Treziţi-vă, Români!

„Îmi pare rău că am trăit ca să asist la un asemenea faliment naÅ£ional. Am reuşit să ne eliberăm de ruşi, dar, iată, nu suntem în stare să ne eliberăm de sub stăpânirea unor români mafioÅ£i, organizaÅ£i mai al dracului decât mafiile siciliene sau americane.” (Florin Constantiniu)

După ce băncile i-au atras pe români în capcana „creditului cu buletinul”, criza fabricată şi-a arătat colÅ£ii. Sute de mii de salariaÅ£i „disponibilizaÅ£i” sau pur şi simplu concediaÅ£i, n-au mai avut resurse nici pentru supravieÅ£uire, cu atât mai puÅ£in pentru a-şi achita datoriile şi ratele la bănci. Aşa cum am importat fel de fel de „sărbători” comerciale, gen Valentine Day sau Halloween, tot astfel a fost importat sistemul occidental „american”, prin care s-a înpuiat pe plaiurile mioritice – nici nu se putea altfel – o nouă specie de paraziÅ£i – „recuperatorii”, un fel de vulturi devoratori de „cadavre”. Războiul psihologic purtat de aceşti interlopi aflaÅ£i la limita legii are destui adepÅ£i printre corupÅ£ii barourilor de avocaÅ£i. MulÅ£i dintre ei, avizi de câştiguri facile s-au transformat în „recuperatori”, deşi s-au şcolit să respecte şi să apere legea. Cum să nu dispară grija faţă de popor când, de mai bine de de douăzeci de ani, la conducerea României, pe care o consideră sat fără câini, se tot rotesc aceiaşi jefuitori la drumul mare, preocupaÅ£i de înavuÅ£ire rapidă şi fără scrupule. Românii, lăsaÅ£i pradă cămătarilor bancari, disperaÅ£i şi dezorientaÅ£i, abandonaÅ£i de proprii conducători, caută soluÅ£ii, se sinucid sau părăsesc Å£ara. Ajunşi victime ale sistemului social corupt, rămân datori la întreÅ£inere, la achitarea serviciilor (energie electrică, gaze, telefon…) îşi pierd locuinÅ£ele, ajungând pe drumuri, îşi pierd demnitatea umană, respectul faţă de stat şi chiar faţă de propria persoană. Orice s-ar spune, cu toate neajunsurile ştiute, vechiul regim , „ceauşist”, avea mai multă grijă faţă de om. AbsolvenÅ£ii liceelor, ai facultăţilor şi şcolilor profesionale (dispărute azi, de parcă de meseriaşi nu ar mai fi nevoie) aveau, după absolvire, locul de muncă asigurat. Mă poate contrazice cineva? Până în 1989, economia „cu picioare de lut”, cum o numea cineva, funcÅ£iona la capacitate maximă. Acum, ultimele citadele ale economiei, ale industriei „comuniste”, sunt falimentate sistematic, chiar de către cei care, prin lege şi funcÅ£ie au obligaÅ£ia să apere avuÅ£ia ţării. Dacă până în 1989, pe râul Olt – pentru a da un exemplu – au fost construite şi puse în funcÅ£iune 22 centrale, după 1990, pe parcursul a două decenii abia s-au mai terminat două (aflate la nivelul anului 1989 în stadiu de construcÅ£ie de peste 70%). De precizat că cele două au fost finalizate şi puse în funcÅ£iune cu „forcepsul”, adică mai mult prin voinÅ£a salariaÅ£ilor, decât prin (ne)înÅ£elepciunea decizionarilor. Nu trebuiesc studii economice pentru a putea distinge care dintre sisteme au acÅ£ionat în folosul sau în detrimentul cetăţeanului: sistemul „putred” socialist sau sistemul capitalismului sălbatic instalat după ’90? În acest context este inevitabil să amintim de siguranÅ£a socială. Câte locuri de muncă şi câţi „şomeri” avea România în 1989, în comparaÅ£ie cu numărul de la nivelul anului 2012? În locul fabricilor s-au construit mall-uri, în locul terenurilor agricole au răsărit cartiere rezidenÅ£iale. I-a întrebat cineva (JustiÅ£ia) de unde au avut banii pe care-i flutură sau pe care-i aruncă lăutarilor la nunÅ£ile opulente politicienii corupÅ£i şi Å£iganii sugrumaÅ£i cu kilograme de lanÅ£uri de aur ? Legea18 emisă de Ceauşescu n-a fost abrogată, ci ascunsă într-o firidă întunecată şi uitată a arhivelor. Poate dau de el U.D.M.R.-iştii doritori să desfiinÅ£eze – cu încuviinÅ£area guvernanÅ£ilor – întreaga zestre seculară a Arhivelor NaÅ£ionale din România.

