MEDICAL

Tragedie imensa. Incendiul din spitalul COVID-19 din Bagdad: 82 de MORTI, 110 de pacienți sunt răniți

Cel puţin 82 de persoane au murit duminică dimineaţa într-un incendiu care a distrus un spital din Bagdad dedicat pacienţilor bolnavi de COVID-19, potrivit unui nou bilanţ în creştere al acestei tragedii, informează AFP şi dpa.

Potrivit noului bilanţ, furnizat de Ministerul de Interne irakian, „82 de persoane au fost ucise şi 110 au fost rănite” în incendiu, scrie agerpres.ro.

Doar cu o oră înainte de anunţul ministerului citat, un responsabil irakian anunţa decesul a 58 de persoane, dintre care 28 erau conectaţi la ventilatoare. Acest bilanţ făcut public de Ali al-Bayati, membru al Comisiei guvernamentale pentru drepturile omului, a fost primul furnizat de o sursă oficială.

Un bilanţ precedent, al unor surse medicale, informa cu privire la 23 de morţi.

Incendiul a provocat furia irakienilor, care cer demisia ministrului sănătăţii.

Tuburi cu oxigen „depozitate fără a respecta condiţiile de securitate” s-ar fi aflat la originea dezastrului.

Acest incendiu constituie o încercare în plus pentru Irak, ţară cu 40 de milioane de locuitori al cărei sistem sanitar nu şi-a revenit niciodată după patru decenii de războaie repetate.

Cazurile de COVID-19 au depăşit miercuri pragul de un milion în Irak, în lipsă de medicamente, medici şi spitale de mai multe zeci de ani, dar care înregistrează un număr relativ mic de decese cauzate de noul tip de coronavirus.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.