană de agenţii de pază de la RMGC – nu ştiu ce i se poate întâmpla mai mult, că e o maşinuţă de 1,2, acum i s-a spart şi toba, dar ”opera” asta din urmă îmi aparţine, pe drumurile din Roşia. Despre conturile mele, dacă găsesc hackerii ceva prin ele, îi felicit, măcar să-mi spună şi mie c-am avut ceva. Oricum, mai bine te lipseşti de orice ban numai să vezi ceva unic în lume. În Muntele Cârnic, sub pământ, ce vor ăştia să distrugă… să-ţi imaginezi doar peşterile din Moria, din ”Stăpânul Inelelor”. Ei, aşa ceva există în realitate! De la galeriile romane şi până la exploatările recente, închipuie-ţi camerele cu coloane pe 24 de etaje. Şiruri, şiruri de coloane şi de camere, şi labirinturi… Ca înălţime sunt câteva blocuri turn unul peste altul.. E un palat interior. Aşa ceva nu există nicăieri în lume!

Sursa: Bad Politics