Ucrainenii de la Aurora Multimarket extind lanțul lor în România cu zeci de supermarketuri din 2024
Potrivit informațiilor din Știri Suceava, Aurora Multimarket are planuri mari pentru extinderea sa în România, estimând deschiderea a încă 70 de magazine începând cu anul viitor. În prezent, lanțul ucrainean de supermarketuri gestionează 7 magazine, dintre care patru sunt situate în județul Suceava – două în Fălticeni și două în reședința de județ.
Celelalte trei locații se găsesc în Iași, Botoșani și Bacău. Se pare că expansiunea nu se oprește aici, cu planuri de a intra și pe piața din Republica Moldova. Potrivit The New Voice of Ukraine, primul magazin ar putea fi deschis cel mai devreme la finalul anului 2024.
Pe lângă planurile mari în România, Aurora Multimarket intenționează să-și extindă rețeaua și în Ucraina, cu planuri pentru încă 400 de magazine. Se preconizează că noile magazine vor avea un format diferit, fiind mai mari, cu o suprafață extinsă de aproximativ 400 de metri pătrați. Comparativ, magazinele actuale au suprafețe de 150 de metri pătrați. Compania Aurora România SRL a fost înființată în februarie 2023 pentru a susține această expansiune.
Cu o experiență de 12 ani în domeniu, Aurora Multimarket deține peste 1.100 de unități în Ucraina și își are biroul principal de asistență în orașul Poltava, având peste 1.200 de angajați.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: