Trei ACCIDENTE stranii pe Valea Oltului: morţi, răniţi şi vehicule lovite de stânci sau căzute în râu
Ziua de vineri, 19 februarie, a fost marcată de producerea a trei accidente rutiere grave produse pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, în urma cărora un om şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au supravieţuit miraculos, relatează Adevărul.
Valea Oltului a fost vineri, 19 februarie, scena a trei accidente rutiere stranii. Într-unul un om şi-a pierdut viaţa pentru că a traversat neregulamentar, în altul – două persoane au supravieţuit miraculos după ce maşina în care se aflau a căzut de la 20 de metri înălţime în apele râului Olt, iar în cel de-al treilea incident un TIR s-a lovit de o stâncă de pe marginea Oltului, blocând circulaţia pe DN 7 / E 81, total, mai bine de o jumătate de oră. Din fericire, acesta din urmă nu s-a soldat cu victime.
Ultimul eveniment rutier s-a produs în jurul orei 17:00. Un TIR care a avut probleme mecanice la una dintre roţi s-a ciocnit de o stâncă, în zona Tuţuleşti – Racoviţa, afectând traficul între Sibiu şi Vâlcea.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea, a precizat că au intervenit în zonă reprezentanţii Serviciului Drumuri Naţionale Vâlcea.
S-au format în schimb cozi kilometrice pe ambele sensuri de mers, circulaţia desfăşurându-se, la ora publicării materialului, alternativ.
Sursa: comisarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: