GENERAL

Tragedie aviatică in Franta. Două avioane s-au ciocnit în zbor, toti pasagerii au murit

Cinci oameni au murit în urma unui accident aviatic produs sâmbătă în Franța. Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în zbor, iar pasagerii au murit pe loc. Poliția și autoritățile în domeniu anchetează accidentul, scrie Mediafax.

Sfârşit tragic pentru cinci pasageri, aflaţi în două avioane de mici dimensiuni. Cele două aeronave s-au ciocnit, toate persoanele de la bord decedând pe loc.

Un avion mic care transporta două persoane a intrat într-un alt aparat de zbor, care avea la bord trei turişti, în regiunea Loches, Indre-et-Loire, sâmbătă seara, conform metro.co.uk.

„Avionul ultralight a aterizat în gardul unei case şi nu a rănit pe nimeni din jur, fiind o zonă nelocuită”, au declarat autorităţile locale.

Avionul mic transporta două persoane, iar cel cu turişti, trei persoane. Toţi cei cinci pasageri au decedat.

Poliţia locală investighează accidentul. Momentan, nu sunt furnizate date despre cei cinci oameni care şi-au pierdut viaţa în urma coliziunii.

Stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.