GENERAL

Tragedie in Romania. ULTIMA ORA: Si al doilea ostatic injunghiat A MURIT. Detalii terifiante

UPDATE

Potrivit Ziarul de Bacău, un bărbat din Oneşti a sechestrat doi muncitori într-un apartament în care a locuit anterior şi din care a fost evacuat prin sentinţă judecătorească.

Bărbatul a ameninţat că îi va ucide pe cei doi muncitori, dacă decizia nu este revocată. Chiar el a sunat la 112 şi a anunţat incidentul.

Știrea inițială

Un bărbat de 68 de ani a luat ostatici, pentru câteva ore, doi muncitori, în Onești! După ce l-a înjunghiat pe primul, acesta murind pe loc, și al doilea ostatic a fost tăiat cu cuțitul de agresor, înainte ca trupele speciale să intre în forță și să îl împuște pe atacator. Din nefericire, al doilea muncitor a decedat și el, la spital. Atacatorul a fost dus în stare gravă la spital, unde a intrat în operație, iar medicii se luptă să îi salveze viața.

Poliția a încercat să negocieze cu agresorul, dar acesta a refuzat orice discuție. În clipa în care acesta l-a înjunghiat pe primul muncitor, trupele speciale au intrat în forță și l-au împușcat.

Directorul medical al Spitalului din Oneşti, Anca Băncescu, a declarat pentru News.ro că muncitorul care ajunsese la spital era în stare gravă şi nu a putut fi salvat.

“Bărbatul avea multiple plăgi înjunghiate la nivelul sternului, hemitoracelui stâng, toracelui posterior. S-au început manevrele de resuscitare, iniţial a ieşit din stop-cardiorespirator după care s-a reinstalat din nou stopul cardiorespirator. S-a văzut toracotomie, s-a masat cordul manual, dar din păcate a decedat”, a declarat Anca Băncescu.

Mai multe echipaje de poliţişti şi un negociator s-au deplasat la locul indicat, dar la scurt timp bărbatul i-a înjunghiat pe cei doi muncitori. Unul a murit în apartament, altul la spital.

Poliţiştii au intervenit în formă, iar agresorul a fost împuşcat, fiind rănit.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.