Tragedia de la Balş! Intervenţie în forţă a oamenilor legii
Intervenţie în forţă a oamenilor legii care au decis să meargă de urgenţă la faţa locului. S-a aflat ce se întâmplă chiar acum.
Este informaţia momentului după tragedia de la institutul Matei Balş! Intervenţie în forţă a oamenilor legii care au decis să meargă de urgenţă la faţa locului. S-a aflat ce se întâmplă chiar acum.
Anchetă la Institutul Matei Balş
Este anchetă la institutul Matei Balş. Oamenii legii au decis să reia cercetarea la faţa locului în cazul incendiului. O echipă mixtă formată din procurori, poliţişti criminalişti şi specialişti de la INSEMEX Petroşani reiau cercetările la faţa locului în cazul incendiului izbucnit la un pavilion al Institutului “Matei Balş”.
Acolo erau trataţi pacienţi cu COVID-19. Incidentul s-a soldat cu moartea a cinci persoane.
Cadrele medicale, audiate
De asemenea, la Poliţia Capitalei vor fi audiate mai multe cadre medicale ale spitalului, printre care şi medicul care a fost de gardă în noaptea producerii incendiului.
Vor fi efectuate la INML necropsiile cadavrelor, după cum anunţa vineri procurorul care se ocupă de acest caz, Alexandru Anghel.
“Am efectuat cercetarea la faţa locului, au fost ridicate cadavrele şi trimise la INML. În cursul zilei de mâine, vor avea loc necropsiile.
În cadrul cercetării la faţa locului au fost cooptaţi şi specialiştii de la INSEMEX Petroşani, pentru a ne lămuri în legătură cu împrejurările producerii incendiului. Cercetarea la faţa locului trebuie să fie una foarte minuţioasă, nu se poate termina astăzi.
Azi, am ridicat cadavrele şi am făcut o primă evaluare. Mâine, reluăm tot cu specialiştii de la INSEMEX. Au fost ridicate documente, urmează să fie analizate. Este un volum destul de mare de documente ridicate, nu putem trage încă o concluzie.
Există camere de supraveghere şi au fost ridicate imagini şi urmează să fie analizate. În saloane nu există supraveghere video. Nici pe holurile spitalului”, declara vineri procurorul.
Acesta a lansat şi ipoteza producerii a două explozii ale unor tuburi de oxigen, însă după izbucnirea incendiului. Anchetatorii trebuie să stabilească dacă în salonul care a luat foc a existat o aerotermă, aşa cum afirmă fiica unui pacient.
Incendiul de la “Matei Balş” a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, iar în pavilion erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi şi o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eşuat. Ulterior, într-o baie a fost găsită o altă persoană decedată.
Procurorii şi poliţiştii efectuează o anchetă în acest caz, într-un dosar de ucidere din culpă.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: