TRECUTUL care trebuie sa devina AZI

Invitat, recent, la o emisiune TV moderată de fostul director al Trustului de Presă al MApN, colonelul Ion Petrescu, dedicată Zilei Naţionale a României, am fost întrebat care este astăzi semnificaţia evenimentului celebrat cu acest prilej, cât de conştientă este generaţia actuală de importanţa actului Marii Uniri săvârşit la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.

Nu vreau să par în ochii dumneavoastră, ai celor care vă veţi apleca asupra acestor rânduri, de un pesimism incurabil, dar eu cred că reverberaţiile Actului Unirii din 1918 sunt modeste printre români din perspectiva semnificaţiilor eforturilor depuse de generaţiile care au făurit statul naţional român modern unitar. Sigur, unul din motive este acela al necunoaşterii, iar necunoaşterea are şi ea, adesea, multiple cauze. Nu o să invoc aici problema mult discutată a învăţământului, în ansamblu, ci o să mă opresc numai asupra modului în care reuşim să înfăţişăm prezentului un trecut care ne apare mai degrabă, în strădania de a cuprinde istoria în date, cifre şi înşiruiri nesfârşite de evenimente supuse memorării mecanice, o pagină veche, ilizibilă, de carte inutilă, un trecut mort.

Paşoptiştii, cei mai mulţi tineri cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, a căror operă este continuată admirabil de generaţia care înfăptuieşte Marea Unire, aleg să se organizeze pentru a acţiona în sensul împlinirii idealurilor în care cred – egalitate în drepturi, dreptate socială, schimbare a raporturilor dintre stat şi individ, în sensul definirii cetăţeanului autentic. Ei exprimă interesele fundamentale ale unei populaţii în majoritate nealfabetizată, situându-se în fruntea luptei acesteia pentru schimbări radicale, politice, economice, sociale şi administrative, configurându-i ideatic revolta. Ei aleg să fie în fruntea unei populaţii ale cărei interese le reprezintă, asumându-şi riscuri majore pentru statutul, poziţia lor socială, pentru libertatea şi chiar pentru propria viaţă. Pentru că înţeleg că nu este suficient să doreşti schimbarea, ci să o impui, opunându-te autorităţii opresive interne, chiar cu riscul provocării unei intervenţii a Imperiului Otoman, puterea suzerană, ceea ce avea să se întâmple curând după victoria revoluţiei la Islaz şi Bucureşti.

În 1918, în Basarabia, Bucovina şi Transilvania, dar mai ales în Transilvania, există o elită conştientă de importanţa momentului istoric pe care îl traversează, de conjunctura favorabilă creată prin prăbuşirea Imperiilor ţarist şi austro-ungar, definind şi împlinind, pe linia configurată deja de paşoptişti, idealul naţional. Mai mult, Rezoluţia marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, pe care o citim rar până la capăt, oferă unele chei de înţelegere a condiţionalităţii pentru care optează reprezentanţii românilor din Transilvania în dorinţa lor de unire cu România (singurul act de unire care impune unele condiţii!). Pe linia trasată de socialiştii transilvăneni, Rezoluţia teoretizează schimbările dezirabile în viaţa politică, economică şi socială în Vechiul Regat devenit România Mare (prin reforma agrară, prin introducerea votului universal, egal, direct şi secret, prin instruirea minorităţilor în limba proprie ş.a), conferind Actului Unirii de la Alba Iulia o semnificaţie mai degrabă constituţională, fiindcă ulterior legea fundamentală din 1923 va cuprinde toate aceste modificări esenţiale.

Lecţia paşoptiştilor şi a generaţiei Unirii poate fi sintetizată în trei cuvinte: instruire, responsabilitate, implicare. Să judecăm noi înşine, fiecare în parte, în ce măsură această lecţie, astăzi, ne este cunoscută, fiindu-ne îndemn pentru propriile acţiuni. De locotenent-colonel Florin Şperlea – Trustul de presă al Ministerului Apărării Naţionale

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal: