”Ucigaşul tăcut”, o boală ce afectează din ce în ce mai mulți români: Problema e că nu știu că sunt bolnavi
Hipertensiunea se mai numeşte şi „ucigaşul tăcut”.
„Noi numim hipertensiunea ucigașul tăcut. Ucide într-adevăr și reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate cardiovasculară din țara noastră. E tăcută, pentru că hipertensiunea nu doare. Povestea că mă doare capul, amețesc, am țiuituri în urechi, da, e adevărată, dar la tensiuni foarte, foarte mari, când deja complicațiile hipertensiunii pe inimă, creier, rinichi au apărut”, a zis Prof. Dr. Dragoș Vinereanu, medic cardiolog, la DC News TV și DC Medical. „Așa că, depistarea precoce a hipertensiunii arteriale este esențială, de aceea am debutat o campanie în urmă cu un an și jumătate, respectiv să-ți măsori tensiunea arterială. Este foarte important!”, a subliniat medicul cardiolog.
„În acest moment, știm că, dacă mergem pe stradă, unul din doi oameni peste 50 de ani este hipertensiv. Problema este că nu știe că este. Puțini sunt tratați corect. Chiar este o problemă majoră de sănătate publică și este foarte important ca oamenii să știe și să-și măsoare tensiunea arterială”, a subliniat medicul Dragoș Vinereanu.
Prof. Dr. Vinereanu distruge un mit foarte cunoscut despre fumat
Prof. Dr. Dragoș Vinereanu, medic cardiolog, a dărâmat și un mit legat de țigara care ne relaxează.
„Se tot propagă mitul că o țigară te relaxează. Nu are cum să te relaxeze. Te relaxează, probabil, gestul, dar țigara în sine, prin tot ceea ce conține, te agită deoarece conține substanțe care asta fac. Nici nu mai vorbesc de dependență… Pe noi, cardiologii, ne interesează, în primul rând, nicotina. Pe pneumologi și oncologi îi interesează toate celelalte substanțe care determină cancer. Dar din punct de vedere al cardiologului, nicotina e importantă. Tot ce conține nicotină este nociv pentru inimă. Nu determină cancer, dar infarct tot determină…”, a zis Prof. Dr. Dragoș Vinereanu, medic cardiolog, la DC News TV și DC Medical.
Sursa: dcnews.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: