Tu ai fi în stare să mori în locul meu?

Jilava a devenit închisoare de tranzit în 1948, când s-au comandat arestări masive în întreaga ţară. Aici se făcea trierea deţinuţilor şi „depozitarea” lor până la anchete. Director al temniţei era „un găgăuz înalt, negru, ciupit de vărsat”, vestitul Maromet, sub a cărui „domnie” Jilava a cunoscut o vreme de cruntă înfometare şi interminabile bătăi.

Înghesuiţi, om lângă om, în camere cu geamuri bătute în cuie, mulţi au murit asfixiaţi. Totul se făcea pe „răspunderea” lui Maromet, care îşi asumase rolul de a spulbera cu „argumentul ştiinţifico-contodent” (ciomagul), pe toţi vrăjmaşii „clasei muncitoare”. În plin avânt revoluţionar, după explicaţia sinistrului şef, „clasa muncitoare” îşi trata „bandiţii” ştiinţific,adică cu nu mai mult de 1000 de calorii pe zi şi cu o cantitate măsurată de aer…

Mulţii bătrâni, bolnavi, abia îşi mai trăgeau răsuflarea în aceste uriaşe hrube de beton şi cărămidă. Unii nu mai puteau vorbi, alţii mureau sub priciuri, la „şerpărie” (sub priciuri nu se putea intra decât pe brânci şi sta decât întins, cu capul afară, iar ieşirea de acolo se făcea tot târâş, uneori sinuos chiar, motiv pentru care locul luase numele de „şerpărie”).

Conducătorii Partidului stabiliseră ca întemniţaţii să fie terorizaţi prin maltratări şi schingiuiri, însă, deoarece miliţianul nu putea identifica persoana vizată, mulţi tineri ieşeau în locul celor vârstnici. Să urmărim mărturia deţinutului Virgil Maxim:

„Nică Voloşniuc, Românaşul, cum îi spuneam noi, bucovinean, era unul dintre aceştia. Odată, ofiţerul politic a identificat victima şi a constatat substituirea. A dat o palmă zdravănă miliţianului care administrase pedeapsa, lăsându-l fără replică:

-Tu nu vezi, mă ce fac ăştia? Tu ai fi în stare să mori în locul meu?

A doua zi miliţienii ne priveau ca nişte minuni. Mulţi şi-au cerut demisia, dar nu li s-a aprobat. Arme nevăzute, duhovniceşti, îşi făceau lucrarea de înfruntare a răului: dragostea lucrătoare, căci nu este dragoste mai mare decât ca cineva să-şi pună viaţa pentru prietenii săi, credinţa că Dumnezeu poate şi din pietre să ridice fii ai lui Avraam şi nădejdea că dacă vom muri împreună cu Hristos, vom şi învia împreună cu El…”

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.”(Ev. Ioan 15: 12-13)

(Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată, Sursa: Fericiţiceiprigoniţi.net)

VEZI SI: VIDEO SOCANT: In COLECTIV a avut loc un ritual SATANIC chiar in Saptamana Patimilor! S-au dat foc la cruci intoare si s-a facut baie in sange de animal!