GENERAL

Tudor Gheorghe, aspru criticat de Funeriu: „Să-ţi fie ruşine, canalie talentată!“

Televiziunea Română este din nou ţinta criticilor după ce a difuzat spectacolul „Degeaba 30“ al lui Tudor Gheorghe în care există şi trimiteri critice la adresa Uniunii Europene. Nici artistul nu a scăpat de comentariile negative.

TVR 1 a difuzat duminică, 26 ianuarie, spectacolul „Degeaba 30“, a cărui premieră a avut loc la Sala Palatului pe 21 decembrie 2019, în contextul împlinirii a trei decenii de la Revoluţie. Ironie sau nu, postul public a ales să difuzeze concertul lui Tudor Gheorghe chiar de ziua de naştere a dictatorului Nicolae Ceauşescu, notează universul.net.

Printre versurile lui Tudor Gheorghe se numără şi unele anti-UE, poziţie pe care artistul nu s-a ferit să şi-o exprime şi în trecut. „O ţară care plânge, care geme şi aşteaptă un decret de la Bruxelles sau Strasbourg“, „Cui va mai rămâne această ţară?“, „Procurorii sunt nişte veleitari, nişte oameni mici ce nu gândesc“, „Lanţul de minciuni cu care ne-aţi vândut“, dar „vine vremea să daţi seamă pentru câte rele ne-aţi adus“, sunt câteva dintre sloganurile din spectacolul „Degeaba 30“.

De asemenea, există săgeţi şi către cei care au ieşit în stradă să protesteze de-a lungul ultimilor ani: „Protestăm pentru nimic“ şi „ne-adunăm să ne-alergăm: noi, cu mâna pe pietroi, strigăm «Fără Violenţă!»“.

În decembrie 2019, Tudor Gheorghe a revenit pe scenă cu un spectacol nou, „Degeaba 30“, după doi ani de pauză, iar la momentul respectiv a mărturisit că este „strigătul de disperare al unui întreg popor batjocorit de noua nomenclatură a comunismului cu faţă capitalistă, într-un timp istoric numit eufemistic tranziţie“.

În timp ce Televiziunea Română a fost acuzată de propagandă anti-UE, multe critici s-au îndreptat şi către Tudor Gheorghe, cele mai puternice venind de la fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, şi de la fostul consilier al lui Dan Barna, Andrei Caramitru.

Funeriu i-a transmis cântăreţului un mesaj extrem de dur, numindu-l „rapsod mizerabil“ şi „canalie talentată“, care „la bătrâneţe“ şi-a bătut joc de talentul cu care a fost înzestrat.

„Băi Tudor Gheorghe, ia fii atent aici: cât ai fi fost tu de talentat în muzică şi versuri! Primul meu coleg de bancă, Cristian Herbei, şi alţi 1000 de oameni nu au murit pentru ca tu să-i dai cu zdranga zdranga la mandolină spunând că a fost degeaba! Băi talent: nu ţi-e ruşine la senectute să spui că e tot una să iei, când ai chef, avionul spre Paris, cu statul la coadă patru zile pentru 25 de l de benzină? Băi nenicule! E tot una să vezi banane doar în filme americane sau să cumperi la orice oră din zi sau noapte la colţ de stradă? Johnny Mandolină, e acelaşi lucru să stai iarna la 10°C sau să te lăfăi în Bali? Nu ţi-e ruşine ca de la înălţimea talentului cu care te-a înzestrat Dumnezeu să bagi minciuna că «a fost degeaba» în mintea oamenilor care au făcut, prin sudoarea frunţii lor, ţara asta să stea la masă cu Germania, Franţa şi Spania în loc să facă plecăciuni dictatorilor din Congo şi Coreea de Nord? Mizerabile rapsod: dacă nu era omorât ca un vierme idolul tău, Ceauşescu, eu şi mii de români ca mine, care au luat calea pribegiei de tineri, ar fi murit fără să-şi revadă fraţii şi părinţii, şi tu spui că degeaba au trecut 30 de ani? Cine eşti tu, mă, să-ţi permiţi să dai sentinţe despre ce au realizat, în 30 de ani, românii? Da, pentru tine degeaba! Nu ai înţeles că lumea evoluează şi respiră fericire, nu plenare PCR! N-o mai lungesc că e degeaba cu tine, şi îţi spun atât: să-ţi fie ruşine, canalie talentată! Să-ţi fie ruşine nici măcar pentru că ţi-ai bătut joc de eforturile a 20 de milioane de oameni! Ci pentru că, la bătrâneţe, ţi-ai bătut joc de ce-ai făcut o viaţă întreagă, ţi-ai bătut joc de talentul unic pe care l-ai primit de la natură, ţi-ai bătut joc de o ţară şi oamenii ei, pe care nu cred că ai să-i înţelegi vreodată! Pune-te, mă, în genunchi în faţa copiilor acestei ţări şi cere-le iertare!“, a scris Funeriu pe Facebook.

La rândul lui, Caramitru l-a acuzat pe Gheorghe că face propagandă pro-comunism şi Ceauşescu, sugerând că este un ticălos şi un ipocrit.

„Înţeleg că Tudor Gheorghe – un cântăreţ altfel foarte talentat – face propagandă pro-comunism şi Ceauşescu. Cică au trecut 30 de ani degeaba. Stimate domn cu ghitară şi mustaţă, uite cum stă treaba:

  • e mai bine acum pentru că avem ce mânca

  • e mai bine acum pentru că nu e frig în case şi e lumină pe străzi noaptea

  • e mai bine acum pentru că putem vizita şi lucra în alte ţări. Nu mai suntem închişi ermetic aici, ca într-o puşcărie

  • e mai bine acum pentru că suntem liberi să vorbim şi să votăm. Să protestăm dacă vrem. Să cerem politicienilor să şi facă ceva pentru noi

  • e mai bine acum pentru ca putem lucra la firme private şi – dacă nu ne convine – putem schimba locul de muncă sau să începem o afacere. Nu suntem obligaţi să lucrăm toată viaţa la uzina IMGB de exemplu sau la CAP-ul sătesc

  • e mai bine acum pentru că putem asculta orice muzică, vedea orice film, citi orice carte. Nu doar ce ne dă tătuca ca propagandă.

E mai bine şi pentru tine domnule cu mustaţă şi ghitară. Că faci bani frumoşi din spectacolele tale, nu? Ai un fel de afacere a ta, care merge foarte bine. Şi înţeleg că îţi place să mergi în vacanţe în străinătate.

Mulţi ticăloşi şi ipocriţi în ţara asta….“

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.