ContrariaÅ£i de mai vechile sau actualele mele analize, unii m-au numit „nostalgic”, desigur, înşelându-se. Nu poate fi vorba de nostalgie, ci de comparaÅ£ia lucidă a unui om care a trăit în ambele sisteme economice. Din păcate, corbii, vulturii devoratori de cadavre ai sistemului capitalist au înşfăcat bucată cu bucată, trupul economic al Ţării.

„Acest popor înÅ£elegător este ca o turmă de oi mânată de nişte ciobani tâmpiÅ£i într-o prăpastie”.

„NaÅ£ia asta trebuie să înÅ£eleagă că politicienii pe care-i votează trebuie să fie oameni de calitate care să înÅ£eleagă interesele naÅ£ionale şi să apere Å£ara, pentru că suntem într-un moment de răscruce. Se vrea acum Moldova Mare a lui Ştefan, se vorbeşte că Transilvania este altceva decât România, însăşi stema ţării noastre nu reprezintă un simbol al unităţii naÅ£ionale. România nu este o aglomerare de provincii cum au arătat tâmpiÅ£ii ăştia-n stemă. Suntem un stat unitar, poate cel mai omogen din Europa. Există o unitate lingvistică de excepÅ£ie; limba română nu are dialecte ca în FranÅ£a sau Italia, ci graiuri. ToÅ£i românii din lumea asta se înÅ£eleg, vorbesc aceeaşi limbă, în pofida faptului că ne-au separat şi ne-au distrus de-atâţia ani. Şi nu mai ştiu de ce acest popor înÅ£elegător şi răbdător este certat ba că n-a ieşit la vot, ba că n-a făcut nu-ştiu-ce… Este scârbit de ticăloşii ăştia care-şi bat joc de el. Este ca o turmă de oi mânată de nişte ciobani tâmpiÅ£i într-o prăpastie.”[1]

Ca o concluzie, ironică, bineînÅ£eles, la sfârşitul acestei veri, aşa, pocnind din degete, ne-am mai căpătuit cu un partid, de parcă nu era suficientă droaia celor existente. Când oare or fi adunat semnăturile necesare, sau poate le-au copiat după cărÅ£ile de imobil ale blocurilor de locuinÅ£e. Le-a verificat cineva autenticitatea? Categoric, NU! Nici n-ar fi avut vreme. Un Pinochio – mare amator de cosmetice – are tupeul să afirme că „România este o Å£ară în suferinţă, o Å£ară strâmbată”… dar cine a adus-o în situaÅ£ia asta? Nu tot ei? Nu trebuie să pierdem din vedere că, venind de nicăieri, nu se ştie niciodată unde pot ajunge aceşti viitori-foşti-profitori ai veşnicei noastre tranziÅ£ii. Å¢ara condusă de o mână de jefuitori, merge spre prăpastie, iar ei, atunci când vor simÅ£i că li se apropie funia de par, vor urca în avioane şi vor zbura spre paradisurile fiscale de ei ştiute, unde vor toca, nestânjeniÅ£i, miliardele furate. În douăzeci de ani nu am învăţat, să fim uniÅ£i pentru a elimina răul. Singura speranţă de stopare a avalanşei demolatoare a rămas votul lucid de la finele acestui an.

A sosit momentul să spunem: ajunge cu mita, cu zaharicalele, făina şi uleiul împărţit de papagalii cu eşarfe colorate! Treziţi-vă, Români!

Sursa: art-emis.ro