GENERAL

TRAGEDIE pe sosea. Un microbuz din Beiuș, accident frontal cu un camion. O tânără de 16 ani a MURIT

O adolescentă în vârstă de 16 ani din Portugalia a murit, vineri, într-un accident rutier produs în Ungaria, lângă Cegléd. Microbuzul în care se aflau mai mulți tineri plecase din Beiuș cu destinația aeroportul Ferinhegy.

Mașina care îi transporta pe tineri s-a ciocnit cu un camion, adolescenta de 16 ani murind după impact.

În mașină se aflau, pe lângă şofer, 15 persoane, 11 copii şi 4 însoţitori, din Italia şi Spania, care au petrecut câteva zile cu adolescenţii de la Liceul Samuil Vulcan, în cadrul unui proiect Erasmus.

În noaptea de joi spre vineri, copiii şi însoţitorii lor s-au îmbarcat în microbuzul unei companii de transport din Beiuș, cu care au pornit spre Aeroportul Ferihegy din Budapesta. Pe drum, însă, în apropiere de localitatea Cegled, din motive necunoscute, maşina lor s-a izbit frontal de un autocamion care venea din sens opus.

András Tamás, purtătorul de cuvânt al Căpităniei judeţene de Poliţie Pest, a declarat presei maghiare că, în urma impactului, o adolescentă în vârstă de 16 ani din Portugalia a murit pe loc, iar mai multe persoane au rămas încarcerate. Un băiat din Ialia, care a stat lângă adolescenta portugheză, a intrat în stare de şoc şi a fost transportat la un spital din Budapesta.

Ceilalţi copii şi însoţitorii care au scăpat nevătămaţi au fost transportaţi de maşini de poliţie la aeroport, pentru a prinde cursa spre casă. „Nu îmi revin nici eu. Suntem foarte afectaţi de ceea ce s-a întâmplat”, a declarat, pentru Bihoreanul, directorul Colegiului Samuil Vulcan, Mihaela Ilieş.

Potrivit acesteia, adolescenţii implicaţi în accidentul rutier au petrecut 5 zile la Beiuş, în perioada 5-9 mai, în cadrul unui proiect Erasmus Plus. „Proiectul se numeşte EUROPIA – Building New European Dreams şi la noi s-a derulat etapa a 3-a. Au fost în total 29 de copii şi 10 însoţitori la Beiuş, din Italia, Portugalia, Germania, Grecia, Franţa, toţi s-au simţit extraordinar. Când au venit, au venit împreună, cu un autocar. Acum, grupurile de copii din Italia şi Portugalia au decis să plece noaptea, că aveau avion dimineaţa. Au plecat cu microbuzul unei companii de transport din Beiuş”” a mai precizat aceasta.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.