Tragedia de la Piatra Neamt. A murit chiar acum. BREAKING NEWS
Incendiul de sâmbătă seara de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț a mai făcut încă o victimă. Numărul celor decedați a ajuns la 12.
Şeful Secţiei de terapie intensivă din cadrul Spitalului Mobil de la Leţcani, Florin Roşu, a declarat joi că a murit încă una dintre victimele incendiului de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ care au fost transferate în această unitate medicală.
Potrivit sursei citate, este vorba de o femeie în vârstă de 68 de ani, care avea comorbidităţi şi noua formă de coronavirus. Femeia respira cu ajutorul aparatelor.
Cel de-al doilea deces în rândul celor transferați
Acesta este cel de-al doilea deces din rândul celor şase persoane care au fost transferate în cursul serii de sâmbătă la Spitalul Mobil Leţcani după ce un salon de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a fost incendiat.
Medicul a fost transportat în Belgia
În incendiu şi-au pierdut viaţa 10 pacienţi, alţi şase fiind transferaţi la Leţcani. De asemenea, în incendiu au fost răniţi un medic şi o asistentă care au încercat salveze pacienţii din flăcări. Medicul a fost transportat în stare gravă la un spital din Belgia.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: