Ucraina, sub TEROAREA războiului. Traiul localnicilor aflaţi sub noua ameninţare
Amenințarea războiului dintre Rusia și Ucraina este tot mai pronunțată, iar Rusia face o mulțime de demersuri în acest sens și a început să trimită trupe în Belarus.
Acțiunile declarative ale Rusiei vor conduce la o consolidare a prezenței NATO în România, este de părere adjunctul Secretarului General al Alianței Nord Atlantice. Mircea Geoană anticipează o creștere a prezenței militare aliate din România, care va avea ca model structurile de luptă existente în Polonia și în zona Baltică
NATO nu se va retrage nici din România, nici dintr-o altă ţară membră de pe flancul estic. Este mesajul pe care Alianţa îl trimite la Kremlin, după ce ruşii au cerut NATO să plece din Europa de Est, dacă vor pace în zonă. Rusia este cea care trebuie să aleagă acum între conflict şi pace.
În tot acest timp al strategiilor și amenințărilor, Ucraina așteaptă temătoare. Oamenii sunt resemnaţi și chiar dacă îşi doresc linişte, sunt pregătiţi să lupte, dacă va fi nevoie.
O echipă Observator este în Ucraina, la Krasnohorivka, la 21 de kilometri de Doneţk, acolo unde ultima bătălie s-a dat vara trecută, când militanţii proruşi au încercat să preia controlul.
Printre clădirile bombardate, traiul de zi cu zi este însă o altă luptă
„Cam aşa se încălzesc oamenii din această zonă aflată la 5 kilometri de Doneţk. Nu există gaze, nu există alimentare cu apă, nişte sobe improvizate care ar trebui să ajungă pentru 2-3 camere. Apă rece, raţionalizată, o jumătate de oră, o oră pe zi, cam asta primesc oamenii de aici”, spune Laurenţiu Rădulescu, corespondent Observator.
Ce spun oamenii din Ucraina despre războiul care-i amenință
Cei mai mulţi cetățeni de acolo reuşesc să supravieţuiască doar din ajutoare.
Localnic: Trăim, supravieţuim.
Reporter Observator: Cum credeţi că se va termina totul? Ce va fi mai departe?
Localnic: Nu ştiu. (…) Vin frații noștri din România, credincioși, ne ajuta cu ce pot. I-au ajutat în special pe pensionari, pe cei care au nevoie. Au adus lemne de foc, pachete cu mâncare, pâine.
Donbas, ultimul avanpost al Kievului în faţa separatiştilor. Oamenii folosesc beciurile pe post de buncăre
Potrivit jurnalistului român plecat în Ucraina în această perioadă, după aproape 8 ani de război, locuitorii din Donbass sunt resemnaţi
„Ne-am obişnuit cu războiul. Ei se luptă acolo între ei. Şi de informaţia că Rusia ar putea ataca ce spuneţi? Lumea vorbeşte că e posibil. Ce putem face decât să aşteptăm? De ce să răspândim panică?”, spun oamenii din Donbass.
„Se aud împușcături des. Zboară proiectilele peste case”, a spus o femeie, cu ochii în lacrimi.
„Vai, Doamne! E groaznic!”, a spus un alt localnic.
„Oamenii îşi folosesc acum beciurile pe post de buncăr, aici sunt bănci, practic de fiecare dată când încep schimburile de focuri, vin şi se adăpostesc aici. Nu au încotro, sunt practic ultimul avanpost al Kievului, în calea separatiştilor.
Ceea ce vedeţi acolo în spate este ultima linie de apărare a Ucrainei, după acel deal sunt avanposturile separatiştilor pro-ruşi. O distanţă de doar câţiva kilometri, între cei care vor să rămână independenţi şi militanţii fideli Moscovei, insuficient pentru a fi la adăpost de atacurile care nu mai contenesc de ani. Râul pe care îl vedeţi a devenit o graniţă neoficială între separatiştii ruşi şi teritoriile ucrainene iar podul din spate a fost distrus în urmă cu câteva luni, în urma unui bombardament”, a mai spus Laurenţiu Rădulescu.
Din 2014 şi până acum, aproximativ un 1,5 milioane de oameni au abandonat tot şi au fugit din Donbass din calea separatiştilor susţinuţi de ruşi. Speră să se poate întoarce vreodată, de asta şi-au zidit ferestrele şi uşile, în speranţa că războiul nu le va răpi chiar tot ce au agonisit o viaţă, citează Observator News, într-un alt material video.
Sursa: dcnews.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: