Trupul unei românce care A MURIT în Italia, ABANDONAT la MORGA: ‘Ajutaţi-ne să îi găsim familia’
Trupul unei românce în vârstă de 35 de ani, care a murit în Italia, a fost abandonat la morga din oraşul Ferrara de mai bine de 10 zile, iar autorităţile au lansat un apel pentru găsirea familiei tinerei.
Viorica Burtea (35 de ani), originară din Sinaia, şi-a pierdut viaţa în urmă cu 10 zile la Spitalul Sant’Anna di Cona din Ferrara.
Tânăra deţinea o carte de identitate italiană în care era notat faptul că era rezidentă la Molinella, o comună situată în apropiere de Bologna.
Românca cu ochii verzi şi părul negru a murit în condiţii încă necunoscute, iar trupul ei a fost abandonat la morga din Ferrara.
Potrivit presei din Italia, până în prezent, nicio persoană nu a mers la spital sau la morgă pentru a revendica trupul româncei.
Medicii spitalului au lansat un apel pentru ca tânăra să poată fi identificată şi înmormântată creştineşte.
Oamenii au oferit datele româncei pentru ca aceasta să poată fi identificată de familia ei sau de persoane care o cunoaşteau.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: