GENERAL

Ucis cu „Respiraţia Diavolului”/O româncă de 18, condamnată pe viață în Anglia pentru uciderea unui celebru dansator irlandez

O româncă de 18 ani din Marea Britanie a fost judecată de un tribunal londonez, după ce a fost acuzată de crimă. Românca, ajutată de iubitul ei, un englez de 25 de ani, ar fi ucis un mare campion irlandez de dans.

Diana Cristea, o tânără româncă în vârstă de 18 ani, şi iubitul ei, Joel Osei, în vârstă de 25 de ani, su fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în Regatul Unit, după ce l-au ucis pe Adrian Murphy, un irlandez celebru în Marea Britanie, campion de dans, informează Irish Mirror.

Anchetatorii nu sunt siguri în privinţa datei la care a fost ucis Murphy. Potrivit presei britanice, acesta ar fi fost ucis probabil pe 2 iunie 2019, în apartamentul acestuia de la etajul 17, din Battersea, în sudul Londrei. El ar fi murit drogat de Diana Cristea şi Joel Osei.

Cei doi au fost prinşi apoi de poliţişti, după ce au încercat să cumpere diamante în valoare de 80.000 de lire sterline de la un bijutier din New York, dar s-au dat de gol folosind cardul victimei, nota The Sun, care a citat surse de la Croydon Crown Court.

De asemenea, cei doi sunt acuzaţi de otrăvirea unui al doilea bărbat, pe 30 mai 2019, înainte de a-i fura aproximativ 2.000 de lire sterline. Acesta a supravieţuit.

Procurorul Crispin Aylett susţine că Diana şi iubitul ei englez ar fi folosit scopolamină, un medicament despre care se spune că este „popular între tâlhari şi violatori” pentru a pune victimele în incapacitatea de a se apăra. Ei ar fi folosit acest drog în ambele cazuri pentru a-şi reduce la tăcere victimele, însă au folosit doze letale de fiecare dată.

Potrivit sursei citate, Osei îşi contacta victimele prin intermediul unei aplicaţii de dating pentru gay, Grindr, după care se întâlnea cu ele, iar iubita lui ar fi fost „creierul”, cea care „l-a îndemnat” să facă asta şi a vândut obiectele furate. Cei doi tineri au fost acuzaţi de către procurori de crimă prin administrarea de otrăvuri sau a unei substanţe nocive care poate fi letală, lucru pe care amândoi îl neagă. În plus, ei sunt judecaţi pentru mai multe acuzaţii de fraudă şi două acuzaţii de furt.

Ce spune supravieţuitorul

Procurorul a prezentat şi mărturia primei victime a celor doi, un tânăr a cărui identitate nu a fost făcută publică. Pe 30 mai, anul trecut, acesta l-a abordat pe Osei, dar a fost „dezamăgit” să constate că inculpatul „nu părea să fie interesat în special de sex”. El a spus că Osei i s-a prezentat cu numele de „Remy” şi descris şi modul acestuia de operare. A fost de ajuns ca victima să se ducă până la toaletă pentu ca Osei să-i toarne „Respiraţia Diavolului” în sucul de portocale.

„Ultimele două lucruri pe care mi le amintesc au fost că am început să mă simt fără suflare şi simţeam că vine întunericul peste mine. Îmi amintesc că stăteam în picioare şi simţeam ca şi cum mi s-ar fi injectat plumb în ele. sau ceva de genul acesta. Mai ţin minte că m-am gândit că o să leşin şi atunci trebuie să se fi întâmplat asta”, a relatat victima, potrivit anchetatorilor.

Norocul bărbatului a fost că a fost descoperit repedede un vecin, care a chemat o ambulanţă. El a reclamat ulterior că i-au fost furate mai multe bunuri, inclusiv portofelul, cardurile bancare şi două laptopuri, în valoare de aproximativ 2.000 de lire sterline. Anchetatorii au descoperit că în tot acest timp Diana Cristea i-ar fi trimis mai multe mesaje lui Osei şi că a plătit un taxi pentru a-l prelua pe acesta de la casa victimei.

Dacă prima victimă a scăpat totuşi cu viaţă din această experienţă traumatizantă, în cazul lui Adrian Murphy lucrurile s-au terminat mult mai prost. Anul trecut, pe 1 iunie Murphy, de şapte ori campion de dans în Irlanda, l-a întâlnit, de asemenea, pe Osei, tot prin intermediul aplicaţiei pentru homosexuali, Grindr, şi l-a invitat în apartamentul său din Battersea.

A doua zi, „când Murphy trebuie să fi murit”, cei doi i-au folosit numele pentru a cumpăra fără succes diamante de la un bijutier american, a spus procurorul.

Corpul irlandezului a fost găsit două zile mai târziu, pe 4 iunie, de cel mai bun prieten al său şi de proprietarul locuinţei. O geantă, un portofel şi un laptop Louis Vuitton fuseseră furate, totul în valoare de aproximativ 2.000 de lire sterline.

Cum au fost prinşi

Anchetatorii au aflat că atât victima care a supravieţuit, cât şi Murphy l-au sunat sau au fost sunaţi în mai multe rânduri de Osei, chiar înainte de incidente. Apoi, Osei a fost identificat ca fiind Remy de către prima sa victimă.

Mai mult, Osei a fost surprins şi de camerele de supraveghere când ieşea dintr-un lift şi se deplasa spre apartamentul lui Murphy.

După autopsia lui Murphy, anchetatorii au găsit urme ale scopolaminei, care provine din familia de plante otrăvitoare a solaneelor. „În America de Sud, în special, în Columbia, se spune că este popular atât printre tâlharii, cât şi printre violatorii care îl folosesc pentru a-şi face victimele să nu se mai poată mişca, lăsându-le inconştiente pentru perioade lungi de timp”, a mai spus procurorul Aylett.

În urma percheziţiei apartamentului lui Murphy, a fost găsită o cutie de Coca-Cola şi un pahar de sticlă care conţinea urme de scopolamină. Urme ale aceleiaşi substanţ au mai fost fost găsite şi într-un eşantion de păr al victimei supravieţuitoare. „Procuratura susţine că cei doi inculpaţi sunt un cuplu de tâlhari nemiloşi, escroci care caută să câştige bani uşor cu orice preţ pentru victimele lor”, a spus procurorul Aylet.

Cu câteva zile mai devreme, Osei fusese arestat la un festival de muzică unde intenţiona să vândă tablete de cofeină pe post de droguri. De altfel, într-un SMS trimis de Diana Cristea iubitului său scria: „Când te întorci, ne putem concentra pe chestia cu ghimbirul şi pe băieţii tăi.”

Condamnaţi pe viaţă

Cei doi inculpaţi au neagat acuzaţiile care le-au fost aduse şi au susţinut că sunt nevinovaţi. Nu au fost însă convingători, iar judecătorii de la Croydon Crown Court.i-au condamnat pentru crimă, otrăvire prin administrarea unei substanţe care pune viaţa în pericol, două acuzaţii de furt şi opt acuzaţii de înşelăciune. În plus, Osei a primit o condamnare pe viaţă şi încă 32 de ani, în ianuarie.

La aflarea veştii că îşi va petrece tot restul vieţii după gratii, tânăra a plâns. Ea a recunoscut fraudele şi două acuzaţii de manipulare a bunurilor furate, însă susţine că nu l-a ucis pe Adrian Murphy.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.